33 matches
-
târziu de origine armeano-greacă. Familia n-au venit din Grecia, cum se crede adesea oară greșit, ci din provincia otomană Bosnia, fiind numai de religie greco-ortodoxă. Sigur în orice caz, de la începutul secolului al XVIII-lea precum pe toată vremea aparinței ei în Austria, a fost de această religie. O proveniență aromana pare exclusă. Primul menționat a fost Simon Georg Șină, zis cel Bătrân, (n. 1753, Sarajevo, - d. 3 august 1822, Viena) El a fost om de afaceri la Bosna-Serai (pe
Familia Sina () [Corola-website/Science/334985_a_336314]
-
cred că-mi va fi permis și mie să mă întind la vorbă asupra acestei cestiuni tot atât frumoase, pre cât și de folositoare. Frumoasă, da..., dar folositoare? la ce?... mi va replica poate o minte mai rigoroasă întru dejudecarea aparinței acestei instituțiuni omenești care-n partea ei cea mai mare e așa de decăzută și de cuprinsă de gangrenă. Și 'ntr-adevăr cumcă omul nostru, judecând după cele mai multe zidiri ce pretind a fi teatre, va avea dreptate să întrebe cum pot
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cunoscută fie direct, fie prin intermediari francezi. Delimitată net de știință, care se dedică utilului, arta se bazează, în concepția criticului român, pe principii absolute, deduse din evoluția literară. Situată între percepție și inteligență, ea are ca scop revelarea unei „aparințe frumoase”, a unei „forme a idealului”, pe care o ia din lumea înconjurătoare. Manifestare a spiritului omenesc, arta nu este imitație, ci creație, iar influența ei socială e mare, teatrul mai ales fiind un mijloc de educație. De aceea, I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287585_a_288914]
-
este mult mai explicit subsumat ideologiei clasice, deși vizează, după cum sugerează și titlul, scopul și liniile directoare ale actului critic. Observațiile făcute cu multă inteligență surprind, printre altele, o definiție generală a artei care poartă amprenta clasică: "...artea [...] caută o aparință frumoasă, o imagine a adevărului, o formă a idealului, care poate esista în nemărginita varietate a obiectelor de cari suntem încongiurați."237 Plasarea sub auspiciile frumosului, precum și transpunerea realității doar în esența sa ideală sunt principii familiare ce țin de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
că vine să mă reclame din partea comisarului imperial. Deși m-a atins urmarea lui Fuat-efendi, dar gândindu-mă la poziția compatrioților mei, între carii mă aflam, răspunsei îndată fără să mă mai îndoiesc: «Spune d-lui comisar imperial că, după aparință, fiind pericol a rămânea cineva aici eu nu voi să mă despart de compatrioții mei între cari ha zardul m-a adus». Mulțimea este prea impresionabilă, un nimic o descurage, și tot asemene un lucru cât de neînsemnat o reînsuflețește
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
un braț și-ncepui s-alerg iute cu el până ce intrarăm în stradele orașului... astfel încît, amețit, orbit si dus cu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi. Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fața luase iar aparința de liniște ce-i era obicinuită. Lampa pe masă o lăsasem aprinsă și fumega pe stinse. - O, D-zeul meu, aș vrea să nu dorm și cu toate astea mi-e somn! mi-e somn! [zise Ioan]aruncîndu-se pe pat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și reținînd-o cu furie. - Da, zise ea turburată, surâzând, roșind, dar fugind totodată dinaintea mea acolo unde - o chema replica ei, astfel încît auzii vocea ei, de-un timbru umed și copilăresc, pătrunzând scena, și publicul ce aplauda entuziasmat la aparința acestui înger pământesc. Eu rămăsesem în genunchi și cu mînile unite după fondal si sorbeam cu tot sufletul meu notele de argint a vocei sale ce veneau până la mine. Eram zdrobit de fericirea mea. Pe când stăteam estaziat, cu capul plecat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
face ca un complex de atome să fie un organism. Căci o ideea nu e pur și simplu numai o idee, ci, în țesătura ei de cauze și urmări, ea devine centrul împrejurul căruia se cristalizează un organism. Toate aceste aparințe sunt însă hazardate, dezbaterile și cunoștiințele, fără - aforistice, fără legătură și sistem; sunt mișcări întîmplătoare a condițiunilor fiziologice a cugetărei, nu mișcări spirituale în propriul sens al cuvântului; e o nervoasă viață fizică, nu o esistență nobilă, personală, cu ținte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
natură dulce și înțeleaptă, care face pe Ion să aibă priviri adânci și mari; ea nu-i dă privirile însuși ci numai prisma privirei; prin adâncimea ei sufletească el capătă ochii ei mari și adânci și nu se oprește la aparințe esterioare, ci caută ideea lucrurilor; ea nu-l învață lucrurile înșile, ci-l învață a vedea. Poesis - fantastică, voluptuoasă, plină de închipuire și vis; capul ei [e] în eternă iregulară asociațiune de idei, nu-și poate fixa niciodată pr [i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sunt mofturi, rămân toți jucați... dar fiecare moftangiu de speția și de felul său. {EminescuOpVIII 377} b ["CEA MAI COMICĂ NOȚIUNE ROMÎNEASCĂ... "] 2258 Cea mai comică noțiune românească e moftul - antiteză nempăcată, și-n 222r sine atât de ridicolă, dintre aparința esterioară și fondul intern. Cel mai antitetic și mai comic caracter e moftangiul. Tartuffe e moftangiu. Comica escelentă a postulanților din Millo director consistă din aceea că sunt moftangii. Toți suspină pentru patrie cu fizionomia cea mai plângătoare de pe lume
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
timp de câteva luni - [2r] până la Crăciun. Alături cu povestea vă trimit și o notiță asupra serbărei de la Putna. Puneți s-o tipărească cu litere cât se poate de mici; nu trebuie să-i dați nici în cea mai estremă aparință o importanță pe care nu va fi capabilă de-a o avea. În fine, rugîndu-vă să mă iertați, întîi: c-am scris așa de neglijent epistola, a doua: că vă răspund așa de târziu, a treia: că vă răpesc atâta
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
de toată ziua; daca i-ar succede să brazde pământul ati tudinei de până azi a artei noastre și să ajute la aducerea unei reforme contra căreia rezistă în aceeași măsură atât dirigerea cât și (profesarea) esecuțiunea artei în masa aparințelor ei, daca s-ar smulge viitorul artei noastre din puterea întîmplărei oarbe prin înființarea în fine de institute naționale, daca se vor risipi negurele ce zac încă întunecînd asupra artei reprezintătoare, daca s-ar întîmpla toate aceste, ținta cea mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a fi amăgit pentru [că] aduce cu sine simț prozaic și îndreptat numai asupra adevărului natural. Comp. Bode, Istoria artei poetice eline, III, p. 50. {EminescuOpXIV 237} legile lumei spiritelor. Acesta nu află contrazicerea acolo unde materialul deja ne amintește aparința frumoasă și ține departe cerința unei amăgiri sensuale. Arborele depins, floarea, espresiunea (plină de simț) însuflețită a omului într-o situațiune oarecare nu ne încîntă pentru că privim în el o copie fidelă a naturei, pentru că astfel vedem numai creațiunea anterioară
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
însă concentră aceea ce e răzlătit încă în viața reală, în lărgimea cazualităței diferite, ceea ce-i întrerupt de diferite finiri (Endlichkeit) și conturări într-o singură esistință ne-ntreruptă Relativ la reprezentațiuni teatrale Goethe distinge foarte frumos verisimilitatea (das wahr Scheinen) de aparința adevărului (Schein des Wahren). Cea din urmă singură e ținta artei. Operele lui Goethe, XXXVIII, p. 146. Tieck zice în privința aceasta foarte nimerit; "Eu să uit personalitatea sa (adică a actorului), să fiu amăgit însă totuși numai atâta pre cât
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
locul apt unde ar putea să primească tabloul sau iluminarea adevărată și unde-ar putea a-și face efectul pe deplin. De aceea provine așa de des în istoria artelor rezistența ce-o face publicul operelor poetice mari chiar la aparința lor, pentru că publicul trebuie educat anume spre-a le înțelege. Artistul are așadar adeseori să-și elupte valoarea sa, și adeseaori stă profunditatea opcrei sale în (proporțiune opusă) disproporțiune cu impresiunile ce face la aparițiunea sa. Numai cei ce cugetă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se-ntreacă cu artistul dramatic; întru a (dota) înarma atât de precis pe cel mai adânc fond de viață (Lebensinhalt), pe care numai o poate naște cea mai spiritualistă din arți, cu puterea unei (întîmplări) esperienți nemijlocite, de-a-i împrumuta aparința unei întîmplări ce irumpe cu putere victorioasă, irezistibilă care, deși ne-nlănțuie de realitate ne discatenează totuși cu desăvârșire de ea. Această plinătate de viață nemijlocită ce-o dezvoltă artistul dramatic înaintea spectatorului îi asigură de aceea artistului, legat de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de diferite ființa și mijloacele carile-i trebuiesc spre esecuțiune fiecărei arte în parte, lucru care trebuie să-l considerăm ca cu totul neatîrnător de talentul specific al individului. Pentru că, în artea reprezintațiunei dramatice, materialul constituie individualitatea anume despre partea aparinței ei sensibile, trebuie dar ca-n individualitate să fie împlinite de natură oarecare condițiuni neapărate pentru esecuțiunea cu succes a acestei arte. Pentru că reprezintațiunea dramatică își rezolvă problema sa prin gest și vorbă și pentru că amândouă trebuie să servească întru
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
corpului să nu contrazică absolut ideei ce e a se reprezintă și să se poată înlătura prin arte cel puțin până la oarecare grad. Asta se poate întîmpla naturalminte numai la figurile comice Cum humorul se joacă în genere cu întreaga aparință definită (endlich), tot astfel să ni vorbească și printr-un corp trădat de natură într-un mod vitreg, daca individul are atâta putere creatorie ca să poată face reprezintațiunile sale să ni lucească libertatea sufletului (dispozitiunei) într-[un] Selbstgenuss vesel și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
totuși de trei trepte de dezvoltare a artistului reprezintator, trepte ce par puse prin necesitate de idee însusi, cari ne rămâne de-a le pricepe ca legea secretă care se repetă necontenit, fie cât [de] divers, cât de variu modul aparinței ei. 1. STADIUL SIMȚIREI NEMIJLOCITE Tema artistului dramatic e reprezintarea omului, o reprezintare însă în care se pătrund (confundă) reciproc adevărul vieței reale cu importanța (semnificativitatea) idealului. Terenul pe care crește o asemenea operă e intuițiunea artistică. Pentru intuițiunea artistică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
trepte într-aceea că reprezintatorul, desfăcîndu-se de nemijlocirea simțirei, lucrează întru dominarea asupra afectului și concepe cugetând materia poetică, n-am încă necidecum garanția ca organismul unui caracter, lucrat până-n nervii săi cei mai fini, capătă într-adevăr printr-asta aparința unei opere (izvorîte) răsărite liber din fantazie. Daca însă asta nu se-ntîmplă, daca conștiința și reprezintarea nu se acopăr una pe alta cu desăvârșire, adică dacă toate cele pătrunse de reflexiune nu trec la esecutarea lor așa de libere ș-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
arătat) rezultă din arătarea noastră, aceste două trepte dentăi ca pe două momente a unei dezvoltări mai nalte. Treapta primă a simțirei nemijlocite se arată în intensiva ei căldură de viață, care e împrăștiată peste întreaga reprezintare și-i dă aparința celui mai nalt adevăr natural. Prin mijlocul acestui moment noi l-acompaniem simțind pe caracterul reprezintat prin toate fazele prin cari trece el, pentru că viața noastră proprie se oglindează într-o făptură de specia noastră. {EminescuOpXIV 271} Treapta întîi e
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de departe cât și puterea reflexiunei, daca cea din urmă nu e decât opera desfășurărei și urmărirei caracterului până în nervii săi cei mai delicați, pe când cea dentîi în același timp o traduce mereu în nemijlocirea vieței, astfel încît totul are aparința inspirațiunei și e cu toate astea totodată productul spiritului celui mai precugetat, daca actorul se poate abandona vârtejului pasiunei fără frică ca el îl va duce într-adevăr peste marginele artei și l-ar arunca în brațele naturei, daca el
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
elementului muzical al tonului în înălțimea și profunditatea sa, căci învață a lărgi coprinsul mijloacelor tonului și a domni asupră-le. Vocalele însă, ca elemente produse de impulsul sufletului, își au însemnătatea lor (Bedeutsamkeit). O pronunție perfectă va aduce la aparință cât se va putea mai mult această însemnătate. Cumcă prin ele se nasc simțăminte (deosebite) distincte nu mai e neci o îndoială. Cu cât mai curat răsună ele în pronunție cu-atît mai clar pătrunde și însemnătatea lor la urechea noastră
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu-atîta trezesc mai mult în noi închipuirea ordinarului, a trivialului, a ignobilului. Cu cât e mai nobil și mai ideal coprinsul celor vorbite cu-atît mai marcat ni se prezintă acest contrast, care se-n-temeiază pe intuițiunea ignobilului și a ordinarului, despre aparința căruia dîndu-ne socoteală am vedea prea bine că zace în însuși impresiunea ce-o face această greșală. Greșala a doua, opusă acesteia, constă în lărgirea unui vocal la puterea unui diftong (e sau i în o sau u) sau a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vocei. Căci fiecare estrem care iese ca atare, fie în espresiunea afectului, fie în ton numai, ne rumpe diu iluziunea artistică, în care sîntem ținuți numai atuncea când în aceea ce influințează asupra noastră este intuițiunea unui ce care în aparința sa nu se prezintă ca estrem. Fiecare estrem trebuie așadar în arte cel puțin să avizeze încă afară de sine, astfel încît pentru simțământ ca estremissim rămâne suspins. Acest fondal mistic îl pretindem așadar și la întrebuințarea nălțimei și profundității tonului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]