67 matches
-
este constrâns la asta de subiect. Ambiguitatea permanentă, pe care ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru a permite minciuni și quiproquouri neîncetate. Plasându-se din punctul de vedere al publicului, Corneille este convins că aparteul deranjează. El declară, în Examen la Mincinosul: "Le-am (aparteurile) făcut cât am putut de scurte și rareori mi le-am permis, fără să las doi actori împreună, vorbind încet, în timp ce alții spun ceea ce aceia nu trebuie să asculte. Această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar răspândi-o niște confidențe, trebuie să domnească până la sfârșitul piesei, pentru a permite minciuni și quiproquouri neîncetate. Plasându-se din punctul de vedere al publicului, Corneille este convins că aparteul deranjează. El declară, în Examen la Mincinosul: "Le-am (aparteurile) făcut cât am putut de scurte și rareori mi le-am permis, fără să las doi actori împreună, vorbind încet, în timp ce alții spun ceea ce aceia nu trebuie să asculte. Această duplicitate specială de acțiune nu rupe câtuși de puțin unitatea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
specială de acțiune nu rupe câtuși de puțin unitatea acțiunii principale, dar deranjează puțin atenția auditoriului, care nu știe spre care să și-o îndrepte și care se vede obligat să împartă în două ceea ce obișnuia să acorde uneia singure." Aparteul nu poate fi lung, căci prezența interlocutorului nu mai are atunci rațiune de a fi, cu condiția ca autorul să reușească, printr-un tur de forță, să-și legitimeze tăcerea. Pentru a păstra un minimum de verosimil, d'Aubignac fixează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu mai are atunci rațiune de a fi, cu condiția ca autorul să reușească, printr-un tur de forță, să-și legitimeze tăcerea. Pentru a păstra un minimum de verosimil, d'Aubignac fixează trei condiții la care trebuie să subscrie aparteul. El nu ar trebui să depășească un vers: În ceea ce mă privește, cred, scrie el, că două versuri nu pot fi acceptate, că o jumătate de vers este măsura cea mai potrivită, și că cea mai mare licență nu trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ajungă. "Chiar în cazul lucrurilor adevărate, poate să ne scape un cuvânt care nu va fi auzit de cel care ne vorbește, fie din cauza concentrării gândirii sale la ceea ce ne povestește, fie pentru că a fost prost și prea încet pronunțat." Aparteul, pe lângă asta, nu poate apărea decât atunci când este plauzibil ca dialogul să fie întrerupt. "Trebuie (...) găsită o nuanțare potrivită pentru a-l întrerupe pe cel care vorbește, pentru a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pronunțat." Aparteul, pe lângă asta, nu poate apărea decât atunci când este plauzibil ca dialogul să fie întrerupt. "Trebuie (...) găsită o nuanțare potrivită pentru a-l întrerupe pe cel care vorbește, pentru a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și dacă cel care vorbește se întrerupe singur pentru a face unul [aparteu], și spune ceva ca pentru el care nu trebuie să fie auzit, trebuie ca cel ce ascultă să se mire de faptul că celălalt nu mai vorbește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să fie întrerupt. "Trebuie (...) găsită o nuanțare potrivită pentru a-l întrerupe pe cel care vorbește, pentru a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și dacă cel care vorbește se întrerupe singur pentru a face unul [aparteu], și spune ceva ca pentru el care nu trebuie să fie auzit, trebuie ca cel ce ascultă să se mire de faptul că celălalt nu mai vorbește, să-l oblige să continue, și să știe care-ar fi motivul, fals
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acestei întreruperi; altfel, ar fi ridicol ca un om să vorbească și să tacă în diverse rânduri, fără ca cei care-l ascultă să fie surprinși, nici fără să le spună cauza: căci trebuie presupus totdeauna că acela care face un Aparteu, vorbește numai cu gândurile lui și nu vorbește tare. Poetul trebuie deci să acorde timp pentru o Admirație, pentru o Exclamație, și pentru orice alt sentiment asemănător care pune o persoană în situația de a putea rămâne câteva momente fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în situația de a putea rămâne câteva momente fără să spună nimic și fără să asculte nimic; iar în aceste momente, va putea plasa câteva cuvinte, sau o jumătate de vers în gura unui alt Actor, și să facă un Aparteu rezonabil; exemplele de acest fel sunt frecvente la Latini, și dacă Modernii nu ar fi copiat de la ei decât aceste locuri, nu ar fi păcătuit atât de des în materie. Dacă se întâmplă ca timpul consumat de către unul din Actori
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel sunt frecvente la Latini, și dacă Modernii nu ar fi copiat de la ei decât aceste locuri, nu ar fi păcătuit atât de des în materie. Dacă se întâmplă ca timpul consumat de către unul din Actori pentru a-și face Aparteul să-i fie celuilalt incomod, trebuie ca acesta să spună și el vreun cuvânt de uimire asupra visării celui care a vorbit primul, pentru a-l face cunoscut pe Actorul care a făcut Aparteul, sau care vorbea în sinea lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din Actori pentru a-și face Aparteul să-i fie celuilalt incomod, trebuie ca acesta să spună și el vreun cuvânt de uimire asupra visării celui care a vorbit primul, pentru a-l face cunoscut pe Actorul care a făcut Aparteul, sau care vorbea în sinea lui, și nu era auzit, sau care vorbea printre dinți, astfel încât era greu de știut ceea ce spusese." În sfârșit, d'Aubignac consideră că utilizarea aparteului este deosebit de judicioasă în momentele în care trebuie mobilată tăcerea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a-l face cunoscut pe Actorul care a făcut Aparteul, sau care vorbea în sinea lui, și nu era auzit, sau care vorbea printre dinți, astfel încât era greu de știut ceea ce spusese." În sfârșit, d'Aubignac consideră că utilizarea aparteului este deosebit de judicioasă în momentele în care trebuie mobilată tăcerea unuia din cei doi interlocutori, care ar fi apăsătoare pentru spectator. "De exemplu, dacă unul din Actori citește o scrisoare cu voce înceată, un altul poate vorbi ca pentru sine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectator. "De exemplu, dacă unul din Actori citește o scrisoare cu voce înceată, un altul poate vorbi ca pentru sine în tot acest timp. Dacă un avar și-ar număra banii, Hoțul, care l-ar vedea, ar putea face un Aparteu în timpul acestui calcul. Adaug chiar că este necesar să fie introdus așa ceva în aceste întâlniri, pentru că nu există mai mare defect în Teatru decât să-l amuțești; și orice-ai face, trebuie să fie totdeauna cineva care să vorbească." 4
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fie introdus așa ceva în aceste întâlniri, pentru că nu există mai mare defect în Teatru decât să-l amuțești; și orice-ai face, trebuie să fie totdeauna cineva care să vorbească." 4.3.3. Motivarea povestirii Versul, recurgerea la monolog și aparteul, forme care nu există în conversație, nu sunt singurele care să pună în pericol verosimilul. Povestirile, care totuși ocupă un număr mare din conversațiile noastre, riscă și ele, prin abundența și lungimea lor, să dăuneze verosimilului vorbirii personajelor. Este mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pune în serviciul agitației politice, mai ales atunci când este vorba de satira unui personaj. Cât despre "jocul inversat", termen pe care îl califică drept având "un aspect industrial care provine din inversarea curentului electric", îi precizează astfel obârșia: "Este un aparteu: încetând deodată de a-și reprezenta personajul, actorul interpelează publicul în mod direct, pentru a-i aminti că nu face decât să joace și că în realitate spectatorul și cu el sunt "complici"". Pentru ca spectatorul să participe la acțiune, cum
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și jumătate, de la stilizare la realism, apoi din nou la stilizare? Ar fi hazardat să afirmăm ceva acum în această privință. Glosar Adresare către public. Parte a textului dramatic în care actorul, lăsându-și pentru moment rolul, se adresează publicului. Aparteu. Vorbă (în general scurtă) pe care personajul dă impresia că și-o adresează. Se presupune că publicul o surprinde întâmplător. Atelă. Farsă importată la Roma de la Atella, orășel din Campania, celebru pentru teatrul său popular. Autosacramental. Piesă într-un act
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciodată, dar ne aflăm pe domeniul dragostei profane, unde relațiile se construiesc versatil în contigent. Există o ușoară disonanță între rumoarea stârnită de acest grup și grația cu care cei care-l alcătuiesc coboară scara. Armonia este brizată de aceste aparteuri. Și cuplul mirilor beneficiază de un grup raisoneur, compus tot din trei femei. De asemenea, dacă în cazul Dragostei spirituale, pieptul miresei este expus, posibilă sugestie mariologică, aici, se întâmplă exact pe dos, mireasa este complet îmbrăcată. Distincția dintre erosul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]