161 matches
-
epuizarea existenței, a tot ceea ce omul și-a considerat a fi esența ființei, spre a se convinge apoi de stuporoasa evanescență a lucrurilor: până și zeul e muritor, până și suprema vitalitate a formelor. Un adevăr comun, a cărui bruscă apercepție naște însă versuri pline de diafanitate: "ușile-s pe dinăuntru ferestrele la fel/ norocul meu aici e și el un mic zeu muritor/ pe care-l plimbă tata într-o cvadrigă/ când vine iarna iar păsările călătoare/ de aici se
Despre demnitate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8451_a_9776]
-
firesc de un poet preocupat, în ultima sa fază creatoare, să capteze undele letale emise de un univers tot mai îndepărtat de el. În Marea la Ostende, de pildă, Ioan Flora transmută contemplarea unui triptic cu mare învolburată într-o apercepție a existenței ca diluviu cosmic, anunțat prin stagnarea timpului: "marți era luni, încă nu se prăbușiseră/ constelațiile sau semnele zodiacale (...) Marți era ieri, marți era poimâine", diluviu al vieții, dar și al artei prefigurând sfârșitul universal, ce cară noroios, precum
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
de-a ne vedea. Valer susținea că, după Kant, în principiu, problema libertății individului nu se poate rezolva. Artur în schimb încerca să-l contrazică, aducând drept argument viziunea lui Kant asupra timpului, conform căreia timpul este o formă de apercepție a individului. Restul nu mi-l mai aduc aminte, pentru că nu e domeniul meu. Când mi-am luat la revedere, Valer mi-a sărutat mâna cu tandrețe, ceea ce, cu toate că mi s-a părut un gest de modă veche, m-a
Böszörményi Zoltán - Trupul molatic al nopții by Ildikó Gábos-Foarță () [Corola-journal/Journalistic/6101_a_7426]
-
Atunci alege o altă cale, cea a "necunoașterii"și cea a "iubirii"sau a extazului". Experiența Duhului este rezervată stărilor mistice. Termenul experiență este unul din cuvintele cheie ale gândirii secolului al XX lea: omul este o conștiință psihologică, o apercepție ce sesizează orice realitate ca fiind interioară. Nu la fel trebuie să se înțeleagă și harul dumnezeesc. Tendința spre supranaturalul conștient este binecunoscută în Răsărit încă din vechime. Există autori care vor merge până la a afirma cu foarte mutlă convingere
PARTEA I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 266 din 23 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355878_a_357207]
-
este descoperit, este obiectul unei revelații, obiect al credinței și al crezului, și prin aceasta el are legătură cu gândirea religioasă și magică.” (2004:29). Din afirmația eruditului hermeneut, captivat de acest gen literar, reiese că o serie întreagă de apercepții corelează, în vidul imaginii imaginate, nevoia creatorului de literatură fantastică de a trăi prin poveste, din care va reieșii specificul cauzalității de tip magic. Acest specific, de comunicare cu lumea într-un exterior necunoscut, surprinde prin exprimarea imaginativă a tinerilor
„PAŞI ÎN IMAGINAR”, O INCURSIUNE ÎN IMAGINAŢIA FANTASTICĂ A STUDENŢILOR FILOLOGI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1639 din 27 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352986_a_354315]
-
și de legile fizicii și ale naturii există o esență, o prezență transcedentală, o calitate, o valoare infinită, în sine, suficientă sieși, care nu are nevoie de nici o interpretare pentru a exista, dar pe care o putem cunoaște numai prin apercepție, intuiție și revelație. (Hermeneuticii) • Orice încercare de rezolvare a problemelor matematice, orice experiment științific, încep asumându-se că o anumită axiomă sau un postulat sunt adevărate. Trebuie să se admită dintru început, aprioric, prin credință, fără să se poată verifica
DESPRE LIMITELE CUNOAȘTERII de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2230 din 07 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/354151_a_355480]
-
desprindă spre libertate: realitatea fizică, empirică, de care luăm cunoștință prin simțuri; realitatea legilor matematice și fizice de care luăm cunoștință prin logică și rațiune; realitatea noetică, a minții, inimii și inteligenței omenești suprasensibile, de care luăm cunoștință prin intuiție, apercepție, prin har, iluminare lăuntrică, duhovniceacă, epifanie, teofanie, adică revelație. Și din aceaste trei forme de cunoaștere prin care suntem binecuvântați prin naștere, educație și revelație, din această “trinitate” gnosologică și gnostică a realității vizibile și invizibile, formele, arhetipurile platonice, noetice
DESPRE REALITATE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340908_a_342237]
-
mai ales atunci când este însăși parte din infinit, o cantitate și o valoare infinitezimală a infinitului dumnezeiesc. Măcar dacă am putea intui cum trebuie propriile limite și propria finitudine. Deci trebuie să existe o realitate dincolo de limitele percepției și ale apercepției omenești. (Limitele) • Nevoia de a ne transcende propriile limite, condiția de muritori nu este optională, este necesară și condiția „sine qua non” a existenței, este alegere între a fi sau a nu fi deloc. Oprirea la condiția pe care ne-
DESPRE REALITATE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340908_a_342237]
-
raportului dintre ea și lumea ca totalitate; a doua, aceea a personalității, a semnificației sale filosofice. Pentru a o rezolva pe cea dintâi, spune Rădulescu-Motru, Kant postulează identitatea formală a eului și construiește ipoteza apriorismului și conceptul "unității sintetice de apercepție". Soluția kantiană este socotită nesatisfăcătoare de către filosoful român; teoria sa asupra identității de structură dintre conștiință și "unitatea lumii" reprezintă răspunsul filosofic la această problemă, care deschide, în personalismul energetic, două orizonturi: a) ontologic, instituit pentru a răspunde la întrebarea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
regândirea legăturilor (formale) dintre filosofia lui Kant și cea a lui C. Rădulescu-Motru, ceea ce ne-am propus în această carte. I.2.b. Formula descriptivă a proiectului antropologic kantian "Eu sunt" constituie formula unei aprehensiuni de sine ("conștiință de sine", apercepție totodată empirică și transcendentală ?) care nu are nici poziția cartesianului "eu gândesc" (eu exist), ca un fel de axiomă într-un demers de legitimare a cunoașterii clare și distincte, nici pe aceea a formulei "omul este o ființă cu anumite
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nestructurate după Cyseneck cunosc și ele mai multe clasificări: Anzieu - 4 grupe; Cyseneck - 4 grupe; Bell - 4 grupe; Rosenzweig - 3 grupe. 1. Tehnici asociative - Testul lui Rorschach (cu variantele sale). 2. Tehnici constructive - Testul T.A.T. (testul tematic de apercepție) -Testul C.A.T. (Childrens Apperception Test) introdus de L. Ballok, ca variantă a T.A.T. pentru copii între 3-10 ani (10 planșe cu animale în diferite situații). -Testul (Picture Story Test) a lui Symonds (20 planșe pentru adolescenți
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
fi, nu s-ar putea pricepe niciodată. Există însă trei izvoare primordiale (facultăți sau capacități ale sufletului) cari conțin condițiile putinței a toată experiența și nu pot fi deduse înșile din nici o altă facultate a sufletului, anume: simț, imaginație și apercepție. Pe, acestea se-ntemeiază: 1) sinopsea celor diverse apriori prin simț; 2) sinteza acestor diverse prin imaginație, 3) unitatea acestei sinteze prin apercepția originară. Tot aceste facultăți sânt susceptibile de-o întrebuințare nu numai empirică, ci și transcendentală, care aceasta
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
experiența și nu pot fi deduse înșile din nici o altă facultate a sufletului, anume: simț, imaginație și apercepție. Pe, acestea se-ntemeiază: 1) sinopsea celor diverse apriori prin simț; 2) sinteza acestor diverse prin imaginație, 3) unitatea acestei sinteze prin apercepția originară. Tot aceste facultăți sânt susceptibile de-o întrebuințare nu numai empirică, ci și transcendentală, care aceasta din urmă se-ndreaptă numai asupra formei și e apriori constructibilă. De această întrebuințare transcendentală am vorbit mai sus în partea întîi în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
obiect, fiind conștii despre combinarea după o regulă a trei linie drepte, după care regulă o asemenea intuițiune se poate reprezenta orișicând. Această unitate a regulei determină toate cele varie și le mărginește la condițiile cari fac cu putință unitatea apercepției, și noțiunea acestei unități este reprezentația despre obiect==X, pe care o cuget prin numitele predicate ale unui triunghi. Toată cunoștința cere o noțiune, fie aceasta cât ar voi de incomplectă și întunecoasă; noțiunea însă este după forma sa totdeauna
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
căci acest obiect nu e nimic mai mult decât un ce, al cărui noțiune exprimă o așa necesitate a sintezei. Această condiție primordială și transcendentală nu e alta decât apercepțiunea transcendentală. Conștiința de sine însuși, după determinările stării noastre la apercepții dinăuntru, este numai empirică, întotdeauna schimbătoare, ți un însumi stabil și rămâitor în această curgere de fenomene interioare nu se poate găsi, această conștiință [e numită] îndecomun simț intern sau apercepția empirică. Ceea ce trebuie reprezentat ca numeric identic nu se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Conștiința de sine însuși, după determinările stării noastre la apercepții dinăuntru, este numai empirică, întotdeauna schimbătoare, ți un însumi stabil și rămâitor în această curgere de fenomene interioare nu se poate găsi, această conștiință [e numită] îndecomun simț intern sau apercepția empirică. Ceea ce trebuie reprezentat ca numeric identic nu se poate cugeta ca atare prin date empirice numa. Trebuie să existe o condiție care precede toată esperiența și o face pe aceasta cu putință, având esperiența a ilustra oarecum și a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
spațiu și timp) nu-i cu putință decât referindu-și intuițiunile la ea. Unitatea numerică a acestei apercepțiuni e așadar apriori în fondul tuturor noțiunilor, precum varietatea spațiului și timpului e-n fondul intuițiunilor sensibilității. Tocmai această unitate transcendentală a apercepției face însă și din toate fenomenele posibile, cari-ntr-o experiență de bine de rău pot fi la un loc, un conex după legi al tuturor reprezentațiilor acestora. Căci această unitate a conștinței ar fi cu neputință dacă sufletul în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sânt a ni se da obiecte, trebuie să stea sub reguli apriorice a unității sintetice, după cari reguli singure raportul lor în intuițiune să fie cu putință, id est că trebuie să steie în experiență sub condițiile neapăratei unități a apercepției, în intuițiune, însă sub condițiile formale ale spațiului și timpului, cari condiții constituiesc abia posibilitatea oricărei cunoștințe. 4. Esplicare precursorie a posibilității categoriilor ca cunoștință apriorică Este numai o experiență în care toate percepțiunile se-nchipuiesc a fi în nex general
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu scop ca la fenomene să cugetăm obiecte, au dar o valoare obiectivă apriorică; ceea ce voiam să știm. Putința, ba chiar necesitatea acestor categorii consistă în referarea pe care toată sensibilitatea, și prin ea toate fenomenele posibile, o au cu apercepția primordială, în care apercepție toate celea trebuiesc să se supuie neapărat condițiilor unității pertraversante a conștiinței de sine, adică funcțiunilor generale ale sintezei, și anume ale sintezei după noțiuni, înăuntrul căreia numai apercepțiunea poate să probeze apriori identitatea ei inesceptantă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fenomene să cugetăm obiecte, au dar o valoare obiectivă apriorică; ceea ce voiam să știm. Putința, ba chiar necesitatea acestor categorii consistă în referarea pe care toată sensibilitatea, și prin ea toate fenomenele posibile, o au cu apercepția primordială, în care apercepție toate celea trebuiesc să se supuie neapărat condițiilor unității pertraversante a conștiinței de sine, adică funcțiunilor generale ale sintezei, și anume ale sintezei după noțiuni, înăuntrul căreia numai apercepțiunea poate să probeze apriori identitatea ei inesceptantă și necesară. Deci noțiunea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Toate fenomenele posibile fac parte din întreaga conștiință de sine posibilă. Însă de această conștiință, ca reprezentație 124 v transcendentală, este nedespărțit legată și apriori certă identitatea numerică, pentru că nimic nu poate veni în cunoștință decât numai prin mijlocul acestei apercepții originarie. Fiindcă aceasta identitate trebuie să intre în sinteza celor diverse ale fenomenelor, întru cât această diversitate este să devie cunoștință empirică, de aceea fenomenele sunt supuse unor condiții apriorice, cărora trebuie să se conformeze peste tot sinteza lor (a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
acel mod se numește lege. Așadar toate fenomenele stau într-o legătură pertraversantă după legi necesarii, stau prin urmare într-o afinitate transcendentală a cărei consecvență numai e cea empirică. Împrejurarea ca natura să se dirigeze după construcția subiectivă a apercepției noastre, ba chiar să atârne de ea în privirea regularității și legilor ei sună desigur straniu și paradox (absurd). Dar de socotim că această natură este numai un complex de fenomene și nicidecum un lucru în sine însuși, ci numai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numai un complex de fenomene și nicidecum un lucru în sine însuși, ci numai o mulțime de reprezentații ale sufletului nostru, atunci nu ne vom mai mira că o găsim numai în facultatea radicală a toată cunoștința noastră, adică în apercepția transcendentală: în acea unitate în privirea căreia ea poate fi numai obiect a toată esperiența posibilă, adică natură; căci tocmai numai de aceea putem recunoaște acea unitate în mod aprioric, erg o necesar, ceea ce nu ne-ar succede defel daca
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
am despărțit noi în capitolul precedent și am propus izolat vom expune acuma în conex. Sânt trei izvoare subiective de cunoștință pe cari se bazează posibilitatea unei experiențe în genere și cunoștința obiectelor ei; iar aceste sînt: simț, imaginație și apercepție. Fiecare din ele poate fi privită și ca empirică, adică în aplicația ei asupra unor fenomene date; toate însă sânt totodată și elementele sau bazele apriorice care fac cu putință această întrebuințare empirică. Simțul reprezintă fenomenele empiric în percepție; imaginația
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fi privită și ca empirică, adică în aplicația ei asupra unor fenomene date; toate însă sânt totodată și elementele sau bazele apriorice care fac cu putință această întrebuințare empirică. Simțul reprezintă fenomenele empiric în percepție; imaginația în asociație (și reproducere); apercepția în fine în conștiința empirică a identității acestor reprezentații reproductive cu fenomenele prin cari ele ne-au fost date, prin urmare [în] recognițiune. Însă toată percepția se-ntemeiază pe intuițiunea pură (în privirea-i ca reprezentație, forma intuițiunei interioare, timpul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]