289 matches
-
blestemul dilemei “din care nu se poate ieși”. Și am plătit scump, în decembrie 1989, capacitatea noastră de a amâna. Nu cumva ne expunem, astăzi, riscului opus? Căci suntem înconjurați de confuzii, ambiguități și aproximații, iar noi ne comportăm bățos, apodictic, ca niște activiști decerebrați, intransigenți, fără “complicații” interioare. Așa stând lucrurile, ne putem întreba cum și când vom plăti derivă geometrica în care ne complacem deocamdată? Dilemă nu vrea altceva decât să tempereze această derivă. Ea nu vrea să relativizeze
Omul fara dileme by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83015_a_84340]
-
dreapta, e fundamentalist, deci nu e credibil”.Argumentul ar trebui să aibă valoare în sine. Pt Codruț: e foarte discutabila aserțiunea aceasta: ‘religiozitatea e consubstanțiala omului’... Adică, vorba aia, “pe ce te bazezi”?? Cf acestei logici (și subiacentei sale sugestii apodictice), cei care nu sunt religioși nu sunt oameni?! @ anonimus.Nu vreau să recurg, ca DB, la tot soiul de trimiteri bibliografice, dar n-am cum să evit referință la Eliade, Bachelard sau Gilbert Durand.Ei nu sînt teologi ci filosofi
Comunismul de marturie si marxismul de inventar by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83001_a_84326]
-
ani de la moartea sa, cu câteva amintiri și comentarii privind maniera de a preda compoziția. De asemenea, câteva arcușe finale vor retușa un portret estetic al creației sale componistice, cam neglijate în ultima vreme. Dan Constantinescu vorbea foarte clar și apodictic de un lucru considerat a fi foarte învăluit: compoziția muzicală. De aici venea și greutatea noastră de a-i percepe intenția și opinia reală. Aparent, întreg discursul său se desfășura la gradul zero: seriozitatea precum și trăznaia erau abordate firesc, fără
Dan Constantinescu sau învățarea prin exemple negative by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15357_a_16682]
-
Îl justifică În context, fără a-l transforma În cap de pod ca o structură de vector permanent, pentru el legionarismul rămânând o efemeridă de cult imediat. Pentru al doilea, nu numai că-l infirmă, ci Îl distilează farmaceutic, conchizând apodictic: „Încercările de a dovedi un transfer al unor concepții «antisemitice, criminale» din publicistica din tinerețe În opera cărturărească de mai târziu a lui Eliade sunt la fel de condamnabile și repugnante, mai ales că sunt făcute de personagii fără nici o pregătire În
Din Canada, spre Mircea Eliade. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_320]
-
din corespondența acestuia cu Guénon și cu Evola, cunoscuți pentru atitudinea lor antimodernistă, și nu în ultimul rînd din ambiguitatea esențială a textelor științifice scrise de Eliade. Demonstrația din Note asupra simbolismului acvatic, constată autorul studiului, „se sprijină pe un apodictic de natură cantitativă. E ca și cum ar exista o premisă tacită, unanim acceptată, cu privire la autenticitatea și valabilitatea de facto a fenomenelor invocate.“ Discursul lui Eliade nu e deloc unul inocent, cum de altfel nu sînt lipsite de inocență epistemologică nici modificările
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
este, dintre toate, cea care contează cel mai puțin în evaluarea locului ocupat de romancier în conștiința publică. Ea nu este totuși de neglijat. Într-o literatură unde bravurile scriiturii, serpentinele sintaxei și explorarea minuțioasă a fagurelui lexical constituie argumentele apodictice care impun un scriitor printre confrați, lipsa de respect a lui Houellebecq față de ele frapează. Primii dușmani și-i cîștigă scundul romancier în tabăra criticilor și teoreticienilor (unul dintre ei, Antoine Compagnon), a universitarilor cu panaș, deși tot unul de-
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
inconformismul vicios. Astfel aflăm de la Catul că un ins ridicol este cel care, lipsit de avere, se străduiește să trăiască pe picior mare. Horațiu șarjează inconstanța, indiscreția, lăcomia, ambiția, poftele culinare. Platforma satirei se arată a fi oarecum instituționalizată, deci apodictică: „Fără vreo ezitare, remarcă Hans Robert Jauss, satira adoptă punctul de vedere al oficialității, ridiculum-ul ei atacă direct orice se opune acestei instanțe, subliniază diferențele (rire d’exclusion) contestînd părții indignate orice drept de a-și susține cauza”. Francezii observă
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
se poate pronunța în aceste chestiuni, nestingherit și nepedepsit. Dacă în agricultură și fotbal poți, totuși, să o dai în bară și să te faci de râs, în problematica religioasă, nu. Libera cugetare din România se exprimă prompt, vigilent și apodictic pe orice temă creștină, în special creștin-ortodoxă, cu toate că subiectul, inclusiv în datele sale elementare, îi este de cele mai multe ori străin. Iar ideea instituită tacit că nu contează competența când te pronunți pe chestiuni religioase (Biserică, credință, cler, dogmă etc.) este
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
categorie. Nu există, prin urmare, un model, pentru că această relație s-a constituit în timp, printr-o chimie socială și religioasă sofisticată, în care intră, deopotrivă, tradițiile, istoria locală, gradul de religiozitate al populației, influențele externe sau pecetea confesională. Referința apodictică la un așa-numit „model european“ în gestionarea relațiilor Stat-Biserică este deci un abuz, iar acceptarea ei tacită este o altă manieră a laicatului de a rămâne timorat și defensiv (fie că este vorba despre icoanele din biserici sau de
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
de înțeles tonul său paradoxal și jucăuș, asupra unora dintre cele mai importante personalități artistice de la noi și de aiurea și asupra unor probleme extrem de complicate al istoriei artei universale. În pofida dimensiunilor reduse ale acestor texte și în ciuda unui stil apodictic, a cărui miză este demonstrația subînțeleasă, îngropată în formulare și nu dezvoltată prin raționamente, observațiile poetului sunt strălucite de cele mai multe ori și, cîteodată, chiar fundamentale. Cu o cultură plastică subtilă și bine asimilată, mult peste cea medie, și cu o
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
fără nici o umbră de incertitudine, neezitînd a-l trece prin vămi analitice, a-l testa dintr-o mare varietate de unghiuri, Ana Blandiana îl umanizează, grație harului poetic, îi acordă o armură inexpugnabilă. Datorită abordării libere care-i dizolvă caracterul apodictic, vulnerabilitatea i se preface în forță. Imperativul categoric e transpus în codul, universal la rîndu-i, al plăsmuirii lirice.
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
stabilitate și activitate în creația artistică, în care stabilitatea și acțiunea au mai degrabă înțelesul de static și activ, Hans Mattis-Teutsch face o adevărată radiografie a universului artistic, a creativității ca act asumat, pornind de la enunțurile unei pedagogii elementare. Tonul apodictic și propozițiile scurte, respirația intelectuală sacadată, eliminarea oricărei discursivități care ar putea să învăluie ideea și să amortizeze impactul, fac din textul, dar, mai ales, din subtextul cărții, aproape un vehicul al transcendenței, un cod definitiv al unei lumi revelate
Din nou despre Hans Mattis-Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12764_a_14089]
-
și acțiune în creația artistică, în care stabilitatea și acțiunea au mai degrabă înțelesul de static și activ, Hans Mattis Teutsch face o adevărată radiografie a universului artistic, a creativității ca act asumat, pornind de la enunțurile unei pedagogii elementare. Tonul apodictic și propozițiile scurte, respirația intelectuală sacadată, eliminarea oricărei discursivități care ar putea să învăluie ideea și să amortizeze impactul, fac din textul, dar, mai ales, din subtextul cărții, aproape un vehicul al transcendenței, un cod definitiv al unei lumi revelate
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
într-o unică rodie. Multiplicitate de cărți într-o singură carte. 2) E ca și cum ai mesteca o gutuie: miezul e tare, astringent; nu știi exact, e acru, e dulce? Important este să te bucuri de dinți sănătoși. Cum sănătoase, tranșante, apodictice sunt verdictele lui Dediu: "se pot observa trei straturi ale imaginarului muzical: unul sonor pur, unul sonor ilustrativ și unul virtual"(pag. 17); sau: "întunericul era văzut ca lipsa oricărei frecvențe, iar lumina ca maxim de frecvență"(pag. 34); sau
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
fac din unele pagini ale cărții lui Dan Dediu dovada unui fin portretist: "Există oameni la care simți, după ton sau intonație, că disimulează. La Dan Constantinescu nu se întîmplă așa ceva. Discursul său era cît se poate de clar și apodictic. De aici greutatea de a percepe intenția vorbitorului și opinia sa. Totul era la nivelul zero: seriozitatea precum și trăznaia erau abordate firesc, fără vreo intenție apreciativă sau depreciativă. Asemenea unui entomolog, se apleca asupra subiectului și-l cerceta pe față
Cura de dezintoxicare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11799_a_13124]
-
felul în care am schițat-o mai sus, ne temem că disimulează nostalgia unui autoritarism desuet. A trecut vremea criticului cu mînă de fier, în numele unui cod dogmatic, ca și cea a monopolizării criticii de către o singură persoană cu discurs apodictic. Năzuim la o autoritate liberală, flexibilă, favorabilă dialogului, atît cît e cu putință să acceptăm “autoritatea” în cîmpul receptării și aprecierii operelor contemporane ori din trecut, a căror lectură, după cum recunoaște preopinentul nostru, “se face în interiorul unei anumite actualități, mereu
Critică și liberalizare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12978_a_14303]
-
viziunea lui Sombart asupra unei lumi în care reconcilierea celor doi termeni ai axei arhetipale masculin/feminin se face prin mijlocirea Erosului și a plăcerii, ar fi și mai convingătoare dacă autorul nu ar conferi adesea enunțurilor sale o tentă apodictică. Dar aceasta este o meteahnă specifică idiolectului literar sombartian, răscumpărată de o erudiție neostentativă, de perspectivele cu totul noi pe care acest autor încă prea puțin cunoscut în România le deschide. Rebeliunea împotriva unei ordini patriarhale a societății apare latent
Nicolaus Sombart și supremația femeii by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13014_a_14339]
-
există, din păcate, o slabă tradiție a libertății. Îndelungata dominație comunistă s-a străduit a radia din mentalul colectiv urmele liberalismului care, chiar reînviat, ni se descoperă a purta frecvent o amprentă arhaică, rudimentară, a unei democrații percepute ca expresie apodictică a voinței majorității. Pe acest temei șubred, majoritatea reală sau ficționalizată își arogă dreptul de a-și impune voința în mod arbitrar, nesocotind drepturile individului. O societate cu adevărat deschisă exclude maniera plebiscitară. Distrugerea instituțiilor democratice, ca și ideologizarea forțată
Tezele și antitezele libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13023_a_14348]
-
În cele 10 volume a lui Iuliu Zanne (apreciată de Eminescu și Lucian Blaga). Dată fie puterea de sinteză pe care o induce termenul aforism, el a fost agreat și impus În toate limbile europene, de la greci citire, conținutul fiind apodictic. Cu alte cuvinte, aforismul rămâne o piatră de hotar În cultura unei națiuni, pe care nu numai cercetătorii vor s-o dezlege, dar și vorbitorii unei limbi s-o folosească, fie invocând textul ca atare, În Începutul unei comunicări / convorbiri
IDEI DE ARHITECT ÎN AFORISMELE LUI BRÂNCUȘI. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1448]
-
deci cuprinzându-ne și pe noi într-însul, m-am văzut confruntat cu fragmente de cunoștințe, cu cioburi de adevăr nesigur, cu opinii ce mi se păreau îndoielnice, chiar și atunci sau mai ales atunci când erau prezentate pe un ton apodictic, în mod peremptoriu. În locul revelațiilor întregului, după care jinduiam, Universitatea îmi oferea " în acele prime timpuri de îndoială, ce aveau să se prelungească " ersatz-uri (un cuvânt german ce era la modă pe vremea aceea a războiului) înlocuitoare, substitute ale universului
Universitățile mele by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Imaginative/14087_a_15412]
-
poate decât să catalizeze elanurile creative. Astfel, ne întâmpină peste tot un impresionant altruism, nefiind departe semnele purității. Viața pare a fi o cursă în vederea atingerii mult invocatei fericiri. Câteodată, spectrul ultragiant al singurătății determina halouri neliniștitoare. Căutarea posedă nivel apodictic, existând intuitivă certitudine a reușitei. Primordialitatea sentimentului face parte integrantă din esență versurilor propuse de Lăcrimioara Iva. Poeta își făurește un spațiu vital propriu, rodul neîntreruptelor sublimări estetice ce au în centru fioruri pasionale: Viața m-a băgat în nori
OCTAVIAN MIHALCEA DESPRE LĂCRIMIOARA IVA de BAKI YMERI în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380663_a_381992]
-
nume de scenariști", puși exemplar la lucru, toți, în anii frumoși ai deceniului precedent, cînd producția de filme devenise elefantiazică din ordin suprem, cu peste 30 de lungmetraje anual. Pomelnic fără nici o diferențiere calitativa ori problematică, respinsă ab initio și apodictic, drept nedrept "cal de bătaie", în idea că din urmă ne vin, cu regimentul scenaristic respectiv și cu tehnică din dotare, nu semnele falimentului, ci "semnul cel mai bun". Alte lungi pomelnice egalizatoare, la fel epurate de orice disocieri, cu
Falimentul cinematografiei buftene si sfîrsitul criticii cameleonice by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/17667_a_18992]
-
și palizi." (Texte risipite, din Satul prin care mă plimbam rasă în cap) Versuri sibiline POEMELE care datează de acum treizeci de ani au o anumita geometrie. Cele mai recente sunt sumbre și învolburate, chiar dacă din când în când enunțuri apodictice creează impresia de control asupra fluxului verbal. Dar și unele, și altele cuprind numeroase versuri de neînțeles. Poeta vorbește parcă pentru sine, ca un pelerin venit de departe, care își face rugăciunea într-o limbă necunoscută. Dacă nu ar fi
Poezia dată la maximum by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18098_a_19423]
-
de existență frecvent mult peste medie... Bineînțeles, autorul Luceafărului a fost supus unei procustianizări determinate de ideea de "selecție" a "moștenirii culturale". Postulatul acesteia îl formă teza lui Lenin referitoare la "cele două culturi", disociate și chiar antagonice, în temeiul apodictic al luptei de clasă: "din fiecare cultură națională noi luăm doar elementele ei democratice și socialiste, le luăm numai și indiscutabil în opoziție cu cultura burgheza". Cu drept cuvînt, criticul ieșean observa: "Cu alte cuvinte, Lenin este inconsecvent cu sine
"Literatura orizontală"(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17513_a_18838]
-
conspecte armatei române care a trecut Dunărea demers sobru, cu argumente despre reverberaț i i le operelor în războiul din 1877, după ce oficialii peremptorii, George Apostoiu se acestora după 1900, până departe la conservatorilor se împotriviseră fățiș luminează mărturisit scriind apodictic: sfârșitul veacului al XX-lea. ca România să ia parte la operațiunile Bucurați-vă, Eminescu nu moare Cartea este drapată de un militare stabilite. Pe un ton de o (3) Referințele sunt semnate de substanțial eseu, denumit Neo violență durissimă
Reevaluările post-decembriste, încotro? - marginalii critice -. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_46]