289 matches
-
profesională. De aici, cum ziceam, nota autobiografică a textului. Această strategie culturală pare, poate, mai limpede acum. A-i conferi aparența unei adeziuni apriorice era singura rețetă rezonabilă de a livra un mesaj neortodox. Nu suntem aici În regimul negației apodictice, ci În acela al dubitației. Nu În cel al ,,luării În piept cu adversarul”, ci În acela, mai rafinat, al bulversării infailibilității sale prin simpla și neostentativa aducere pe scenă a alterității lui. Nu În sfera lui ,,nu”, ci În
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
flexibil, compatibil cu abordări dintre cele mai diverse fiind așadar, asemeni comicului, imposibil de cuprins într-o formulă univocă. Devine evidentă, în acest caz constatarea că la întrebarea "Ce este caragialismul?" nu se pot da decât răspunsuri aproximative, o definiție apodictică fiind de-a dreptul arogantă. Reducerea la o relație sintetizatoare se impune însă cu stringență, dacă ne propunem să demonstrăm instaurarea unei tradiții de tip caragialian în proza și în dramaturgia românească. Îndrăznim, așadar, să conferim termenului două accepțiuni. În
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
îndeaprope înrudit cu cel sarcastic, este foarte bine reprezentat în literatura română, cel puțin din punct de vedere cantitativ. O anumită predispoziție națională 31, o reminiscență genetică de la străvechii latini care-și revendicau paternitatea asupra acestui genus comoediae prin formularea apodictică "satura tota nostra est" (Quintilian), dar și valurile istoriei care au modelat în fiecare etapă condiții prielnice pentru proliferarea formelor literare de defulare a revoltelor acumulate, de compensare în plan ideal a înfrângerilor din planul concret material, pot fi explicații
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dacic. Fără excepție, toate lucrările insistă la unison asupra romanității absolute a poporului român. Originea romană, cu întreaga suită de implicații simbolice pe care le include, este un fapt istoric plasat în afara domeniului afirmațiilor discutabile. De fapt, resortul la afirmații apodictice, care pretind autoritate factuală dincolo de orice dubiu, este o caracteristică generală a manualului ca vehicul al consensului societal aprobat statal. Florian Aaron, care a sintetizat cele trei volume ale sale de Idee repede a prințipatului Țării Rumânești (1835-1838) în mult
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
naționale românești, "legea [spirituală] care o duce spre idealul cuprins virtual în ea" (Stăniloae, 1939, p. 66). Pentru a dezamorsa contradicția în care se închid universalismul creștin și particularismul național, Stăniloae recurge la o neașteptată manevră argumentativă, îndumnezeind națiunea. Respingând apodictic doctrina catolică a naționalității ca o însușire suprapusă (deci superficială) umanității, Stăniloae consideră calitatea națională a fi esențială și intrinsecă omului: "calitatea națională a eului omenesc nu este ceva accidental, de suprafață, aposterioric, ci face parte din destinul esențial al
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
afirmării elementului autohton, până la orientalitatea slavă. Continuitatea. Invariabilă a memoriei naționale românești, teza continuității rămâne centrală în modul românesc de raportare la trecut. Devenită o adevărată axiomă a memoriei naționale, permanența românească pe teritoriul dacic este afirmată în formula sa apodictică: "la retragerea legiunilor și a păturii stăpânitoare din timpul domniei lui Aurelian, populația a rămas pe loc, atât la orașe cât și mai ales la sat" (Roller, 1952, p. 50). Centrul de greutate al demonstrației permanenței românești se mută de pe
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
țările române, la care se adaugă și solidarizarea celor trei principate în lupta antiotomană, au creat premisele unificării politice, care a răspuns, așadar, unei "necesități istorice" (Daicoviciu et al., 1984, p. 176). Ideea necesității istorice este reiterată compulsiv în sentința apodictică potrivit căreia "unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile ulterioare" (p. 179). Unirea Moldovei cu Muntenia, eveniment prin care s-a constituit statul național modern român, nu scapă nici ea din logica inexorabilității istorice a
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cel Mare și, împlinind vremelnic "visul străvechi al unității politice", Mihai Viteazul (Daicoviciu et al., 1992, pp. 112-116). Fapta lui Mihai Viteazul din 1600 continuă să fie celebrată ca o împlinire a destinului istoric al unității politice românești. În formule apodictice preluate din vechiul discurs național- comunist, manualele declamă necesitatea obiectivă a unificării politice a Țărilor Române: "Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, așa cum vor fi și împlinirile de mai tîrziu" (Daicoviciu et al., 1992, p. 151). Discursul istoriografic difuzat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
expresive predilecte pentru a da sens trecutului românesc. Toată această retorică războinică slăbește puternic în intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
intensitate, pe măsură ce discursul despre trecut se regrupează pe coordonatele definite de politica europeană a regretului, care exclude din capul locului elogiul războiului. De la factualism dogmatic apodictic la reflexivitate istoriografică. O a doua deplasare este detectabilă în trecerea de la factualism dogmatic apodictic (care fixa, fără a lăsa nici cea mai mică marjă de eroare, adevărurile perene și certitudinile peremptorii ale neamului românesc) către un regim interpretativ caracterizat de post-factualitate, reflexivitate istoriografică și chiar relativism cognitiv. Aceasta este simptomatica epistemică a vremurilor postmoderne
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cu majusculă) preia formele unei povești. Mitu et al. (1999) îi invită pe cititori să descopere "cum sună povestea originilor românilor" (p. 8, subl. n.), sau "cum își imaginează românii originea poporului lor" (p. 10, subl. n.). Adevăruri anterior enunțate apodictic în cadrul paradigmei esențialiste a identității naționale românești sunt acum tratate din noua paradigmă deconstructivistă ca mituri istorice. După cum am avut ocazia să evidențiem adineauri, cadrele rigide ale educației dogmatice sunt sparte prin incitații reflexive. În locul injuncțiunilor tradiționale care îmboldeau elevii
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
care îmboldeau elevii la învățarea pe de rost, subiecții educației postmoderne sunt invitați la exerciții reflexive. "Să reflectăm" iar locul repudiatului "DE REȚINUT". De la revelații oraculare la scepticism profetic. În strânsă corelație cu tranziția de la un factualism dogmatic de tipul apodictic la un regim reflexiv de interpretare relativă a trecutului avem și abandonarea credinței în natura oraculară a istoriei, care a dăinuit în conștiința românească încă din primele scrieri istoriografice. F. Aaron (1835), spre exemplu, scria într-unul din primele manuale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
terminală" de apartenență, dincolo de care nu se poate extinde solidaritatea socială (R. Emerson citat de Geertz, 1994, p. 29). Către sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un context marcat de o acerbă competiție interstatală, pedagogii națiunii au denunțat în termeni apodictici ethosul umanitarianist ca un atentat la adresa ființării statului- națiune românesc. Chiar și pedagogia comunistă, în pofida retoricii "internaționalismului proletar" și a solidarității transnaționale a oamenilor muncii, dădea glas unui limbaj dublu orwellian, întrucât a continuat să mențină și chiar să întărească
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
în general și istoric în cazul de față de către o comisie aprobată statal este străină de ethosul științei, codificat în ceea ce a ajuns să se numească "normele mertoniene": comunalism, universalism, dezinteres, scepticism organizat (Merton, 1973). Ideea fixării adevărurilor definitive și apodictice este complet străină spiritului epistemic al științei. Încă de la C.S. Peirce s-au impus în carta epistemică a "comunităților de cercetători" principiile tentativității și failibilității cunoașterii umane, fapte ce interzic ratificarea concluziilor provizorii în adevăruri definitive. Aceasta este calea cea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]