289 matches
-
antropologiei economice asupra tranziției către capitalism. Acestea din urmă își luau ca obiect interogarea naturii capitalismului, a modurilor de expansiune și a contradicțiilor care ar fi putut conduce la subminarea lui; pentru primele, dimpotrivă, economia de piață apare ca termenul apodictic și ineluctabil al unei adaptări care monopolizează atenția. Problematicile, sărăcind într-atât încât nu mai pot păstra în câmpul observației decât formele de compatibilitate (sau, ceea ce este același lucru, de rezistență) cu instituțiile capitalismului liberal, se înscriu într-o filozofie
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
Dar, mai ales, sunt un teren pentru o permanentă probă individuală pentru actorii angajați într-o configurație în care se impune traversarea circulatorie între spațiile fragmentate ale piețelor în același timp diferențiate și omogenizate (de exemplu, credința în subzistență). Devenită apodictică, piața este prin urmare mediatorul de neînlăturat al modurilor de comunicare ce dirijează raporturile interpersonale, colective și instituționale, naționale și transnaționale. Oglinzile în serie ale libertății, tot atât de absolute pe cât de iluzorii, pe care piața le vehiculează tulbură percepțiile (in)dependenței
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
non-imagine, ci dor o altă formă de structurare și dezvoltare a imaginarului. Există la nivelul epistemic al omului o componentă non-imaginativă? În momentul în care gândirea ajunge la nivelul non imaginativ intră într-un moment de colaps, într-o situație apodictică sau paradoxală 17. Într-o astfel de situație căutăm imagini alternative, și încărcăm imaginile simple cu sensuri abstracte. Imaginea elementară se transformă în simbol, încărcat cu sensuri complexe. Acesta este procesul prin care se realizează transferul nereprezentabilului la nivelul reprezentării
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Nu cunosc o mai ridiculă figură decât aceea pe care o face un ateu, care tratează despre adevărurile supreme ale credinței în numele științei, sau decât aceea pe care o face un psiholog cu sufletul opac, care vorbește totuși grav și apodictic despre subtilele fapte spirituale. Și totuși e parcă un făcut că tocmai aceștia țin mai mult să-și exprime opiniile științifice în domenii ce le rămân cu totul streine. Inspirația artistică fie că o studiază medicii, psihologii sau esteticienii are
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Fraza lui e afirmativă sau negativă. Între aceste două extreme, nu cunoaște nuanțe. Odată rostită o negație, după ea vine valul unei negații și mai puternice; odată rostită o afirmație, ea trage după sine o alta mai înflăcărată. El scrie apodictic și n-are nevoie de demonstrații întemeiate. O asemănare devine adesea o identitate, precum o deosebire nu rareori se cască într-o prăpastie antinomică. Temperamentul rasei apare la el exagerat de elementul arbitrar al individualității proprii. Considerațiile sale despre genialitate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
oricărei cunoașteri despre natura corporală, care va putea fi caracterizată, în mod îndreptățit, drept științifică. Aceasta deoarece principiile amintite sunt cele care fac posibilă formularea unor legi fizice particulare, care au atributele necesității și universalității și, prin urmare, posedă acea apodictică certitudine care era pentru Kant una dintre caracteristicile științei. Spre deosebire de Brittan sau Buchdahl, Watkins consideră că în acest punct Kant a făcut afirmații dintre cele mai explicite peste care nu se poate trece nici folosind cele mai subtile strategii interpretative
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a priori ale tuturor celorlalte explicații ale naturii, și de ce numai datorită acestei părți pure ea este știință propriu-zisă”. Și mai departe: „Orice știință propriu-zisă a naturii are nevoie de o parte pură, pe care să se poată întemeia certitudinea apodictică pe care rațiunea o caută în ea...”31 Pe de altă parte, Watkins dezvoltă o critică sistematică a ceea ce el numește „punctul de vedere standard” asupra relației dintre „Analitică” și principiile metafizice ale științei naturii. Este punctul de vedere conform
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
delimitează net de concepția inductivistă. Ceea ce se vede clar prin raportare la conceptul său restrictiv al științei. Precizări importante în această privință pot fi găsite în „Cuvântul înainte” al Pmsn. Aici Kant face distincția dintre legi a căror certitudine este apodictică și corelații care posedă doar o „certitudine empirică”22. Primele au caracteristicile universalității și necesității, caracteristici care indică o raportare la principii a priori. Cele din urmă sunt relații stabilite prin cercetări empirice, relații care acționează într-un domeniu limitat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
excesiv al vechii filosofii a naturii, Kant a rămas atașat unui raționalism mai moderat, care se exprimă în convingerea că demnitatea superioară a științei, care o ridică deasupra empiriei, rezidă in caracterul a priori al principiilor ei, precum și în certitudinea apodictică a legilor ei fundamentale. Ceea ce dovedește că influența acelei tradiții wolffiene în care s-a format filosoful a supraviețuit, chiar dacă într-o formă mai atenuată, reorientării critice a gândirii sale. Christian Wolff și wolffienii au propus diferite variante de întemeiere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care susține edificiul acestei științe. Că orientarea gândirii lui Kant se distinge de orientarea mai „empiristă” a unor cercetători reprezentativi pentru noua tradiție științifică reiese deosebit de clar tocmai din afirmarea insistentă a caracterului a priori și, prin urmare, a certitudinii apodictice a legilor fundamentale ale mișcării. Referindu-se la legea egalității acțiunii și reacțiunii, Kant remarcă în primele rânduri ale primei observații la această lege, din capitolul III al Pmsn, că „Newton nu a îndrăznit să o demonstreze în mod a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
exprimare a lui Kant, din „Cuvântul Înainte” al Pmsn. Autorul distinge așa-numita știință a naturii în sens propriu sau nu (eigentliche oder uneigentliche sogenannte Naturwissenschaft) și afirmă că prima se distinge de cea de-a doua prin certitudinea ei apodictică. (Vezi Immanuel Kant, Metaphysische Anfangsgründe der Naturwissenschafr, Meiner Verlag, Hamburg, 1997, p. 4.) 8. H. Reichenbach, Der Aufstieg der wissenschaftlichen Philosophie (originalul englez The Rise of Scientific Philosophy, 1951), Brauschweig, Vieweg, 1968, pp. 51-51 și 55-56. 9. K.R. Popper, Conjecturi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale cunoașterii sunt în cele din urmă pur și simplu empirice, iar legile pe baza cărora faptele date sunt explicate prin rațiune sunt pur și simplu legi empirice, atunci lor nu le este proprie o conștiință a necesității (nu sunt apodictic certe) și, prin urmare, întregul nu merită în sensul strict numele de știință; iar chimia ar trebui să se numească de aceea mai degrabă artă sistematică decât știință.” (Ibidem, p. 4.) 24. Pentru aceste informații și multe alte detalii istorice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care are un fundament a priori anunță ea însăși că vrea să fie considerată ca absolut necesară; cu atât mai mult o determinare a tuturor cunoașterilor pure a priori, care trebuie să fie măsura, prin urmare chiar exemplul întregii certitudini apodictice (filosofice)33. Este greu să ne închipuim un contrast mai puternic între acest ideal al cunoașterii metafizice și înțelegerea blagiană a construcției metafizice ca viziune personală asupra lumii, modelată stilistic. Încă în culegerea sa de aforisme Discobolul, Blaga își va
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
filosofului francez, cu deosebire metafizica lui, ar reprezenta „împlinirea unei misiuni de restaurație catolică, o antireformă și antirenaștere”. Descartes ar fi „condiționat” valabilitatea științei prin „punerea ca premisă a axiomei existenței lui Dumnezeu”26. Asemenea considerații, formulate într-un stil apodictic, autoritar, culminează prin enunțarea a ceea ce autorul numește „axiomă carteziană”: „Căci știința adevărată și mare nu poate fi edificată decât pe această premisă a existenței lui Dumnezeu, numai Dumnezeu ne asigură în fiecare clipă existența și ne garantează valabilitatea adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a bizantinizării, scrie, pentru cine vrea să priceapă sau, cu o vorbă a lui Marosin, „caută oul de sub cuvânt, întinzându-l altuia să scoată pui din el.” Există într-una dintre Scrisorile din provincia de Sud-Est o reflecție care rezumă apodictic fascinația constantă și rodnică pentru puterile cuvântului rostit sau scris. Nu întâmplător textul - Cerneală mai avea, dar nu mai avea nisip - figurează în capitolul cu nume sugestiv Loc pentru fiecare în Comedia cuvintelor: „Poveștile și cuvintele sunt ca florile cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285610_a_286939]
-
semne opuse) operează, deopotrivă, În cadrul logicii asertorice, ca și În cel al logicii modale, am putea spune că, sub semnul inteligenței artificiale, logica ni se relevă ca știință unitară a formelor raționării, prin aceasta atenuându-se barierele dintre analitică (sau apodictică: a se Înțelege teoria demonstrației) și dialectică (sau topică: adică teoria argumentării prin dialog), respectiv dintre acestea două și retorică, disciplina vizând genurile oratoriei și persuadarea În cursul argumentării prin discurs, pe care Aristotel o plasa sub chip de anexă
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
noastră, chiar neavând trebuință de ea, pentru ca noi să putem primi rodul binecuvântării lor. Cine nu crede În sfintele moaște nu crede nici În sfintele icoane, nici În lucrările sfințitoare ale Bisericii. Un lucru este greu de contestat fiind chiar apodictic, și anume că, În Întreaga istorie a Bisericii, sfintele moaște sunt o prezență permanentă, ele constituind, alături de sfintele icoane, de slujbele Bisericii, de imnografia liturgică, repere fundamen‑ tale ale credinței noastre. X.7.2. Puterea din trupul sfinților Faptul menținerii
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
Ecclesiei asigură prospețimea și fecunditatea Ortodoxiei, ferindu-o de orice abatere. O adevărată de lecție (smerită, umilă) de creștinism dogmatic, liturgic, canonic pe care elita creștină interbelică o oferea mediului românesc. Cunoașterea religioasă Există sisteme de gândire care gravitează în jurul apodicticului, problematicului, sisteme materiale cu un caracter reflectoriu, adică punctate de o conștiință teoretică. Rațiunea umană pendulează între o gândire sistemică și un aspect pasiv al sistemului reglat de o latură autonomă a mentalului și de o latură eteronomă a lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
a ține scaun de judecată. Acum, ceea ce este normal sau nu este comparat cu o ordine obiectivă - neexistând nimic subiectiv în această formulare a criticii -, stabilită după voia sau canonul lui Dumnezeu, fapt pentru care se constituie într-un îndreptar apodictic pentru judecata omenească. Tot ceea ce este natural și adevărat în viața religioasă este încapsulat în învățătura Bisericii. De aceea, a face o critică, din această perspectivă, implică a observa și chiar a sancționa prin această constatare - nu este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
adevărații clarvăzători erau anarhicii și nihiliștii 203. Principiul în jurul căruia gravitează motivele reflecției sale apăsătoare și disperate ar putea fi definit ca "defetism filozofic": indiferență absolută față de ceea ce este existent, ros de cariul decadenței, opoziția inflexibilă față de orice ideal, respingerea apodictică a oricărei transcendențe și ordini, obsesia catastrofei și a morții. Singura religie pe care o acceptă este cea gnostică: Dacă aș fi întrebat în ce cred, m-aș declara gnostic, și am fost astfel de când am început să gândesc și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
aceștia să fi fost deja botezați<footnote David F. Wright, „The Origins of Infant Baptism - Child Believers' Baptism?”, în Scottish Journal of Theology, vol. 40, 1987, p. 15. footnote>. Unii anabaptiști au încercat să-și argumenteze părerile lor așa-zis apodictice pe faptul că Mântuitorul s-a botezat ca adult, la vârsta de 30 de ani. Însă aceasta nu îndreptățește pe nimeni să susțină că Botezul trebuie aplicat numai adulților. Cine susține acest pseudo-argument greșește, necunoscând în prealabil natura botezului primit
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
la sine, în acel ceas al nopții, a spălat rănile lor și s-a botezat el și toți ai lui îndată”. Atât pentru noi - și pentru orice cititor onest - după lectura acestui fragment, botezarea pruncilor de către Sfântul Apostol Pavel este apodictică, căci, chiar dacă temnicerul din Filipi se interesează numai de mântuirea sa, Apostolul afirmă că dacă el crede, se va mântui nu numai el singur, ci cu toată casa sa. Și apoi, după ce le-a propovăduit cuvântul Domnului, i-a și
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/133_a_425]
-
prin mintea lui Aristotel, logica a ieșit din limba greceasca precum Atena din capul lui Zeus” 10 . În formula „Organonului”, logica lui Aristotel include teoria noțiunilor și a conceptelor, teoria judecăților și a judecării „apofantica”, teoria demonstrației și a demonstrării - „apodictica”, teoria argumentării sau „topica” și teoria combaterii sau a respingerii falselor argumente 11. După Francis Bacon logica este o știința antropologică. În „Noul Organon” el considera logica mai abstractă decât oricare altă știință în măsura în care cercetează condițiile tuturor științelor, logica fiind
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
Cartea Românească, București, 1936, p.97-139, apud op.citată, p.27. 16 aferente: logica știință a subiectului gândirii (cuprinde teoria argumentării, logica pragmatică, logica zisa concretă, logica materială), psihologica, logica transcedentală, logica intuiționistă, etc.; logica știință a obiectelor gândirii (cuprinde apodictica, logica semantică, logica operatorie concretă, logica dialectică, logistica sau auto-logica); logica știință a formelor gândirii (cuprinde logica formală tradițională, logica sintactică, logica formală operatorie, logica formală modernă); logica știința a operațiilor gândirii (cuprinde logica operatorie naturală și formală, logica deducției
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
41 H.Wald, op.citată , p. 144-145 30 judecățile sunt de trei feluri: asertorice (formulează logic identificarea lucrului), problematice (structurează logic faptul că noțiunea nu se referă numai la lucrurile reale de același gen ci și la cele posibile) și apodictice (cristalizează în ea dezvăluirea explicită a esenței). Ajunsă la înălțimea judecății apodictice, gândirea sparge judecata și începe să se desfășoare în silogism. Așadar, judecățile clasificate după calitatea copulei (afirmative și negative), după cantitatea subiectului (particulare și universale), după natura raportului
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]