37 matches
-
consistență coerență apoi calea inimaginabilă uneori imposibil de conceput calea credinței drumul către înaltul spiritualității toate descrise în cuvinte în vers în poezie cu sens evident uneori contrar rațiunii entitate nonexistență experiența senzorială plan metafizic plan fizic dificultățile ontologiei orizont apofantic dificultăți antologie apofantică agnosticism ființa în forma negativă forma pozitivă deplina legitimitate iar suntem furați ființă neființă nemișcare focul și ființa pământul și neființa deschidere metafizică planuri reconstructive dualism metafizicul și fizicul calea convingerii calea opiniei semnificații de tip gnoseologic
COSMOLOGIA SFÂRŞEŞTE ÎN ESCHATOLOGIE de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 by http://confluente.ro/_cosmologia_sfarseste_in_gheorghe_serbanescu_1376700042.html [Corola-blog/BlogPost/364924_a_366253]
-
calea inimaginabilă uneori imposibil de conceput calea credinței drumul către înaltul spiritualității toate descrise în cuvinte în vers în poezie cu sens evident uneori contrar rațiunii entitate nonexistență experiența senzorială plan metafizic plan fizic dificultățile ontologiei orizont apofantic dificultăți antologie apofantică agnosticism ființa în forma negativă forma pozitivă deplina legitimitate iar suntem furați ființă neființă nemișcare focul și ființa pământul și neființa deschidere metafizică planuri reconstructive dualism metafizicul și fizicul calea convingerii calea opiniei semnificații de tip gnoseologic cosmologia sfârșește în
COSMOLOGIA SFÂRŞEŞTE ÎN ESCHATOLOGIE de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 by http://confluente.ro/_cosmologia_sfarseste_in_gheorghe_serbanescu_1376700042.html [Corola-blog/BlogPost/364924_a_366253]
-
elaborări metaforice, de metafore «vii», adică ce au tendința să conducă spre necunoscut decât să îmbogățească ceea ce se cunoaște. Omul discursului semantic, ce continuă să facă posibilă viața semnificativă, întrucât nu acceptă să-și reducă expresivitatea la nivelul unui discurs apofantic sau enunțiativ, definitor, logico-matematic, sau oricum științific, constituie prin însăși prezența lui o problemă de clarificat. Dacă l-am supune pe acest om simbolic, metaforic, unei «psihanalize existențiale»? Aceasta este metodologia pe care Sartre o folosește în L’être et
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
tot ceea ce a fost creat/imaginat, până la momentul respectiv, În mediul limbajului. Poeticitatea și ficționalul nu mai reprezintă, astfel, abateri de la caracterul cotidian, comunicativ sau acțional, al limbajului; din contra, ele reprezintă plenitudinea funcțională a acestuia, În raport cu care orice utilizare apofantică sau practică reprezintă reducții (e drept, Întemeiate, cel mai adesea, de cea de-a doua trăsătură originară a limbajului uman, pe lângă creativitate - și anume de alteritate). Esența limbajului este așadar desfășurarea sa În actul individual de vorbire/gândire; este, dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
folosul acestora. S-a spus că „prin mintea lui Aristotel, logica a ieșit din limba greceasca precum Atena din capul lui Zeus” 10 . În formula „Organonului”, logica lui Aristotel include teoria noțiunilor și a conceptelor, teoria judecăților și a judecării „apofantica”, teoria demonstrației și a demonstrării - „apodictica”, teoria argumentării sau „topica” și teoria combaterii sau a respingerii falselor argumente 11. După Francis Bacon logica este o știința antropologică. În „Noul Organon” el considera logica mai abstractă decât oricare altă știință în măsura în care
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
nu reprezintă un aspect de simplitate în raport cu alte structuri discursive. O propoziție asertivă lasă să se înțeleagă convingerea că este adevărată și, prin aceasta, exprimă în mod implicit o atitudine, o interpretare, întrucît se trece din logosul semantic în logosul apofantic. Din punctul de vedere al valorii de adevăr însă, aserțiunea trebuie să conțină o informație care să fie conformă realității la care se aplică, încît adevărul obiectiv nu decurge în mod necesar din faptul că se afirmă sau se neagă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gîndirii și o latură constitutivă și creatoare a culturii. Din asemenea constatări, rezultă că pot fi stabilite și alte orizonturi cu identificarea altor funcții ale limbii. De aceea, se poate atribui limbii și o funcție cognitivă, ca logos semantic și apofantic, și o funcție socială, care este în legătură cu comunicarea, dar are consecințe dincolo de limitele ei. Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, funcțiile limbii pot deveni indici
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se unesc într-o concepție, iar limba ca reprezentînd o concepție despre lume, atunci orice discurs este marcat de ideologie, prin însuși faptul că este realizat într-o limbă. Pe de altă parte, deoarece discursul antrenează întotdeauna limba ca logos apofantic, ca afirmație sau ca negație despre ceva, el este în mod implicit contaminat de o ideologie, de data aceasta, a locutorului. Totuși, rămînînd la semnificația de bază a cuvîntului ideologie, care vizează concepția despre structura și organizarea socială, el rămîne
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
z e i d i s c u r s u l u i, cuvîntul valoare poate fi antrenat în variate situații de interpretare, prin accepțiunile posibile pe terenul lingvisticii. Fiind enunț sau sumă de enunțuri, discursul ține de logosul apofantic, fiindcă afirmă sau neagă ceva, și, în acest caz, poate fi operantă și valoarea de adevăr, specifică logicii, care este implicată în majoritatea structurilor discursive, tipul dialogic relevînd în modul cel mai evident acest aspect. În sfîrșit, în discurs, îndeosebi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
căzute și pregătește desfășurarea finală din eshaton 1. Tâlcuiește inspirat Scriptura nu cel capabil să-i refacă contextul cultural și politic, ci cel plasat în cutia de rezonanță metaistorică a revelației. Interpretul va pune atunci în lumină nu crizele logosului apofantic, ci infinitatea hiperbolică a doxologiei. Pentru aceasta e nevoie de o altfel de erudiție, dincolo de disciplina filologică și subtilitatea filozofică a inteligenței livrești. Evanghelizează cel care binevestește alături de un angelos, ce și-a făcut din Cuvântul Scripturii „pâinea cea de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
folosul acestora. S-a spus că „prin mintea lui Aristotel, logica a ieșit din limba greceasca precum Atena din capul lui Zeus” 10 . În formula „Organonului”, logica lui Aristotel include teoria noțiunilor și a conceptelor, teoria judecăților și a judecării „apofantica”, teoria demonstrației și a demonstrării - „apodictica”, teoria argumentării sau „topica” și teoria combaterii sau a respingerii falselor argumente 11. După Francis Bacon logica este o știința antropologică. În „Noul Organon” el considera logica mai abstractă decât oricare altă știință în măsura în care
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
poate fi gândit și ca o formă a vorbirii devenind un concept social istoric aflat în opoziție cu explicația conceptuală. Jocul arbitrarului, din cadrul creației, este redat de raportul dintre mythos și lógos și este gândit de Platon în trei etape apofantice în jurul lumii socratice. În prima etapă apofantică, mitul este la exterior încercând să cuprindă lumea dominată de lógos, o acțiune de forța imagistică ce duce la diverse aporii. Apoi, mitul este condus prin intermediul rațiunii spre eidos, o acțiune a forței
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a vorbirii devenind un concept social istoric aflat în opoziție cu explicația conceptuală. Jocul arbitrarului, din cadrul creației, este redat de raportul dintre mythos și lógos și este gândit de Platon în trei etape apofantice în jurul lumii socratice. În prima etapă apofantică, mitul este la exterior încercând să cuprindă lumea dominată de lógos, o acțiune de forța imagistică ce duce la diverse aporii. Apoi, mitul este condus prin intermediul rațiunii spre eidos, o acțiune a forței imagistice ce duce spre miturile pasiunii, erosului
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
acel ceva și să fie perceput. Însă prin lógos putem înțelege temeiul, doarece este legat de semnificația a ceea ce este văzut și, în același timp lógos înseamnă relație, doarece face posibil comunicarea a ceea-ce-este-văzut. Pentru Heidegger această interpretare a discursului apofantic este suficientă pentru a lămuri funcția primordială a lógos-ului. În cadrul artei, în special pentru literatură și poezie, lógos-ul joacă un rol important, oferind posibilitatea descifrării și înțelegerii lor. Multiplele semnificații ale termenului lógos, instabilitate specifică creației, duc la înțelegerea discursului
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cucoș nu cântă,/ Unde copil nu se botează” (GrivițaGalați). Afecțiunile izgonite pe tărâmul inanimat nu au victime potențiale, dar pentru neofit deșertul acționează ca spațiu purificator de tot ce e uman. Și în basme lăcașul ființelor miraculoase păstrează aceleași definiri apofantice, negând familiarul: „Arghiri, sî mă cauț’ unde cânii nu latrî, nici cocoșâi nu cântî” (Izvoare - Soroca). Animalele specifice gospodăriei umane alungă spiritele malefice și de aici vine incompatibilitatea lor cu prezențele supranaturale. Un topos comun descântecelor și baladelor despre cele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în cele două specii literare, a lexemului sălbatic, ales de instanța narativă pentru descrierea stadiului existențial al fecioarei. Dimensiunea din care face ea parte în timpul recluziunii ține de regimul neîmblânzit al lumii, o lume pe care o putem descrie doar apofantic: are forțe nestăvilite, energii nedomolite ce clocotesc. Basmul explică agregarea fetei la această lume ca urmare a hranei ingerate (mere pădurețe, urzici, frunze, rădăcini), fapt în deplină consonanță cu practicile magice de asimilare într-o dimensiune sacră. Atunci când eroul nu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
negru,/ Ponegru,/ Boi negri,/ Ponegri,/ S-o dus în pădurea neagră,/ Poneagrî”. Prefixul negativ are o egală valoare magică, în acceași specie literară: „Spri sfântu soari răsari,/ Pi potecî nicalcatî,/ Pi roua niscuturatî”, „Cu roua nescuturată,/ Cu ceața neridicată”. Definirea apofantică a lumii instaurate prin funcția poetică absolutizată a limbajului deschide o antiteză față de planul uman, în care repetabilitatea gesturilor devine o mecanică rutinantă, și nu o reluare a faptelor zeilor. Orice drum urmat în contingent este deja bătătorit, ceea ce implică
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mi-a spus că scrie un tratat de logică "reală" nu formală, încercând să împace pe Aristotel cu Descartes și cu Pascal. La început, nu am înțeles. Mi-a explicat apoi că era vorba de o înserare în logosul, aristotelic, apofantic, - tratând lumea doar la modul indivativului prezent - și al celorlalte logosuri "pasionale" printre care "optativul", ca mod de exprimare, adică dorința, injoncțiunea, completând tabloul logicii cu toate modalitățile de expresie ale gramaticii - aici nu am înțeles, dacă este vorba de
4 ianuarie 1957 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8381_a_9706]
-
Însuflețite, iar fiecărei imagini, cu totul memorabile, tu Îi asociezi un gând o categorie, un element din mobilierul cosmic, ba chiar un silogism, un silogism nemăsurat, lanțuri de apoftegme, coliere de hipalaje, rozete de zeugme, dansuri de hysteron proteron, logoi apofantici, ierarhii de stoicheia, precesiuni de echinoxe, paralaxe, ierbare, genealogii de gimnosofiști - și tot așa, la nesfârșit - o, Raimundo, o, Camillo, voi, cărora vă era de-ajuns să vă Întoarceți cu gândul la viziunile voastre și imediat reconstituiați marele lanț al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Cine crezi că a făcut mai mult rău României, securitatea sau activiștii? Da, cred în longevitatea sexcuristului de pensii... numeroase, fiindcă ocultarea colonelului Boțârlan (a cărui văduvă îi păstrează moaștele, cu celofan învelite, în rezervorul closetului) nu-mi hâțână siguranța apofantică. De parale nu duce lipsă. Sexulcursit de cursă lungă, nu-i așa? Ba-i astfel. Colonelul Wolf posedă, în centrul Iașilor, algenția de turism Alwo. Ghinărarului Pleșiță îi țâțâie curul amintindu-și de complicitățile de care-l acuză Vestul cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mai mult nu am râvnit", rezultă că bucuria creării tragicului este un catharsis, care pentru Hölderlin constituia o bucurie mai înaltă decât atunci când poetul celebrează optimist faptul de a trăi, de a iubi. Apofaticul negarea cea mai dramatică, este transfigurată apofantic, în spusul cel mai strălucitor și vizionar. Dar nu este numai satisfacția unei reușite a imaginarului și a realizării artistice, ci mai ales a conștientizării la nivel cosmic a valorii existenței. Este o bucurie axiologică, o victorie a unei conștiințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu prin precepte, "prescripții", ci prin "sentimentul intelectual" care nu se află decât într-o sensibilitate filozofică deschisă spre adevăruri ultime, prin "intuiția metafizică" de care vorbea Eminescu. Gândirea lui Nietzsche ne menține într-o tensiune continuă, poetică, străbătând prin apofantic și apofatic, prin afirmații și negații, nu ca un joc speculativ, ci ca înțelegerea că totul este contradictoriu, astfel că, scrie Jaspers, se poate ca negarea să ne înalțe, iar ceea ce credeam în mod curent că este pozitiv, să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
relație funcționează indubitabil și necesar, în discursul individual, poetic, superior, această relație este desființată în totalitate. Deși este vorba despre cititori diferiți, nu trebuie, în analiza unui text beletristic, să se confunde cele trei tipuri de finalități ale limbajului: finalitatea apofantică, finalitatea pragmatică și finalitatea poetică. Textul beletristic implică utilizarea limbajului la un mod superior, aproape transcendental, care nu poate fi analizat cu instrumente firești. Cu alte cuvinte, în munca sa de a recepta o operă literară, cititorul, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
posibilităților limbajului ca atare" și suspendând, în mod necesar, alteritatea, tocmai pentru a rămâne o creație absolută. Limbajul ca atare sau limbajul pur și simplu sau limbajul absolut reprezintă logos-ul semantikos aristotelic, anterior oricărei determinări, oricărei finalități (fie ea apofantică, pragmatică sau poetică), limbajul exclusiv semantic, a cărui funcție esențială și primordială este aceea de a semnifica. 20Ibidem, p. 80. 21Nichita Stănescu, Fiziologia poeziei, București, Editura Eminescu, 1990, p. 56. 22Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol III, București-Chișinău, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al grupului de cercetare HUM-602 ("Limbaj și gîndire: analiza relațiilor de semnificare în lexic și în operele literare"), fondat de Junta de Andalucía, în colaborare cu Universitatea din Almería". Jesús Gerardo Martínez del Castillo, Lingvistica rostirii logosul semantic și logosul apofantic, Ediție, traducere și cuvând înainte de Cristian Pașcalău, Cluj-Napoca, Editura Scriptor și Argonaut, 2011, p. 11, Cuvânt înainte. 130Ibidem, p. 11. 131Ibidem, p. 67. 132 Ibidem, p. 67. 133Luiza Bratu, op. cit., p. 54. 134Dumitru Micu, Blandiana, poeta, după '89, în "Nord
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]