151 matches
-
sunt menționate și în epistolar (Contra grecilor, II, 137, 228; Scurt discurs despre inexistența destinului: III, 253), sunt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). În seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe ale lui Isidor extrase din scrisorile sale. Bibliografie. Epistolarul în PG 78. Studii: A.M. Ritter, Isidore de Péluse, DSp VII/2, col. 2097-2103; A. Schmid, Die Christologie Isidors von Pelusium, Paulusverlag, Freiburg in d. Schweitz 1948
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
personaj este „noi am văzut”) și, într-adevăr, așa este în bună parte, însă au fost utilizate în mod sigur și izvoare scrise; veridicitatea textului trebuie controlată prin confruntarea cu celelalte surse disponibile, în special cu Istoria Lausiană și cu apoftegmele Părinților din deșert. Scrierea este prețioasă în special pentru că relatează viața călugărilor de pe valea Nilului despre care nu avem alte informații. Cu unele modificări, opera a fost tradusă în latină de Rufin din Aquileia; multă vreme s-a spus că
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ceilalți, ba chiar, dacă e necesar, nu sunt scutiți de critici; astfel, bolnăvicioasa invidie a lui Ieronim este evocată în cap. 36. La nivelul conținutului, opera se înrudește în același timp cu viețile marilor asceți (Antonie și Pahomie) și cu apoftegmele. Stilul e simplu, viu, colocvial; în special capitolele despre pustia Nitriei sunt bogate în detalii concrete și colorate izvorâte în mod evident din experiența directă a autorului. Partea consacrată deșertului Scheti e mai dramatică; era o regiune renumită pentru severitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a scris nimic, dar au rămas de la el niște Capitole (kephalaia e unul din titlurile din manuscrise; primul editor, în 1683, a intitulat scrierea Alloquia, „Conversații” și așa e denumită și acum). E vorba, în esență, de o culegere de apoftegme; una din ele (cap. 12) dovedește pentru prima dată, așa cum am amintit deja, că în cercurile călugărești se citeau culegeri de apoftegme și, mai mult, este cea mai veche atestare a folosirii acestui termen pentru maximele Părinților din deșert. Zosima
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
intitulat scrierea Alloquia, „Conversații” și așa e denumită și acum). E vorba, în esență, de o culegere de apoftegme; una din ele (cap. 12) dovedește pentru prima dată, așa cum am amintit deja, că în cercurile călugărești se citeau culegeri de apoftegme și, mai mult, este cea mai veche atestare a folosirii acestui termen pentru maximele Părinților din deșert. Zosima insistă nu numai asupra renunțării la bunurile lumești, ci spune și că trebuie să fim răbdători în fața adversităților, subliniind mai ales utilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așadar just să semnalăm importanța polemicii antiorigeniste din tratatul 11, însă mai degrabă în favoarea unei datări analoage celei propuse de Chadwick. Tratatele sunt următoarele: (1) Legea duhovnicească e o culegere de maxime pe diverse teme de viață spirituală după modelul apoftegmelor sau al centuriilor; (2) Despre cei care se cred izbăviți prin faptele lor este tot o culegere de sentințe care se încheie cu o expunere destul de lungă consacrată celei mai importante porunci, aceea a iubirii, care constă “în îndepărtarea de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
14). Patriarhul monofizit de Alexandria, Timotei Aelurus, este, firește, unul din eroii culegerii, în timp ce Juvenal din Ierusalim este considerat un Iuda și e asociat cu tot soiul de nenorociri. Așa cum a scris F. Nau, e vorba despre „o culegere de apoftegme care aparțin unui nou gen al cărui scop nu mai e transmiterea unor învățăminte, ci combaterea conciliului de la Calcedon și a apărătorilor acestuia”. Dincolo de elementul miraculos, opera conține numeroase detalii istorice și geografice foarte utile pentru cunoașterea istoriei ecleziastice din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cad așa pe spate spre cîmp, țugui, clopotniță mesajele patetice sau ritualice, Rezervația naturală Perchiu scursura de betoane, scoarță la podul refăcut, km 40, distrugem ireversibil, pe cît de fără întoarcere relația cu răspunderea noastră, care este trecutul nostru, griva apoftegmelor, prea aproape iepurele mort! BV 43 VAS omul, Dacie biserica din Borzești, singura zidire a văii, chimicale bordurile stației văruite de Paști, piersicii au înflorit și ei, căței roz de grădină, practica suttee a hindușilor o are în sînge cîinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
criticii critice, care se produce atunci când criticul prim îi răspunde criticului care l-a criticat. Abia aici e limita. Este lipsit de înțelepciune mai ales ca un critic, dar și un scriitor, să răspundă criticului său. Trebuie să ascultăm de apoftegma lui Terentianus Maurus: habent sua fata libelli. Cum ați defini relația care există între un profesor universitar și un critic literar? Când cele două existențe se suprapun, putem vorbi de ierarhie/confirmare/completare? Cum (v)-ați defini? Profesorul universitar, specialist
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
corectitudinii politice", politicienii o acceptă și amețesc poporul cu demagogia ei. În eseistica occidentală, political correctness a devenit subiect de pamflet. S-a spus mereu pe drept cuvânt că avem ce merităm. Un străin, Edward R. Murow, a lansat o apoftegmă ce ni se potrivește, astăzi mai mult decât oricând: "O țară de oi merită un guvern de lupi." Care este rezultatul atitudinii civice mărunte, încercată de mine, revendicând asfaltarea străzii pe care locuiesc, în zona Copou, se poate vedea dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
metodologice și conceptuale în funcție de disciplină, nu ar asigura un plus de claritate, ci dimpotrivă, ar bloca orice posibilitate de analiză, datorită incompatibilității și incomensurabilității instrumentelor pe care le întrebuințează. Așadar, chiar dacă pe alocuri se vor mai strecura aluzii, concluzii ori apoftegme poetice, fie pentru a rezuma o idee, fie pentru a o ilustra estetic, prezenta lucrare nu mizează într-o măsură relevantă pe uzanțele artistice ale mitului. Bazinul disciplinar din care se vor extrage majoritatea pozițiilor teoretice este constituit din investigații
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
culturii greco-romane sau iudeo-creștine, „centrul” a reprezentat o referință metafizică absolută: Binele platonic, Unul plotinian sau Treimea Crezului niceno-constantinopolitan. Această ireductibilitate apofatică a centrului a depreciat, într-o anumită măsură, statutul scriiturii. Presocraticii au enunțat filozofia în stilul laconic al apoftegmelor. Esența vieții contemplative era descoperită într-un cadru practic, modelat de afectul prieteniei și al conviețuirii fraterne. Oralitatea sibilinică și ezoterică a pitagoreicilor atrage atenția asupra importanței inițierii, fără de care experiența cunoașterii rămânea parțială. Prima filozofie este mai cu seamă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și implementat între anii 1947 și 1989. Toți participanții la discuție acceptă că proiectul reeducării și-a atins scopurile într-o măsură mult mai mare decât cea îndeobște recunoscută. Sunt de consemnat și câteva perle. Într-un stil apropiat de apoftegmele filocalice, H.-R. Patapievici vede în socialism „copilul mizeriei și tatăl penuriei” (p. 445). Acestea sunt datele economice în care sfârșește „o societate de comandă arbitrară, brutală și tâmpă, în care toți furau de la oricare, fiecare încerca să se cațere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pentru luciditate se conturează pe suprafața unui vast argument genealogic. Așa cum ne-a obișnuit, Patapievici discută autori faimoși, opere esențiale aparținând unor epoci distincte. Nicăieri erudiția nu sufocă elocvența, iar silogismele specifice unui discurs istoric sunt încununate de câteva splendide apoftegme. La prima vedere, Omul recent colectează o sumă de reflecții redactate pe teme diferite, separate formal în o sută șaizeci și patru de „capete”, cu și fără titlu. Ceea ce le unește este o stilistică literară și o obsesie filozofică: de când
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prima controversă origenistă - și nici istorici generaliști de talia unor Vincent Desprez 5, Adalbert de Vogüé6, Graham Gould 7 sau James E. Goehring 8 nu au identificat la acest nivel superficial tensiunile din interiorul monahismului Bisericii primare. Cât privește faimoasa apoftegmă 7, cu privire la Evagrie, din Patericul egiptean (seria alfabetică), frecvent citată pentru a ilustra nu doar antipatia monahilor copți față de „intelectuali”, ci și „naționalismul” rigid al acestora din urmă9, sensul în care ea trebuie citită ni se pare a fi altul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
244) care îmbracă mirii în „veșmântul de nuntă” (s. 262). Stadiul contemplației naturale (numită physike theoria în teologia lui Evagrie Ponticul) descoperă în orice creatură „ecoul Domnului” (s. 264), eliberând-o de supoziția simplei contingențe. Textul se încheie cu o apoftegmă în registru parenetic de care depinde, în ultimă instanță, orice progres în viață, unde a nu urca înseamnă, de fapt, nu a sta pe loc, ci a retrograda: Stehen ist zurükke gehen (s. 302). Rațiunile pentru care Angelus Silesius a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca soarele și toți s-aucutremurat. El le spune: «Priviți, a venit Domnul și zice: Duceți va-sul șalesț al pustiului». Îndată și-a dat suflarea, devenind ca unfulger, iar toată încăperea s-a umplut de bună mireasmă”<footnote Patericul sau apoftegmele Părinților din pustiu, traducere, introducere și prezentări Cristian Bădiliță, ediția a II-a revăzută, Editura Polirom, Iași, 2005, p. 328. footnote>. Apostolul neamurilor considera, pe bună dreptate, că noi oamenii nu avem aici, pe pământ, „cetate stătătoare, ci o căutăm
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
o lume fără identitate. Cu o notă comună, ironia, publicistica lui R. din Cartea cu politice (2001) cuprinde articole apărute în „Cadran”, „Contrapunct”, „Cotidianul”, „Minerva”, „România liberă” ș.a, în perioada 1990-2001. Realitatea este surprinsă cu umor amar, uneori în apoftegme murphyene, alteori în texte „prozo-politice”, urmărind consecvent critic clișeele contemporane, prin subiecte ca „limba de lemn”, „calitatea și cantitatea manipulărilor”, „cantitatea și calitatea prietenilor” ș.a. SCRIERI: Atunci când te reîntorci acasă, București, 1976; Cărțile cu Alfonz. Dintre primele cărți, Cluj-Napoca, 1988
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289145_a_290474]
-
activitățile intelectuale : cititul, scrisul, copiatul manuscriselor, întreținerea bibliotecilor etc. În Patericul egiptean se găsește celebrul episod în care Avva Antonie, încercat de gânduri negre și rele, îl întreabă pe Dumnezeu ce trebuie să facă să se mântuiască, întrebarea-cheie a majorității apoftegmelor. Chiar în acel moment, vede pe cineva împletind răbdător o funie, rugându-se în același timp. Era vorba de fapt de un înger, care-i oferea o soluție economică de subzistență și o cale de salvare a sufletului. Se remarcă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
întregul ei, viața trăită în totalitarism a fost o vreme a insuportabilului, dar și a marilor speranțe. Din ea n-a lipsit fericirea, numai că, potrivit reflecției melancolice a autorului, „orice fericire se plătește” (105). Ceea ce pare numai o sonoră apoftegmă devine realitate în viața lui Valeriu Cristea, iar aceasta tocmai atunci când s-ar fi zis că are, în fine, șansa de a fi fericit. Deși pare și aceasta o exagerare, scriitorul a avut de ce să afirme că în 22 decembrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de nenumărate ori de câteva persoane care îl cunoscuseră înainte de război. Descrierile se confirmau una pe alta : cap mare, tuns foarte scurt (sau chel), „profil de senator roman” ; elocuție apăsată și rară, ton sentențios și epigramatic ; genul celui care debitează apoftegme și precepte. În plan intelectual : „un Socrate contemporan” (sau „Socrate român”) ; stăpânind în chip suveran toată filozofia, în primul rând greacă și germană ; economist redutabil (l-am auzit nu o dată declarând „eu am fost șeful statului major economic al României
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
devin vizibile abia la lec- tură, opera lui Caragiale devenind la rândul ei un interpre- tant în chestionarea spiritului unei epoci și a identității profunde a locuitorilor ei. Bellu Zilber, în 1945, cu o glumă proastă prindea esențialul într-o apoftegmă memorabilă : „Domnilor, în România socialismul va însemna I.V. Stalin plus I.L. Caragiale”. În opera lui Caragiale se află posibi- litatea de a polariza prin mecanismul optic deja sugerat al lui „simt enorm și văz monstruos”, făcând viabilă o altă apoftegmă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
apoftegmă memorabilă : „Domnilor, în România socialismul va însemna I.V. Stalin plus I.L. Caragiale”. În opera lui Caragiale se află posibi- litatea de a polariza prin mecanismul optic deja sugerat al lui „simt enorm și văz monstruos”, făcând viabilă o altă apoftegmă a lui Eugen Ionescu, „Il y a peu de chose qui sépare l’horrible du comique” „Puține lucruri despart ori- bilul de comic” (trad. mea, A.M.) Comicul lui Caragiale nu este „oribil”, dar în anumite „situațiuni” devine neliniștitor. Prin urmare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
feliat în fascicule și foiletoane. Întreprinderi romanești precum cele ale lui Duiliu Zamfirescu vor fi apărut tolstoiene prin dimensiuni într-o epocă a miniaturii, a medalionului și a poeziei. În același timp, viziunea monumentală asupra unor miniaturi implica fără ca autorul apoftegmei să realizeze un proces de deformare pe care jocul de cuvinte îl face vizibil. Ceea ce stătea sub semnul efemerului și al eboșei, „momentul”, decupaj din cotidian, schiță de moravuri, centrată în jurul unui nucleu anecdotic, era proiectat la scara capodoperei literare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de reu- șită sau de catastrofă. În cazul reușitei, toți supraviețuiesc, în cazul eșecului unul singur scapă. În cele din urmă, aceste deformări spun mai mult și într-un fel memorabil despre reflexul mentalitar care configurează complexele identitare românești decât apoftegmele sofisticate. Noua Republică, Fiesta și Boborul B în loc de V, B în loc de P, comerțul simbolic al excesului este reprezentat și fonetic la Caragiale. Exploziva ăoclusivaă bilabială B înlocuiește consoana din aceeași categorie P, mai puțin agresivă sau pe fricativa labiodentală sonoră
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]