55 matches
-
cu vise), mediu menit a relaxa ființa, a-i aduce alinare, bucurie sau facilitând acesteia o regăsire a sinelui în consonață cu macrocosmosul. Totuși, monotonia și tristețea se inoculează când și când în realitate, dând naștere constatărilor cu ușoară tentă apoftegmatică: ,,noaptea coboară dinspre asfințit spre lună/ de trei sute șaizeci și cinci de ori pe an/ asta mă face să gândesc că neiubirea/ e mult mai mare decât iubirea/ iar viața e doar o fărâmă de moarte/ Câtă risipă e-n toate” (Risipă
OCHIUL CURAT SAU DOBÂNDIREA CERTITUDINILOR NECESARE DE MIHAELA OANCEA de DORINA STOICA în ediţia nr. 1831 din 05 ianuarie 2016 by http://confluente.ro/dorina_stoica_1452010128.html [Corola-blog/BlogPost/368164_a_369493]
-
religie la români” (1985) sunt meditații pe tema lui „a fi” în eternitate și „a sta”, concomitent, în lumea reală (divină) a binelui și a fru¬mosului. Bucuria trăirii în zariștea Logo¬sului este întotdeauna exprimată prin cuvinte cu valoare apoftegmatică. OPERA: • „De unde începe omul” (versuri), București, 1970; „Sub umbra Sfinxului”, Kitchener, Ontario, Canada, 1975 (în colaborare cu Petru Rezuș); „Valea nisipu¬lui de aur” (poeme haiku), Kitchener, Ontario, Canada, 1977; • „Urmele” (poeme haiku), Kitchener, Ontario, Canada, 1977; • „Constantin Brâncoveanu” (poem
PĂRINTELE DUMITRU ICHIM DIN CANADA de AUREL SASU în ediţia nr. 886 din 04 iunie 2013 by http://confluente.ro/Aurel_sasu_portet_de_scriito_aurel_sasu_1370321265.html [Corola-blog/BlogPost/346243_a_347572]
-
remarcat în lirismul lui Horia Gane acuratețea stilului, metaforă atent filigranata evita risipă de cuvinte, notația precisă, eliptica aproape, surprinde anatomia stărilor cu o remarcabilă economie de mijloace.(...) Lirismul autorului menține constantă atitudinea reflexiva, laconismul limbajului atinge pragul unei rostiri apoftegmatice: „Vine dimineata și pune, câte puțin adevăr, în dreptul fiecăruia." Concentrarea expresiei vine din natură carteziana a sensibilității care trăiește (vezi titlul semnificativ al volumului!) în regim intelectual. Este aici ascunsă o modernă tensiune între realitate și ficțiune artistică: „Dormi cu
PORTRET DE POET- HORIA GANE de BORIS MEHR în ediţia nr. 298 din 25 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Portret_de_poet_horia_gane.html [Corola-blog/BlogPost/356862_a_358191]
-
figurează ca centrală aceea a numărului de 14 versuri. În variantă franceză, sonetul are 2 catrene și 2 terține, în ultima terțină realizându-se o generalizare reflexivă. În cea italiană (Dante, Petrarca), el are 3 catrene și un distih sentențios, apoftegmatic. Alături de aceste variante regulate, istoria formei a reținut și sonetele neregulate ale lui Shakespeare. La noi, sonete valoroase au scris M. Eminescu și M. Codreanu. „Sonetele rănite”, prin articulare, se arată orientate finalist către completarea seriei deschise a acestei specii
AURELIAN ZISU: O estetică a toxicităţii, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/aurelian-zisu-o-estetica-a-toxicitatii-de-stefan-vladutescu-cv-sri/ [Corola-blog/BlogPost/339592_a_340921]
-
acea iarnă-primăvară moscovită, viața eremitului de la Silvaplana. Mai târziu, am devenit mai atentă, după cum am mai scris undeva, cu visele mele, mai ales după ce acestea se împlinesc. E adevărat că și acum, la cei 46-47 de ani, visez acea frază apoftegmatică, scrisă de Nietzsche: «A trăi înseamnă pentru noi a preschimba permanent în lumină și flacără tot ceea ce suntem, precum și tot ce ne atinge, nici nu putem altfel». Am transcris-o pe coperta interioară a unei ediții de buzunar a Noului
OPERA LITERARĂ A SCRIITOAREI AURA CHRISTI ACCESIBILĂ ÎN FORMAT DIGITAL de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 by http://confluente.ro/George_roca_prezinta_opera_george_roca_1389586250.html [Corola-blog/BlogPost/363796_a_365125]
-
dacă n-aș fi fost silit să vorbesc”, „cei care cred sunt mai frumoși, chiar dacă”, „stau pe vârf și văd nimic”, „dorm de două zile, m-am trezit degeaba”. Lucru remarcat și de alți critici, multe dintre poezii se încheie apoftegmatic: „și nu te bagi în război dacă nu știi/de partea cui pierzi”; „deși m-am trezit de târziu/deși mă culc atât de devreme”; „istorie e poezia învingătorilor,/iar poezia, istoria celor învinși”; „dar pe lumea asta nimeni nu
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/ioan-es-pop-fiinta-minima-si-implozia-lirica-de-stefan-vladutescu-cv-2/ [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
Țara Intermediară Spre deosebire de Dan Stanciu (deși ,diferențele sînt de ordin vestimentar" cum spune propriul laitmotiv), Iulian Tănase este mai jocular și mai discursiv. El scrie mai relațional, poate prea controlat, construind o oarecare taxinomie a inconștientului poetic. Textul se dezvoltă apoftegmatic și, mai ales, în jurul noțiunilor suprarealiste familiare. Devine astfel și mai clară imaginea unei mitologii paralele, ușor parodice, atent construită cu personajele și simbolistica ei. Stările intermediare" și straniile evenimente, precum Congresul Hieroglifelor, Simpozionul de Vise din țara Intermediară, Parada
Spre Graalul suprarealismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11474_a_12799]
-
a unei problematici, ca o comunicare ce invită spre noi asocieri, deliberări, nuanțări, interpretări, reluări și cristalizări ale gândului. Distincția cu care operează Kurt Besser este importantă și revelatoare. Ea poate fi verificată, în cazul francezilor, prin apelul la textele apoftegmatice "închise" lăsate posterității de Blaise Pascal, Nicolas-Sebastien Chamfort, Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues, Victor Hugo și de mulți alții. Forma "deschisă" a cugetării de tip aforistic poate fi exemplificată cu texte selectate din operele unor scriitori ca Gottfried August
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dintre cele două forme de aforisme, închise, de tip francez, și deschise, de tip german, Theodor Codreanu înclină către cel de al doilea, care îi oferă posibilitatea de largă apertură către asocieri și disocieri. Cu cât înaintează în timp, caracterul apoftegmatic se reduce în favoarea consemnării pe scurt a unor observații artistice, psihologice, istorice, sociale, politice etc. La un moment dat, fragmentele devin crochiuri jurnaliere... Dar înainte de a vedea ce și cum se întâmplă în Fragmentele lui Lamparia, să ne hotărâm cât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de pe dric? se bagă peste ei Apostatul. Și-acilea vă găsirăți ca să vă beșteliți și să vă circăriți? Hai! Nu fiți nasoli, că mă supăr! Sărmanu', cum se duse el, în floarea-florilor, la nici cincizeci de ani... se screme Buletin, apoftegmatic, întristându-se la comandă. Al doilea infarct, nu l-a mai iertat! Sărmanu' om! Și nici măcar copii n-a avut. Păi, cin' l-a pus să se scarpine-ntre craci și se-nsoare, os bătrân, cu vipera de Luluța? Luluța
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dacă""135. Regăsim, în aceste fragmente argheziene, ținuta clasică a moralistului cu propensiune spre generalizare și spre problematizarea aspectelor vieții de zi cu zi. El e un observator detașat, care s-a retras în propria-i solitudine ideologică, de unde decretează apoftegmatic: "Omului nu-i este permis să-și acorde toate drepturile și libertățile, înflăcărat de un orgoliu de bețiv, de un egoism entuziast și de o mâzgă. La un anume ceas el trebuie să facă hotărât un lucru precis, în anume
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca o găleată" etc.) în alcătuirea unui tablou decrepit al lumii literare. Complementară reproșului violent este solicitarea imperativă care, deși formulată impersonal ("trebuie"), are aceeași țintă precisă. După construcția unui climax apocaliptic, poetul inferează, de la înălțimea amvonului, pe un ton apoftegmatic: "Trebuiește întinerită mintea scăzută și ramolită a epocii noastre literare. Trebuiesc înjugați la viață domnii scriitori și purtați energic, în numele artei care-i ignoră, pe brazdele mari ale lumii". Forma atipică a condiționalului, precum și semnificația parcursului sisific trimit, de asemenea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o doctrină spirituală în sine decît de cei care au lansat-o sau au perpetuat-o. Așa cum rezultă din biografia lui, scrisă de Chiril din Scitopolis (cf. p. 000), Eftimie (mort în 473) era, în Palestina, depozitarul unei bogate tradiții apoftegmatice orale; în primele decenii ale secolului al VI-lea găsim urme certe ale unor culegeri scrise (la Zosima; cf. p. 000). Acestea trebuie să fi fost deci alcătuite către sfîrșitul secolului al V-lea. Avva Pimen, care a trăit la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de Dumnezeu în ființa umană în timpul Facerii; aceasta e aprinsă și însuflețită prin respectarea poruncilor (învățătura 2). Scrisorile, adresate unor călugări sau unor grupuri de călugări, se ocupă de probleme concrete de viață spirituală, bazîndu-se în mare măsură pe tradiția apoftegmatică Părinților. O operă ce nu-i aparține lui Dorotei, dar a fost inspirată de el, este Viața lui Dositei, un tînăr, fost soldat, care venise la mănăstirea condusă de Serid și fusese dat în seama lui Dorotei; trăise acolo cinci
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care tălmăcește din elinește, la „osârduitoarea dorință” a lui G., romanul Etiopica) și arhimandritul Gherasim (a cărui traducere din Gabriel Pérau, Taina francmasonilor, nu este străină de interesul lui G., el însuși fiind membru al societății francmasonice). Atras de literatura apoftegmatică și de scrierile de genul Fürstenspiegel („oglinda principelui”), care conțineau precepte pentru o bună guvernare, G. introducea într-un Octoih mic (tipărit în 1786, prin grija lui Mihail Strilbițki care, la îndemnul și preocuparea episcopului pentru educarea celor mulți, scotea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287251_a_288580]
-
mai mult de o doctrină spirituală în sine decât de cei care au lansat-o sau au perpetuat-o. Așa cum rezultă din biografia lui, scrisă de Chiril din Scitopolis (aici, p. ???), Eutimie (mort în 473) era depozitarul unei bogate tradiții apoftegmatice orale; în primele decenii ale secolului al șaselea găsim urme certe ale unor culegeri scrise (la Zosima; cf. aici, p. ???). Acestea trebuie să fi ieșit așadar la lumină către sfârșitul secolului al cincilea. Avva Pimen, care a trăit la Sceti
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Dumnezeu în ființa umană în timpul Facerii; aceasta e aprinsă și însuflețită prin respectarea poruncilor (Învățătura 2). Scrisorile, adresate unor călugări sau unor grupuri de monahi, se ocupă de probleme concrete de viață spirituală, bazându-se în mare măsură pe tradiția apoftegmatică instituită de Părinți. O operă ce nu aparține lui Dorotei, dar a fost inspirată de el, este Viața lui Dositei, un tânăr, fost soldat, care venise la mănăstirea condusă de Serid și fusese dat chiar în seama lui Dorotei; trăise
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lasă pe Ioana să le recite. Ideea lipsei locului securizant este introdusă chiar din primele pagini ale romanului, când doctorulu Vlad consultă fișa noii paciente, Ioana Olaru, recent aduse la Urgențe. Vederea acesteia îl face să conchidă pe un ton apoftegmatic - și premonitoriu în ceea ce privește povestea pe care i-o va relata Ioana Olaru - "Orice e posibil... Mereu tracasați, reduși la biologic, oamenii caută diverse refugii." 33. Și imediat, comentând parcă tabloul Parabola orbilor, încă neevocat: Evitând unele prăpăstii, cad în altele
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
Sebastian), devine „Părturie... îngropată” (I. D. Sârbu) sau testament de înțelepciune (Constantin Noica), împăcare cu sinele „din (prin) Iărâme” (Eugène Ionesco) sau marcă a unei epoci istorice (Radu G. Țeposu). gurnalul poate releva un „timp diamantin” (Radu Petrescu), poate avea valoare apoftegmatică, obligând pe cititor la o lectură interactivă (Andrei Pleșu), poate transcrie tumultuoase frământări istorice (C. A. Rosetti) sau momente sângerânde din propria existență (I. D. Sîrbu), poate deveni un sfâșietor cântec de lebăGă pentru Rodi, soția iubită (N. Turtureanu) sau se
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
îngrijirea către vrăjmașii țărei, iar către supușii lor, iubitori și blânzi»”) se adună covârșitor, mereu fortificate de temeiurile furnizate de înțelepții Antichității, întru definirea virtuții, ce are ca formă de concretizare - în disertația aristotelică susținută de G. - fapta cea bună. Apoftegmatica îi este familiară. Pentru definirea patriotismului și a loialității i se par potrivite concluziile unui „istornic grecescu”, pe care îl citează în original și în tălmăcire. Lamentațiile sale sunt patetice, cuvintele gradând o ascensiune dibace a „tensiunii”, bunăoară când vorbește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
apare în 1974. Poetul trăiește intens prezentul, vâltorile vieții născând mereu energii pentru timpul și viața „de-acum”. Totuși, caligrafia versului nu poate ascunde „praful neputinței” și cenușa „idealului înfrânt”. E mult mai intens dorul de pământul natal, autorul încheind apoftegmatic: „O singură doină / și numai o vorbă / ne vine de-acolo și merge aici / și-o singură cale așază o țară în veci”. SCRIERI: Predici în pustiu, vol. I: Simplă învățătură, Ciudad de México, 1960; Cele șapte anotimpuri, Ciudad de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288773_a_290102]
-
psihicul infantil, propus de Nicolae Gane (în Cânele Balan), cu pattern-ul naturalist al evocării viselor terifiante ale copilăriei, brevetat de Barbu Delavrancea (în Trubadurul)55. Deși, în esență, Vladimir Streinu are dreptate atunci când afirmă, într-o telescopare critică pudrată apoftegmatic, că, "de la viziunea globală, simbolică, până la stilul constant metaforic, nuvelistica lui are înfățișarea de poeme în proză" (1971: 321), există, în opinia mea, cel puțin o excepție parțială de la regula poeticității intrinsece a prozei macedonskiene. Dedicată mamei scriitorului, nuvela Pe
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
conferințe în lumea artistică, mișuna enorm social, avea o nevastă cu un corp superb care lucra la televiziune și înjura ca un birjar, fapt de care el era foarte mîndru pentru că dădea Ťșicť". Sau o satiră comprimată într-o pastilă apoftegmatică: "în timp ce Sorescu nu-l vedea pe Heidegger văzîndu-l chiar, Ioan Alexandru trăia doar în iluzia că îl vede". Nota caricaturală pe care dl Liiceanu o mînuiește cu o vădită satisfacție îl ajută a se contura el însuși, în chip obiectiv
Pe marginea unui jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9772_a_11097]
-
în memorie arhitecturile străinului/ îndepărtat de la purificările anotimpului/ și-o să întîmpin/ drumurile orbite de așteptare/ pe care periferiile își tot trimit solii/ cînd în adîncuri/ cînd în adîncuri morții își împrumută/ pe ascuns lacrimi" (străinul îndepărtat de la purificările anotimpului). Vizat apoftegmatic, viitorul nu e decît un incest: "aici la marginea imperiului/ viitorul e ca un incest al destinului" (viitorul ca un incest al destinului). Cheia istorică a acestui discurs sumbru ne e oferită de însuși autorul său, fapt ce ne scutește
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
alt factor extrinsec". Unele grupuri verbale pot fi disociate, avînd aspectul unor insigne ale disciplinei devenită oarecum ezoterică: "concretul necategorial al artei, realitatea ei monadică, misterul vibrător". "Domnul raționalist", gata a ironiza recunoașterea aproximației lunecoase, a "impreciziei" ireductibile, e respins apoftegmatic: "precis nu știm despre esența artei decît că este ceva imprecis". E citat Edmond Goblot, care în al său Traité de Logique (1925) vorbește despre acele noțiuni numite "les indéfinissables": "A defini totul este cu neputință, căci a defini o
Despre "stilul critic" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9205_a_10530]