274 matches
-
Tăcerea toată). În structura generală, distingem un sistem de relații care unește forma și conținutul, ideea și materialul artistic într-o sinteză compozițională superioară, sub semnul valorii estetice. Detașat și sublim, pasional și frenetic, simplu și complex, riguros și sugestiv, apolinic și dionisiac, enigmatic și câte multe altele mai sunt, iată, „înscrisurile” Tăcerilor prin care magia limbajului ne poartă încă de la mărturisirea inițială: „Azi, acum, aici scot la iveală Alfabetul Tăcerii! De-acum, limba Poetului voi desface din toate oasele ei
EVANGHELIA TACERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Evanghelia_tacerii_nicoleta_milea_1327350119.html [Corola-blog/BlogPost/360347_a_361676]
-
mijloace de expresie, dar finalitățile estetice sunt realizate și prin procedee artistice de construcție și de semnificație, prin elemente ale viziunii artistice. Cu tonul uneori sobru, detașat, poetul caută însingurarea, tristețea, alteori, patetic, se dăruie total! Dionisiacul este sublimat în apolinic, seninătatea și înaltul însoțesc aspirația spre liniște, spre Tăcere, ca stare de voluptate a descoperirii sinelui. „Tăcerile” Poetului sunt însoțite în drumul lor către cititor de 175 de desene, semnate de Damian Petrescu, genial grafist și pictor român, trăitor de
EVANGHELIA TACERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Evanghelia_tacerii_nicoleta_milea_1327350119.html [Corola-blog/BlogPost/360347_a_361676]
-
care savurase îndeosebi Banchetul lui Socrate. Heraclit e comentat, desigur, datorită maximei „totul curge”. Iată cum filosofează Ion Scorobete în miezul sintagmei menționate: „Înainte de toate a fost mișcarea altfel/ cauza ar fi ajuns în sine”. (Pretext) Lumina induce o stare apolinică, diurnă (Gilbert Durand) în sufletul poetului: „fără scop curge lumina / din trupul încins / și ce e mai adânc decât / un astfel de țâșnet frumos / în albia lui heraclit”. (Îmbrățișare) Thales e menționat datorită geometriei sale plane desăvârșite: „n-am avut
LUCIAN GRUIA DESPRE ION SCOROBETE ÎN LIMBA GREACĂ de BAKI YMERI în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1471537779.html [Corola-blog/BlogPost/380662_a_381991]
-
fâșia dintre noapte și zi/ vântul interpretează partitura/ rece la o tastatură/ dezacordată”. (Toamnă) Ploaia reconfortează sufletul poetului în rezonanță cu dragostea. Poezia lui Ion Scorobete, din volumul Exerciții de singurătate și nu numai, este meditativă, transmițând o nostalgie senină, apolinică și mioritică. Stilul este eliptic, limbajul esențializat. Versul liber, bine strunit, curge într-o albie sonoră în care vocalele se rostogolesc într-o armonie mediteraneeană luminoasă. Elda Kokoneshi a realizat traducerea în limba greacă cu talent, facilitată de ritmul alert
LUCIAN GRUIA DESPRE ION SCOROBETE ÎN LIMBA GREACĂ de BAKI YMERI în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1471537779.html [Corola-blog/BlogPost/380662_a_381991]
-
iubite? Angoasa absenței, frustrarea, senzația de incompletitudine ar distrge iubirea chiar înainte de a se fi întâmplat. Într-un cămin predomină climatul pe care-l aduce și-l reprezintă femeia (J.O.Y G.) Sintetic: Eros.(P.Ț.) Aceste trei suflete: apolinicul, fausticul și magicul, trebuie întregite cu dionisiacul, Însă dionisiacul este un impuls spre unitate, o trecere peste persoană, viață zilnică, societate, realitate, peste prăpastia disperării: o creștere, un salt pasional-dureros spre stări mai întunecate, mai pline, mai nehotărâte; o aprobare
2.CÂND DRAGOSTEA PĂRĂSEȘTE CĂMINUL CONJUGAL de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1874 din 17 februarie 2016 by http://confluente.ro/costel_zagan_1455734607.html [Corola-blog/BlogPost/383988_a_385317]
-
dintre noi, destinul nostru oscilează permanent între propriile pulsiuni ce se vor satisfăcute imediat și presiunile pe care lumea exterioară sau ordinea morală le exercită asupra lui. În jocul acesta de lumini și umbre, de forțe obscure, dionisiace, sau ordonatoare, apolinice, Eul își construiește propria sa existență. Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, cum vă amintiți casa în care ați văzut lumina zilei, unde ați făcut primii pașii, ați țesut primele vise și dorințe? Ce relație aveți cu acel
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ŞI ,,NOPŢI ALBE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 by http://confluente.ro/emilia_tutuianu_1430055697.html [Corola-blog/BlogPost/353960_a_355289]
-
fixa alte căi și alte scopuri. Și în final să se producă “transferul de personalitate”, din sufletul solar în sufletul lunar și viceversa. Dionysos va depune armele în favoarea lui Apollon, pentru că trăim deja o “tragedie fără morți”, cu un final apolinic, dacă nu știați asta! Iar o altă Elena din Troia împreună cu Electra și Ifigenia vor conduce Europa și omenirea întreagă. Însă pentru aceasta trebuie mai întâi făcut curățenie generală în politică românească, în Europa și nu în ultimul rând în
SCRISOARE DE INTENŢIE, LA ESEUL AGONIA UNIUNII EUROPENE (6) FRAGMENT DIN 144 DE SCRISORI DE TRANZIŢIE DIN MILENIUL III CĂTRE PRINŢESA X (31) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 1177 din 22 martie by http://confluente.ro/Constantin_milea_sandu_1395514292.html [Corola-blog/BlogPost/354976_a_356305]
-
Publicat în: Ediția nr. 1872 din 15 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Unul dintre idealurile perene ale existenței ca eternă căutare este exprimat de problematica iubirii. Poeme pufoase (Editura TipoMoldova, Iași, 2011), culegerea poematică a lui Baki Ymeri, reliefează caracterul apolinic propriu ritualului amoros, într-un copleșitor ambient ce predispune la meditație. Este urmărită împlinirea, desăvârșirea prin actul adorator. Esențialele teritorii livrești sunt omniprezente în cadrul acestor sensibile desfășurări lirice: ,,Înainte de toate/ Ședeam între cărți,/ Într-un punct prin excelență/ Al așteptării
OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1455540724.html [Corola-blog/BlogPost/380634_a_381963]
-
uitate / aprinse nu ne pot întreba / dacă ne-am uitat / firele prin care respirăm. / ne uită culorile... // nu vreau ca tu să-mi / vezi halucinațiile”(Ne uită culorile). Metafora zborului surprinde atât condiția in statu nascendi, crisalidică, cât și planarea apolinică deasupra efemerității: „mi-am încrustat aripile / cu speranță și-am zburat. / și-n timp ce speranțele se / oxidau, câzând una câte una / eu mă înălțam”(Aripi). Regăsim fiorul orfic invadând universul elevației:” dans al pietrelor - dans al timpului; / dans al
CASIANA PATRICIA EKART JELMĂREAN SAU ZBOR CRISALIDIC DE PROF. DRD. ADINA VOICA SOROHAN de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 276 din 03 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Casiana_patricia_ekart_jelmarean_sau_zbor_crisalidic.html [Corola-blog/BlogPost/356942_a_358271]
-
copacul, banchizele, munții: "Din aspră contopire a gerului polar Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide, Sinteze transparente , de străluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar." Conflictul dramatic al ființei umane între rațiune și simțire, între intelectual și senzual, între contemplația "apolinica" și trăirea "dionisiaca" este extinsă la toate regnurile, la întreg cosmosul, transferând astfel sentimentul poetului către elementele naturii. Totuși, valoarea artistică a acestor poezii percepute de critici că E.Lovinescu și Tudor Vianu ca fiind parnasiene a fost renegata de
Literatura română parnasiană () [Corola-website/Science/337197_a_338526]
-
În timp ce Tolstoi este un creator de epopei homerice, care se desfășoară minuțios pe spații largi și perioade temporale îndelungate, Dostoievski este poetul tragic prin excelență. Făcând aluzie la lucrarea "Nașterea tragediei" de Nietzsche, Nikolai Berdiaev declară: « Creația lui Tolstoi este apolinică. Cea a lui Dostoievski dionisiacă.. Ritmul febril al prozei dostoievskiene, accentul pus pe individualitate, abundența dialogului și a monologului - toate acestea sunt caracteristici inconfundabile ale artei dramatice. În eseul "Dostoievski și romanul-tragedie", Viaceslav Ivanov remarcă: Opera lui Dostoievski este adesea
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
descoperit în coborârea în Tartar chiar influența părăsirii trupului de către suflet în ritualurile șamanice de sorginte scitică. Cercetătorii datează răspândirea unei mișcări orfice în secolul al V-lea î.Hr. Deși Orfeu este văzut în mitologia elenă clasică, datorită originii sale apolinice, în opoziție cu adepții lui Dionysos, mitul său a influențat misterele dionisiace, în care zeul este dezmembrat, pentru a învia ulterior. Sectanții orfici l-au văzut de fapt pe Orfeu ca preot și inițiator al cultului lui Dionysos Zagreus și
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
îl interesează pe Georg Friedrich Creuzer, filolog care l-a influențat în mod hotărâtor pe tânărul Nietzsche. În opera sa "Dyonisus sive Commentationes academicae de verum bacchiarum orphiarumque originibus et causis" din 1802, Orfeu nu este văzut doar ca poetul apolinic, civilizator, ci și ca inițiatorul misterelor dionisiace. Friedrich Nietzsche ia în considerare atât această dublă ipostază cât și aprecierea dată muzicii de către Arthur Schopenhauer ca expresie nemijlocită a „voinței” în al său opus magnum „Lumea ca voință și reprezentare” din
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
Lumea ca voință și reprezentare” din 1819) atunci când definește caracterul „dionisiac” al relației dintre muzică și filosofie. În „Nașterea tragediei din spiritul muzicii” din 1872 Nietzsche subsumează sub numele lui Orfeu curentele idealiste în filosofie, pe care le combate ca „apolinice”. Socrate își găsește sfârșitul ca un „nou Orfeu” datorită forțelor dionisiace cărora li se împotrivise. Aceste forțe au dat naștere în perioada de supremație a platonismului la diverse culte secrete, printre altele și orfismului. Ca simulacre ale forței vitale, acestea
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
din mașinărie), adică o intervenție surprinzătoare a unui factor extern neprevăzut care schimba cursul unui eveniment. Nietzsche și-a dedicat faimoasa carte, "Nașterea tragediei", unei discuții despre originile tragediei grecești. A identificat aceste rădăcini în ritualurile primitive, în unirea forțelor apolinice și dionisiace, și a mers până la „moartea” ei odată cu Socrate. Arthur Miller se remarcă drept un scriitor de tragedii printre care se pot menționa:
Tragedie () [Corola-website/Science/299183_a_300512]
-
perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și, în consecință, decadent. Nietzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată. În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
decadent. Nietzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată. În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital care se reîntoarce asupra sa însuși, limitând ordinea și dezordinea, ambele înțelese în
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
și diverse arte divinatorii.» (PPRC, 63). Trecând în revistă judecățile critice despre opera poetică a lui Gezar Baltag, criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu ne mai încredințează: «Numeroși alți critici / istorici literari, abordând poezia lui Cezar Baltag, au mai remarcat: apolinicul / solaritatea versului, o anume geometrizare a logosului, din unghiuri neîntâlnite la Ion Barbu, chiar un „spectacol grațios-liric“, un „controlat“ narcisism, spațializarea eului (cf. PPg, 126 sqq.), îndeosebi, în volumul din 1966, "Răsfrângeri" („în flacăra drumului“, „de nuntă“, „în memoria soarelui
Cezar Baltag () [Corola-website/Science/299724_a_301053]
-
ai genului atât prin originalitatea compozițională a viziunilor sale, deloc conformiste și comode, cât mai ales prin acea acuitate a mesajului, adresat unei lumi în care sunt de găsit, laolată, sublimul și grotescul, feericul și demoniacul, întregul și partea fracturată, apolinicul și dionisiacul... întâlnim în aceste compoziții grafice o febricitară lume a imaginarului, amintind atât de «Capriciile» lui Goya, așa cum s-a observat de comentatori profesioniști, cât și de o manieră întâlnită la câțiva artiști autohtoni contemporani. Dincolo, însă, de aceasta
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
de drumuri noi”. Innokenti Annenski a murit însă înainte ca grupul acmeist să ia ființă. De la acești colegi mai în vârstă, noua generație își propunea să învețe doar tehnica versificării, dar respingea utopismul lor. Acmeiștii propovăduiau un ideal de "claritate apolinică" (de aici și numele revistei lor "Apollo") în contrast cu "frenezia dionisiacă" a simboliștilor. Cei mai activi dintre ei s-au dovedit a fi Serghei Gorodețki, Viaceslav Ivanov, Maksimilian Voloșin precum și Anna Ahmatova. Poeta americană Jane Kenyon, o traducătoare a poeziilor Annei
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
se aduceau diverse elogii, el avea obiceiul să spună: Nu uita, eu sunt mascat". Ei, într-un anumit fel, și eu port o mască, care mi-a atras multe glorii și multe ponoase. Nu știu dacă sunt chiar așa de apolinic precum sunt văzut. În orice caz, eu mi-am surprins momente dionisiace pe care, poate dintr-o anumită pudoare, nu le-am exteriorizat, deși n-aș putea să spun că n-am făcut-o niciodată. M.I.: Domnule Doinaș, în perioada
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
Mesajele lui sunt în mare măsură veritabile glose despre condiția omului și umanitate, despre creativitate și perfecțiune. Consideră, probabil, că omul este cu adevarat liber doar prin gând și inteligența și cu siguranță demiurgic doar prin creație. Structural solar și apolinic, face din elgiul feminității vectorul unei cordiale confraternității cu natura. Nu o exalta din perspectiva misterului că romanticii altădată ci, doar, o respectă și lucrează permanent în sensul ei. Vedem aici opțiunea unui lucid dublat de un spirit deschis spre
Marcel Guguianu () [Corola-website/Science/303392_a_304721]
-
lichide, Sinteze transparente , de străluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar."</poem> Poezia "Umanizare" scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ". Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
fel ca și individul, cultura prezintă „un model mai mult sau mai puțin coerent de gândire și de acțiune” (Benedict, 1950). În ciuda infinitei lor varietăți, societățile pot fi Împărțite În două mari tipuri clar definite: pe de o parte, societățile apolinice, umaniste și măsurate, iar pe de altă parte, societățile dionisiace, excesive și depresive. Pe lângă interviurile clinice realizate În comun de antropologi și de profesioniști ai psihologiei, analizele viselor ( În spiritul lui Freud), dar și relatarea vieților și observația participativă, Abram
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
nefuncțională. Ca modele pure, ca manifestări absolute și, evident, abstracte, ei se înscriu în acea complementaritate mitică a diurnului cu nocturnul, a solarului cu selenarul, a masculinului cu femininul, a sudului cu nordul, a sicității cu umidul, a dionisiacului cu apolinicul. Intersecția lor pe un traseu simbolic, înțeles și el tot ca o reprezentare ideală, ar fi trebuit să reitereze cunoscutul scenariu al lumilor incompatibile de tip Riga Cripto și Lapona Enigel. Numai că în viața concretă, inclusiv în aceea a
Un dialog postmodern by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7692_a_9017]