274 matches
-
metodă, ca la teatru. Pe de altă parte, având în vedere că Lovinescu rămâne fidel până la sfârșit crezului impresionist, în intenția de a scoate în relief importanța personalității criticului, nu cumva din același motiv (dorința afirmării eului "ideal", a "măștii apolinice") literatura amfitrionului de la Sburătorul păstrează, până și în cele mai "subiective" forme ale sale, legătura cu teatrul și cu procedeele predilecte ale acestuia? Apoi, preferința tânărului Lovinescu pentru teatru (genul "obiectiv" prin excelență) și, îndeosebi, pentru melodramă (definită în mod
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mutația" respectivă vizând abandonarea criteriului subiectiv-autobiografic, de jurnal intim (ilustrat în notele de călătorie), în favoarea obiectivării pur literare, determinate de tehnica romanțării/ teatralizării melodramatice. Altfel spus, așa cum "eul" lovinescian se manifestă, o dată cu dogmatizarea impresionismului juvenil, în maniera auster-impersonală a "măștii apolinice", drept expresie a unei psihologii invariabile, schematice, era normal ca și "materialul" (auto)biografic al literaturii criticului să fie prelucrat artistic, în forma romanului, pe tiparele unui gen "codat" precum melodrama 162. 4.1.1. Percepție și amintire. Psihologia personajului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
inițiați fiind de rigoarea Evului Mediu, am putea contura tipologia personajelor din cântecele populare, fie că aparțin spiritualității galice Cântecul lui Roland, fie celei saxone Cântecul Nibelungilor. Introdus de Arhiloc în literatură, cântecul popular reprezintă un „perpetuum vestigium” al îmbinării apolinicului cu dionisiacul, oglinda muzicală a lumii a cărei melodie primordială își caută o viziune onirică paralelă pe care o exprimă în poezie. Ilustrând planul zeităților Olimpului, Apollo și Dionysos apar în prim plan. Zeul tălmăcitor de vise sau prevestitor (în
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
în prim plan. Zeul tălmăcitor de vise sau prevestitor (în concepția vechilor greci) apare asemeni unei figuri strălucitoare a luminii, relevând adevărul superior și perfecțiunea stărilor, propria existență, „aparența aparenței” o satisfacție a dorului primordial de aparență ce înfățișează lumea apolinică a frumuseții și a tot ce ascunde sub ea. Prin noblețea atitudinilor sale, Apollo ne arată necesitatea acestei lumi a chinurilor, pentru ca, prin ea, omul să fie constrâns să făurească viziunea eliberatoare. Sub masca dionisiacă se ascunde durerea primordială și
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
impuse de către „Marele Anonim”) și la afirmarea liberului arbitru, ca destin imanent al omului despre care scrie: Apollo, zeul prevestitor al grecilor și stăpânul artelor plastice, întruchipând liniștea înțeleaptă a plăsmuitorului, este pus în antiteză cu Dionysos. Nietzsche identifică starea apolinică în visare, în starea onirică și pe cea dionisiacă în starea de beție, confirmând faptul că ambele pleacă din același punct, inițial, dar se depărtează odată cu transformarea subiectivului în uitarea totală de sine. Prin analogie cu realitatea empirică, apolinicul poate
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
starea apolinică în visare, în starea onirică și pe cea dionisiacă în starea de beție, confirmând faptul că ambele pleacă din același punct, inițial, dar se depărtează odată cu transformarea subiectivului în uitarea totală de sine. Prin analogie cu realitatea empirică, apolinicul poate fi identificat cu starea primordială, cu echilibru edenic, în timp ce evoluția societății a dus către împlinirea unei stări dionisiace. În același timp, lumea contemporană pare a o depăși, pentru că aceasta presupune în primul rând doborârea tuturor barierelor ridicate între oameni
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
prin serbările de Sf. Ioan și Sf. Vitus, când mulțimi tot mai mari cântă și joacă dansuri tradiționale în care farmecul dionisiacului restabilește legătura dintre oameni sau om-natura înstrăinată (dușmană ori subjugată), sărbătorindu-și împăcarea cu fiul său omul. Elenul apolinic are o părere diferită în raport cu efectele acesteia, care i se păreau titanice și barbare, dar cu toate limitele și măsura sa a uitat principiile apolinice. Momentul în care individul sesizează conștiința apolinică marchează apariția tragediei grecești. Aici, mulțimea exaltată a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
oameni sau om-natura înstrăinată (dușmană ori subjugată), sărbătorindu-și împăcarea cu fiul său omul. Elenul apolinic are o părere diferită în raport cu efectele acesteia, care i se păreau titanice și barbare, dar cu toate limitele și măsura sa a uitat principiile apolinice. Momentul în care individul sesizează conștiința apolinică marchează apariția tragediei grecești. Aici, mulțimea exaltată a supușilor Zeului neplastic se metamorfozează și intervine separația dintre spectatori și cei fermecați, inițial fiind „cor și numai cor”. În acesta A.W. Schlegel identifică
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
sărbătorindu-și împăcarea cu fiul său omul. Elenul apolinic are o părere diferită în raport cu efectele acesteia, care i se păreau titanice și barbare, dar cu toate limitele și măsura sa a uitat principiile apolinice. Momentul în care individul sesizează conștiința apolinică marchează apariția tragediei grecești. Aici, mulțimea exaltată a supușilor Zeului neplastic se metamorfozează și intervine separația dintre spectatori și cei fermecați, inițial fiind „cor și numai cor”. În acesta A.W. Schlegel identifică „substanța și chintesența mulțimii de spectatori”. Cel
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
noi specii de artă care o venera ca pe un model-comedia antică (teatrul lui Euripide). Drama lui nu reprezintă decât un „fenomen rece și aprins totodată, la fel de apt să înghețe sau să ia foc”, ce aduce în prim-plan contemplarea apolinică, idei paradoxale și reci; extazul dionisiac tinde spre patos și nu spre acțiune. Așadar, primul pas spre depărtarea de originea divină a omului reprezintă, analizând ideile lui Nietzsche, substituirea adevăratei origini a artei neplastice adică moartea tragediei. Apropierea de natura
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
aquilin, Pe-un ton de iarbă moale, cu rouă însmălțată, Stă Jupiter, stăpânul Olimpului divin.” Subiectul mitologic îl inspirase și pe Heredia care scrisese o Naștere a Afroditei, împrumutând ideea de la Menard. În Pegaz, poetul se situează în plină Eladă apolinică, într-un vis de luminoasă plenitudine interioară: decorul mitologic îl înfățișează pe Apollo înconjurat de cele nouă muze. Tabloul respiră atmosfera Primăverilor elene carducciene. Demetriade îi închină Afroditei un inspirat poem, Hymn la Afrodithea. Poezia este construită pe două mari
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
aquilin, Pe-un ton de iarbă moale, cu rouă însmălțată, Stă Jupiter, stăpânul Olimpului divin.” Subiectul mitologic îl inspirase și pe Heredia care scrisese o Naștere a Afroditei, împrumutând ideea de la Menard. În Pegaz, poetul se situează în plină Eladă apolinică, într-un vis de luminoasă plenitudine interioară: decorul mitologic îl înfățișează pe Apollo înconjurat de cele nouă muze. Tabloul respiră atmosfera Primăverilor elene carducciene. Demetriade îi închină Afroditei un inspirat poem, Hymn la Afrodithea. Poezia este construită pe două mari
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
filozofii a vieții" și în seria de critici ale civilizației care au caracterizat gândirea europeană în primele decenii ale secolului XX. Pornind de la convingerea de origine nietzscheană potrivit căreia există un antagonism radical și imposibil de suprimat între dionisiac și apolinic, așadar între viață și spirit, între natură și cultură, între suflet înțeles ca principiu vital și forme ca scheme în interiorul cărora este prinsă viața, s-a dat o expresie filozofică, literară și artistică unei răspândite neîncrederi în pretențiile de sinteză
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
care "duhnește ca un cadavru în descompunere", luare de poziție care l-a făcut să piardă, desigur, considerația unor scriitori precum Romain Rolland, Stefan Zweig și Hermann Hesse. Dar dincolo de orice contingență, opoziția era de principiu. Reluând antiteza nietzscheană dintre apolinic și dionisiac, și în același timp pe cea romantică și vitalistă dintre spirit și viață, Thomas Mann o completa cu noua semantică a modernității, articulând-o cu măestrie suverană în multiplele sale fațete: creativitatea se opune cunoașterii abstracte, simplitatea originară
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
păstrând distanța față de el și mai ales față de cei "zece mii de profesori ai iraționalului care, la umbra sa, au răsărit ca ciupercile în toată Germania"132, el recunoștea că Nietzsche intuise corect când a identificat în discrazia dintre dionisiac și apolinic, dintre instinct și rațiune, dintre viață și spirit, sursa bolilor civilizației. Dincolo de Nietzsche, așadar dincolo de "tragicul destin" pe care îl reprezentase, problema era de a reconstrui rațiunea pe noi baze și de a cuceri un concept de humanitas nou și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
în două momente semnificative: prima oară, când se dedică o întreagă prelegere pentru a arăta în ce mod criticile civilizației realizate de Spengler, Klass, Scheler și Ziegler depind în ceea ce privește constituirea lor filozofică de Nietzsche, și mai exact de antiteza dintre apolinic și dionisiac pe care toți aceștia o reiau cu accente de fiecare dată diferite, folosind-o drept categorie a filozofiei istoriei în scopul unei critici a prezentului 147. Nietzsche apare apoi încă o dată la sfârșitul cursului, când Heidegger își încheie
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
și colecționarilor din veacurile al XVI-lea și al XVII-lea: o acumulare de obiecte rare și neobișnuite, stranii și exotice, bizare și pitorești! Sensul nu este dat a priori, ci a posteriori. Dionisiace în purul „fapt-de-a-fi-în-lume”, producțiile filosofice devin apolinice după o operație a spiritului: ordinea decurge dintr-un efort intelectual subiectiv. Eu revendic această subiectivitate - și nu cred în obiectivitatea revendicată de sufletele nobile care disimulează logica prelevărilor lor la fel de ideologice ca ale mele. Diferența dintre ele și mine
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
al lui Apollo și al uneia dintre muze, tot așa poezia este un act de purificare, de distilare a ceea ce este obscur și tenebros în ființa umană, împlinindu-și astfel menirea totalizatoare prin conjugarea întunericului cu lumina, a dionisiacului cu apolinicul, a morții cu viața. Operele alese pentru ilustrarea acestei metamorfoze sunt cele ale poeților renascentiști Petrarca, Michelangelo, Tasso, Camöes, Dante, Shakespeare. Imaginarul lor, impregnat de simbolurile recent descoperitei Antichități, pune în evidență cristalizarea mitului orfic ca mit întemeietor al poeziei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286085_a_287414]
-
vor reprezenta teme de reflecție critică pentru Maine de Biran, Schopenhauer, Bichat, Cabanis, Comte. Secolul al XIX-lea aduce din nou În atenție problema tipurilor umane, după criteriul valorilor culturale pe care le exprimă. În sensul acesta, Nietzsche descrie tipul apolinic și tipul dionisiac, la care, O. Spengler va adăuga ulterior tipul faustic. Th. Carlyle idealizează aceste tipuri umane după criterii pur valorice, descriind „tipologiile eroice”. În psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
al civilizațiilor care au construit culturile respective și aceste modele sunt reprezentative pentru civilizațiile date. Fr. Nietzsche distinge, În spațiul culturii clasice elene, două tipuri fundamentale care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și măsurat, iubind ordinea și echilibrul (metriotes kai symetriaă, dar și ordinea exprimată prin bine și frumos (kalos kai agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ și caută să
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
le predică valorile unei lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a individului ce descoperă adevărul. Zarathustra caută
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
diferențierea formală a textului, în două strofe inegale cu tipar prozodic diferit. Apoi, opoziția oamenii comuni/poetul este sem nalată prin contrastul pluralitate unicitate și prin simboluri poetice ale condiției existen țiale diferite: efemer/etern, limitat/ilimitat, devenire/nemurire, dionisiac/apolinic. Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat Toate aceste perechi contrastive determină structurarea viziunii artistice pe două planuri ale imaginarului poetic. Prima strofă concretizează condiția existențială a lumii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
idila și meditația. Cadrul silvestru nocturn și idila celor doi îndrăgostiți sunt contemplate cu tulburare de către Hyperion, care șia reluat locul lui menit din cer. Monologul lui Cătălin exprimă nostalgia omului devorat de trăiri dionisiace, care însetează acum după seninătatea apolinică a ființei supe rioare: Revarsă liniște de veci / Pe noaptea mea de patemi. Și deasupra mea rămâi / Durerea de mio curmă, / Căci ești iubirea mea dentâi / Și visul meu din urmă. Cea dea treia invocație a fetei de împărat nu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
În antiteză cu mulțimea oamenilor comuni, geniul are un alt statut ontologic. Ființând în lumea sa de sus, Hyperion înțelege că trebuie să rămână nemuritor și rece. Dacă primul epitet îi atribuie condiția eternității, cel deal doilea sugerează metaforic modelul apolinic al existenței, pe care luceafărul șil asumă definitiv. Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și viziunea despre lume se reflectă în textul poetic studiat Având o asemenea structură complexă, poemul eminescian reunește, cred eu, mai multe
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]