54 matches
-
Nu este întîmplătoare nici afirmația lui N. Manolescu despre ,conștiința stilistică" a scriitorului. Aceasta există, cu siguranță, nu numai în modul de a-și conduce partiturile literare spre formule inedite pentru timpul său, cum ar fi pastișa, parodia, eseul sau apologul, ci în chiar dezvăluirea ,nodurilor" care îl leagă, prin intertextualitate, de diferitele surse ale expresivității. În Duduca Mamuca, (,un juvaer", cum apreciază Caragiale) nu numai conținutul atrage atenția, ci și ,inocența" cu care naratorul se expune stilistic. Aluziile sînt străvezii
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/10838_a_12163]
-
punct de vedere istoric, nu însă și literar. Dispariția accidentală și prematură a autorului ("cu păcatele încă în floare", cum spune Shakespeare) a contribuit la adîncirea sa în uitare. Există o morală la povestea acestei vieți paradigmatice, cu valoare aproape de apolog? E imposibil să nu existe! Fără a adopta postura facilă de apărător cu orice preț al idealului etic absolut, nu putem să nu constatăm în ocurență sterilizarea unui mare talent în contact prea intim cu dictatura. Pus în fața alternativei de
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
relaxare recăpăta un profil ingenuu de copil. Și el a semnalat vorbirea în cascade, "un alergător de fond care încearcă neîncetat să se depășească singur". Drieu îl portretizează insinuând altceva: "Malraux, care e un adept al lui Nietzsche, un violent apolog al teroarei, apără aventura lui Stalin". Umbra lui Djugașvilii plana pe malul stâng al Senei, iar el era obsedat de pericolul bolșevic. Vedea peste tot mantia suspectă a diavolului. În schimb Malraux observă limitele umanismului lui Drieu. Recunoaște că amicul
Dincolo de baricade by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8849_a_10174]
-
rânduri. Poetul îl conservă grafic pe a latinesc, în varianta ă, dar citind evident chemă. Cu un minim instinct filologic, editorul trebuia "să simtă" acest amănunt, din moment ce forma de perfect simplu e în consonanță temporală cu celelalte verbe din poezia Apolog, p. 1028 (cf. și p. 1084). Atotstăpân pe mijloacele sale, dar și pe opera poetului, editorul rezolvă radical problema transcriind verbul la prezent: cheamă. Surpriza (dar mai e, oare, surpriză?) la Note (redactate de Coloșenco, nu-i așa?) trimiterile la
Replici - Unde ni sunt (cr)editorii? by I. Funeriu () [Corola-journal/Imaginative/11911_a_13236]
-
al lui Mo Yan se combină cu spectaculoase inovații de structură narativă. În substanța proteică a acestei cărți, în care realul egalează prin exorbitanță imaginarul și cele două planuri sunt greu de despărțit, se amestecă laolaltă povești de dragoste emoționante, apologuri și alegorii de tipul vechii proze filozofice, legende, deraieri onirice, scene de un umor coroziv sau de un naturalism șocant. Romanul are în centru personalitatea deopotrivă fascinantă și înfricoșătoare a mătușii, talentata doctoriță Wan-Inimă. Narațiunea se ramifică într-o serie
Mo Yan - Broaște by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2564_a_3889]
-
aroganță că vodca dătătoare de curaj, orbire a unor mase care nu mai văd ce e bine-ce e rau și unde merg (ca an tragicul poem al lui Baudelaire, Leș aveugles: "manechine, oarecum ridiculi, ciudați că somnambulii", sau ca an apologul orbilor hăbăuci ai lui Brueghel, care cad an groapă unul după altul, urmându-l pe primul). Tineri (valoroși, dar, multi, orbiți, fără speranțe și lipsiți de ăncrederea ăntr-un viitor pe care l-ar putea, totuși, clădi ei, aici) "pleacă" și
Bradul si toporul by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17495_a_18820]
-
este ortodoxist, tradiționalist și continuă alături de Blaga, cântarea jalei metafizice”. Tudor Vianu, raportându-se la Poeme cu îngeri, sublinia că „în timp ce Eminescu și Cerna filosofează direct, nedisprețuind pe alocuri exprimarea concepută a gândirii, Voiculescu cugetă prin alegorii, prin parabole și apologuri, cu care el sporește vechiul tezaur al cărților sacre și al tradiției mistice, rămasă până astăzi principalul izvor al culturii lui” (Alegorism, în Opere, V, 1975). În Calendarul în 1933, Nicolae Crevedia, sporește gradul aprecierilor pozitive, și îl situează pe
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Les Illuminations) - ca o introducere la cunoașterea extatică a lumii sensibile, un fel de trecere la limita investigării exacte. Tocmai datorită acestei calități, ea depășește literatura frumoasă și poate interesa chiar și spiritele subjugate de vraja Uraniei. Într-adevăr, în afară de apologurile lui Edgar Poe, Tales of the Grotesque and Arabesque (Povestiri grotești și fantastice - atât de impropriu numite de Baudelaire Histoires extraordinnaires (Istorisiri extraordinare) - nu cunoaștem nimic altceva care să se apropie-ntr-atît de procedeele și de obiectul științei, decât "metodica" lui
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de mare răsunet în Evul Mediu: Psychomachia. Nu am putut identifica personajul. În ediția M.J. Valdés, se menționează fără alte precizări: „Jean Lionnet, literat, critic și botanist francez contemporan cu Unamuno.“ Calila și Dimna: Faimoasă culegere de povestiri, fabule și apologuri în tradiția indiană a Panciatantrei, tradusă în castiliană pe la jumătatea secolului al XIII-lea. Corpusul acesta a cunoscut o circulație universală, inclusiv în cultura românească. Pasaj anticipat de un fragment din articolul „A lo que salga“ (1904), în Ensayos, 1966
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
1854 - 1920) „Al. Macedonski este întâiul nostru poet modern prin acest triumf al conștiinței poeziei asupra poeziei; c u el se deschide o lungă ceartă între conștiință și poezie...” Nicolae Manolescu, repere istorico‐literare la „Poezii”, Editura Minerva, București, 1979. APOLOG Mickiewicz spune că un om, Văzându‐și mama‐ n nesimțire, Mâhnit adânc de‐acel simptom, Chemă pe doctori cu grăbire - Consult făcură între ei Dar nu căzură la‐nvoire. Mult lăudații semizei Se tot certau pe leacuri multe La capul
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
alții, Quintus Pomponius, scriitor tragic și viitor consul, care de șapte ani își aștepta procesul; când văzu din nou lumina zilei, nici o rudă nu alergă să-l îmbrățișeze, pentru că nu-l recunoscură. Ieși blândul poet Phaedrus, închis pentru că, atunci când scrisese apologul destinat să rămână de neuitat pentru toți cei care, în secolele următoare, aveau să studieze latina: Inferior stabat agnus, superior stabat lupus - la izvorul de la care se adapă lupul și mielul -, în imaginea lupului (care căuta pretexte pentru a ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închisese din cauza celebrei fabule cu mielul și lupul și când folosise împotriva lui, care era la fel de blând ca și operele sale, dura lege De majestate, el se apărase prost, spunând că nu făcuse decât să traducă niște vechi fabule grecești, Apologurile lui Aesopus. Își salvase viața, însă nu avea să scape de teribila amintire a închisorii; ochii îi erau înroșiți din cauza întunericului îndelungat. Inferior stabat agnus... recită în gând Împăratul, și își dădu seama că, după ore întregi de tăcere, buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și viitor. În sensul acesta, aspirația către un ideal național este restabilirea legăturilor etnice cu trecutul”. Pornind de la ideea că „opinia publică” se conduce după sentimente, Ion Vinea publică, în același număr, un articol intitulat „Sentimente și interese“. Pretextul acestui apolog e oferit de o discuție purtată între două matroane burgheze - „pețitoare sau mame cu fete de măritat” „—... O știi pe Veta. Aia de fugi anu trecut cu ăla. Zice că s‘au luat din sentiment. La început au dus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două substantive în coordonare disjunctivă și a elipsei totale de grup verbal”). O interpretare complet fantezistă privește identificarea unor ecouri onomastice din fabule românești tradiționale, Sarafoff amintindu-l astfel - nici mai mult, nici mai puțin - decît pe... Trandafiloff, „țintă a apologului heliadesc”... Aluzia la Trandafiloff e sublimă, dar lipsește cu desăvîrșire din textul urmuzian (mai îndreptățit, Aurel Rău vedea o posibilă trimitere la caragialianul Boris Sarafoff)... Există însă și observații pertinente. Potrivit autoarei, „fața manieristă a fabulei ajunge la un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Soarelui, București, 1951; Taina albă, București, 1956; ed. (L’enigma bianco), Florența, 1973; George Coșbuc, București, 1951; L’uomo e l’ombra, Firenze, 1966; ed. (Omul și umbra), Iași, 1992; Pe ring cu Eugen Barbu. Dispută în șase runde, un apolog și o veșnică pomenire, București, 1990; În culisele Europei Libere, București, 1992; Estrellita și regele Țării de Foc, cu o scrisoare de Vintilă Horia, București, 1993; „Momentul adevărului” și alte prospectări critice, Sibiu, 1994; Focul de pistol al lui Settembrini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288972_a_290301]
-
stăncile culcate: să le bucur", sau cele din "Edict": "Din roua caratelor sună, / geros, amintit ce-ru-le"39 [s.n.]. Aparentul peisaj vesperal sugerat de expresia "modùl unei seri eventuale"40, nu evocă, așa cum pare la prima vedere, vreun moment anume din apologul poesc, ci spațiul propriu invenției poetice, în general - am numit astfel memoria spontană, activă, care, în cazul lui Henri Bergson, are o accepție precisă: conștiința a duratei creatoare 41. Memoria, cu acest sens special pe care i-l da Bergson
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
explică de ce o astfel de cunoaștere este, în viziunea lui Barbu, "neîmpărțita"90 și, de aceea, absolută, astfel spus, integratoare. "Ființă" poeziei este de o natură cu viața - este ea însăși durată. Înzestrat cu o neobișnuită claritate a percepției (în apologul poesc, de la care pornește Ion Barbu, Usher "pictează idei", i.e., le atribuie, deci, miraculos, un statut pur estetic), el este, fără îndoială, poetul de geniu, în tradiția romantică 91. Totodată, calitatea neobișnuită a înțelegerii conferă Poetului însușiri celeste. Să nu
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
încearcă să recupereze sensul armoniei universale și să redobândească apartenența lui organică la cosmos, pe care apoi să le creeze în cititor. Poezie și cunoaștere "Artă este, cu siguranta, o viziune mai directă a realității." Henri Bergson. În "Puterea cuvintelor", apologul, în care poetul american ajunge aproape de comprehensiunea orfica a lumii - "prin glasul meu am dat viața acestei stele neobișnuite" - "I spoke it [this wild star] into birth"1 - dar, mai ales, în "Revelația mesmerică", Edgar Poe sugerează că înțelegerea "angelica
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
astfel: Și "psalmii deșertatului de soare stăpân" al acelei întristate geografii, inflexionau ușor către imn - către un mare accent poesc - până când degetele instruite suiră pe firele maturei harfe, tonul nunților rasei 33. "Întristata geografie" circumscrie, fără îndoială, spațiul imaginar al apologului poesc, al cărui "stăpân" este Roderick Usher, căruia îi lipsește, totuși, un "principiu eliberator", care să îl descătușeze de constrângerile, convențiile percepției utilitare, comune 34. "Deșertat (=lipsit) de soare, i.e., de "lumină visului", este, de aceea, încătușat în datele realului
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
le touche îl resonne"43 "[Inima lui este o lăuta suspendată; Deândată ce o atingi, răsună]- , un act teurgic, prin care poetul recuperează esență transcendență, retrasând semnăturile Absolutului, prin diferitele nivele ale existenței - , este înlesnit de acordurile harpei (ghitara, în apologul poesc), pe care anticii o înțelegeau ca parte a ordinii cosmice, o punte între cer și pământ, expresie a uniunii armonioase a forțelor ce le controlau existența 44. Enunțul barbian nu este departe, nici de meditațiile mallarméene asupra operei poetice
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
înțeleptul antic explică combinația, respectiv separația, elementelor fundamentale ce constituie structura universului, tot de el concepute - focul, aerul, apa și pământul - , cu alte cuvinte, variația și armonia formelor de organizare ale materiei 78. "Duruta pentru Monos și Una", pentru că protagoniștii apologului poesc ajung la o astfel de înțelegere, superioară, a iubirii, doar traversând "Valea întunecată și Umbră"79, i.e., încercarea morții, care apare, astfel, drept o condiție a renașterii spirituale, a descoperii unui "al șaselea simt" (estetic), ce îi poartă spre
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
117, 142, 166, 197 adevăr, 18, 28, 70, 74, 88, 93, 104, 111, 119, 141, 148, 166, 170, 187, 194 Agathos, 81 aiodos, 69 alegere, 144 alegorie, 174 amintire, 58 analiza, 24, 125, 158, 184 analogie, 26, 94 anamneza, 133 apolog, 90, 108 ardere, 43, 62, 63, 164 Arghezi, Tudor, 117, 135, 142, 198 armonie, 70, 92, 101, 191 artă, 20, 30, 31, 36, 39, 54, 57, 60, 61, 68, 69, 73, 76, 77, 84, 91, 98, 100, 101, 102, 103
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
-mi povestești, este de folos... - De folos? Nu tocmai... - Atunci, a spus Socrate surâzând, dacă ceea ce vrei să-mi spui, nu e nici adevărat, nici bun, nici de folos, prefer să nu aud, iar pe tine te sfătuiesc să uiți... (apolog grec) Imaginea și virtuțile ei Cuvântul este optim folosit și se apropie de Logos, când evocă sau creează imagini. Tocmai aceasta este minunea imaginii: poate îngloba o cascadă de sensuri și lucrează și independent de nivelul înțelegerii noastre. Să folosim
Arta de a fi părinte by Cristian Rotaru () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1425]
-
el a continuat să-i fie Cobden. A rămas cel mai activ colaborator al jurnalului Liberul schimb și, în ciuda slăbiciunii vocii sale, nu a ezitat să vorbească în persoană la reuniunile Asociației din sala Montesquieu. Discursurile sale, în formă de apologuri, erau întotdeauna puternic aplaudate. În același timp, Bastiat nu era un orator înnăscut; vocea sa era surdă și învăluită, îi lipsea animația în gest, siguranța în intonație. Dar cuvântul său era spiritual, fizionomia sa expresivă și accentul său impregnat de
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
și toate aprehensiunile mele asupra părții a II-a a romanului. Totul pentru că erau gemeni și embrioanele trăiau în simbioză. Abia azi, ora 5, mi s-a luminat că primul roman se termină la Iași, pe peronul gării, după memorabilul apolog al lui Creangă; acest roman se va numi Bălăuca și va cuprinde episoadele Vienei și Iașului; al doilea va conține drama triunghiulară Eminescu-Veronica-Caragiale și se va numi Luceafărul (deși mai e unul, dar acela e la figurat, pe când la mine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]