85 matches
-
acord cu ideile care au rol de postulat în sistemul personalismului energetic, idei introduse prin următoarele concepte: realitatea originară (ca energie); evoluția; finalitatea și personalitatea. 2. Tipuri de interpretări ale personalismului energetic Simpla sumă a premiselor creează doar un spațiu aporetic. Re-construcția filosofică le cuprinde și le desfășoară, le tăinuiește și le revelează prin formula sa metafizică și prin conținutul său. C. Rădulescu-Motru evaluează în fiecare lucrare a sa atât influența tradiției asupra problemelor pe care le vizează, cât și contribuția
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ale reconstrucției umanului din personalismul energetic? b) Ce consecințe teoretice îngăduie o astfel de interpretare? Demersul va avea ca prim moment dezvăluirea unor relații dintre personalismul energetic și filosofia lui Kant, cea din urmă fiind socotită adesea ca principală sursă aporetică pentru cea dintâi. Intenția mea este de a argumenta, pe temeiul acestei interpretări, ideea că personalismul energetic este o specie a filosofiei personaliste, o variantă a personalismului contemporan. Opțiunea pentru o asemenea încercare se întemeiază pe faptul că în opera
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
despre om cu o identitate aparte, proiectul antropologic. Acesta nu reprezintă propriu-zis un model de reconstrucție a umanului, fiindcă apare ca un set de enunțuri despre om cuprins într-o metafizică, sau, în general, într-o filosofie ale cărei dominante aporetice nu țin direct de ceea-ce-este omul. Prin urmare, discursul prin proiectul antropologic nu este autonom, asemenea modelelor de reconstrucție a umanului, aflându-se în corpul unei construcții metafizice; rostul lui nu poate fi judecat decât în conjuncție cu evaluarea construcției
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
dezlege probleme non-antroplogice. Întrebările discursului personalist energetic îl vizează pe cel care întreabă, subiectul interogației; așa încât, el dă seama de reflexivitatea umană; o reflexivitate nu numai în modul apofantic, lipsit de accent interogativ, ci, poate în aceeași măsură, în modul aporetic, exemplar pentru un model ontologic, mai ales pentru unul de ontologie a umanului. Cele două componente ale modelului ontologiei umanului afirmarea unității modului-uman-de-a-fi și, în urmare, reconstrucția ființei omului în raport cu unitatea lumii (care capătă semnificație numai în acest orizont al
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
lumea fenomenală. De aceea, în absența dublei determinări a unității de existență a omului ca personalitate și ca persoană și a situării personalității în poziția elementului "existențial" uman condiționant pentru "persoană", omul însuși nu mai poate fi gândit potrivit contextului aporetic kantian. Întregul demers kantian, în însăși esența sa "critică", nu constituie altceva decât desfășurarea acestei idei despre unitatea de existență a omului; filosoful german consideră de la bun început unitatea în cauză, asumându-și-o, întâi, ca o supoziție a demersului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
practică, nu și pentru cea teoretică, facultatea de cunoaștere. Într-un fel, în spațiul filosofiei morale kantiene, ideea existenței lui Dumnezeu pare a fi derivată din "principii" morale, deși ea funcționează ca un postulat al rațiunii practice. Acest fapt, deși "aporetic", nu trebuie ocolit, pentru că el susține motivații puternice pentru o interpretare care mizează pe ideea unității de existență a omului. Astfel, dacă legăm ideea în cauză de moralitate, iar aceasta este concepută ca fiind desăvârșită în ipostaza Binelui Suprem, atunci
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și determinarea universală, ca personalitate. "Sinteza" veritabilă a persoanei și personalității în ciuda accentuării sensurilor "locale" pentru persoană și a celor universale pentru personalitate, în primele două Critici" va fi regândită de Kant pe temeiul conceptului finalității. Păstrându-se însă cadrul aporetic de sens antropologic legat de termenii de persoană și personalitate. Prin prezentarea desfășurată a proiectului antropologic kantian nu am dobândit temeiul pentru o reinterpretare a personalismului energetic. Dar avem acum posibilitatea de a privi conceptul finalității prin "funcția" sa în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
tăiat un orizont în care devin active reguli de metodă filosofică și este deschisă o perspectivă proprie unei reconstrucții filosofice; prin cea de-a doua, personalismul energetic dobândește și specific, o anumită determinare în privința "formei" sale discursive și a unei aporetici corespunzătoare, fapt care îi trece anumite secvențe ale sale în condiția de "teorie" (teoria personalității, teoria vocației, teoria culturii, teoria muncii, teoria educației, teoria voinței și a caracterului, teoria destinului etc.); și tot prin ultima operație, aceea a întemeierii materiale
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
finalitate este legat mai ales de anumite fapte științifice ale vremii, pe care Rădulescu-Motru le-a interpretat în modalitate "personalist-energetică", de anumite "chemări" venite dinspre dominantele culturii românești vechi, cea mai importantă diind cea "personalistă", dar și de câteva "presiuni" aporetice ale timpului său. Ceea ce s-a numit scientismul lui Rădulescu-Motru poate fi înțeles și în sensul atitudinii sale de a da un conținut "științific" schemei determinismului prin finalitate, în fond, fiind vorba și aici despre neostoita sa încercare de a
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
C. Rădulescu-Motru sau Em. Mounier. Printre filosofii care nu doar au folosit termenul, ci au lucrat în modelul unui personalism, se află filosoful francez Charles Renouvier. III.2.b. Filosofia personalistă a lui Charles Renouvier O discuție despre posibilele coincidențele aporetice, metodologice, general-teoretice, de formulă sau model de filosofare etc. dintre personalism și personalismul energetic trebuie să pornească de la filosofia lui Charles Renouvier. Întâi, pentru că această filosofie deschide "epoca personalismelor" (deși termenul apare mai devreme, iar problemele persoanei au fost abordate
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
al culturii românești actuale, oferind temeiul pentru abordări ale "omului românesc" în contextul filosofiei culturii, nu numai în cel al etnopsihologiei. De asemenea, Rădulescu-Motru reconstruiește exemplar în modelul ontologiei umanului 311 și propune o recuperare a filosoficului în condiția sa aporetică, în vremea în care filosofia se exersa și pe calea sa regală, dar propunea și experimente care o apropiau nefiresc de mult de știință (nu am în vedere proiectele de tipul husserlian al filosofiei ca "știință riguroasă", ci pe cele
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
manualului de Istoria românilor, avertizat asupra faptului că "Istoria românilor este o istorie de contradicții nerezolvate" (Dumitrescu et al., 1999, p. 3), pe care autorii manualului nici măcar nu își propun să o dezlege. Caracterul oracular este înlocuit astfel de natura aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă, a fost asumată ca precept epistemic
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care ating paradoxul, pentru a sugera complexitatea vieții, pentru a introduce un anume relativism ontologic, dar și pentru a șoca, a descumpăni auditoriul, unele mai limpezi, altele mai sofisticate, jucînd pe sensurile concret respectiv figurat ale cuvintelor, iar unele chiar aporetice, construite pe modelul scolasticii medievale (de pildă: Dacă astăzi sunt zero grade și mîine va fi de două ori mai cald (sau mai frig!), cîte grade vor fi mîine?"). Crescut în dinamica acestor antinomii ce irigă atît folclorul încă productiv
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau la text; or, acesta trebuie să-și accepte o triplă identitate: etologică, mitologică și fantasmatică. Scriitorul se relevă ca fantasmă a unui text obiectivat și cvasi-independent, astfel încât ambele concepte, cel de autor și cel de scriitură, au un caracter aporetic. După cum putem observa din La mort de l'auteur, Barthes (spre deosebire de Foucault) vede în însuși conceptul de scriitură o cauză a dispariției autorului, din moment ce scriitura este concepută ca o "distrugere a oricărei voci, a oricărei origini", ca un compus neutru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lor, deși valabilitatea nu este decât a principiului (identității, în acest caz), ea însăși problematică, dacă ținem seama de convențiile strict formale care susțin însuși "principiul" în ceea ce este el, fapt, de altfel, semnalat și trecut în condiție interogativă uneori, aporetică de unii cercetători actuali, mai cu seamă din orizontul filosofiei analitice și din cel al fenomenologiei. Poate că lucrurile trebuie să stea astfel; poate că "principiul" nu are nici un sens doar în sine, fără un domeniu de aplicație constitutivă; poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
astfel? De ce asemenea probleme referitoare, direct sau indirect, la subiect și obiect au o necontestată preeminență în reconstrucțiile filosofice, chiar și atunci când este negată originaritatea acestei relații? De ce chiar și acele filosofii care nu se revendică direct de la o asemenea aporetică dobândesc semnificație propriu-zis filosofică prin apropierea de aceeași problemă referitoare la subiect și obiect (termeni gândiți, deocamdată, în genere, așadar, vag, fără o determinare logică, fizică, gramaticală etc.; poate doar cu una metodologică)? Pare a fi vorba, dacă ne concentrăm
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceeași problemă referitoare la subiect și obiect (termeni gândiți, deocamdată, în genere, așadar, vag, fără o determinare logică, fizică, gramaticală etc.; poate doar cu una metodologică)? Pare a fi vorba, dacă ne concentrăm doar pe chestiunea preluării și prelucrării acestei aporetici aparținând istoriei filosofiei, de către unii sau alții dintre filosofii de astăzi, despre anumite "structuri", "forme", "paternuri", "dispoziții", "capacități", "condiții" etc. ale preluării și prelucrării în fond, ale reconstrucției filosofice care, deși pot părea uneori "primite" (asemenea veritabilelor dispoziții habituale, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necunoașterii, socotită îndoielnică în mediile "oficializate" ale filosofiei, totuși nu mai puțin solidă și, de aceea, ușor de sesizat uneori, chiar cu uimire când vizităm aleile cu monumente filosofice mai vechi și mai noi. Dar trebuie să constatăm, dincolo de generozitatea aporetică vizibilă încă de la intrarea în acest spațiu, că în cazul din urmă nu este vorba despre un discurs instituit prin a ști de ce știi ceea ce știi, căci cunoașterea nu este tot una cu recunoașterea, iar temeiurile cunoașterii nu sunt identice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca "obiect" ființa (veșnic identică sieși) și căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
căile (modalitățile) prin care aceasta "coboară" către ființare. Felul în care Platon a înțeles să poarte acest discurs covârșitor ontologic, dar neadecvat dominației judicativului constitutiv este surprins, de interpreții săi, prin sintagma "stilul aporetic platonician". De asemenea, în același stil aporetic, Unul, adică ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu al logicului, apoi și al ontologicului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceva ce poate fi gândit așa cum gândim "ființa veșnică", nu primește o caracterizare definitorie (cum va primi la Aristotel), pentru că judicativul nu este încă "norma" ce va ocupa, de fapt, întregul spațiu al logicului, apoi și al ontologicului etc. Stilul aporetic al lui Platon, formulă ce exprimă eșecul oricărei descrieri, explicări, a ființei, insuficiența oricărei întemeieri logice a acesteia, dovedește faptul că judicativul, neînstăpânit încă în poziția "dictatorială", pentru că încă nu a uzurpat puterea logos-ului întreg (polifonic) de a întemeia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptul că judicativul, neînstăpânit încă în poziția "dictatorială", pentru că încă nu a uzurpat puterea logos-ului întreg (polifonic) de a întemeia (predetermina) însuși discursul filosofic, este neputincios, altfel decât prin dictat (postulat), să întemeieze logic "ființa veșnică". Dialogul cel mai aporetic, prin urmare, cel mai puțin tiranic sub aspectul judicativului, este Parmenides. Aici Platon tematizează, cum știm, Unul însuși.42 Aristotel "optează", în privința problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul formulei S este (nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putea fi identic predicatului numai dacă onticul ar fi identic logicului; fără această trecere reciprocă, relația identității nu ar putea avea loc. Cum cele două orizonturi onticul și logicul nu pot fi identice, am ajuns din nou într-o situație aporetică. Totuși, ele pot fi aduse într-un orizont nou, anume în acela al constituirii judicative, unde capătă sensuri noi, compatibile, care le îngăduie să fie puse într-o relație de identitate parțială. Jocul acesta al constituirii judicative are de-a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un domeniu "gol", "întunecat", în care judecata își impune "obiectele" numai după forma sa, fără nici o contribuție "hyletică" specifică și concretă ("în carne și oase") din afara formei sale. Din toate acestea putem înțelege că judecata însăși trebuie prinsă sub exigențele aporeticului. Ea nu reprezintă un temei sigur al cunoașterii, așa cum ne asigură analiticile și dialecticile filosofice. Aporia judecății, constând în alăturarea, în structura sa, a două elemente din "spații" diferite (din orizonturi de constituire diferite), se transmite tuturor elementelor din orizontul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constând în natura unor elemente ale structurii, fapt ce particularizează raționarea sau o determină ca demers dialectic); b) apoi este vorba despre analitică și dialectică. 2.2. Contextualizarea filosofică a sensurilor originare ale analiticii și dialecticii Scenariile teoretice (contemplative), speculative, aporetice, "teoriile" filosofice, construite pe temeiul analiticii și dialecticii, dar, de asemenea, demersurile științifice care propun "cunoștințe", apoi demersurile ideologice etc. participă, desigur, la judicativul constitutiv. Unele dintre "regulile" fundamentale prin care acesta domină topos-ul discursivității pot fi formulate astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]