85 matches
-
factuală" în privința aceasta, ele rămân la statutul inițial, acela de domenii ale logicii-organon -, vor căpăta statutul unor modele de discurs, mai bine-zis, funcționând în sensul pre-ordonării (pre-normării) spațiului de discurs în care se vor încadra toate demersurile teoretice (contemplative), speculative, aporetice, care țintesc acreditarea sau măcar acceptarea, în zona semnificativă a înțelegerii "lucrurilor", a cunoașterii acestora etc. Aristotel pune pe seama celor două modele și funcții "locale", particulare. De exemplu, în privința rolului topicii (dialecticii) pentru filosofie, el susține că "dacă suntem în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic are valabilitate în sine și reprezintă ea însăși un scop ultim pentru Aristotel?54 Nu cumva diferența în cauză constituie doar reflexul natural al încercării de a lămuri o altă chestiune? Căci tradiția aporetică a filosofiei păstrează un fapt care pare, acum, a avea legătură cu problema noastră: diferența dintre "cunoașterea părelnică" (doxa; opinia, părerea) și "cunoașterea științifică" (episteme; cunoașterea veritabilă, știința). Își propune Aristotel să lămurească diferența din urmă? Este el atras de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a avea legătură cu problema noastră: diferența dintre "cunoașterea părelnică" (doxa; opinia, părerea) și "cunoașterea științifică" (episteme; cunoașterea veritabilă, știința). Își propune Aristotel să lămurească diferența din urmă? Este el atras de o astfel de temă, altminteri cu un statut aporetic limpede în filosofia prearistotelică ce a tematizat condiția "logicului", vecinătatea acesteia cu adevărul, în genere, natura apropierii omului de propria sa lume pe calea cunoașterii? La începutul Topicii, el face câteva distincții (prezente, de altfel, în forme diferite însă, și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru experiență, puse în sens de către conștiința prelucrătoare), dar și ceea ce corespunde "temeiului" acestora (ceva care nu are condiția de lucru și este așezat în sens într-un mod diferit de către "conștiința constituantă").58 Deschiși astfel către un nou orizont aporetic privind rosturile analiticii și dialecticii, am putea susține deocamdată, provizoriu că raționamentul corect este forma pe care o prinde gândirea mai cu seamă atunci când își ia ca obiect ceea-ce-este un lucru (adică "universalul, ca singur obiect al științei, după gândurile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
În fapt, ele capătă, cuprinse de toate aceste condiționări, statutul de modele de discurs în limitele judicativului constitutiv; din fapte condiționate (șirul de condiționări a fost ilustrat mai sus), ele devin condiții ale oricărui tip de demers teoretic (contemplativ), speculativ, aporetic. Din această poziție a modelelor reglatorii în orizontul judicativului constitutiv, ele pun ordine gândirii, rostirii și făptuirii, oferind criterii ("rațiuni suficiente") de acreditare pentru orice produs al gândirii, rostirii, făptuirii. Rostul lor și constitutiv și regulativ vorbind în termeni kantieni
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutive ale discursului, cum ar fi conținuturile sensibile și noetice, adevărul etc., ci de probleme, interogații, chestionări. Filosofia însăși, prin analitică și dialectică, și-a însușit acest principiu, l-a înlăuntrizat, prezentându-se pe sine ca un domeniu mai degrabă aporetic decât apofantic, mai degrabă "nedumerit" decât propriu-zis hotărât enunțiativ. Așadar, nuanța aporetică a filosofiei a oricărui tip de discurs, în fapt este condiționată de însuși punctul de pornire al întregului sistem de norme ale dictaturii judicativului. Prin reducția judicativă aplicată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ci de probleme, interogații, chestionări. Filosofia însăși, prin analitică și dialectică, și-a însușit acest principiu, l-a înlăuntrizat, prezentându-se pe sine ca un domeniu mai degrabă aporetic decât apofantic, mai degrabă "nedumerit" decât propriu-zis hotărât enunțiativ. Așadar, nuanța aporetică a filosofiei a oricărui tip de discurs, în fapt este condiționată de însuși punctul de pornire al întregului sistem de norme ale dictaturii judicativului. Prin reducția judicativă aplicată dictaturii judicativului trebuie "readuse" toate aceste elemente la faptul lor originar, anume
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la ceea ce am semnalat deja: la aporii. Cum acestea sunt fenomene firești în orizont judicativ, întâlnirea cu ele nu poate decât desăvârși un discurs, ceea ce înseamnă că pe baza lor poate fi căpătat un sens cu adevărat nou pentru temele aporetice, cum s-au arătat a fi și cea a timpului, chiar cea a ființării conștiente, a ființei; dar și a subiectului și predicatului etc. Fiind ființarea determinată, timpul reprezintă și ființarea conștientă; aceasta din urmă este, în simplul ei fel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reciprocitate). Nu poate fi operată o diferențiere între aceste trei momente ale timporizării ființării conștiente; toate sunt adunate în ceea-ce-este aceasta. Problema legată de timporizarea prin survenirea viitorului ca moarete proprie și care îl în-ființează pe Celălalt reprezintă un nod aporetic în orizontul dictaturii judicativului; de aici toate dificultățile legate de rapoatarea "mea" la Celălalt. Dar toate acestea sunt semnificative în orizontul dictaturii judicativului. Dincolo de aceasta, în măsura în care non-judicativul poate fi el însuși ceva fără implicarea vreunui element judicativ-constitutiv, sensurile în cauză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
manualului de Istoria românilor, avertizat asupra faptului că "Istoria românilor este o istorie de contradicții nerezolvate" (Dumitrescu et al., 1999, p. 3), pe care autorii manualului nici măcar nu își propun să o dezlege. Caracterul oracular este înlocuit astfel de natura aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă, a fost asumată ca precept epistemic
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]