112 matches
-
deși lăuda asocierea între retorică și claritatea stilului, subliniase că excesul de imagini și de metafore obosește cititorul. Lui Vasile îi place să dezvolte prin lungi monologuri sau dialoguri scurtele enunțuri atribuite unor personaje din povestirea biblică și folosește mult apostrofa. în omilii este atacat Apolinarie (3, 3, împreună cu Arie și Eunomius: a crezut că Dumnezeu devenise om) și se afirmă că Patimile sînt legate de oikonomia, iar crucea nu aduce atingere divinității Unului-născut (7, 2); Vasile spune că Fiul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tatăl lui Ioan Botezătorul, și arhanghelul Gavriil în omilia 1, sau între Petru și iudei, de Cincizecime, în omilia 10), în care sînt ilustrate în manieră dramatică implicațiile teologice și morale ale textelor. Dintre figurile de stil, Leonțiu preferă exclamația, apostrofa, anafora, paralelismul între părțile frazei, cărora li se adaugă uneori rima. De asemenea, utilizează un mare număr de cuvinte care, pînă la el, nu se întîlnesc în altă parte, între care numeroase cuvinte compuse (de exemplu, perechea monoglôssos și poikiloglôssos
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grecesc) Petru le vorbește discipolilor săi. Reproșîndu-și îngăduința excesivă față de ei, le transmite tradițiile (paradoseis) comunicate de maestrul său, acum mort, lui și altor doi discipoli; urmează textul acestora, sub forma unui discurs direct al lui Isaia (așa cum arată o apostrofă ce îl vizează chiar pe Petru). Propunerea lui Draguet de a-i atribui lui Isaia din Sceti (sfîrșitul secolului al IV-lea) stratul cel mai vechi n-a fost acceptată, întrucît cele două variante în care e atestat (cele fragmentare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Poet al aricilor" sau "un arici poet" nu e, după această logică, o ironie nejustificată și în raționamentul lui Heliade Rădulescu ea se leagă de o anume particularitate a textului liric: "Domnul Ariciulescu obicinuiește cam des a înghimpa urechile cu apostrofe fără loc" și mai încolo " Apostroful e bună urichelniță adeseori, dar în astfel de întâmplări înțeapă urechea mai rău decât ghimpii ariciului"113. O caracteristică a versificației lui Grigore Alexandrescu, aceea de a elida vocale, lăsând să se ciocnească consoanele
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
este plasată chiar în enunțulincipit. În poezia modernă, poate apărea în orice secvență: Când deodată tu răsăriși în calemi, / Suferință tu, dureros de dulce (M. Eminescu); Ruga mea e fără cuvinte, / Și cântul, Doamne, îmi e fără glas. (T. Arghezi) Apostrofa este o figură retorică de adresare constând în întreruperea neașteptată a discursului, pentru a interpela un interlocutor real sau fictiv, pe un ton ironic, agresiv, sarcastic ori sentențios: Iată, e noapte fără ferestren afară. Dumnezeule, de acum ce mă fac
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
5) figuri de elocuție: prin extensiune (epitetul, pronominația), prin deducție (repetiția, metabola, gradația), prin relație (adjuncția, conjuncția, disjuncția), prin consonanță (aliterația, paronomaza, antanaclaza, asonanța, derivația); (6) figuri de stil: prin emfază (perifraza, conglobația, suspensia, corecția), prin întorsura frazei (interogația, exclamația, apostrofa, întreruperea, subiecția, dialogismul), prin apropiere (comparația, antiteza, retroversiunea, entimema, paranteza, epifonemul), prin imitație (hipotipoza, armonismul), parafraza și epifraza; (7) figuri de gîndire ce apar ca efect al imaginației, raționamentului sau al dezvoltării: prin imaginație (prosopopeea, fabulația, rectificarea), prin raționament (ocupația
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de argumente punînd ceva în litigiu (ca în dezbaterile politice). S-a încercat inventarierea procedeelor caracteristice ale relației polemice și genurile care le ilustrează în mod deosebit (precum satira și pamfletul). Se pot stabili și fenomene de enunțare localizate: insulta, apostrofa, negarea, adjectivele tari, formele fatice ("spune dar...", "crezi tu..."), tehnicile argumentative (citate trunchiate, amalgamări) etc. Polemica se poate folosi pentru a caracteriza discursivitatea și, de aceea, unele interpretări pragmatice plasează afrontul în centrul activității lingvistice. V. dialogism, interacțiune, interdiscurs, neînțelegere
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
între retorică și claritatea stilului, subliniase că excesul de imagini și de metafore obosește cititorul. Lui Basilius îi place să dezvolte și să lungească prin lungi monologuri sau dialoguri scurtele enunțuri atribuite unor personaje din povestirea biblică și folosește mult apostrofa. În omilii este atacat Apolinarie (3, 3, împreună cu Arie și Eunomius: a crezut că Dumnezeu devenise om), Basilius susținând că Patimile sunt legate de oikonomia, iar crucea nu aduce atingere divinității Unului-născut (7, 2); el spune că Fiul lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tatăl lui Ioan Botezătorul, și arhanghelul Gabriel în omilia 1, sau între Petru și iudei, de Rusalii, în omilia 10), în care sunt ilustrate în manieră dramatică implicațiile teologice și morale ale textelor. Dintre figurile de stil, Leontie preferă exclamația, apostrofa, anafora, paralelismul între părțile frazei cărora li se adaugă uneori rima. El utilizează totodată un mare număr de cuvinte care, până la el, nu se întâlnesc în altă parte, între care numeroase cuvinte compuse (de exemplu, perechea monoglôssos și poikiloglossos în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Petru vorbește propriilor discipoli. Reproșându-și excesiva îngăduință față de ei, le transmite tradițiile (paradoseis) comunicate de maestrul său, defunct de-acum, lui și altor doi discipoli; urmează textul acestora sub forma unui discurs direct al lui Isaia (așa cum arată o apostrofă ce îl vizează chiar pe Petru). Propunerea lui Draguet de a atribui lui Isaia din Scheti (sfârșitul sec. al IV-lea) stratul cel mai vechi n-a fost acceptată pentru că cele două variante în care e atestat cele fragmentare amintite
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mult efort, cititorul o "traduce" în formatul persoanei întîi care îi permite să citească mai departe și să transforme textul într-o povestire. "Tu"-ul nu poate fi subsumat de poziția cititorului, nici nu poate fi interpretat ca fiind destinatarul apostrofei, ca în poezia lirică. "Tu"-ul este pur și simplu un "eu" disimulat, un povestitor la persoana întîi vorbindu-și sieși; romanul este o narațiune la persoana întîi cu o inovație formală care nu angajează întreaga situație narativă, cum ar
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
despre oameni - „năluci trecătoare”). Într-un alt eseu, în forma unei povestiri cu tâlc, Nici o faptă fără plată sau Filosofia unui nefilosof, idealismul mistic (credința în providența care repară orice strâmbătate) se asociază cu intuiția legăturii inextricabile între fenomene. Între apostrofa vehementă la adresa deziluzionantei clipe de față și rugăciunea fierbinte pentru patria atât de mândră odinioară, o Meditație pe ruinile cetățuei Neamțul mizează pe șocul unor contraste. Poemul alegoric Suspinele unei matroane. Scoase din pugilarul unui june eremit a fost atribuit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
o parte, a permis începerea cercetărilor sociologice ale colectivului condus de Cernea, dar pe de altă parte, colectivul de istorie a filosofiei românești de la aceeași instituție în impunătorul volum Istoria gândirii sociale și filosofice în România, apărut tot în 1964, apostrofa gânditorii interbelici, printre care și pe Gusti, pentru caracterul idealist al tezelor lor. Pentru cititorul de azi pare straniu că repornirea motoarelor sociologiei din România nu a fost sincronizată cu repunerea în drepturi a lui Dimitrie Gusti și a școlii
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Stătescu. Stătescu, verdele Stătescu, cum i s-a spus o viață întreagă; Stătescu, despre care Beizadea Mitică Ghica a zis în Senat: „Dacă în lume ar fi o oca de venin, trei litre sunt în Stătescu“! Stătescu, care la această apostrofă a răspuns Beizadelei: „Sunteți prea plin de persoana dumneavoastră“, în fine, Eugeniu Stătescu a trimis o lungă circulară procurorilor generali cărora, între altele, le-a indicat să respecte libertatea presei și să nu mai aresteze preventiv pe nici un ziarist. Iată
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
sa. În schimb, în cele două terține subiectul enunțării lirice este foarte prezent. Trecătoarea, situată morfologic la distanță față de catrene prin persoana a treia (voalurile-i, ochiul ei, privind-o) este situată, prin numele calității (Făptură fără drum) apoi prin apostrofă, în postura unei interlocutoare imaginare (tu, te, o, tu!). La aceste mărci trebuie adăugate modalitățile sintactice ale interogației (v. 11) și ale exclamației care saturează versul 9 și mai ales ultima terțină. Interogația și exclamația subliniază emoția care marchează deja
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
și ale exclamației care saturează versul 9 și mai ales ultima terțină. Interogația și exclamația subliniază emoția care marchează deja începutul versului 9 cu întreruperea (Un fulger...) și structura nominală a versurilor 9 și 12. Aceste modalități frastice, alături de forța apostrofei, corespund cu ceea ce Bally așază în rîndul sintaxei afective. Schimbarea timpurilor verbale este semnificativă din punct de vedere enunțiativ. Timpurile enunțării istorice, distanțate și narative (imperfect și perfect simplu) sînt urmate de timpurile enunțării actuale: perfect compus (v. 10), viitor
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Putem spune că după linioara din mijlocul versului 9, naratorul operează o relectură a evenimentului trecut care depășește povestirea întîlnirii. Verbele la prezent din versul 13 complică ciudat temporalitatea: întîlnirea trecută este reactualizată în prezentul enunțării. Dialogul imaginar, marcat de apostrofă, creează coprezența discursivă a absentei și a naratorului. Dar versul 14 este la condițional optativ perfect, adică, în limba clasică, timpul prin excelență al regretului pentru ceea ce nu s-a împlinit în trecut. Ca și conjunctivul perfect, acest timp exprimă
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de reperaj, parametrii de bază sînt cei ai ancorării deictice primare: eu-tu/voi + aici + acum (ca în terținele din T18, cap. 3, unde deicticul AICI însoțește trecerea de la persoana a treia la a doua, interpelarea trecătoarei sub formă de apostrofă și sintaxa emotivă despre care am vorbit deja). Ancorarea deictică primară are ca bază PR enunțiativ și forma sa de aspect încheiat: PC1. Forma perifrastică de "trecut recent", construită cu PR verbului venir de (Elle vient de passer [Ea abia
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
3> Un fulger... apoi noapte! FĂPTURĂ FĂRĂ DRUM, Tu care c-o privire m-ai renăscut de-odată, PC Pol Abia în veșnicie TE voi vedea de-acum? V <1> În alte părți, departe de-AICI! tîrziu! sau niciodată! [TU + apostrofe] Căci nu-mi cunoști cărarea, nu știu spre ce mergeai PR PR IMP O, TU, cea pe care-aș fi iubit-o, O, TU care știai! COND Opt.P IMP Referințe și lecturi recomandate - Jean-Michel ADAM: "Le passé simple: pierre
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
remarcat Mircea Eliade, care a interpretat doctrina lui Freud prin monismul veterotestamentar; cucerit, Emil Cioran a revenit să-l asculte la una din cele trei reluări. Vorbind despre Chaplin, pentru Eliade memorabil a rămas Mihail Sebastian, care, în replică la apostrofele studenților antisemiți din sală, a declarat că renunță a vorbi despre artistul Charlot, pentru a se referi „ca evreu la un alt evreu” și a raportat cu strălucire singurătatea personajelor lui Chaplin la complexul ghetoului, stârnind ropote de aplauze; atunci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
constă în opoziția dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situații, menite să se reliefeze reciproc. Exemplu : "Ea un înger ce se roagăEl un demon ce visează; Ea o inimă de aur - El un suflet apostat.” ( M. Eminescu -Înger și demon ) Apostrofa este o figură de stil (folosită în retorică și în creația literară) prin care oratorul sau autorul își întrerupe firul expunerii pentru ca, stăpânit de un sentiment puternic, să se adreseze unor ființe sau lucruri personificate, cu o întrebare, cu o
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună.” ( M. Eminescu- Peste vârfuri ) "Peste semețele piscuri, Peste câmpiile mute, Gândul poporului meu Se-aude, se-aude, se-aude.” ( A. Blandiana- Doina) Invectiva reprezintă exprimarea violentă, apostrofă necruțătoare la adresa unei persoane etc. Exemplu: " Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate -odată că sunteți-
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
de mai târziu; manifest sau apel protestatar și agresiv, lansat cu suficiență și temeritate, lucru care place tinerilor, și evocând, fără a le preciza, câteva moduri de viață, altele decât fuse seră ale noastre și realizate de ei În răstimp; apostrofe scrise după un demodat gust aforistic, cusur al epocii, la care aș adăuga ra cila lor profundă, de ordin schematic, simplu enunciativ și profetic; totuși, un document al epocii, dimpreună cu celălalt ma nifest, Ce vrem. Catehism pentru sufletele nehotărâte
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de populație, iar „restul să fie pus pe foc!”. Două nume trist-faimoase Îmi vin În minte la incitația dlui, ca să zic așa, Popescu: cei doi ortaci ai lui Hitler, feldmareșalul Göring care, el și nu a altul, a emis cunoscuta apostrofă: „Când aud de cultură Îmi vine să trag cu pistolul!”, și șeful ideologiei naziste, Goebbels, care a propus și a și pus În practică arderea unor cărți și tablouri „antiumane și anti-germane!”. Gravă, dincolo de aserțiunile primitive, brutale, ale acestui Popescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
plastică: romanele Îngerul de gips, Bunavestire, Don Juan și Drumul la zid. Sigur, nu era ușor să scrii despre Breban În acei ani și mai ales despre aceste cărți dintre care unele, precum Bunavestire, au provocat mari taifunuri mediatice și apostrofe brutale venind din „sfânta-sfintelor” partidului, c.c. Ce e ciudat și m-a Întristat În relația noastră veche de amiciție În anii „de luptă”, cei care nu se uită, a fost că În toată această lungă perioadă În care Breban
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]