445 matches
-
intitulat Pe Valurile Dunării cuprinzînd capodopere ale compozitorilor din țările traversate de marele fluviu, de la Mozart, Strauss sau Brahms la Ivanovici al nostru. Un alt triumf. Festivitatea decernării premiilor și Gala Laurenților, duminică 31 iulie 2005, a fost o adevărată apoteoză. Marele Premiu Darclée a fost acordat în acest an, așa cum spuneam, sopranei Mihaela Maxim, care a interpretat magistral marea scenă a Desdemonei din actul IV al operei Otello de Verdi. Desăvîrșirea tehnică și profunzimea estetică manifestate în cele mai mici
Festivalul Darclée by Stephan Poen () [Corola-journal/Journalistic/11327_a_12652]
-
și instinctului. Raportat la logica normală, ideea s-ar exprima astfel: triumf decurgând dintr-o consecvență dementă. Triumf ce îl face pe erou să vomite... față de această "oroare și spurcăciune" - carnea, condiția degradantă a cărnii... Totul se sfârșește într-o apoteoză, neagră și ea, monstruoasă, cu reflexul teribil al unui incendiu rece. Citez: "Sângele negru părea a țâșni din trupul său palid, cum țâșnesc scânteile dintr-o fuzeie urcând la cer, și, din această neagră explozie, omul păru să se înalțe
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
bucură. Are însă grijă ca zvonurile despre ea să circule, să crească. Apoi o expune în vitrină ca - acum, vizibilă - reclamă pentru măiestria lui și astfel creează orizontul de așteptare potrivit momentului de glorie. Pe care îl menește a fi apoteoza lui, nu a Olympiei. Olympia e destinată doar ca, în clipa aleasă de Coppelius, să urce pe scenă și să-și spună rolul. Rol pe care nu ea l-a creat și nici nu l-a ales. Ceea ce ar fi
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
nescrisă a romanului - inserarea eroului în lumea celorlalți - se află, în secolul XX, pentru prima oară pusă în discuție. Estetismului agnostic i se suprapune postura narcisistă a personajelor principale, pentru care „lumea celorlalți” nu mai există. Rezultatul: abolirea legăturilor interumane, apoteoza scriiturii, explorarea universurilor interioare insondabile și, mai ales, declararea realității drept entitate incomprehensibilă. Există, evident, și disidenți de marcă față de această generală tendință (e de ajuns să ne gîndim la Thomas Mann, Mihail Bulgakov, romancierii sud-americani etc.), iar autorul se
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
lucrurilor devenite ființe nimic nu le poate sta împotrivă sunt mustul viu bolborosind prin verigile cramei, de-a lungul zilei și de-a lungul nopții meșteresc ce nimeni nu știe, neștiind că între cei fără de chip numai țipătul preschimbat în apoteoză pe toate le însumă apoi în locul promis au venit fiii zilei a 6-a sortiți nume să pună, foc să aprindă- până departe se auzeau uneltele tragice, hârșâind lamele primitive pe vinete gresii unuia dintre ei i s-a poruncit
Sacrificiul by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/6990_a_8315]
-
Indecis/ ceva pierdu-n repaos. Ea desprinse/ să fredoneze-n sine sprijin” (Ea străbătea grădina). Luminozitatea intensă alcătuiește un atribut al inocenței primare: „Bîntuie lumina și nu mai pot vedea/ decît în pace decît în bucurie/ cu nevinovăție” (Discurs despre apoteoză). Sub unghiul viziunii, avem a face cu detritusurile încă dulci, purtînd mirajul începuturilor absolute, ale unui Paradis: „Îndoliat de fluturi/ un lac// albastrul aplecat/ într-o fîntînă// un echivoc de coapsă și măr dulce/ cu lăcomia apei/ cu lăcomia inimii
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
Tezaurul Izvoarelor sale scrise, chiar dacă nemurirea salășluia pururea în faptele mărețe ale Marilor Daci. Bunul Dumnezeu-Ziditorul a toate ne-a hărăzit că Neam o Aură specială, cu harismele ei divine, deosebite de alte nații și anume: Autoritatea demnității spiritului că apoteoza Domneasca, de a conduce, de a călăuzi, de a dobândi iubirea dumnezeiasca și de a o împărți tuturor. Nu aveam nevoie să devenim imperiu ca să o demonstrăm sau să o certificam în scris. Trebuia doar să ne păstrăm fidelitatea față de
Un fiu ales al Daciei Mari – Gabriel Artur Silvestri [Corola-blog/BlogPost/93920_a_95212]
-
Sunt acel monarh care veghează cu atențe tiranică asupra lucrurilor și ființelor sale; pentru ca ele să nu se abată de la formele de expresie care le sunt specifice... Diversitatea lor este grandoarea domniei mele. Iar libertatea lor de exprimare îmi e apoteoză. - Spune despre mariajele tale. - Se întîmplă să te înșeli chiar și cînd e vorba să îț alegi viciul. Mulț nu-l nimeresc pe cel care i-ar fi putut salva. Și cum ignoranța e pașaportul perfect pentru fericire, iată-mă
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
și gulag, Gorki celebrează, poematic, nașterea unei utopii moderne, care nu datorează nimic atât de detestatului individualism burghez. Antifascismul și mai apoi lupta postbelică pentru pace, animată de aceeași omniprezentă obsesie a progresului, schimbă polaritatea proiectului politic, descifrând în tiranie apoteoza libertății. Democratismul comunist își face intrarea pe scena universală, în această secvență polemică direcționată de clasic împotriva șovăielnicilor omologi burghezi. Căci "în Uniunea Sovietică legile se fac de jos în sus, în sânul clasei muncitoare, decurgând din condițiile sale de
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
antitetic marchează imaginarul realist socialist și, de la Cezar Petrescu la Camil Petrescu, fresca istorică este instrumentalizată în acord cu canonul rollerian. Indiferent de decorul concret, de mutațiile vestimentare sau de rafinarea strategiilor, cei o sută de ani care despart momentul apoteozei actuale de îndepărtatul an 1856, anul divanelor ad-hoc, sunt marcați de o malefică continuitate, care invalidează orice efort de emancipare al plugarilor reduși la condiția unei captivități babiloniene în propria lor țară, "orfani fără apărare, cărora nu le-au rămas
Despre cărturar ca soldat credincios by Ion Stanomir () [Corola-journal/Imaginative/13844_a_15169]
-
Coposu arăta ca un superb jucător de rugby, Maniu însuși săltându-se pe vârful picioarelor care să-l bată pe umăr, cine știe dacă, în condițiile în care societatea aia exploatatoare ar fi continuat nestingherită, în 1956, adică în plină apoteoză a capitalismului românesc, scârbit de traiul bun, sastisit de glorie, femei, șampanie și icre negre, Adonisul pândit de colesterol nu și-ar fi dat obștescul sfârșit înainte de termen. Așa însă, cu ajutorul neprecupețit al reeducării comuniste, cu rețetele ecologiste avant la
Mircea Dinescu despre Corneliu Coposu by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82357_a_83682]
-
ce se întâmplă în morminte (de aici și titlul românului, Morminte străvezii). Cititorul accepta toată această aglomerare de fantastic, considerând-o deopotrivă un delir al personajului și o satiră funambulesca a autorului la adresa caricaturalelor vestigii de credință din România postdecembrista. Apoteoza satirei Dan Stâncă merge cu îndrăzneala artistică foarte departe, imaginându-si că în România s-a inaugurat controversată Catedrală a Mântuirii Neamului. El nu face obiecția, meschina, ca un asemenea edificiu monumental costă prea mult, ci se întreabă - epic - cum
UN MARE SCRIITOR SOLITAR by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17760_a_19085]
-
care trebuie judecat din interior. Una din reguli este că Alex. Ștefănescu face din autorii pe care îi discută eroi, fie negativi, fie pozitivi, asta neînsemnînd neapărat lipsă de nuanță sau naivitate, ci un devotament special, absolutizat, care merge de la apoteoză, la pamfletul cel mai personalizat. Alta ar fi că autorul are o continuă vocație de întemeietor, desființează cu nonșalanță receptarea anterioară - în prefața ediției de texte critice despre Arghezi vorbește despre lipsa de dramatism a receptării poetului -, dar nu o
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
un soi de exorcizare laică, la îndemînă, ca un atît de românesc "haz de necaz" al celor ce se consideră, cu o psihologie a imensei dezamăgiri, nu altfel decît niște "inși nătîngi trași pe roata norocului tîrziu/ ca într-o apoteoză a prăbușirii" (ibidem). Iată încă un șir de jocuri de cuvinte comise de Leo Butnaru: "oM cu M mare"; "Edgar Poetice jocuri"; "viețile paralele ale lui Plutarh/ se intersectează cu viețile noastre neparalele". Ca pentru a-și onora ironia de
Ironie și patetism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17368_a_18693]
-
asupra de măsură lumea, modificând structura universului liric, schimbându-i fundamental tonul imnic an apocaliptic, chiar dacă motivele și marile teme stănesciene rămân an principiu aceleași dând operei unitatea și coerentă unui destin poetic major. ăntre călărețul mistuit de flăcări din apoteoza finală a Sensului iubirii, ăntruchipare a "zeului-soare" străbătând tăriile aureolat de o maree a luminilor și seniorul "necuvintelor" zdrobindu-se ăntr-un turnir cu inexprimabilul artei poetice ("Prințul căzând de pe cal/ striveste-n cădere un ănger./ E sentimentul total/ pentru care
Utopia literaturii by Alexandru Con () [Corola-journal/Journalistic/17486_a_18811]
-
prevadă, în scris, cum se va desfășura fiecare întâlnire a lor, să compună un fel de scenarii, care de la un moment dat vor cuprinde și replicile programate să fie rostite în cursul întâlnirii. Jocul culminează cu prescrierea fugii în lume, apoteoză a oricărei mari iubiri. Deși atât bărbatul, cât și femeia au alți parteneri conjugali, ei nu ezită să se supună textului și să se ducă undeva în munți, la o cabană. Acolo dragostea lor este trăită până la capăt și, epuizându
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului (2) by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16798_a_18123]
-
firesc în cadrul regizoral fără surprize, dar cu detalii de finețe ca apariția filmică a vasului fantomă, relația celor doi eroi aflați față în față, dispariția portretului Olandezului când acesta intră în casă ca întrupare a imaginii din cadru, renunțarea la apoteoza finală etc. În ceea ce privește corurile marinarilor ele au demonstrat că se poate cânta cu energie și în "caracter folcloric" fără a reduce expresia la un primitivism zgomotos. Și pentru că marea este atotstăpânitoare peste destinele eroilor, muzica o evocă permanent în sonorități
"Soirées de Vienne" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16899_a_18224]
-
se planta în centru, de-a fi el însuși celebrat: Fericirea mea/ e-nceputul ființei -/ ce-am voit ca putere/ mi se-mplinește ca duh/ Mă știu mă absorb/ aripi de peste văzduh/ sînt centrul,/ atotcunoștinței!" ( Fericirea mea). Poetul trăiește o "apoteoză" a propriei făpturi, în care se concentrează entitățile văzute și nevăzute, ca într-o apodictică reprezentanță: "Un centru-acum/ uranic de putere/ un tron tunînd/ erupe-n inima-mi - de foc vorbit - un Popol Vuh/ Mă rup de aripi/ stau iradiere
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
turmentată notifică îndepărtarea de adorația mistică, în direcția contrară, a adorării de sine. Starea de grație trece într-o stare de voluptuoasă convulsie, de halucinare a cărnii pe ruinele templului renegat: Tot ce-a fost vreodată/ jubilație-n spații/ și apoteoză-n nupții de îngeri/ pînă-n suflarea/ din primul cuvînt/ e numai drumu-n delir/ spre templul de fulminații/ cu care lutul meu izbucnește" ( Tot ce-a fost). Avem a face cu un dionisism clocotitor, pe linia Blaga-Cioran, beneficiind de fierbinți izvoare
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
-o, copie a slavei divine: "Ca să văd acești pruni înfloriți/ fiecare celulă-mi/ devine văzduh/ un nalt mă insuflă -/ o slavă mă duce/ o bucurie legiuiește în tunet/ galacticul pentateuh!/ Ascensiune de temple-n delir!/ În sîngele-mi zeii-s în/ apoteoză -/ floarea de prun/ este singura gnoză/ și suma întregii vădiri!" (Ca să văd). Uneori e atinsă nota unui materialism franc: "Domin din toate spațiile!/ Nu mai/ e pulbere-n mine/ nu mai e duh -/ suflarea mea/ e-acum apoteoză/ ființelor întregului
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
Și o pajiște de iarbă s-ar preface în fîn uscat./ Singur m-am învinovățit pentru plaga de neînțeles din preajmă/ Pe care n-am izbutit s-o tămăduiesc sau să-i micșorez cuprinsul" (Turnul febrelor). Deoarece e convins că "apoteoza Răului va dura" și că ea îi va cere sacrificiul, Orfeul contemporan își întrevede ispășirea în impersonalizare (o sinucidere simbolică a eului orgolios): "aș vrea ca numele meu să nu însemne mai mult decît urmele unei păsări necunoscute, întipărite în
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
atare timp al Răului exaltat, paroxistic, pe care-l caligrafiază cu un tragic fior încercînd a-i capta esența din capul locului, chiar prin titlurile poemelor, granule ale sumbreții fără scăpare: Elogiul zădărniciei, Les puissances des ténèbres, Starea de plîns, Apoteoza Răului, Pustiitorul, Agonie, Atotsfîrșitul. Sau asumîndu-și rolul de herald al nimicirii, prin acest vers-deviză: "Că o solie a ireparabilului sosește poetul". Un prim aspect al acestei solii care poartă mesajul tenebrelor nimicitoare o constituie însăși făptura poetului ce se oferă
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
Gheorghe Grigurcu Bestia neagră a suprarealismului (idee rimbaldiană!) a fost literatura. Poezia s-a vrut liberă de literatură, țîșnind zeiește din subconștient, prin mijlocirea dicteului automat, sustrasă oricărei tendințe organizatoare, oricărui control logic sau gramatical, precum o apoteoză a spontaneității. Dar închizîndu-se în direcția intenționalității artistice, s-a deschis în direcția comunicării/ amalgamării cu realul. S-ar zice că, în cruciada sa împotriva literaturii, s-a aliat cu acesta într-un grad care, teoretic, i-a pus în
Suprarealismul tîrziu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15998_a_17323]
-
și iubitor de lumină. De certitudini, prin urmare, de acele puncte de sprijin existențiale în ceea ce el numește stații în străbaterea pustiului dintre cuvinte, smălțuit cu florile negative ale golului! Acel aur care "răsare/ lin de necuprins/" este al alchimiștilor, apoteoza luminii este identificabilă iluminării cunoașterii, între efemer și etern, între semeni părăsiți de vremuri și fugitive semnale de mântuire. Poate însă am greși pedalând adânc pe latura filosofică a unei lirici care, în fapt, în mișcătoare ipostaze, cercetează situația omului
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
ospețe!), și Eugen Dainaua soteriologică și „orgasmul inițiatic”: „poeme interminabile”, de Eugen Evu Evu (chiar dacă, lucid, știe că “păstrăvii-n amonte mor la praguri” și, spre amurgul lui ICHTHEOS/HristosDumnezeu, “Nici icre de sămânță n-or mai fi...” - ambiguu, spre apoteoza...”nocturnului”: “Sub parapante, corbii zbat stihii” - CORBUL fiind nu doar simbol funebru, ci și Pasărea FOCULUI!) se situează (militant ANAMNEZIC, răzvrătit contra “iernii” existențial-proliferante!) sub semnul solar și armonic al COCORULUI. Pasărea lui Apollon! (“Cocorul este pasărea lui Apollo, zeul
Dainaua soteriologică şi„orgasmul iniţiatic”:„poeme interminabile”, de Eugen Evu. In: Editura Destine Literare by Adrian Botez () [Corola-journal/Journalistic/95_a_374]