149 matches
-
sufletului popular"! Sau și mai categoric: "Cel mai personal dintre creatorii români de azi face elogiul a tot ce e impersonal, anonim, anistoric în sufletul românesc". Evident, Blaga se situează într-un orizont filosofic european, apropiind, ca filosof al culturii, apriorismul kantian, pe care l-a înavuțit cu o sumă de categorii deduse dintr-o matcă a stilului, de filosofia culturii, ilustrată de un Frobenius, de un Riegl, de un Spengler. Dar "primul elan valabil" al său a fost "recunoașterea caldă
Oscilațiile lui Constantin Noica (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15981_a_17306]
-
și rămâne citeț și frapant și în paginile finale. Simplitatea filigranată a ideii - radiografierea preocupărilor unor filosofi francezi (ori de limbă franceză) ai momentului - și cea a mijlocului de concretizare - interviul - susțin ca premise elementare și limpezi, carteziene, dificultățile și apriorismele discursive ale celor 18 filosofi abordați pe parcursul a cca. 200 de pagini. îi lipsesc din păcate cărții, iritant, minime explicații cu privire la contextul și la epoca realizării interviurilor, precum și asupra motivațiilor autorului (presupun că ele există într-un volum I la fel de
Împliniri majore by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15690_a_17015]
-
arìpe./ Ah, lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două clipe. Astfel, poezia gânditoare ne transpune fulgerător într-o lume a celei mai înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înalte eliberări spirituale. Fenomenologia receptării poeziei Cititorul luminat receptează o poezie cu ajutorul intuiției metafizice prin două apriorisme: un apriorism înnăscut constituit de necesitatea armoniei pentru ființa umană și, aparent paradoxal, năzuința eliberării din sistemul limitelor, pe de altă parte, un apriorism "secundar", adică o matrice formativă, dobândită prin amprenta ancestrală a unei specificități etnice, la care se adaugă experiența vieții și a culturii privind un complex de factori: spațiul, timpul, conștiința valorilor. Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane Omul este ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acea alcătuire a finitudinii care, excluzând informul, dispersia, face cu putință existențialul și, în modul acesta, conferă certitudine onticității în ordine umană. Din acest motiv, nevoia omului de armonie este vitală: ea însemnează nevoia de existență. Ca atare, conform acestui apriorism sine qua non, într-o poezie, într-o operă de artă în general, omul receptează coerența sau incoerența, armonia sau dizarmonia, adică factorul care îi induce certitudinea vieții sau incertitudinea. Într-o poezie care este un heteroclit lax, sfărâmicios, cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sfărâmicios, cuvintele se risipesc fără a lăsa amprentă în memoria cititorului. Ca atare, preocuparea poetului este tocmai această alcătuire armonioasă a liricii sale: Și eu, eu sunt copilul nefericitei secte Cuprins de-adânca sete a formelor perfecte scrie Eminescu. În ce privește apriorismul secundar, el este, pe de o parte, cel al originilor modulând o anumită viziune despre viață și lume, iar pe de altă parte, experiența socio-culturală a valorilor, factorii care afirmă viața eticul, esteticul, adevărul. Aparatul receptor al apriorismului românesc este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eminescu. În ce privește apriorismul secundar, el este, pe de o parte, cel al originilor modulând o anumită viziune despre viață și lume, iar pe de altă parte, experiența socio-culturală a valorilor, factorii care afirmă viața eticul, esteticul, adevărul. Aparatul receptor al apriorismului românesc este alcătuit esențial din vocația pentru cânt, aspirația spre estetic, spre lumină și spre înălțimi, toate întrunite, de pildă, exemplar în balada Mioriței. Lirica unui poet se bucură de o receptare cu atât mai ideală, cu cât poemele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
stânci de la National Gallery din Londra arta cea mai desăvârșită emană cea mai transfigurată și misterioasă spiritualitate, cel mai pur dincolo transuman: homo sui transcendentalis, cum aspira Friedrich Nietzsche, cel mai poet dintre filozofi. Repetăm: marea poezie pune în acțiune apriorismul fundamental al spiritului omenesc: voința de eliberare din finitudine, din sistemul limitelor, caracteristică a condiției onto-axiologice a ființei umane; oferă o deschidere aflată infinit la distanță de închiderea absolută a cercului, a pătratului și a complotului lor. Căci iată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Horia Gârbea Fotbalul este un fenomen popular. Unanima lui răspîndire provine din maxima simplitate a regulilor și din instinctul incoercibil al omului care, dacă are acces la o minge, o lovește cu piciorul. Fotbalul este, aș zice, un apriorism. Pășind pentru prima dată, suținut de subțiori, fiul meu a întîlnit în cale mingea. Fără ezitare, s-a proptit pe piciorul stîng și, dovedind că va fi dreptaci, a tras un șut în sfera de cauciuc. De atunci, deși nu
Fălcosu contra Săpăligă și cronicarii contra vântului by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/9111_a_10436]
-
deci nu apriori ca atare, ci condiția posibilității apriori este transcendentală”. Piatra unghiulară a metodei kantiene este conceptul de sinteză, deci metoda critică exprimă forța constructivă și apreciativă a capacității (facultății) umane de cunoaștere. Neokantienii vor insista asupra faptului că apriorismul kantian are un caracter logic, apriori Înseamnă, În esență, că principiul precede pe cele cărora le este fundament. Mircea Florian explica această idee: „Apriori presupune o prioritate logică sau de valoare, nu În timp sau reală. Tot ce este universal
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
citește cu voce „gâjâită” (p. 21) câteva rânduri despre experiență, omul își aprinde o țigară, ia o pauză, își pune gândurile la locul lor, pentru ca apoi să continue, pe un ton dintr-o dată „subțire” (p. 22). Alte câteva paragrafe, despre apriorism, cu timbru devenit „grav” (p. 22), alte presupuse fluctuații. Apoi, un gest inutil ocrotitor: „Ajuns aici, căutătorul de gunoaie/ împăturește cu grijă cartea/ într-un ziar prăfuit și scoate/ din geanta sa burdușită cu tot felul de lucruri/ câteva pagini
Sistematica poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5180_a_6505]
-
Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre relativități. El privește lumea secvențial, depășește etapă cu etapă stadiile ei diverse, pentru ca, finalmente, întregul să se articuleze caragialesc, prin logica lui internă, și nu eminescian, prin apriorismul proiectului. Față de patetismul existenței eminesciene, față de zbuciumul lui grav, de turbulențele și de dramele asumate fiziologic și moral în același timp, Brâncuși este un histrion, o fire hîtră și cîrcotașă, un primitiv de circumstanță și un contemporan eficient și lucid
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6723_a_8048]
-
mai puteam judeca nimic și când, orice s-ar fi întâmplat, trebuia s-o văd". În fine, ca să se vindece, Șerban a înlocuit dragostea pentru Ela cu pasiunea pentru filozofie. Cu alte cuvinte, a înlocuit un drog cu altul. Studierea „apriorismului kantian" îi provoca stări de luciditate narcotică: „Erau în mine un luminiș, o claritate binefăcătoare, asemeni calmului de fulg pe care-l dă morfina". Apelul la acest tip de metafore face parte din stilistica lui Camil Petrescu. Îl vom găsi
Narcotice în proza românească interbelică by Andrei Oișteanu () [Corola-journal/Journalistic/6372_a_7697]
-
Brâncuși este mai aproape de Caragiale, iar absolutul lui este un enorm parcurs printre relativități. El privește lumea secvențial, depășește etapă cu etapă stadiile ei diverse, pentru ca, finalmente, întregul să se articuleze caragialesc, prin logica lui internă, și nu eminescian, prin apriorismul proiectului. Față de patetismul existenței eminesciene, față de zbuciumul lui grav, de turbulențele și de dramele asumate fiziologic și moral în același timp, Brâncuși este un histrion, o fire hîtră și cîrcotașă, un primitiv de circumstanță și un contemporan eficient și lucid
Caragiale și Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10208_a_11533]
-
de după Eminescu. Cum se cunoaște, Eminescu scrie poezie filosofică sprijinindu-se pe lecturi întinse și aprofundate și chiar pe o reflecție metafizică proprie. Poetul este conștient de limitele filosofice care sunt chiar limitele intelectualului uman, înțelegerea cât mai riguroasă a apriorismului kantian devine pretext de vis și, efectiv, se prelungește în visul fantastic al lui Dionis-Dan din "Sărmanul Dionis", scoțând posibilitatea desprinderii complete de schemele intuiției spațiului și timpului din chiar faptul transcedentalității lor. În extremis, iată și întrebarea fundamentală pe
COMPLEMERITATEA OGLINZILOR PARALELE EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361478_a_362807]
-
de după Eminescu. Cum se cunoaște, Eminescu scrie poezie filosofică sprijinindu-se pe lecturi întinse și aprofundate și chiar pe o reflecție metafizică proprie. Poetul este conștient de limitele filosofice care sunt chiar limitele intelectualului uman, înțelegerea cât mai riguroasă a apriorismului kantian devine pretext de vis și, efectiv, se prelungește în visul fantastic al lui Dionis-Dan din "Sărmanul Dionis", scoțând posibilitatea desprinderii complete de schemele intuiției spațiului și timpului din chiar faptul transcedentalității lor. În extremis, iată și întrebarea fundamentală pe
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359532_a_360861]
-
cosmogoniei tradiționale, este prima formă de materie, despărțită de ape. În Evanghelia Tăcerii, citim o frumoasă și concentrată compoziție lirică despre geneză și extincție: „Pământul din Tăcere s-a născut! Și în tăcere se va duce în pământ!” Convins de apriorismul kantian al formelor intuiției sensibile, de subiectivismul timpului și al spațiului, poetul se întreabă: „Gol e pământul și acum fără tine. Ce cauți, mărite, în grădina mea?” Regenerarea spirituală se produce ori de câte ori se reîntoarce (fie și numai cu gândul) la
EVANGHELIA TACERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360347_a_361676]
-
de după Eminescu. Cum se cunoaște, Eminescu scrie poezie filosofică sprijinindu-se pe lecturi întinse și aprofundate și chiar pe o reflecție metafizică proprie. Poetul este conștient de limitele filosofice care sunt chiar limitele intelectualului uman, înțelegerea cât mai riguroasă a apriorismului kantian devine pretext de vis și, efectiv, se prelungește în visul fantastic al lui Dionis-Dan din "Sărmanul Dionis", scoțând posibilitatea desprinderii complete de schemele intuiției spațiului și timpului din chiar faptul transcedentalității lor. În extremis, iată și întrebarea fundamentală pe
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342564_a_343893]
-
cosmogoniei tradiționale, este prima formă a materiei despărțită de ape. În Evanghelia Tăcerii, citim o frumoasă și concentrată compoziție lirică despre geneză și extincție: „Pământul din Tăcere s-a născut! Și în tăcere se va duce în pământ!” Convins de apriorismul kantian al formelor intuiției sensibile, de subiectivismul timpului și al spațiului, poetul se întreabă: „Gol e pământul și acum fără tine. Ce cauți, mărite, în grădina mea?” Regenerarea spirituală se produce ori de câte ori se reîntoarce (fie și numai cu gândul) la
„METAFORA TĂCERII” LA THEODOR RĂPAN de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 448 din 23 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362096_a_363425]
-
aceea a unității conștiinței și a raportului dintre ea și lumea ca totalitate; a doua, aceea a personalității, a semnificației sale filosofice. Pentru a o rezolva pe cea dintâi, spune Rădulescu-Motru, Kant postulează identitatea formală a eului și construiește ipoteza apriorismului și conceptul "unității sintetice de apercepție". Soluția kantiană este socotită nesatisfăcătoare de către filosoful român; teoria sa asupra identității de structură dintre conștiință și "unitatea lumii" reprezintă răspunsul filosofic la această problemă, care deschide, în personalismul energetic, două orizonturi: a) ontologic
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
La conscience transcendantale. Critique de la philosophie kantiene, în "Revue de Métaphysique et de Morale", Paris, 1913. RADULESCU-MOTRU, C., Filosofia lui Imm. Kant, în "Viața românească" 5/1924. RADULESCU-MOTRU, C., Filosofia în România veche, în "Convorbiri literare", apr. 1933. RADULESCU-MOTRU, C., Apriorism, vocație, știință, în "Revista de filosofie", 1-2/1941. RADULESCU-MOTRU, C., Ofensiva contra filosofiei științifice, în vol. Mărturisiri, Editura Minerva, București, 1990 (apărut în "Revista Fundațiilor Regale", 7/1943). RADULESCU-MOTRU, C., Mărturisiri făcute la Asociația Creștină a tinerilor în 4 dec
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
și ea o personalitate, care este un „dat” pentru cel care vine În cadrul ei. Poți să treci peste acest fapt? Nicidecum, pentru că personalitatea ta de profesor (neformată Încă) se schițează prin includerea (cu sau fără știința ta) În colectivul didactic. „Apriorismul” invocat poate fi de bun augur atunci când nimerești Într-o unitate școlară cu prestigiu. Dar la fel de benefic se dovedește a fi atunci când școala nu are un renume al ei. În cazul din urmă, Îți spui că n-ai decât să
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
fragment de jurnal, „o lume fără ecou”. Groapa apărea într-un moment literar aservit academismului aseptic și pompierismului proletcultist, ce propulsa numai numele utile conjuncturii socio-politice; o perspectivă discreționară în valorizare, apelând la un tablou tematic normativ, construit prin conjuncția apriorismului sociologic cu realismul fotografic. Romanul dezvăluia, în schimb, un peisaj sordid, biciuind imaginația senzorială. Până a pătrunde în circuitul didactic, tratamentul aplicat romanului și romancierului a sancționat drastic deviația de la normele curente, procustiene, din producția epocii. Dacă e privită nu
BARBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
influențat de diferiți g(nditori, este una destul de delicată. "(n filosofia maioresciană, influențele străine se manifestă sub forme foarte variate: de la admiterea fără rezerve a raționalismului critic herbartian ș( a antropologismului ateu feuerbachian ((n prima perioadă) la adoptarea sfioasă a apriorismului kantian (n teoria cunoașterii ș( a unor idei estetice schopenhaueriene ((n cea de a doua), p(nă la influențele mai mult indirecte, deși neortodoxe, dar reale, a[le] hegelianismului ș( istoricismului (n teoria culturii" (Ghiță, 1995, p. 18). (ntr-o exprimare
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]