34 matches
-
numit achilleion. când îmi amintesc privirea lui ațintită spre umărul tatuat pielea gâtului mi se umple de pete abia perceptibile. stigmatele wittelsbach. e din nou amiază în salonul de la possenhofen. copiii și câinii s-au tolănit pe covoare. în dreptul ferestrei arcate mama care mișcă ușor din buze de parcă ar fi greșit o numărătoare ciudată și trebuie s-o ia mereu de la capăt. néné și gackel rezemați în coate îl ascultă pe profesorul de istorie - peste un an se va sinucide în
Sisi la zander by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/4432_a_5757]
-
cu că re se p en a lizea za A sp ect R ecip ien ț cu rât, etich etat, m arcat 5 R ecip ien ț m u rd ar și/sau fără etich eta și/ sau n em arcat 1 ,0 ....2 ,0 F o rm a sp ecifică a p ro d u șu lu i : în treg , tăiat, n ev ătăm at În teg ritatea p ro d u șu lu i n eco resp u n
etsdfs by sadfasd [Corola-journal/Imaginative/567_a_933]
-
cu că re se p en a lizea za A sp ect R ecip ien ț cu rât, etich etat, m arcat 5 R ecip ien ț m u rd ar și/sau fără etich eta și/ sau n em arcat 1 ,0 ....2 ,0 F o rm a sp ecifică a p ro d u șu lu i : în treg , tăiat, n ev ătăm at În teg ritatea p ro d u șu lu i n eco resp u n
etsdfs by sadfasd [Corola-journal/Imaginative/567_a_933]
-
în „Povestea magului călător în stele”)[22]. Apare iubirea galantă a Evului Mediu occidental (l’amour courtois), garnisită cu menestreli și trubaduri, înzestrați cu ghitare și voci, însoțită de doamne și domnițe, plasate în balcoanele castelelor negre ori la „ferestrele arcate”, oglindite-n lacuri, în așteptarea îndrăgostiților (cavaleri în zale ori zburători), așa cum se întâmplă în „Luceafărul”, în „Călin (file de poveste)”, în „Călin Nebunul”, în „Scrisoarea a IV-a”, în „Mănușa (după Fr. Schiller)” sau „Diamantul nordului (Capriccio)”[23]. Numai
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
adormitor e - să trăiești. Să te săruți - ce insomniac! Abia venit de pe drum Murdar, orașu-n așternut cade. Acum, de după stepa-ndelungă, Prima oară adie a sănătate. Nicicând nu se va termina A numelor negre duhoare. Stele, loc cu tichet, poduri arcate, - Hai la culcare! 1917 Pe șapte coline este așezată Moscova. Iubito - e groaznic! Când iubește poetul, Se îndrăgostește un zeu fără astâmpăr. Și spre lume din nou se târăște haosul, Precum în vremi de arheologic protoadevăr. Vederile lui de tone
Boris PASTERNAK (1890 – 1960) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7531_a_8856]
-
morți, nu celor de rând. Poate fi arhitecturat în oniric (Avatarii faraonului Tla). Ori în acvatic: "O vorbă zice (Odin, n.n.) - murii cei albaștri/ Ai mării, desfăcuți în două, -mi lasă/ Privirea într-un labirint de neauă:/ Coloane nalte, bolți arcate splendid,/ Pe ele lune line ardeau... și-n umbra/ Cea clar-obscură-a stâlpilor de neauă/ Văzut-am o copilă dulce-înaltă" etc. În el, sălășluiesc zeii Valhalei și doar poetul are acces - pentru a ajunge la dragoste. Poate fi silvan. "Codrul cu
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
pârcălabului Luca Arbore, din biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din comuna Arbore, județul Suceava. Desigur, mormântul domnitorului Ștefan cel Mare, aflat la Putna este apreciat la aceeași valoare. Ambele morminte se aseamănă, fiind așezate sub un arcosoliu (o nișă arcată adâncită în grosimea zidului). Prima gropniță este atestată în 1466, la biserica mânăstirii Putna. Deseori, în zidul adiacent sarcofagului vom observa o scara în spirală care urca la bașcă (tainiță), o încăpere secretă, de mici dimensiuni, destinată păstrării unor valori
DEZVOLTAREA ARHITECTURII ÎN PERIOADA DE DOMNIE A BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT de GEORGE ROCA în ediţia nr. 518 din 01 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357573_a_358902]
-
lui planat atinge surâzând, valul spumos, Aripile-i bat egale, cum bat ploapele-n clipiri. Țin pe puntea navei sparte, pe genunchi însingurarea, Pun absența ta în prora și brăzdez oceanul crunt. Somnoroase mici meduze jalonează lin cărarea, Navighez sub zări arcate și le sorb timpul cărunt. Nici nu e cântec mai trist ca siajul navei mele... Trupul tău în falduri albe plutea-n ceață așteptând, Aveai pe cap tiară sfântă din tremurătoare stele, Și într-un palid chip de înger noi
ALBATROS RĂNIT de STELIAN PLATON în ediţia nr. 415 din 19 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345224_a_346553]
-
lui planat atinge surâzând, valul spumos, Aripile-i bat egale, cum bat ploapele-n clipiri. Țin pe puntea navei sparte, pe genunchi însingurarea, Pun absența ta în prora și brăzdez oceanul crunt. Somnoroase mici meduze jalonează lin cărarea, Navighez sub zări arcate și le sorb timpul cărunt. Nici nu e cântec mai trist ca siajul navei mele... Trupul tău în falduri albe plutea-n ceață așteptând, Aveai pe cap tiară sfântă din tremurătoare stele, Și într-un palid chip de înger noi
ALBATROS RĂNIT de STELIAN PLATON în ediţia nr. 415 din 19 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345223_a_346552]
-
rătăcit prin palate subacvatice cu portaluri și colonade de zăpadă și argint din Ophir, căutam o zână căreia trebuia să-i cânt cântul meu care mă mistuia. -Și-ai găsit-o? -Am văzut o copilă ca întruparea unui crin printre bolțile arcate ale unui labirint de zăpadă, părul ei de aur, despletit, cădea până-n călcâie, haina albă îi acoperea corpul ei de trestie, gura părea roză, ochii luminau precum stelele... -Și, mă rog, cine era acea copilă? - îi zâmbi Veronica, crezând că
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 7-8) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1209 din 23 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347891_a_349220]
-
mătăsuri; Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tâmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie, Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie; Sub pleoapele închise globii ochilor se bat, Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat; De a vîrstii ei căldură fragii sânului se coc, A ei gură-i
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și la casa de nebuni! {EminescuOpI 152} SCRISOAREA IV Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur-numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
verdele mării. În capătul șirului de munți, drept asupra mărei, se oglindea în fundul ei o măreață stâncă de granit, din care răsărea ca un cuib alb o cetate frumoasă, care de albă ce era, părea poleită cu argint. Din zidurile arcate răsăreau ferestre strălucite, iar dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată, oacheș și visător, ca o noapte de vară. Era fata Genarului. 321 {EminescuOpVI 322} - Bine-ai venit, Făt-Frumos - zise ea, sărind de la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
e vie, numai ochiul lui e viu, pentru ca să vadă pe un nor de argint, în naltul cerului, un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce privea în ei. Era o adevărată operă de artă. Cu toate că acel portret înfățișa un chip îmbrăcat bărbătește, însă mînele cele fine, dulci, mici, albe, trăsurile feței de-o paloare delicată, umedă, strălucită, moale, ochii de-o adâncime nespusă, fruntea arcată și mai mică, părul undoind cam pre lung te-ar fi făcut a crede că e chipul unei femei travestite. - Cine e femeia asta? zic eu lui Toma, care sta tologit pe plapuma lui cea roșie. - A, femeie!... râse el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e vie, numai ochiul meu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ceriului un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glas[ul ] ei dulce, moale și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
suferit. Dar ce frumușică era verișoara mea. Fața albă și obrazii roșii, părul castaniu și des, făcut în două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare pin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca [a] unei dame mari, bărbia rotundă și plină, iar, când râdea, două, gropițe cochete. Cămașa albă, cu altițe și mânici largi, fota curată și nouă, iar picioarele goale. Cu cât o priveam, îmi părea mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
neguri mormântare Privesc fața mea de mort. Dar atunci când albe zâne S-or privi-n sufletul meu, A! gândiți, gândiți la mine Că am fost în lume eu. Un murmur feeric desmiardă doios A șalei tăcere senină, Pin bolta ferestrei, arcată pompos, S-aude vibrând mandolină, Ș-un eco ușor, Setos de amor, Se-nneacă-ntr-a mandolei strune Nebune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres Il pierde în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de patru zile și de patru nopți pline. Îmi pare-atunci că mândră Ileană Cosinzeană, Cu ochi albastre stele, blondă un spic de grâu, În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană S-așază pe genunchi-mi, cunjură gâtul meu, Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană, Ea ochii-ușor și-nchide, zâmbind în visul său - Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege, Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege. {EminescuOpIV 83} Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună, Că
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În codru o creangă se-ndoaie, O poartă prin frunze, și-n prag Un chip cu ochi mari se ivește Ah! cum mi-ar putea fi de drag. 135Un murmur feeric desmiardă voios A salei tăcere senină. Din bolta ferestei arcată pompos S-aude vibrând mandolină Și-un eco ușor 140Petrece cu-amor, Cu dulcea vibrare de strune, Ce spune. Și toată viața lui, tot ce-a cules Din unde, din munte, din vale, 145Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lumina în noapte - Prin hale vei zări blîndele-mi zâne, Și-atunci să cânți. Vei ști, ce e frumos". O vorbă zice - murii cei albaștri Ai mării, desfăcuți în două-mi lasă Privirea într-un labirint de neauă Coloane nalte, bolți arcate splendid, Pe ele lune lin ardeau... și-n umbra Cea clar obscură-a stâlpilor de nea Văzut-am o copilă dulce-înaltă, Subțire ca-ntruparea unui crin. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pân-la călcâie, haina-i albă Udă părea de moale
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ceruri negru se înnalță și se-ncheagă, Se formează, -ncremenește și devine o domă-ntreagă, Plin de umbra de columne ce-l înconjură-nprejur; Prin columnele-i mărețe trece cîte-o rază mată, A lui cupolă boltită e cu-argint înconjurată, Pe arcatele-i ferestre sunt perdele de azur. {EminescuOpIV 126} Luna înspre ea îndreaptă pasuri luminoase-ncete, Diadem de topiți aștri arde-n blondele ei plete, Încălzind aerul serei, strălucindu-i fruntea ei; Ale domei scări negrite se-nsenin - ca neaua sara -; Intră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
El vede munți mândri, asupra cărora Pădurile negre nu știu aurora Și toate formează clădire înnaltă De stânci ce grămadă stau una pe alta. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor chaos, O stea nu lucește pe bolta cea largă - Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. {EminescuOpIV 327} Un tunet
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ușoara haină. Un somn m-aș face Dulce de vară Să-ți închiz ochii În orice sară. Dar n-am mijloace Nici e putință De a mă face După dorință. {EminescuOpIV 430} APARI SĂ DAI LUMINĂ Apari sa dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, deapururi adorat. Privi-te-voiu cu ochii în lacrime fierbinți... O marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu că re se p en a lizea za A sp ect R ecip ien ț cu rât, etich etat, m arcat 5 R ecip ien ț m u rd ar și/sau fără etich eta și/ sau n em arcat 1 ,0 ....2 ,0 F o rm a sp ecifică a p ro d u șu lu i : în treg , tăiat, n ev ătăm at În teg ritatea p ro d u șu lu i n eco resp u n
Lucrări practice by Steluţa Radu () [Corola-publishinghouse/Science/567_a_934]