39 matches
-
fereastra ta eu stau privind / Cum tu te uiți cu ochii În lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină / În val de aur părul despletind. // L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, / Desfaci râzând pieptarul de la sân, / Încet te-ardici și sufli 'n lumânare...// De-asupră-mi stele tremură prin ramuri, / În Întuneric ochii mei rămân, / Și-alături luna bate trist În geamuri. Sonetul este datat 1879 de către Perpessicius, după hârtie și scris iar datarea este acceptată de toți editorii. Vom reveni
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
lumina lunii iar Veronica Își căuta liniștea. Dacă acest sonet nu ne dă vreo adresă precisă, În schimb poate să ne lămurească În privința luminii din interiorul odăii. Manuscrisul și prima publicare (Nerva Hodoș,1902) ne vorbesc despre luminare: Încet te-ardici și sufli 'n luminare. Este aceeași expresie pe care am Întâlnit-o În Scrisoarea I: Când cu gene ostenite sara suflu'n luminare. Am dedus că acolo este vorba de lampă, poate aceeași din Singurătate (A târziu când arde lampa
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
țin turcii prieteșugul, pentru voia banilor”. Iar în Povestea vorbei, proverbul despre prietenia judecătorului e ilustrat de o istorioară despre mituire: Pann pare să încerce motivarea expresiei printr-o narațiune în care apare menționat genunchiul („Zapciul, puțin mișcând / Și genunchiul ardicând / Supt saltea le-a arătat / Banii ce i-a fost ei dat”). Chiar dacă nu e prea limpede legătura dintre sensul actual („în grabă”, „improvizat”) și sensurile deductibile din context din ultimele exemple, acestea confirmă circulația populară a sintagmelor pe picior
Pe picior, pe genunchi... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5699_a_7024]
-
în piept să ne stea,/ Iar Domnul cel Sfânt credință ne dea,/ Și-un suflet viteaz-România!// La ale lumii zenituri lumina răsare,/ Deci, nu dispera pui de leu,/ Cu noi sunt străbunii și-n Cer Dumnezeu,/ De-aceea Românul s-ardică mai tare!” (Ioan Miclău, Poezii Alese. Bârda, Editura „Cuget Românesc”-2005) Rolul dascălului dacoromân, al intelectualului trebuie să fie cel al creștinului cult,al ortodoxului vizionar, care după înălțarea nimbului său către cer lasă pe moșia Gliei străbune acea pâlpâire
IOAN GURĂ DE AUR de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2231 din 08 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340567_a_341896]
-
iarna vieței albit și înghețat, Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Dar în curtea Domniei fierbea, ca-n unda mărei, Inima stinsei glorii, mândra oștime-a țărei. Cum regele pustiei din moarte stânci se scoală Așa s-ardică Ștefan din scaunu-i de fală, Cum luna-neacă lumea cu alba ei privire, Astfel privește Ștefan pin sală cu mărire Ș-apoi cu graiu-i mare, dar răspicat și blând, Vorbea mărgăritare cu glasul tremurând. " Boieri" - le zise Domnul -" pe tronu-mi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
albit și înghețat, {EminescuOpVIII 177} [2Pe tronu-i de-aur roșu sta mut și nemișcat. Dar în curtea Domniei fierbea, ca-n unda mărei, Inima stinsei glorii, mândra oștime-a țărei. Cum regele pustiei din moarte stânci se scoală Așa s-ardică Ștefan din scaunu-i de fală, ]2 Cum luna-neacă lumea cu alba ei privire Astfel privește Ștefan pin sală cu mărire [2Ș-apoi cu graiu-i mare, dar răspicat și blând, Vorbea mărgăritare cu glasul tremurând. " Boieri" - le zise Domnul -" pe tronu-mi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
noaptea de păduri. Din văi cu limpezi ape Ridică umeri suri, Din rariștea cu fagii, Din noaptea de păduri. 2260 Podoaba lui sunt fagii. I-ardică-n umeri suri, Din văi cu limpezi ape, Din noaptea de păduri. Din umezi văi s-ardică, Din noaptea de păduri, De fagi măreți podoabă Purtând pe umeri suri. 2254 Dar culmea lui bătută-i De trandafiri de munte. [Acolo-n vremi cărunte Un tânăr a murit] Iar vârful lui cu roze De... e-acoperit. Acolo-n
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ochii și mă lăsai să facă ce-or vrea cu mine. Băiașii mă mai duseră câțiva pași, apoi [î]mi luară cingătoarea sau fota, [î]mi scoaseră din picioare gelengii și mă întinseră, pe jumatate leșinat, pe strada ce se ardica în mijlocul odăii și care semăna cu masa de marmură a unui amfiteatru. Cu toate acestea și acum, după câteva minute, începui a mă deprinde cu așa temperatură infernală. începură a-mi mai veni simțirile și vrui să-mi arunc ochii
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
atingătoare. Pergoleze era afundat în meditație când Duni îl izbi pe umere, zicîndu-i cu acel glas vesel ce avea totdauna: - Ei, ce faci tu aci? Dumnezeu să mă ierte, tu îmi pari mai trist decât Madona cu șapte dureri! Pergoleze ardică ochii către dânsul și îl strânse de mâni. Aide, adăogă Duni, curagiu mai mult; nu ești tu mai mare decât o nenorocire? Și nedreptatea, neștiința norodului roman putea-vor să-ți doboare geniul? Pergoleze zâmbi cu amor și răspunse: - O
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
amorul. Pergoleze rămase ca împietrit... Atâta fericire la dânsul, ce se credea părăsit de lumea întreagă! Of! prea multă generozitate, zice el, căzând la picioarele Henriettei, ai vrut pe semne ca să mor de fericire și de bucurie? Mis Serry îl ardică și îi spuse că, necutezând a-și încredința taina nimărui, s-a îmbrăcat astfel și s-a furișat fără a fi văzută de vreo slugă a casei tatălui său și că în sfârșit Beppo a adus-o până la Sorrenta, și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pe Henrietta până la locul unde o aștepta Beppo. Adio ce își luară avea un ce solemnel ce le strângea la amândoi inima. Pergoleze pândi momentul când se depărta barca ca să dea lui Beppo punga ce îi dedese Henrietta, pe urmă ardică câtva în aer biletul ce luase de la dânsa, îl acoperi cu sărutări arzătoare și se așeză pe țărm cu ochii ațintați asupra bărcei ce se făcea nevăzută, învăluită în manta cea fumegoasă a nopții. III Când Henrietta intră în ospelul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lui era ca să o urmeze cel puțin până la Roma. Era atât de turburat încît porni fără să-și ia ziua bună de la mumă-sa. însă nenorocirea îl gonea din urmă; toate trăsurile publice era pline de călători. Sărbătoarea Salernei îi ardicase toate mijloacele de a se putea duce. Așa, trebui să pornească pe jos, cu toată starea de slăbiciune în care se afla, abia întremat. Picioarele îi slăbea, dar el nu se oprea: abia răsuflând, obosit, scurta mereu și foarte simțitor
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
din vedere. V O mică candelă ardea singură pe o masă de lemn de stejar. Un călugăr din ordinul Snt. Domenic era acolo lângă un om ce odihnea într-un pat foarte sărac. Acesta era Pergoleze pe care religiosul îl ardicase din uliță și îl dusese în chilia sa, goală și posomorâtă ca și mormântul vieții lui, singură apărare și adăpost împotriva nedreptății oamenilor. Toate grijile și căutăturile se deteră nenorocitului maestru, însă izbirile nenorocirii și mișcările cele strașnice doborâseră slaba
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
uniunii, învenină toate relațiile sociale și duse ura și persecuția pîn-înlăuntrul relațiilor de căsătorie și de înrudire. Cele două partide rupseră orice comunitate întreolaltă, se fereau una de alta în societate și în daraverile negustorești, ba chiar între frați se ardică făclia certei religioase. Schisma, pospăită pe dinafară și numai abia de catră împăratul, irupse fățiș în cler și popor c-o pornire îndoită și fără măsură, iar partidele întărîtate aruncau una asupra alteia pline de turbare anateme și contraanateme. Nichifor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
n cetate, să cunoască realitatea crudă așa cum se prezintă ea, iar oamenilor politici să dea rom(nilor legi rom(nești, fără știrbirea datinilor străbune. "Cu legi ș( doctrine eterogene aduse sau imitate de din afară se pierde Rom(nia, pentru că, ardic(ndu-i-se elementele ei vitale, i se impun altele, pe care nu le pot respira plăm(nii ei" (Heliade Rădulescu, 1859-1869, p. 29, apud. Ungureanu, 1988: 53). Ion Heliade Rădulescu vedea rezolvarea problemei sociale rom(nești (ntr-o manieră instituțională. Reforma instituțiilor
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
cercetînd-o. - Mai spune ceva, începu el târziu. Vorbește. Vorbește-mi, îmi place să te ascult. Femeia își apropie pleoapele, parcă s-ar fi trudit să-și amintească. Brusc, în șoaptă, începu să recite: ... Pe vânturi ascult Orficul tumult Când și-ardică struna Fata verde, Una... Adrian întinse brațul pe deasupra mesei și o întrerupse: - Eu le-am scris? întrebă. Sânt versurile mele? - Nu. Le-a scris cel care a venit după tine. Dar le-a scris pentru tine, adăugă căutîndu-i ochii și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că-mi pasă, - Aide, dară. 3* 35 {EminescuOpVI 36} Sună frunza sgomotoasă, codrul din adânc răsare, Tremură mai surd pământul, oasele parcă se rup, Când vânjoși și-ndoae dânșii a lor brațe ș-a lor trup, 410Dar Călin în sus l-ardică și-l trântește la pământ De sun oasele ca hârburi și sbor aripele-n vânt. Îl omoară. Apoi zice: Rămâi fata mea cu bine. Merg să scap pe sora mare și să auzim de bine. Trece selbele - argintoase, trece-o vale
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
nu vede Încă partea de bucurie și frumusețe. Asta nu-l Împiedică Însă ca, atunci cînd vrea să scoată lucrurile din sfera banalului (să le aducă, adică, În spațiul liricii), poetul să pună lucrurilor aripi, să le salte, să le „ardice”. Starea de grație lirică este starea de zbor sau, cel puțin, de pregătire de zbor: seara pînditoare „cu-ncet și-ntinde umbra cutezătoare-n sus” (O noapte pe ruinele TÎrgoviștii); turnul, sub puterea nopții, „se-nalță-n sus” (ibidem). Starea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fereastra ta eu stau privind Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Ai obosit, cu mâna ta cea fină În val de aur părul despletind. L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, Desfaci visând pieptarul de la sân, Încet te-ardici și sufli-n lumânare... Deasupră-mi stele tremură prin ramuri, În întuneric ochii mei rămân, Ș-alături luna bate trist în geamuri. Închei aceste note, datorate lui Eminescu, despre care n-am îndrăznit niciodată să scriu până acum, îndemnându-vă să
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
pe câmpul Herăstrăului făceam bivuacul de prânz; mie îmi făcuse culcușul, ca să zic așa, pe muchea unei văi; îmi așterne covorul, îmi pune perna de piele, mă trântesc, văz căpătâiul prea înalt; bag mâna sub covor, trag o pălărie românească; ardic covorul, era capul unui mort de choleră, îngropat prea puțin în pământ. Nerodul de soldat, când au așternut covorul, nu au băgat de seamă, căci trupul era în vale și capul ajungea pe muchea dealului. Tinerețea nu se sperie de
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
face să fie fapte bune, Să n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieți-mi să-mi fie cât de grea, Voiu ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta". {EminescuOpIV 156} II În munți ce puternici din codri s-ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii-n creeri palate-și ridică Ș-uimiți stau în soare privindu-l țintit. Acolo prin ruini, prin stânci grămădite E peștera neagră zăhastrului mag; Stejari
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pe-un tron, împăratul, de roșă mătasă S-așază, se uită-n marmoreii muri. Bătrânul alături pe-un scaun se lasă Și flori răspândesc adormite miroase Ca mirosul proaspăt a verzii păduri. Și razele-albastre prin sală aleargă. Fantastic bătrânul s-ardică și blând În aer înalță puternica-i vargă. Pe-oglinda cea neagră, profundă și largă Încet încet pare o umbră de-argint. E vânăt la față ca mărgăritarul, Pe albii lui umeri aripi se desfac Și luciu c-argintul îi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
O, om, oglind-a lumei cu capul șuiu și sec, Cu creerul ca ceața, cu coaste de berbec, Stăpân pe-a ta gândire - cum ești p-instinct stăpân Se vede când femeea golește al ei sân. Când poala ș-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne, 10Tu nu surâzi cu râsul cel lacom și murdar, Tu nu ești ca un taur și nu ești ca un câne, Ce umil dă din coadă cățelei lui cu har. Nu ești gelos - ferit-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchiu verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă pierzîndu-se în nor. Ar vrea să rătăcească câmpia înflorită, Unde ale lui zile din visuri le-au țesut; Unde-nvăța din râuri o viață liniștită, Părând să n-aibă capăt, cum n-are început. Mama
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu ochii plini de visuri zadarnice povești, S-adorm plecîndu-mi tâmpla la tâmpla ta - nebună! "Așa cum te visasem ai fost, dar nu mai ești. "Pătate de-ndoiele a vieții tale vise - "Băiet de-ai fi tu încă, la mine să te-ardic, "Să te privesc cu gene pe jumătate-nchise, Dar nu mai crezi în visuri, căci nu mai crezi nimic. "Să fii un pagiu din basme și eu să fiu regină! "O, cum aș fi de bună și tu ai fi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]