60 matches
-
intuiția mea genuină cu vocea mea penetrant colosală scurt pe doi nu vă hliziți la mine cu ochii reci și goi urangutani vicleni ai vremii mele calc pe voi ca plopii și mestecenii pe dealuri păguboase ca vulturul pe stîrvurile argintoase scurt pe doi puterile ce trebuiau să vină au venit și m-au îmbrăcat pe mine cu ele scurt pe doi poemele miraculoase ce trebuiau negreșit să se ivească s-au ivit și m-au îmbrăcat pe mine pe de-a
Poezie by Nicolae Tzone () [Corola-journal/Imaginative/12775_a_14100]
-
gânduri arhitectonici de-o groaz? m?re?ie, Au zidit munte pe munte În antică lui trufie, Le-a-mbr?cât cu-argint ca-n soare s? luceasc? Într-un lan? ?i s? par? r???riț? din vis?rile pustiei, Din nisipuri argintoase În mi?carea vijeliei, Ca un vis al m?rii sfinte, reflectat de cerul cald ?-aruncat În dep?rtare... Acolo se ridic trufa?e ?i eterne că ?i moartea piramidelor uria?e, Racle ce Încap În ele fantasia unui Scald
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
pulbere de-argint". Ochii albă? tri ai lunii „arunc? peste nori" „flori de aur", iar peste undele apei flori de nea („Ochii ei cei mari albă?tri peste nori arunc? blând / Câri se-ntind albi că ??pada ?i ea straturi argintoase, / Oferindu-i flori de aur ?i viole-ntunecoase; / Ea din când În când plive?te câte una, aruncând / Flori de neaua peste ape ce alerg fulger?toare" „Memento Mori"). Dac? florile sunt simboluri ale frumuse?îi neînchipuite, ale sensibilit??îi
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
poetul român compune un tablou alb-argintiu, în tonuri deschise, echivalent perfect al unei pînze de Monet; majoritatea cuvintelor din această unică strofă-poem evocă luminiscența: "Pe balta clară barca molatică plutea... Albeți neprihănite curgeau din cer; - voioase Zîmbeau în fundul apei răsfrîngeri argintoase; Oh! alba dimineață și visul ce șoptea, Și norii albi - și crinii suavi - și balta clară, Și sufletul - curatul argint de-odinioară. Oh! sufletul! - curatul argint de-odinioară. (Pe balta clară) Aliterațiilor și coloristicii simbolice din Zori roze li se
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
-i albastră constelată,/ Cu mâinile unite pe-al ei piept/ De neauă... Trece luminând cu ochii/ Albaștri, mari, prin straturi înflorite/ De nori, ce înfoiate îi oferă/ Roze de purpur, crinii de argint;/ Din când în când cu mâna-i argintoasă/ Ea rumpe câte-o floare și-o aruncă/ Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur;/ Colo un nor se nalță sfânt și sur,/ Se-ncheagă, se formează -'ncremenește,/ Devine-un templu grec și plin de umbra/ Columnelor ce
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
a carosabilului. Un infernal țiuit de claxoane grăbite încerca s-avertizeze pe infractori. Dar în zadar! Aceștia îngroșau grupul dornic să intre-n posesia tainei ascunse. Dinspre centrul insolitei întruniri se-nălțau spre cerul dimineții vernale când și când luciri argintoase care se-adăugau grozav de atractiv atmosferei însorite. -Ce să fie, Sandule, tumultul ăsta? interogă mai mult retoric Gabi realizând totuși în sine că nici întrebatul n-ar fi avut habar. Ce să se fi întâmplat? mai adaugă el clipicios
MIRAZA de ANGELA DINA în ediţia nr. 1976 din 29 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/385146_a_386475]
-
față la izbăvire jurau că fuseseră aievea cele văzute! Și-au rămas încredințați de asta, mai ales că de-atunci zăpada n-a mai năpăstuit niciodată cătunul în ziua lui 13 Făurar. Tânărul dispăruse, luând cu sine pe veci furtuna argintoasă în goana cailor... Referință Bibliografică: Cai albi - Locul II la Concursul „Alb hoinar”, ediția a II-a, ianuarie-februarie 2016 - ÎNSEMNE CULTURALE / Angela Dina : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1892, Anul VI, 06 martie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016
CAI ALBI – LOCUL II LA CONCURSUL „ALB HOINAR”, EDIŢIA A II-A, IANUARIE-FEBRUARIE 2016 – ÎNSEMNE CULTURALE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383349_a_384678]
-
pe ele, erau un câmp de mioare pe cerul albastru, ciobanul se pitise departe în lună, eu călăream pe un cal măiastru. adesea desculță prin iarbă-n poiană, din vrăji te-așteptam încet să cobori, printr-un văl de mătase argintoasă, mi-apăreai, iubito, pe aripi de nori. erai o minune ruptă din raiul ceresc, noaptea noastră era parcă un vis, ne cuprindeau fioarii dulci ai iubirii și cădeam amândoi în paradis. luni, 20 ianuarie 2014 Referință Bibliografică: amintire / Ion Ionescu
AMINTIRE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1116 din 20 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361620_a_362949]
-
O pânză de negură nesfârșită, secerată din loc în loc de arătări luminoase, apăsa suflarea. Părea o nebuloasă dezmierdată de intimitatea întunericului, o nebuloasă de forme neclare ce preumblau înaltul într-un joc de lumini impure. Printre crăpături mai scăpau sporadic străfulgerări argintoase, răvășind tăcerea cumpănită a nopții. Era atât de liniște... doar undeva în adâncul pădurii se auzea sinistrul bocet de cucuvea, ce infiora până și somnul leneș al satului în adierea vântului potolit de toamnă. La poalele unui cimitir abia se
DE MADALINA BARBULESCU- MENTIUNE LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1700 din 27 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/343969_a_345298]
-
venit de pe altă planetă! -La ce te gândești, Mihai? -La un vis pe care l-am visat azi-noapte... -Nu vrei să mi-l povestești și mie? -Pluteam pe imensitatea unei mări înghețate, coboram pe scări de valuri, scări din spumă argintoasă care m-au dus în largi hale unde-am stat la ospăț cu regii Valhalei... -Și ce ți-au spus zeii? -M-au întrebat ce mai e pe pământ, ce mai fac pigmeii aceia care se numesc oameni. Decebal se interesa
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 7-8) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1209 din 23 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347891_a_349220]
-
eul poetului): "Stăpân geniilor pieirii!... Nu răscoli-n bătaie-ți ruinele sfărmate A lumii din-năuntru" (Andrei Mureșanu) Pustiul, deșertul de afară ("În salele pustie, lumine roși și torți.../ Zidirea cea pustie de jale pare plină" Strigoii; "Memfis se înalță, argintos gînd al pustiei..." Egipetul) creează un vid interior (Și în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit" Scrisoarea IV; Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu / Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu" Melancolie; Viața-mi se
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
o cetate de giganți - Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreție! Au zidit munte pe munte în antica lor trufie, I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare sa lucească într-un lanț Și să pară răsărită din visările pustiei, Din nisipuri argintoase în mișcarea vijeliei, Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald Ș-aruncat în depărtare... Colo se ridic-trufașe Și eterne ca și moartea piramidele-uriașe, Racle ce încap în ele epopeea unui scald. {EminescuOpI 44} Se-nserează... Nilul doarme și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
flamingo cel roșu apa-ncet, încet pătrunde, Ș-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche, Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. Ș-atunci Memfis se înalță, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei... Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele, De orașul care iese din pustiile de Jele; Din pământ și de sub mare s-
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
apreciere reciprocă, ambii de aceeași profesie și formație la vechea Școală Normală de la Bârlad și Iași. O zi frumoasă, splendidă, călduroasă într-o toamnă secetoasă. Pe înserat am stat afară pe un scaun și în nemișcarea mea, pe o lună „argintoasă” am observat mișcarea lunii care își continua mersul ei spre apus, semn că pământul călătorește în spațiu ca și celelalte planete și galaxii, de miliarde de ani. În același timp și noi călătorim prin spațiu chiar și în cea mai
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
din nou la drum, Trece codri de aramă, de departe vede - albind Și aude glasul mândru al pădurilor de-argint. Noaptea-n rouă e scăldată, lucioli pe lacuri sboară, Lumea umbrei, umbra lumei se amestec, se - nfășoară, (330) În pădurea argintoasă iarba pare de omăt, Flori albastre tremur ude în văsduhul tămîet, Pare că și trunchii mândri poartă suflete sub coajă, Ce suspină pintre ramuri cu a glasului lor vrajă, Crengile sunt ca vioare pintre care vântul trece, (335) Frunze sun
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în sus l-ardică și-l trântește la pământ De sun oasele ca hârburi și sbor aripele-n vânt. Îl omoară. Apoi zice: Rămâi fata mea cu bine. Merg să scap pe sora mare și să auzim de bine. Trece selbele - argintoase, trece-o vale, un colcantaur 415Pînă vede dinainte-i răsărind pădurea de - aur. Mult frumoasă e pădurea cu-a ei trunchi de aur roș Ce în frunza lor cea moale suspinau întunecoși. Iarba lin călătorește, o peteală stătătoare Ce sclipind
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
surorii sale Luna. Luna albă, ca o regină moartă a nopții, veghează pădurea. Grația de stele a apărut pe întunecatul cer. Visul dulce al animalelor nu este perturbat de nici un zgomot nocturn. Stelele par a fi slujnicele reginei Luna. Unda argintoasă a stelelor luminează negrii nori. În răsfoirea tristă a pomilor te pierzi. Lacurile încep a-și spune poveștile. Copacii sunt fantasmele negre ale nopții. Florile pline de rouă strălucesc ca diamantele rupte din Lună. Simfonia nopții începe să se audă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
din câte se-mpart gratis, în fine, o neordine într-adevăr păgânească. Luna își vărsa lumina ei cea fantastică prin ferestele mari, albind podelele de păreau unse cu cridă; păreții posomorâți aveau, pe unde ajungea lumina lunei, două cuadrate mari argintoase, ca reflectare a ferestrelor; pânzele de painjin străluceau vioi în lună și deasupra cărților dorminde în colț se ivea o îngerească umbră de om. Era aninat într-un cui bustul în mărime naturală a unui copil ca de vro optsprezece
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încît, a lunelor raze pătrunzând prin el, înverzește râul cu miile lui unde. Cu corpul nalt mlădiet, albă ca argintul noaptea, trece Maria peste acel pod, împletindu-și părul a cărui aur se strecură prin mînuțele-i de ceară. Prin hainele argintoase îi transpar membrele ușoare; picioarele-i de omăt abia atingeau podul... Sau adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. El își răzima fruntea încununată cu flori albastre de genunchiul ei, iar pe umărul ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
marginea patului, cu sărutări. El adormea în genunchi. Visau amândoi acelaș vis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înalțatele aripi albe și cu brâie de curcubeu, portale nalte, galerii de-o marmură ca ceara, straturi de stele albastre pe plafonduri argintoase - toate pline de un aer răcoare și mirositor. Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai rezista... se uita le ele, îi săruta degetele.. ea nu mai rezista... Mario, mă iubești tu? ? Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare maliții. ? Cum dar? - Da! da! Maria, zise ea cu glăscior argintos, dar taci, nu ți-e iertat să vorbești... nu ți-e iertat... Nu te scula, căci asemenea nu ți-e iertat... Ea-l împinse în perini... El voia să vorbească, dar își simți gura astupată de sărutări.. El își închise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ceva atât de dureros, atât de fericit în fața, în tot sufletul lor - ai fi râs ș-ai fi plâns dacă i-ai fi văzut astfel. În fine începur-a râde - doi copii - râdeau cu lacrimele-n ochi. Și era atât de argintos râsul ei și gurița atât de frumoasă - i-ai fi băut apa din gură. {EminescuOpVII 116} - Domnule, zise ea deodată c-o seriozitate mare - astăzi ne-am permis o mulțime de lucruri foarte nepermise - numai astăzi și-mi pare rău
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ȘI AMOR 2255 Se făcea cam în anul 1840 și câțiva, în Iași. Ne trezim în una din cele mai frumoase seri de iarnă. Rece dar luminoasă, ca o cugetare cerească în mijlocul unei gândiri senine se ridică luna palidă și argintoasă ca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernei, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernei, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
căsuțe mici și acoperite cu paie și stuf dogorit par ca niște stupi scunzi, și din fumul ce le împle atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rătund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretiul, în văratica sa lene, e oprit adesea în drumul său de iazuri mari, încungiurate cu papură ce-și înalță ciucalăii copți în soare, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mării În Florile Bosforului, Conrad și alte poeme, dedusă dintr-o intuiție mai precisă a materialității, fluidității ei. Imaginea nu este desprinsă cu totul de modelele literare, Însă senzația freamătului acvatic, jocul acela superb al delfinilor care „treheră” valurile, pulberea argintoasă a peștilor, toate acestea vin dintr-o imaginație mai vie și mai personală. Marea este, dealtfel, obiectul cel mai puțin convențional din poezia lui Bolintineanu. Să urmărim cîteva din atributele lui. Întîia Însușire este transparența. Marea este „azurie” și, privită
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]