289 matches
-
asupra Romei. Constanțiu al II-lea se îndreaptă rapid asupra lui Magnențiu și-l bate la Mursa pe Drava, în Iliria și-l constrânge să fugă. Magnențiu se sinucide la Lugdunum (Lyon), în 353. După căderea uzurpatorului, Constanțiu, adept al arianismului și persecutor al creștinilor niceeni, al evreilor și al păgânilor, revine aupra deciziilor lui Magnențiu printr-un edict lapidar, datat la 23 noiembrie 353: "« Să fie abolite sacrificiile nocturne celebrate la porunca lui Magnențiu, iar un asemenea desfrâu nelegiuit să
Flavius Magnus Magnentius () [Corola-website/Science/323569_a_324898]
-
Hilderic. Deși, vandalii și-au menținut titlul de putere navală și dominația în insulele din vestul Mării Mediterane, nu a avut prestigiul de care Genseric, tatăl său, se bucura în fața altor state. Chiar dacă Huneric a fost un adept convins al arianismului, în timpul domniei sale a tolerat populația catolică. De asemenea, a permis să se țină un sinod, în urma căruia s-a ales noul episcop catolic al Cartaginei, Eugenius (postul rămăsese vacant 24 de ani). În urma vizitei unei misiuni diplomatice din Imperiul Roman
Huneric () [Corola-website/Science/329013_a_330342]
-
ordinea internă, prin suprimarea revoltei unor baroni și a autonomiei ducatelor de Friuli și de Spoleto, în acesta din urmă instalându-l pe Thrasimund I în 665. Ca politică religioasă, Grimoald s-a menținut pe pozițiile sale de apărător al arianismului, în pofida căsătoriei sale cu o catolică și s-a ținut la distanță față de papalitate. Cu toate acestea, el a continuat să îl perceapă pe Arhanghelul Mihail — al cărui cult era larg răspândit în rândul longobarzilor — ca războinic-protector al națiunii longobarde
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
a sfârșit în criza împrumuturilor ipotecare cu dobânzi liberalizate (din 1982, odată cu adoptarea AMTPA) și a împrumuturilor speculative ("subprime", din 1995, care impuneau dobânzi enorme, pe măsura riscului și el mare), poate fi în sine o critică justificată a libert arianismului dinspre stânga, dacă aceste măsuri n-ar fi fost la timpul lor, cel puțin la nivel declarativ, totuși bine-intenționate (în sensul promovării binelui general, ba chiar al segmentelor de populație mai sărace, căci măsurile de extindere a creditării pe termen
Economie de piață () [Corola-website/Science/305745_a_307074]
-
Ducatele din Austria longobardă se prezentau ca apărătoare ale spiritul războinic și cuceritor al vechilor longobarzi. Față de celelalte regiuni stăpânite de aceștia, aici au supraviețuit cel mai mult vechile culte păgâne, iar dintre cei convertiți la creștinism cei mai mulți aderaseră la arianism, fiind astfel dușmani principali față de papii de la Roma. Ducii din "Austria" presau în mod repetat pe regii din Pavia să reia inițiativele militare, punând adeseori la cale comploturi de detronare a suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
să ne închipuim că în toate cazurile aceștia au avut o imagine corectă și biblică 100% despre Adevăratul Dumnezeu, sau despre Isus Cristos, sau despre Spiritul Sfânt. Întâlnim ultimele urme ale acestora în Constantinopole sub Împăratul Anastasius (491-518). După Theodosius, Arianismul a încetat să existe ca o forță organizată în teologie și în istoria bisericii; dar el a reapărut din timp în timp ca o opinie teologică izolată, în special în Anglia. Emlyn, Whiston, Whitby, Samuel Clarke, Lardner și alții, dar
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
special în Anglia. Emlyn, Whiston, Whitby, Samuel Clarke, Lardner și alții, dar și Socinianienii și Unitarienii, au ținut sentimente Ariane; dar Milton și Isaac Newton, deși au abordat viziunea Ariană asupra relației dintre Fiul și Tatăl, au fost diferiți față de Arianism în spirit și în țintă. Legislația bisericii lui Theodosius a fost desigur limitată la Imperiul Roman. Dincolo de acesta, printre barbarii din vest, care au primit creștinismul în forma Arianismului, în timpul domniei Împăratului Valens, l-au menținut timp de încă două
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
Ariană asupra relației dintre Fiul și Tatăl, au fost diferiți față de Arianism în spirit și în țintă. Legislația bisericii lui Theodosius a fost desigur limitată la Imperiul Roman. Dincolo de acesta, printre barbarii din vest, care au primit creștinismul în forma Arianismului, în timpul domniei Împăratului Valens, l-au menținut timp de încă două secole. Ostrogoții au rămas Ariani până în 553 d.H.; Vizigoții până la Sinodul din Toledo în 589 d.H.; Suevii în Spania până în 560 d.H.; Vandalii, care au cucerit Africa de Nord în 429
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
pentru ajutorul dat în luptă, Fridigern, care și el era creștin, probabil câștigat de Ulfila, a adoptat pentru ai lui creștinismul în forma ariană care era dominantă pe acea vreme în Imperiul Roman de Răsărit. Alții sunt de părere că arianismul a fost de timpuriu, căci aceasta e după Sinodul de la Constantinopol, unde Ulfila deja se declarase de partea lui Arie, ca și majoritatea participanților. Ulfila a fost un distins bărbat de acțiune. Spre a ajuta pe goți să devină creștini
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
cel Mare a recucerit Italia. Astfel răspândirea creștinismului la majoritatea triburilor germanice s-a făcut prin filieră ariană. Ulterior doar unele triburi germanice au îmbrățișat doctrina trinității, după cum se spune și V. L. Walter în Dicționarul Evanghelic Elwell: „Îndelunga bătălie cu Arianismul nu avea să se sfârșească încă, pentru că Ulfilas, vestitul misionar care a lucrat în triburile Germanice acceptase mărturisirea homoeană pronunțată la Constantinopol în 360. Ulfilas a propovăduit similaritățile Fiului cu Tatăl și totala subordonare a Duhului Sfânt [față de celelalte două
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
ei au readus semi-Arianismul înapoi în Italia. Vandalii au fost învățați de preoți vizigoți iar în 409 aveau să poarte aceeași învățătură semi-Ariană până în Spania, traversând Pirineii. Abia spre sfârșitul celui de-al șaptelea secol a reușit ortodoxia să absoarbă Arianismul în cele din urmă.” Astfel, nu este de mirare că celții, goții, valdenzii, bisericile armene și marea biserică din est, ca și alte adunări, au fost profund diferiți de papalitate în concepțiile sale metafizice ale Trinității. Ei nu au acceptat
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]
-
asemenea chiriaș de la fabrica de cărămidă, astfel că numele său derivăat de la această profesie. Jan de Bakker a fost un elev de Johannes Rhodius (Hinne Rode), director al Scoalii St Jerome din Utrecht. Rode a fost un proponent al Sacrament arianismului, si in 1520 tatăl său l-a chemat înapoi la Woerden, probabil îngrijorat din cauza acestor puncte de vedere eretice. Jan s-a mutat la Leuven, iar în 1522 și-a finalizat educația acolo. El a revenit la Woerden, a fost
Woerden () [Corola-website/Science/315821_a_317150]
-
îi dă ocazia să-și arate în plenitudine deosebitele sale calități spirituale și intelectuale. În acest timp , Sf.Vasile exercită o mare influență atât în rândul conducătorilor imperiului cât și al populației și clerului. El începe o aprigă polemică împotriva arianismului și a altor mișcări eretice. La 14 iunie 370, Sf. Vasile este ales episcop al Cezareii, cel mai important susținător al său fiind Grigore Nazianzus. În această înaltă funcție, el era totodată Mitropolit al Cappadociei și Exarh al Pontului, autoritatea
Vasile cel Mare () [Corola-website/Science/299845_a_301174]
-
imens număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități. Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În "De Spiritu Sancto", Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre
Vasile cel Mare () [Corola-website/Science/299845_a_301174]
-
piață centrală. Din secolul al IV-lea până la al XVI-lea au avut loc treizeci de sinoade la Toledo. Cele mai vechi, îndreptate împotriva Priscilienilor, asamblate în 400. La sinodul din 589, regele vizigotic Reccared a declarat convertirea sa de la Arianism; la sinodul din 633 decretat uniformitatea Liturghie în întregul regat vizigotic care a luat măsuri stricte împotriva evreilor care s-au rebotezat în fosta lor credință. Consiliul din 681 a asigurat arhiepiscopului din Toledo primatul Spania. Cu aproape o sută
Toledo () [Corola-website/Science/297506_a_298835]
-
programator IT. Teza lui de masterat tratează biomecanica. Romanele sale analizează deseori ideile politice socialiste, comuniste și anarhice (MacLeod însuși a fost un activist de stânga în anii '70 și începutul anilor '80), precum și filozofia capitalismului anarhic sau a libert arianismului economic extrem. Temele tehnice se referă la teoria singularității, a evoluției culturale divergente și a trans- și post-humanismului (civilizația "fără" sau "după" oameni). MacLeod poate fi descris drept un socialist tehno-utopic deși, spre deosebire de majoritatea scriitorilor de tehno-utopii, el și-a
Ken MacLeod () [Corola-website/Science/322911_a_324240]
-
Cambrai, de-a lungul graniței de astăzi dintre Franța și Belgia, într-o zonă cunoscută sub numele de Toxandria. El a cucerit triburile france din apropiere, și s-a încoronat ca singurul rege înainte de moartea sa. S-a convertit de la arianism la catolicism, la insistențele soției sale, Clotilda, ca urmare a victoriei de la Tolbiac, fiind botezat de episcopul de Reims, Remi, prin anul 500; tradiția fixează data de 25 decembrie 496. Acest lucru a fost de o mare importanță în istoria
Clovis I () [Corola-website/Science/303235_a_304564]
-
crearea lumii de către Dumnezeu prin cuvânt etc. În secolele III-IV filosofia patristică a fost reprezentată de Clement Alexandrinul, Origene (din Alexandria), elevii săi Dionisos din Alexandria, Grigorie Traumaturgul și Eusebio din Cesarea, (aceștia, adepți ai lui Origene), Metodiu, Arie (întemeietorul arianismului), Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nissa etc. Să ne oprim doar asupra operei câtorva. Origene a fost, și el, un mare erudit, cunoscător profund al dialecticii, geometriei, astronomiei, matematicilor, eticii. În 553 Consiliul ecumenic l-a condamnat
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
reprezintă, pentru el, creștinismul. Vasile cel Mare (331-379) a scris împreună cu Grigorie de Nazians, Filocalia, o antologie din creația lui Origene, precum și o lucrare cu caracter dogmatic, exegetic, a cunoscut filosofia antică, P.7 Aristotel în special, a luptat împotriva arianismului și, în genere, a ereziilor. Susține ideea unui Dumnezeu că o singură substanță în trei persoane, Dumnezeu este necreat, Fiul asemenea, pentru că provin din aceeași esență. Fiul este generat ca persoană, deci nu ca esență. Grigore de Nazianz (330-389/390
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
că o singură substanță în trei persoane, Dumnezeu este necreat, Fiul asemenea, pentru că provin din aceeași esență. Fiul este generat ca persoană, deci nu ca esență. Grigore de Nazianz (330-389/390) s-a distins prin viziunea sa trinitaristă, opoziția față de arianism, prin modul în care a gândit imposibilitatea de a cunoaște substanța sau esența lui Dumnezeu. Teologia lui Grigorie de Nissa (335-395), fratele lui Vasile cel Mare, este îndreptată, și ea, împotriva arianismului. Și el deosebea între credință și cunoștințe, subordonând
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
a distins prin viziunea sa trinitaristă, opoziția față de arianism, prin modul în care a gândit imposibilitatea de a cunoaște substanța sau esența lui Dumnezeu. Teologia lui Grigorie de Nissa (335-395), fratele lui Vasile cel Mare, este îndreptată, și ea, împotriva arianismului. Și el deosebea între credință și cunoștințe, subordonând-o pe cea din urmă celei dintâi. Dumnezeu este unic, perfect, o ființă în trei persoane, lumea este creată de Dumnezeu, iar omul participă la divinitate, atributul omului constituindu-l libertatea, fără de
Patristică () [Corola-website/Science/304887_a_306216]
-
diferit față de unii socinianisti precum Biddle, și poate indica faptul că acesta a adoptat o poziție ariană spre sfârșitul vieții. Lui Locke nu îi era clar la acea vreme conceptul de păcat originar, astfel că a fost acuzat de socinianism, arianism și deism. Dar nu a negat existența răului. Omul este capabil să provoace războaie nedrepte și să comită crime. Criminalii trebuie pedepsiți, chiar cu însăși pedeapsa capitală. Cu privire la Biblie, Locke era foarte conservator. A continuat să fie inspirat de către Scripturi
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
creaturi este contingentă. Formularea în acest fel a doctrinei creației a dus la apariția altor dificultăți în înțelegerea doctrinei origeniene de către contemporanii săi. Putem observa că dacă a doua și a treia persoană ale Trinității sunt considerate creaturi, acuzația de Arianism la adresa lui Origene este una justă. O altă teză importantă a lui Origene este cea conform căreia creația este "ex nihilo", adică „din nimic”. La început Dumnezeu era singur, neexistând o materie primordială din care să creeze ființele. Această concepție se
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
au fost conduși de regele Athanaric. Atât greutungii cât și tervingii au fost puternic romanizați în secolul al IV-lea ca urmare a comerțului cu bizantinii și a legăturilor militare cu aceștia. În această perioadă ei s-au convertit la arianism. Începând cu 370, hunii au început să pună presiune pe regatul ostrogot, și, ca urmare, regele terving, Fritigern a cerut împăratului roman Valens, în 376, permisiunea de a se așeza pe malul sudic al Dunării. Valens le-a permis să
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]
-
din partea goților păgâni, traduce Biblia în limba gotică. Alți propovăduitori ai creștinismului la goți, între care sunt cunoscuți Sfântul Nichita și Sfântul Sava (gotul), au suferit martirajul în Dacia. Dar, cu toate persecuțiile, creștinismul se răspândește în general sub forma arianismului, așa că, în curând, cea mai mare parte a vizigoților devin creștini, deosebindu-se, astfel, tot mai mult de ostrogoții păgâni. Controversa cea mai des intâlnită este legată de confuzia dintre geți și goți. Multe dintre faptele geților sunt atribuite goților
Goți () [Corola-website/Science/300007_a_301336]