770 matches
-
ar fi povestitorul.”227 Este „plină de grație”228, și „o lecuță cam îndărătnică din fire, nu c-ar fi fost răutăcioasă, ci doar așa, din obișnuință”229. Personajul ei feminin cu care debutează în lanțul istorisirilor este o nobilă aristocrată, care are posibilitatea de a călători, și fiind înjosită de niște tâlhari, îi cere regelui Ciprului răzbunarea. Acesta însă, de o lașitate bolnăviciosă, nu înțelege să ia nici o atitudine, de aceea femeia, spirit de o finețe și o ironie aparte
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
citind nu veți găsi basme grecești, împodobite cu nenumărate minciuni, și nici războaie troiene, năclăite de grozăvia sângelui, ci lupte izvorâte din iubire, ațâțate de mulțimea dorințelor” 240 . Tânăra Fiammetta reușește să realizeze, în manieră retrospectivă, un autoportret, subliniind originea aristocrată, dar mai ales educația aleasă primită de la o vârstă fragedă: „am învățat încă din cei dintâi ani ai fermecătoarei copilării, sub îndrumarea unei respectate învățătoare, tot ce se cade a ști o tânără nobilă.”241 Dragostea va fi cea care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
însă până la majorat conducerea statului a fost preluată de către Axel Oxstenstierna. Bazându-se pe relatările apocrife ale celor prezenți la ședința de consiliu, după moartea regelui Gustav, istoricul Johann Wilhelm Archenholz prezintă în lucrarea sa dialogul dintre Axel Oxstenstierna și aristocrați: „Moartea lui Gustavus,un motiv de bucurie mai mult sau mai puțin exprimată în rândul multor grupuri a fost o lovitură pentru Suedia. Un copil de numai șase ani era un substitut ineficient pentru un conducător mort. «Care este fata
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
punct de vedere social a nobilului. Ludovic al XIV-lea își supunea curtenii unei etichete stricte, care îi constrângea din punctul de vedere al comportamentului adoptat, al manierelor și al obiceiurilor vestimentare. Aceste coduri bine ierarhizate acordau privilegii în funcție de poziția aristocratului în ierarhia curții. De exemplu, era clar stabilit cine avea voie să poarte o pălărie și când, sau cine avea permisiunea să se așeze în prezența regelui. Dorim să vă prezentăm două puncte de vedere convergente privind poziția domnului De
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
beneficiile materiale având întotdeauna prioritate. Exista și o a treia posibilitate pentru fetele provenind din familii nobile, dar sărace și care nu aveau nici măcar veniturile necesare pentru a intra la mânăstire: să se angajeze pe post de guvernante ale copiilor aristocraților bogați. Această funcție era o oportunitate pentru a-și găsi un soț printre cei care frecventau respectivele familii. Indiferent însă de poziția socială, femeile trebuiau să asculte de tații și soții lor. Desigur, unele dintre ele s-au revoltat, încercând
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
ca fiind excentrice și au fost excluse din anturajul nobililor. Singura metodă de exprimare a personalității și inteligenței feminine era prin intermediul saloanelor culturale. Salonul francez al secolului al XVII-lea a debutat ca un experiment, fiind creat de femeile nobile, aristocrate, ca o reacție la comportamentul radical al bărbaților acelor timpuri. Prețioasele, așa cum erau numite, considerau conceptul de honnête homme ca fiind trăsătura de bază a caracterului nobil al unui bărbat. Printre trăsăturile care descriau tipul ideal de bărbat erau integritatea
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
asupra bărbaților.“ Deși niciodată nu a exprimat public dezacordul pentru modul în care erau tratate femeile epocii sale, regina Ana a încercat în secret să găsească o cale care să ușureze viața acestora. În societatea franceză, tinerele fete din familiile aristocrate erau de multe ori forțate, împotriva voinței lor, să aleagă calea mănăstirii. Regina a găsit o soluție salutară pentru această problemă. Cu sprijinul lui Vincent de Paul, un preot catolic, și al văduvei Louise de Marillac, a fondat organizația Les
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
pe ordinea de zi a Adunării. Egalitatea la care se referă dêmokratia este, printr-o formulă consacrată, o egalitate algebrică (fiecăruia după merit), și nu una aritmetică (tuturor la fel). Cu doar cîteva excepții, toți strategii provin din mari familii aristocrate; ca și cum, în această lume, accesul la misiunea publică cea mai importantă constituia o imposibilă pentru cetățenii "obișnuiți". Tucidide, Herodot, Aristofan, Euripide, Platon, Aristotel, toți marii gînditori greci ai epocii au condamnat dêmokratia. Demos (poporul) care se reunește pe Pnyx este
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Fitcal, CNT, 1995, 13; Florin Sicoie, „Playback” sau „Omul nou”, CNT, 1995, 13; Dan C. Mihăilescu, Sertarul fără încuietoare, „22”, 1995, 15; Monica Spiridon, Ce ascunde Esop în sertare ( Pe marginea unui jurnal de prozator), LCF, 1996, 10; Ion Bălu, Aristocratul și proletarul, APF, 1996, 7-8; Monica Spiridon, Un romancier din Est, R, 1997, 3-4; Z. Ornea, Un document de epocă, RL, 1998, 18; Dan C. Mihăilescu, Detectivul polifonic, „22”, 1998, 17, 18; Alex. Ștefănescu, „L.A. vs. N.Y.”, RL, 1998
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
denunțată în sine, nu se caută vinovății singulare sau colective, nimic nu este explicitat, dar factualul pur conduce inevitabil spre dramă: în ura crescîndă, generată de rivalități și gelozii, în ipocrizia și duplicitatea profesoarelor, în conduita echivocă a unui bătrîn aristocrat european, prea atras de proaspetele frumuseți locale, se conturează distinct geneza unui fenomen genocidul asupra populației tutsi, care avea să vină în curînd care, departe de a fi fost spontan, este dimpotrivă, efectul previzibil și fatal al tensiunilor cultivate printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Pacificul, secolul al XIX-lea. Textul, care se structurează pe două axe istoria lacunară a lui Narcisse Pelletier, cu sincope tot mai numeroase pe măsură ce avansează în relațiile cu tribul gazdă, și lungile scrisori explicative și tot mai dubitative ale tînărului aristocrat Octave de Vallombrun, membru corespondent al puternicei Societăți de geografie din Franța, care îl ia sub aripa sa, mai întîi la Sydney, apoi în țara natală, pe cel numit "sălbaticul alb". Dincolo de dificultățile inerente ale regăsirii treptate, în adîncurile memoriei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
între apele ce-și pasc soarta pe câmp și între frunzele care se dau în vânt. MATEIU I. CARAGIALE În poezii de o factură parnasiană savantă, Mateiu I. Caragiale, fiul dramaturgului (1885-1936), își căuta înfrigurat strămoșii pe care îi credea aristocrați. Vedea pe fanariotul indolent și mândru de spița lui, sau mai departe pe barbarul fără nume alergând pe câmpiile acestui pămînt: Sunt seri, spre toamnă, adânci și strălucite Ce luminîndu-mi negura-amintirii Trezesc în mine suflete-adormite. Demult, încît cad pradă amăgirii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, instituțiile create de Revoluție se consolidaseră în ochii opiniei publice franceze (încă o minoritate redusă a populației franceze, dat fiind faptul ca marea majoritate era formată din țărani analfabeți). Dar anumite grupări din provincii aristocrați, intelectuali din clasa de mijloc și preoți nutreau sentimente ascunse de nostalgie față de provinciile pierdute ale vechii Franțe. Aceste grupări se simțeau excluse din noua Franță centralizată care părea să calce în picioare comunitățile naturale și inseparabile care, conform viziunii
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
fapt ar fi fost pedepsit. Ipoteza e însă neverosimilă întrucât poetul a fost relegat, cum am spus, după trei decenii. Alți exegeți, mai prudenți, s-au referit la tăinuirea relației dintre Iulia Minor (fiica Iuliei Maior cu Emilius Paulus) și aristocratul Decimus Iunius Silanus. Această ipoteză este susținută de exilarea simultană a Iuliei Minor, în insula Trimerium 6, și a lui Ovidiu, la Tomis, în anul 8 p. Chr. S-a presupus 7 că Ovidiu oferea vila sa pentru orgiile Iuliei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
augustan. Firește, după victoria armată a lui Octavian Augustus, suntem de acord că opoziția armată nu mai era posibilă, dar aceasta nu înseamnă că opoziția în sine a dispărut cu totul, chiar dacă mulți dintre cei mai influenți și periculoși, așadar aristocrați dispăruseră în diferitele bătălii și răzbunări partizane. De pe câmpul de luptă, opoziția trece la rezistența pasivă, la declamații, la literatură aluzivă. Această opoziție la regimul augustan se manifesta sub forme diferite, dar, așa cum remarca D'ELIA135 cu care suntem întrutotul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de homines novi în clasa guvernanților trebuie să fi rănit susceptibilitatea aristocrației senatoriale și ecvestre, care-și apăra cu gelozie drepturile și privilegiile, ducând astfel la o luare de poziție pentru apărarea intereselor propriei caste. La un moment dat, respectivii aristocrați s-au trezit că lângă ei crește o nouă castă de nobili, de data aceasta fără titlu și fără vechime, ci de dată recentă și fără blazon, creați doar prin voința lui Augustus, în baza activității și a bogăției lor
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
H., cel puțin virtual "dacă nu erau adversari ai împăratului, nu erau nici dintre cei mai aprigi susținători ai lui"330, cum trebuia să fie și anterior am insistat suficient de mult asupra acestui fapt un cerc larg de personalități aristocrate romane, care preferau să se țină departe de chestiunile publice, fapt care a dus la promulgarea unei anumite legislații (Lex Iulia de ambitu), menită să favorizeze și să atragă participarea aristocraților la funcțiile publice. E de înțeles că în astfel
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
prim a fost naționalist. Poate că dacă ar fi simțit că "eticheta" îi "obligă" să nu fie naționaliști nici în limbă și literatură, ei ar fi fost și aici împotriva "firii" lor, ar fi fost franțuziți, neologiști etc.1 Democrat, aristocrat, naționalist, internaționalist etc. - omul se naște așa. Aceste lucruri sunt organice. Și naționalismul socialiștilor, manifestat, în vremea când erau robi ai formulelor, numai în limbă și literatură - naționalism de care acei socialiști au dat dovadă când au scăpat de jugul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
țării. Cum să judecăm însă opere, indubitabil sclipitoare, care, produse chiar azi, sînt roase de morbul unui comunism rezidual, insinuîndu-se perfid în perceperea noastră corectă? Trecînd peste Dimineața pierdută a Gabrielei Adameșteanu, nu neapărat ofensatoare, dar oricum jenantă la adresa României aristocrate, care se sufoca sub ocupantul extern și intern, să luăm aminte că două din capodoperele lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică și O vară de neuitat ne plasează într-o Românie jalnică, promiscuă și abjectă, singura existentă, vezi doamne
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
irecuperabil al unei țări cîndva binecuvîntate. E, peste tot, o abundență de lucruri grele, scumpe, durabile iată, dar și profuziunea de piese de o finețe orientală/ extrem orientală, marcînd fidel comuniunea fericită a celor două ființe: artistul și boieroaica. Artistul aristocrat, rafinata boieroaică. Încăperile ei sînt neîntrerupte puneri în scenă. Dezordonat-spontane, ca într-un încă necunoscut teatru al absurdului. În care lucrurile scumpe, inimaginabile, aduse de pe meridiane, fac un dialog incredibil cu nimicurile de utilitate zilnică: radiocasetofoane cu alură de navă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
spontaneitate delirantă la mesele noastre neîntrerupt hlizite. Dar... dar... O strofă, doar una, din îndoliatul poem din 1965: Stau întristați bărbați, femei/ Lumina peste frunți se frînge/ Cu lacrimi mari de ghiocei/ Pămîntul primăverii plînge. Poetul (care venea dinspre anturajul aristocrat al Vieții Românești) se deda, ocazional, conjuncturii funeste, în timp ce congeneri de-ai lui tragica elită românească burdușeau pușcăriile dejiste. Țară tristă. Dacă lacrimile invocate de poetul libațiilor noastre le presupunea și pe cele ale bășcăliosului pișpirică din sinistra mea redacție
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ce este și-o șterge. Nu pot rezista a trece contrapunctic la... alte voci, alte încăperi, ivindu-se acum, brusc, flash-ul unui moment congener, consumat, și el, matematic repetat, de data asta însă într-o sală de aurit ștaif aristocrat, purtînd numele unei Aglae Pruteanu (care nu s-ar fi ocupat nicicînd de... defectele limbii). Nelipsit de la nici una din mesele frumos fardate ce urmau premierei, calamburgiul personaj al protipendadei locale oricum vesel contaminant în mohorîtul răstimp avea uluitoarea dexteritate de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ma-relui han. Mai tîrziu însă, se vor elibera de sub autoritatea Hoardei de Aur, urmînd ca joncțiunea principatelor ruse să se producă în jurul anului 1480. Atunci, Ivan III îi detronează pe prinții privilegiați de către mongoli, supune pe boieri și vechile familii aristocrate, cucerește cîteva orașe libere și, căsăto-rindu-se cu nepoata ultimului împărat Paleolog al Bizanțului, își arogă în cele din urmă titlul de țar Cezar. Astfel își legitimează supemația și întemeiază "cea de-a treia Romă", avînd în vedere că deja Constantinopolul
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Edesa au scăpat de furia împăratului”<footnote Casiodor, Istoria bisericească tripartită, cartea a VII-a, capitolul XXII, în PSB, vol. 75, p. 301-302. footnote>. Nici creștinii de neam nobil nu s-au dat înapoi de la supliciile martiriului. Același istoric - eruditul aristocrat roman creștin Casiodor - ne relatează că Hormisdas era un mare nobil la perși, care avusese pe tatăl său prefect. Când regele a aflat că acesta este creștin, a cerut să-i fie adus și i-a poruncit să tăgăduiască pe
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
răul din lume, RL, 1990, 23; Nicolae Manolescu, Proza lui A. E. Baconsky, RL, 1990, 40; Mircea Martin, A. E. Baconsky redivivus, JL, 1990, 42; Ioan Holban, Vor apăra profeții... înnoitorii... oamenii viitorului, CRC, 1990, 47; J. Popper, Un poet aristocrat: A. E. Baconsky, ST, 1993, 6; Liviu Petrescu, A. E. Baconsky - între mit și realitate, RL, 1994, 40; Negoițescu, Scriitori contemporani, 27-32; Constantin, Complicitatea, 99-105; Mircea Popa, Alegorie și simbol la A. E. Baconsky, ST, 1994, 4-5; Gh. Grigurcu, A
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]