1,608 matches
-
Într-adevăr, În I Olimpice, el avea să respingă mitul lui Pelopsxe "Pelops", tăiat În bucăți de tatăl său Tantalxe "Tantal" pentru a-l aduce ca ospăț, În semn de ospitalitate, zeilor. Este o Încercare ce năzuiește să revalorizeze idealul aristocratic, Întemeiat pe mit, Însă ale cărui diferite note false induc În eroare (ibidem, 28-29); este o tentativă care, la sfârșit, nu cruță nici măcar epopeea homerică, clădită pe Înaripate și Înșelătoare minciuni, așa cum afirma tot Pindar În VII Nemeene (vv. 20-25
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exigențelor, așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot fi celebrate decât În formă publică, iar riturile tind să Își piardă orice eventuală autonomie proprie, așa cum s-a Întâmplat cu riturile de trecere. Dacă vreo familie aristocratică străveche Își păstrează atribuțiile sacerdotale, acestea se află oricum În slujba cetății. Nu poate exista nici un secret religios decât Împărtășit de toți cetățenii, deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei, s-a substituit acum acelor gene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
străveche Își păstrează atribuțiile sacerdotale, acestea se află oricum În slujba cetății. Nu poate exista nici un secret religios decât Împărtășit de toți cetățenii, deoarece polisul, care se Înfățișează ca o reproducere mărită a familiei, s-a substituit acum acelor gene aristocratice. a) Cultul public Dacă celebrarea cultelor implica Întreaga pătură socială, distribuirea lor În cicluri festive contribuia la organizarea timpului, așa cum dislocarea edificiilor cultuale exprima o ordonare a spațiului fizic (subcapitolul 2.2). Aceasta era o modalitate de a reprezenta și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era deci exprimat atașamentul complet al cetățeanului la interesele supra-individuale ale polisului În contraopoziție cu identitatea comună a grecilor celebrată În concursurile panelenice. d) Riturile private Exacerbatul caracter public al cultelor și riturilor, În celebrarea cărora cetatea se substituise familiilor aristocratice, nu neglijase nici măcar ceea ce puteam numi un rit privat. Celebrarea lui rămânea În mâinile cetățeanului sau ale familiei lui, adică nu Îi revenea statului, dar era orientată În mod funcțional către cetate. De altfel, polisul se propunea ca o replică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exista obiceiul ca acel om să se stropească la ieșire cu apă. Pentru a-l Împăca, mortului i se aduceau ofrande și libații - repetate În a treia și a noua zi - de miere, ulei și apă. În epoca arhaică familiile aristocratice acompaniau riturile funebre cu manifestări fastuoase de doliu, care au fost Însă interzise sau limitate de legislatori În epoca polisului. Și nașterea constituia un moment critic În viața individuală și a familiei. Nou-născutul apărea ca un corp străin care era
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dionysos era zeul-erou (subcapitolul 1.3.b). În sfârșit, Dionysos era un zeu metamorfic, iar tragediile aduceau pe scenă transformările ordinii din care izvorâse prezentul. Este ceea ce se petrece și În Orestia lui Eschil, unde se povestește trecerea de la dreptatea aristocratică, Întemeiată pe răzbunare, la cea a tribunalelor democratice ale cetății; sau În Bacantele lui Euripide, În care Dionysos Însuși impune transformarea. În acest caz este posibil ca tragedia să fi fost un rit străvechi de transformare, care acționa sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care se mărginea criza introdusă provizoriu și periodic În centrul cetății. Pe scenă, În fața cetățenilor atenieni, erau reprezentate crizele și dramele familiilor eroice din trecut, poate o proiecție În planul povestirii mitice, dar și pe scena tragică, a acelor gene aristocratice pe care Atenaxe "Atena" democratică le distrusese, Însă fără să le elimine niciodată cu totul și Împotriva cărora se desfășura acțiunea dionisiacă. Erau istorii deosebit de unificatoare și antrenante, așa cum explica Aristotel (Poetica, 1453 b 10-26), care găseau pe scenă un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
DINAMICI ȘI ORIENTĂRI" 1. Un politeism pentru cetatetc "1. Un politeism pentru cetate" Odată cu afirmarea instituției polisului, condiția cetățeanului pare să prevaleze asupra identității etnice comune a grecilor. Dacă veacul al VII-lea indică, poate, abandonarea instituției monarhice În favoarea familiilor aristocratice, odată cu cetatea privilegiile nobiliare sunt abolite progresiv și asumate de aceasta din urmă, care Își ia sarcina celebrării cultelor, subordonându-și și rolul sacerdotal ale acelor gene. Funcția familiei nu este Însă refuzată, ci proiectată la originea polisului Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
discursul mitic. Numai În unele tradiții locale există urmele unei antropogonii, iar, dacă se vorbește despre o origine, aceasta este a unor gene, nu a omenirii, sau este actul de Întemeiere a cetăților după ce acestea li s-au substituit familiilor aristocratice. Adoptat și reinterpretat de polis, mitul devenea o paradigmă negativă În care pozitivul este Însuși universul citadin, garantat de depărtarea În spațiu și timp. Rod al cuvântului, povestire construită cu meșteșug, Înzestrat cu o formă și reprodus de niște specialiști
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primeau În păstrare statuia Atenei, polemarhul era Însărcinat cu sacrificiile pentru Artemisxe "Artemis" Agroteraxe "Agrotera", iar pentru Enyalios arhontele-rege avea misiunea de a proclama și inaugura celebrarea misteriilor eleusine. Cu toate acestea, celebrarea unor culte rămânea În mâinile câtorva familii aristocratice, ca Eumolpidae și Kerykes, din care provenea marele preot de la Eleusis, purtătorul torței și heraldul sacru pentru celebrarea misteriilor, sau familia Eteobutades, din care, la Atena, era ales preotul lui Poseidonxe "Poseidon" Erehteusxe "Erehteus" și al Atenei Polias sau Butipoi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poziție dominantă (secolele IX-VIII Î.Hr.) și succesiva organizare În forme urbane tot mai evoluate și complexe (secolele VIII-VI Î.Hr.) Își găsesc propriul cadru de referință ideal În cultura greacă, ce devine elementul de structură al noii civilizații aristocratice a cetăților etrusce. Chiar dacă o influență anterioară sau contemporană a lumii feniciene (căreia i se datorează aspectele „orientale” ale unui cult faimos, cel al Unixe "Uni"-Astartei În sanctuarul de la Pyrgi) este certă, civilizația greacă, În accepțiunea ei cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a unor haruspicii din Etruria, organizați, cel mai târziu În epoca elenistică, Într-un collegium LX haruspicum cu sediul la Tarquinia, cetate sfântă prin nașterea miraculosului copil Tagesxe "Tages", Întemeietor al acestei etrusca disciplina, și constituit din descendenți ai familiilor aristocratice din dodecapolisul etrusc. Pentru Înțelegerea acestor concepte ne este oferită o mărturie de primă calitate de către disciplina auspiciului și de documentul ei principal, „ficatul de la Piacenza”. Fațeta exterioară, convexă, a ficatului este divizată În două părți, desemnate ca usils și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin unirea profundă care se vrea stabilită Între ea și tradiția troiană a originilor Romei. Pătrunsă În chiar inima cetății lui Romulusxe "Romulus" ca zeitate „națională”, ocrotitoare și garantă a averilor statului, zeița constituie obiectul unui cult public cu bază aristocratică, exprimat În jocurile anuale Megalesia și În procesiunea urmată de scufundarea statuii În apele râului Almo. Aspectele frigiene ale cultului, izolate În veacurile Republicii În interiorul sanctuarului Împreună cu figura lui Attisxe "Attis" și cu echivocii lui credincioși, Galli, se Înmulțesc, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mântui pe credincios, care, prin el, Într-un avânt de pietate personală, se poate recunoaște ca „renăscut pentru veșnicie” (CIL, VI, 510 din 376 d.Hr.). În sfârșit, În practica taurobolului, care În Grecia are un ecou slab, cercurile romane aristocratice din ultimii ani ai secolului al IV-lea Își vor găsi una dintre expresiile privilegiate ale Îndârjitei lor apărări a valorilor păgânismului muribund, făcând din el instrumentul acelei reacții extreme față de creștinismul triumfător care, după efemera paranteză iuliană, urma să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de Anul Nou. Tocmai această natură a lor, de spirite ale morților care trebuie liniștite cu ofrande plăcute (Söderblom, 1899), duce la recunoașterea În Farvași a unei credințe arhaice În nemurire, legată probabil la origini de o etică În principal aristocratică și războinică (Gnoli, 1982a), asimilată și adaptată apoi zoroastrismului. Cât despre cealaltă divinitate, numele ei, Khavernah, Înseamnă probabil „splendoare, glorie” (dar nu există un acord general: cf., printre alții, Baily 1943, pp. 1-77; Duchesne-Guillemin, 1963; Gnoli, 1984a; Pirart, 1992, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reciproc (Hinnels, 1985). În acest sector, apar instituții specifice, cum ar fi „Sir Jamsetji Jijibhay Parsi Benevolent Institution” (1894), care s-au alăturat și asociat cu Parsi Panchayat, devenit un centru social extrem de eficient, condus multă vreme de două familii aristocratice (acestora Coroana britanică le-a acordat titlul de „baronet”): Jijibhay și Cowsji Jehangir (Kulke, 1978, pp. 69 sq.). Statutul Panchayat-ului a fost de mai multe ori reformat pentru ca instituția să devină reprezentativă pentru diferitele pături sociale și interese ale comunității
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Istoria Spaniolă din noiembrie 1929. A făcut o vizită în Catalonia, a stabilit numeroase contacte cu istoricii spanioli și a fost primit de regele Alfonso al XIII-lea. Lui Iorga îi plăcea Spania și admira poporul acesteia. Vorbea despre "demnitatea aristocratică a tuturor" spaniolilor și considera țara aceasta ca fiind "cea mai cinstită și mai manierată țară din lume". Era profund afectat de "veselia" poporului spaniol. A vizitat Portugalia în mai multe rînduri în 1928. Pe lîngă participarea la Conferința Mondială
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
istorică. Rămînea în picioare argumentul privind drepturile istorice ale ungurilor asupra bazinului carpatic. Astăzi, argumentul decisiv este autodeterminarea (cu toate că hotărîrea Conferinței de la Yalta o punea între paranteze). Totuși, dacă ținem cont de interpretarea tradițională a istoriei ungurilor, o interpretare feudală aristocratică, ale cărei concepte politice erau tot mai greu de implementat în secolul al XX-lea, baza ei era existența "statului maghiar istoric", cu "granițele lui istorice", care includeau bazinul carpatic, și cu mileniul lui de istorie pînă atunci. Transilvania era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
profesori au supraviețuit Războiului cel Mare!" Iorga, Credința mea, București, 1931, p. 169. Gheorghe Brătianu, deși aparținea Noii Școli, voia să-l sprijine pe Iorga, dar n-a putut să o facă din cauza acestei controverse savante. Descendentul uneia dintre familiile aristocratice maghiare din Transilvania, episcopul de Alba Iulia, Contele Károly Majláth, i-a trimis și el salutări lui Iorga. BARSR, Coresp. lui N. Iorga, vol. 369, doc. 156 53 Iorga, Credința mea, pp. 81, 99, 125 54 R. W. Seton-Watson (pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
se poate spune că, mulțumită comunismului (un sistem politic care, conform disidenților maghiari Iván Szelényi și György Konrád, „le-a deschis intelectualilor drumul spre puterea de clasă”), vechea distincție dintre „intelighenție” și „popor” specifică Europei Centrale (mai valabilă În societăți aristocratice precum Ungaria și Polonia decât În cele plebee precum Cehoslovacia, Însă instituită și acolo În mod artificial după 1948) reapăruse Într-o formă acută. Primii care au eliminat-o au fost polonezii. În 1976, grevele de protest Împotriva creșterii prețurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scriitorimii din țară. I-a fost decernat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traduceri (1975). Descendent dintr-o familie cu blazon local (doctorul Colceriu din Târgu Mureș, neam de preoți și cărturari), C. a fost mereu împărțit între vocația publică și cea „aristocratică”, între participare nobilă și retragere orgolioasă. La început, după cum o arată și prima sa carte, Un loc geometric (1973), domină natura lirică a autorului, dorința de-a recepta cultura prin filtrul propriei subiectivități, ca reflecție, și nu ca judecată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
când, cu inițiala S. În asociere cu Grigore Ionescu și Traian Costa traduce din Vitruviu, Despre arhitectură (1964), redactând și o introducere. O broșură de specialitate, Despre o estetică a reconstrucției (1947), nu pierde din vedere „reconstrucția noastră spirituală”. Spirit aristocratic, în a cărui viziune asupra artei dominantă este tema frumuseții, C. rămâne atașat până la capăt unui crez întemeiat pe ordine, măsură, echilibru. Idealul armoniei, proclamat cu un condei vibrant și euforic, nu-i doar un surâzător concept de filosofie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
studiu, Opera de artă în epoca reproducerii mecanice, Walter Benjamin sesiza noul câmp de forțe în care arta este introdusă în contextul unei evoluții spectaculoase a societății industriale și a mutațiilor care survin în urma confruntării ei cu pierderea unui exclusivism aristocratic. Art Nouveau-ul se află în acest câmp de tensiuni sociale, culturale, care se reflectă și în cadrul dimensiunii sale simboliste, iar Amelia Pavel discută chiar de un Jugendstil simbolist. Un anumit spirit Art-Nouveau, în varianta Erotic Style, pare să disemineze cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în modalitatea de a percepe arta întreține o contradicție fertilă în opinia criticului ridicând utilul la demnitatea unei estetici particulare, unde valoarea estetică transcende valoarea de întrebuințare, dizlocând obiectul din sfera utilului 112: "(...) arta este deopotrivă prea democratică și prea aristocratică, urmând să înfățișăm umilința artei cu privire la țeluri atât de mici sau rafinamentul gustului care-i trebuie pentru a ridica obiectul cel mai uzual la rangul frumuseții"113. Leon Bachelin reconsideră "Artele minore" prin exemple prestigioase precum Burne-Jones angajat la școala
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
asemeni unui dandy englez, Luchian nu poartă mustață sau barbă. Un alt Autoportret (desen, în jur de 1895) îl înfățișează îmbrăcat într-un costum elegant cu jiletcă, ținându-și mâna în buzunar într-o atitudine de relaxare, căutând parcă poza aristocratică. Acestui gest de salon îi este contrapusă privirea pictorului, intensă, cu ceva anxios. Această privire trădează, într-o gamă largă de accente și nuanțe, răceala pozei grandilocvente. Într-o poză făcută în atelierul său din vila de pe șoseaua Kiseleff în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]