177 matches
-
care acesta se confruntă. Trei: criticul este responsabil, zice Hill, de evidențierea modalității concrete în care oratorul alege și dispune, în cadrul discursului, cei trei "factori persuasivi interrelaționați - logic, psihologic și caracteriologic"206. Și patru: criticul contrapune evaluarea sa criteriilor Retoricii aristoteliene. Acest plan de analiză critică al lui Forbes Hill, precum și noua sa interpretare a neo-aristotelianismului, exprimă câteva diferențe și implică, de asemenea, câteva devieri notabile față de abordarea neo-aristoteliană "clasică", girată de Herbert Wichelns în 1925. În primul rând, este remarcabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
acest sens - abordări care pun accentul pe eficiența actului discursiv, pe capacitatea efectivă a discursului de a opera modificări, respectiv a consolida convingeri, atitudini și comportamente umane. În schimb, Hill se concentrează, pentru prima dată, asupra acestei trăsături a definiției aristoteliene a retoricii trecute cu vederea, îndeobște, de către criticii retorici de până la el: evaluarea discursului presupune atenție în ce privește alegerile oratorului din cadrul arsenalului de "factori persuasivi" ("inventarul comprehensiv") care îi stau la îndemână, grație Retoricii aristoteliene. Ce înseamnă această deturnare a atenției
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
dată, asupra acestei trăsături a definiției aristoteliene a retoricii trecute cu vederea, îndeobște, de către criticii retorici de până la el: evaluarea discursului presupune atenție în ce privește alegerile oratorului din cadrul arsenalului de "factori persuasivi" ("inventarul comprehensiv") care îi stau la îndemână, grație Retoricii aristoteliene. Ce înseamnă această deturnare a atenției critico-retorice înspre aspectul, neglijat în prealabil, al evaluării calității alegerilor întreprinse de orator în elaborarea actului său discursiv, în detrimentul, desigur, al altor criterii de analiză? O primă implicație salvează discursul de propria "condiție", dobândită
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de către Nixon, în cadrul discursului său, a factorilor persuasivi: logic, psihologic și caracteriologic. În ce privește dispoziția (dispositio, lat./taxis, gr.), Hill constată, imediat, că ordonarea și sistematizarea argumentelor într-o manieră inteligibilă și persuasivă urmează, în adresa președintelui american, cu sfințenie, modelul aristotelian. Astfel, Hill reușește să identifice introducerea (exordium, lat./prooimio, gr.), narațiunea (narratio, lat./diegesis, gr.), argumentarea (confirmatio, lat./apodeixis sau pistis, gr.) - implicând entimeme cu caracter atât demonstrativ, cât și refutativ - și epilogul (peroratio, lat./ epilogos, gr.). Astfel, argumentează Hill
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
construite pe fundamentul unor premise majore ce denotă referiri la predicții și valori. Înainte de a proceda la consemnarea lor, pe urmele criticului retoric, să ne reamintim că, pentru Aristotel, entimema constituie, ca atare, substanța persuasiunii și a retoricii; sensul termenului aristotelian, de care Nixon se folosește în adresa sa, este cel de silogism prescurtat, adică de silogism din care lipsește fie o premisă (de regulă, majoră), fie concluzia. Iată un exemplu. Nixon declară, cum ne reamintim din partea argumentării, că retragerea imediată
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
sa. Iată dovada că președintele întreprinde, realmente, cele mai bune alegeri, din "inventarul comprehensiv" al Retoricii lui Aristotel, pe care, cum vedem, îl respectă cu sfințenie în demersul său discursiv particular. Cu atât mai eficient este discursul, atestă aceeași Retorica aristoteliană, cum foarte bine ne aduce aminte Forbes Hill, cu cât oratorul implică argumentarea logică, a cărei cea mai eficientă formulă, într-un discurs de factură deliberativă, criticul tocmai a descris-o, în " (contextul unui - adăugirea mea) cadru care să pregătească
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
operație produce distorsiuni, făcînd explicațiile mai sărace. Pentru evitarea neajunsurilor, rămîne soluția sporirii numărului de cazuri în analiză. Comparațiile creează clasificări, tipologii și modele de înțelegere, iar acestea permit generalizări. "Nu există știință dacă nu există generalizare", proclama o maximă aristoteliană. Chiar dacă realitatea nu încape în totalitate în clasificările și tipologiile utilizate (cu atît mai puțin în teoriile folosite), acestea din urmă permit explicarea similarităților și diferențelor dintre fenomenele organizaționale. Departe de a le minimaliza importanța, metodele cantitative trec pe plan
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
dezvoltarea ulterioară a acelorași idei de Platon, În Republica, viza propunerea unor reguli de guvernare pentru asigurarea binelui societății. Însă desăvârșirea acestui concept și individualizarea sa, ca domeniu de sine stătător, se realizează prin expunerea gândirii și a metodei filosofice aristoteliene cu privire la fericire (eudaimoniaă, virtute și ideea de bine, În lucrarea de referință Etica Nicomahică (350 Î.Hr.ă (Aristotel, traducere și editare de Crisp, 2004, pp. X-XIXĂ. Ecourile filosofiei Greciei antice au avut o influență semnificativă asupra gândirii Evului Mediu
Riscul de fraudă by Ioan-Bogdan ROBU () [Corola-publishinghouse/Science/205_a_255]
-
Curie, la matematica neeuclidiană și la descoperirea cuantei Higgs. Spiralogia critică teoriile lui Cassam Quassim sau Daniel Clement (Dan Dennett III) - pentru care conștiința există independent (de sine stătător). Spiralogia consideră că dubla spirală a cunoașterii-conștiință este echivalentă cu unificarea aristoteliană a științei cu filosofia (dianoia), știința fiind expresia cunoașterii, iar filosofia expresia conștiinței. Cunoașterea este o noțiune clară, reprezentând procesele de recepționare, analiză, sinteză, înțelegere și memorizarea lor. Conștiința independentă de cunoaștere nu este o noțiune clară și predispune de
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
a celor care astăzi chiar și-au pierdut din caracterul inițial parodic, reușind să se metamorfozeze în creații discutabile prin prisma valorii intrinseci tocmai spre a nu fi acuzate de o formă de dependență mimetică de modelul imitat. "În poetica aristoteliană, mimesisul este marcat de concurența dintre două accepții ale conceptului: mimesis al conținutului, ca reflectare în conformitate cu realitatea, ceea ce presupunea un control al calității de adevăr sau fals exercitat asupra procesului imitativ, și mimesis al formei (sau a expresiei), ca idealizare
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
mitul memoriei, dar și de riturile funerare grecești. Ricœur (îl includem aici pentru studiile sale despre narațiune și memorie; alături de cel amintit, adaug și Temps et récit, cu cele trei volume) urmărește în dialogurile platoniciene (Theaitetos, Sofistul) și în textele aristoteliene (De memoria et reminiscentia, un tratat din Parva Naturalia) raportul dintre cele două moduri ale procesului de reamintire, mnēme și anamnēsis, corelate cu reprezentările prezente (amintirile) despre un lucru absent. Memoria era divinizată însă în credințele cetății vechi, prin practici
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
pot fi considerate suficiente pentru domeniul științei. Paul Ricoeur menționa faptul că metafora "poartă informație pentru că ea "redescrie" realitatea" [P. Ricoeur, 1984: 380). Funcția termenului de a informa este prioritară 12. * Semn lingvistic - termen - metaforă terminologică. Triunghiul semiotic de sorginte aristoteliană, formă - sens - referent, este utilizat în lingvistică cu scopul de a descrie funcționarea semnului lingvistic. Ferdinand de Saussure (F. de Saussure, 1998) și lingvistica și lingvistica post-saussureană s-au preocupat de raportul dintre semnificat și semnificant. Semnificantul este condiția sine
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
mult mai general decât simpla descriere a naturii electronilor. El considera că acest atribut al complementarității era comun conștiinței umane și modului În care funcționează mintea omului. Până În secolul al XX-lea știința operase În limitele impuse de certitudinile logicii aristoteliene: „Un lucru este A sau non-A”. Se intra acum Într-o zonă În care ceva putea fi „atât A, cât și non-A”. Mai degrabă decât a formula descrieri exhaustive ale lumii ori a schița o hartă unică care
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
dacă aceasta este natura lumii, orice încercare de aplicare a controlului trebuie să se îndrepte spre aceia meniți a fi controlați și nu extinse asupra tuturor"19. Relatările contemporane despre societatea civilă trebuie, în mod indiscutabil, să depășească această distincție aristoteliană între domeniul necesității (dominat de violențe) și domeniul libertății. Și totuși, intuiția fundamentală a lui Aristotel, că violența instrumentalizează potențialii subiecți interactivi și intercomunicativi, rămîne valabilă. Reformulată într-un limbaj pe care el nu l-ar fi înțeles pe deplin
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
jurist, logician, politician, musicolog, astronom, geograf și fizician, născut la Cordoba în Spania, fiul președintelui Tribunalului din Cordoba. Filosofia sa (averroismul) promova aristotlelismul și pe Hali Abbas. A avut un important impact asupra gândirii creștine și islamice prin interpretarea metafizicii aristoteliene. A fost controversat de islamiști. Datorită cunoștințelor sale de medicină și filosofie și a cărții Kitab al-Kulyat fi al-Tibb (Generalități), devine om al curții regale. Tendința sa permanentă spre raționalism, în dauna misticismului, îl apropie de științele matematice, biologice, astronomie
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
20.000 de pagini care acoperă sfere largi ale științei și filosofiei, scrise între 1157 și 1198. În ordine descrescândă, manuscrisele aparțin filosofiei, mediciniei, legislației, teologiei și lingvisticii. Una dintre operele sale importante, intitulată Incoerența incoerenței a făcut apologia filosofiei aristoteliene. Apărută în Europa sub titlul de Comentatorul, a fost tradusă în multe limbi. Averroes are în fizică comentarii revoluționare pentru acele timpuri; el apreciază forța motorie (în sens de energie) ca fiind rata de lucru rezultată din schimbarea condiției cinetice
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
el, refuzând să-i accepte sexismul. Critica lui Jung se adresează nu numai conceptului freudian, dar îl defăimează și ca persoană, dezvăluind legătura acestuia cu cumnata sa, Mina Bernays. Freud era un entuziast adept al lui Franz Clemens Brentano 138, aristotelian care ataca dogmele papalității și care vedea în psihologie știința fenomenului mintal, adică o introspecție (sau o percepție interioară a omului). Sub influența lui Brentano a publicat, în 1874, Psihologia din punct de vedere empiric, în care își dezvoltă teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
e acționat de o altă forță. II) Legea direcției și forței vectorului: relația dintre un obiect cu masa m și accelerarea sa a este egală cu forța aplicată, F = ma. Prima și a doua lege ale lui Newton modifică ideea aristoteliană că pentru a obține mișcare este nevoie de o forță, cu specificarea faptului că numai pentru a schimba direcția mișcării sau viteza ei este nevoie de o altă forță. III) Legea reacției opuse sau a proporționalității dintre forță și accelerație
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
-lea simț. Deh! compensație a dobândirii rațiunii... Și pe care o plătiți adesea, uneori cu viața, alteori doar cu o toxiinfecție. Atunci când postiți, dedulcindu-vă la ciuperci. À propos: Ciupercile nu’s plante, chiar dacă Învățați despre ele la botanică. Căci aristoteliana nemișcare a plantei e valabilă și pentru animale, unele botezate ca plante, În aceeași tradiție: anemone, castraveți... - Într’un cuvânt „fructe“ - de mare. E drept, Topârceanu a ridicat mănușa, scoțând din botanică bacilul lui Koch: „Văzuta-ți vreodată o floare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
observă Jacques Le Goff - „câte o piatră la zidul ridicat de Biserică pentru a opri valul cametei” <endnote id="(346, p. 23)"/>. În această situație, evreii au fost aceia care au ocupat sectorul profesional mult hulit, infirmând valabilitatea faimosului dicton aristotelian conform căruia Nummus non parit nummos („Banii nu fac pui”). Această zicală s-a răspândit În Europa Occidentală Începând cu secolul al XIII-lea, odată cu redescoperirea ideilor filozofului antic grec, dar și - În contratimp - odată cu nașterea unei puternice burghezii, care
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
XVI-XVIII. Astfel, teoriile subsumate crezului horațian al îngemănării artelor surori - poezia și pictura - conturează existența a patru accepțiuni ale conceptului ut pictura poesis. Un prim element care face posibilă compararea celor două arte este imitația. Criticii acestei perioade reiterează principiul aristotelian al imitației: pictura și poezia imită natura umană, dar nu în sensul unei întregistrări fidele, ci în sensul unei reprezentări ideale care să surprindă caracterele generale ale acesteia 32. Al doilea element ce structurează doctrina pictorialistă este principiul invenției, pe
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
seamă că adevărurile lor se dovedesc de fiecare dată incomplete, parțiale, dacă nu chiar false)497. De altfel, existența altor lumi a fost inițial o speculație filozofică, mai ales din 1277, când episcopul Parisului, Étienne Tempier, dă un răspuns anumitor aristotelieni, care mizau pe universul cu legi imuabile, în 219 propoziții filozofice care nu mai puteau fi predate în dioceza sa, printre care și aceea conform căreia "Dumnezeu nu ar fi putut crea alte lumi" (Pierre Duhem văzând în aceasta chiar
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Oxford: Oxford University Press., 323-53. Fukuyama, Francis, 1992. The End of History and the Last Man. New York: Free Press. Gallagher, Tom, 1983. Portugal: A Twentieth-Century Interpretation. Manchester: Manchester University Press. Gallie, W. B., 1956. "Essentially Contested Concepts", Proceedings of the Aristotelian Society, 51. London: Harrison and Sons. Garton Ash, Timothy, 1989. The Uses of Adversity. Cambridge: Granta Books. Gastil, Raymond D., 1987. Freedom in the world: Political Rights and Civil Liberties. New York: Greenwood Press. Gellner, Ernest, 1983. Nations and nationalism. Oxford
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
au participat au fost Arthur James Balfour, filozof și viitor prim-ministru al Regatului Unit, Francis Galton, fabulosul om de știință din epoca victorianâ a imperiului britanic, Pierre Janet, celebrul psihiatru francez, Shadworth Hollway Hodgson, filosof englez, primul președinte al Aristotelian Society, Sir Victor Alexander Haden Horsley, celebru fiziolog britanic, Stanley Hall, professor american de psihologie și primul președnte al American Psychological Association, Henri Beaunis, întemeietor, impreuna cu Alfred Binet, al Laboratorului de psiholofiziologie de la Sorbona, Alfred Lehmann, cunoscutul psiholog danez
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
celor care pătrundeau interioarele vieții sufletești. Desigur, în domeniul științelor naturii învățătura lui Aristotel a rămas o culme inegalabilă. Discipolii lui au fost denumiți peripatetici, epicurieni și stoici. Aceștia și-au propus să rezolve multe din contradicțiile existente în sistemul aristotelian, pe cele care s-au referit la explicarea lumii materiale, sistemul viu, reflectarea mentală, acordând atenție crescută problemelor legate de etica relațiilor dintre oameni. În modul de înțelegere a rădăcinilor cunoașterii s-a produs o schimbare decisivă, a apărut un
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]