1,021 matches
-
și lucrare nefiind decât aparentă, adică ceea ne apare nouă, în calitate de creaturi. În 1334, Palamas îi scrie lui Akindinos, un prieten comun, spunând că teza lui Varlaam cu privire la demonstrație conține o eroare de fond: este greșit să se opună demonstrația aristotelică celei teologice. Teologia are tot dreptul să uzeze de logica aristotelică formală, după cum demonstrația de tip aristotelic se poate aplica în mod corect lucrurilor divine. Latinii, scrie Palamas, nu gândesc nici în manieră apodictică și nici în manieră dialectică. Nu
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
creaturi. În 1334, Palamas îi scrie lui Akindinos, un prieten comun, spunând că teza lui Varlaam cu privire la demonstrație conține o eroare de fond: este greșit să se opună demonstrația aristotelică celei teologice. Teologia are tot dreptul să uzeze de logica aristotelică formală, după cum demonstrația de tip aristotelic se poate aplica în mod corect lucrurilor divine. Latinii, scrie Palamas, nu gândesc nici în manieră apodictică și nici în manieră dialectică. Nu gândesc apodictic pentru că nu folosesc adevărul credinței ca axiomă (insinuarea palamită
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
lui Akindinos, un prieten comun, spunând că teza lui Varlaam cu privire la demonstrație conține o eroare de fond: este greșit să se opună demonstrația aristotelică celei teologice. Teologia are tot dreptul să uzeze de logica aristotelică formală, după cum demonstrația de tip aristotelic se poate aplica în mod corect lucrurilor divine. Latinii, scrie Palamas, nu gândesc nici în manieră apodictică și nici în manieră dialectică. Nu gândesc apodictic pentru că nu folosesc adevărul credinței ca axiomă (insinuarea palamită vizează „eroarea” dogmatică a catolicismului) și
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
acum în Uzbekistan) și a murit la Hamadan, în Iran, în august 1037. Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. A scris peste 300 de lucrări, în parte pierdute. A dezvoltat în mod creator unele dintre elementele înaintate ale gîndirii aristotelice. El afirmă că lumea există dintotdeauna, ca și Dumnezeu, din care ar proveni nu ca o "creație", cum susțineau teologii ci că o "emanație". A afirmat existența unei legături indisolubile între materie și mișcare și a unei "legități" naturale universale
Avicenna () [Corola-website/Science/306979_a_308308]
-
întocmit un prim catalog al cărților achiziționate de el însuși, care au constituit baza bibliotecii sale. Printre acestea se aflau, pe lângă epopeile homerice, opere ale clasicilor greci și latini, scrierile filozofice și cosmografice ale lui Aristotel și comentariile la opera aristotelică de Alexandru din Afrodisia. Ulterior biblioteca a fost îmbogățită de numeroase lucrări istoriografice, calendare, almanahuri, precum și de cărți aduse de oștenii români care participaseră în 1683 la asediul Vienei. De-a lungul vieții Cantacuzino a colecționat manuscrisele cărturarlor care trecuseră
Constantin Cantacuzino (stolnic) () [Corola-website/Science/304363_a_305692]
-
energie primară ca putere de întruchipare (Einbildungskraft) sau creație imaginativă este limbajul. Humboldt afirmă că limbajul este activitate (energeia) și nu operă (ergon) . Spiritul humboldtian este pus în lumină de Eugeniu Coșeriu. Conceptele humboldtiene de energeia-dynamis-ergon trebuie înțelese în spirit aristotelic (aceste concepte sunt preluate de Humboldt din ontologia aristotelică) . Ergonul este produsul unei activități, care poate fi creatoare sau necreatoare. Dynamisul este facultatea, posibilitatea de a realiza o activitate. Acest dynamis poate fi învățat prin experiență și studiu, în sensul
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
imaginativă este limbajul. Humboldt afirmă că limbajul este activitate (energeia) și nu operă (ergon) . Spiritul humboldtian este pus în lumină de Eugeniu Coșeriu. Conceptele humboldtiene de energeia-dynamis-ergon trebuie înțelese în spirit aristotelic (aceste concepte sunt preluate de Humboldt din ontologia aristotelică) . Ergonul este produsul unei activități, care poate fi creatoare sau necreatoare. Dynamisul este facultatea, posibilitatea de a realiza o activitate. Acest dynamis poate fi învățat prin experiență și studiu, în sensul că poți realiza o anumită activitate pentru că ai învățat
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
să fie însoțită de o identificare, identificarea poate fi combinată cu o luptă directă iar fiecare scenă în dramă este „o luptă în sine”. Privită din această perspectivă mai amplă, până la începutul secolului XX, structura dramatică se metamorfozează în cadrul reperelor aristotelice ale dezvoltării conflictului, acțiunii scenice și personajului. Căci dacă Aristotel consideră că sufletul tragediei este intrigă, personajul fiindu-i secundar, odată cu romantismul și personajul romantic, structura piesei de teatru își schimbă centrul de echilibru. Nu mai avem de-a face
Structura textului dramatic () [Corola-website/Science/322438_a_323767]
-
Vega a atacat noua estetică de câte ori a avut ocazia, Góngora răspunzând prin satire. În realitate, Lope nu îl ataca atât pe Góngora, cât pe discipolii săi. Pe de altă parte, Lope a trebuit să lupte împotriva disprețului manifestat de preceptiștii aristotelici, precum poeții Cristóbal de Mesa și Cristóbal Suárez de Figueroa, care îi reproșau că formula sa dramatică era contrară unității de acțiune, spațiu și timp. Lope a fost apărat de prietenii săi umaniști, în frunte cu Francisco López de Aguilar
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
care conta cu nume precum Tomás Tamayo de Vargas, Vicente Mariner, Luis Tribaldos de Toledo, Juan Luis de la Cerda, Vicente Espinel și, nu în ultimul rând, Francisco de Quevedo. Încurajat de aceste ajutoare, Lope, deși asediat de criticile culteraniștilor și aristotelicilor, își continuă proiectele epice și dramatice. După ce Góngora publicase opera sa „"Polifemo"”, Lope compune o fabulă mitologică de largă întindere, ce conținea patru poeme : „"La Filomena"” (1621), „"La Andrómeda"” (1621), „"La Circe"” (1624) și „"La rosa blanca"” (1624; „trandafirul alb
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
apoi definitiv la Fustat (actualul Cairo), unde Maimonide va trăi până la sfârșitul vieții sale. În timpul acestor peregrinări, Maimonide continuă să se instruiască, studiază de asemenea medicina, iar în 1159 publică lucrarea "Introducere în calculul calendarului" precum și un comentariu asupra logicei aristotelice. La Fustat, Moise Maimonide devine conducătorul ("Naggid") comunității evreiești și primul rabin al orașului, iar în 1185 este medicul personal al lui Saladin, sultanul Egiptului și Siriei. În ciuda numeroaselor sale obligații în această perioadă, tocmai atunci Maimonide reușește să-și
Moise Maimonide () [Corola-website/Science/299473_a_300802]
-
scrise și orale. Între 1176 și 1190 (sau până în 1200?), lucrează la principala sa operă, "Călăuza șovăielnicilor" sau "Călăuza rătăciților" (în arabă: "Dalalat al-Ha'irin", tradusă apoi în ebraică: "More nevuchim"), în care încearcă să împace iudaismul rabinic cu principiile aristotelice trecute prin filosofia arabă, în care sunt incluse elemente neoplatoniciene. Această carte, care cuprinde concepții asupra naturii lui Dumnezeu și asupra creației lumii, asupra liberului arbitru și a legăturii strânse între bine și rău, a influențat și pe filosofii creștini
Moise Maimonide () [Corola-website/Science/299473_a_300802]
-
Maimonide a murit la 13 decembrie 1204 la Fustat și a fost înmormântat, conform dorinței lui, la Tiberia, Palestina (Eretz Israel). Mormântul său poate fi văzut și astăzi. Marele merit al lui Maimonide este acel de a fi combinat filosofia aristotelică cu o teorie iudaică distinctă asupra preceptelor etice ale Torei. Creativitatea sa a însemnat însă și principalul obstacol în calea acceptării ideilor sale. Într-o religie fondată pe tradiții de nezdruncinat, punctele de vedere ale lui Maimonide au constituit timp
Moise Maimonide () [Corola-website/Science/299473_a_300802]
-
și valorizări a naturii contradicției, acordându-i acesteia rolul de factor euristic cu mare putere predictivă în domeniul cunoașterii științifice. Iar acest lucru nu îl putea realiza decât dacă își asuma riscul de-a relaxa fundamentarea filosofică absolutistă a logicii aristotelice. În acest sens, edificiul teoretic lupascian poate fi considerat ca un răspuns la următoarea întrebare: „ce se va întâmpla dacă se neagă caracterul absolut al principiului non-contradicției, dacă se introduce contradicția, o contradicție ireductibilă în structura, funcțiile și operațiile înseși
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
pe care Lupașcu și-a întemeiat întreaga construcție filosofică constă în formularea unui postulat și a unui principiu pe baza cărora se fundamentează un limbaj axiomatizat, o logică ce nu mai ține cont, cel puțin în aparență, de principiile logicii aristotelice. Logica lui Lupașcu definește natura energiei și comportă trei orientări principale valabile atât în cadrul elementelor cât și în cele ale operațiilor logice. Prin intermediul acestei logici, Lupașcu își revendică dreptul de-a relativiza noncontradicția afirmând că "" (excluderea terțului) trebuie să fie
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
intelectul trebuie să devină unul agent. Pentru aceasta este necesară identificarea prealabilă a structurii de bază a credințelor lui Boethius. Filosofia vrea să știe care sunt convingerile interlocutorului său, pentru a-i putea alunga pasiunile. Boethius înțelege intelectul în manieră aristotelică: atâta timp cât este afectat, este intelect pasiv sau pasional, incapabil să acceadă la principii; neafectat, este un intelect agent, posesor al principiilor. Eliminarea sentimentelor sau pasiunilor are tocmai această miză: transformarea mentală, activarea intelectului. Proza VI a cărții I este un
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
constituie o condiție de existență a lucrului despre care vorbește, o definiție. Cazul al doilea este cel în care necesitatea este constatată în urma producerii evenimentului p, astfel încât producerea lui p constituie condiția de validare a necesității lui. Problema este una aristotelică, pe care Boethius o cunoștea desigur din tratatele logice ale Stagiritului: enunțurile necesar adevărate (de forma „necesar p”) sunt adevărate în orice condiții dar numai despre universal, în vreme ce, despre lucrurile particulare, enunțurile nu pot fi adevărate decât în mod condiționat
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
în sectoare diferite ale frontului nostru cultural, având deci sarcini diferite.” (Pișcător 1966, 66-67) Bertolt Brecht va continua și dezvolta demersul lui Pișcător, teoretizând mizele politice ale teatrului și aplicând filosofia marxista asupra teatrului: prin opoziție cu teatrul de tradiție aristotelica, al cărui scop este reprezentarea lumii așa cum este ea</i></spân></spân></spân><spân style="font-family: Times New Român,șerif;"><spân style="font-size: medium;"><spân lang="ro-RO">, scopul teatrului epic brechtian devine reprezentarea lumii </spân></spân></spân><spân style="font-family
Teatru proletar în Germania și Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/296106_a_297435]
-
lui este în mare măsură necunoscută, în pofida numărului mare de lucrări sale și a statului său de cel mai cunoscut dramaturg. Un alt dramaturg de seamă din această perioadă a fost Ben Jonson (1572-1637), care cu toate că zicea că urmează regulile aristotelice, este totuși un dramaturg elisabetan tipic. Marlowe a fost un rebel precoce cu educație clasică solidă. Privea religia din punct de vedere critic, era catolic (uneori poate chiar ateist), iar în cursul a doar câțiva ani a scris o serie
Literatura Renașterii () [Corola-website/Science/317919_a_319248]
-
timpurii, ating apogeul în secolul al XVII-lea și se sfârșesc, în Anglia, odată cu nașterea revoluției industriale și începutul epocii victoriene. Exemple concrete, adevărate „pietre de hotar“ ar fi ideea de Sistem heliocentric promovată de Nicolaus Copernicus care răstoarnă astronomia aristotelică, „nașterea“ fizicii ca știință exactă desăvârșită prin publicarea de către Isaac Newton, in 1686-1687, a operei sale fundamentale Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, primul adevărat tratat de fizică, și reîntemeierea metafizicii pe baze epistemologce de către René Descartes, devenită celebră mai ales datorită
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
care o însoțesc, cât și datorită faptului că dragostea pentru divinitate trebuia să fie superioară față de cea erotică. Din acest motiv, femeia era considerată inferioară bărbatului și supusă acestuia. Concepția lui a fost preluată și utilizată dogmatic pentru respingerea concepției aristotelice a lui Toma de Aquino. În vremea Reformei, a fost preluată în special concepția despre predestinare și istorie ca tămăduitoare. A fost primul filozof care a luat în considerare istoria ca fiind necesară pentru educarea oamenilor și pentru lichidarea răului
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
manuale în general este comun dezinteresului statului pentru situația oamenilor din câmpul muncii. Lipsiți de protecția politică, oamenii muncii au fost aruncați la marginea societății. Cumva, în ciuda teoriilor moderne care schimbă statutul muncitorului, percepția celorlalți a rămas inconștient comună celei aristotelice. Exact ca în artă, și în realitate muncitorul a fost ignorat în perioada ante-comunistă, idealizat în comunism și demonizat după 1989. Galerie: [gallery ids="663,664,665,666,667,670,671,672,673,674,675,676,677,678"] [1
Reprezentări ale muncii în arta românească modernă ante-1945 () [Corola-website/Science/295672_a_297001]
-
inteligență" și "sophia" sau "înțelepciune". Nous este o cunoaștere intuitivă a primelor principii, ce sunt indemonstrabile; sophia este combinația acestei "înțelegeri" cu știința. Urmându-l pe Aristotel, medicii filozofi musulmani persani, Avicenna și Ibn al-Nafis, au elaborat mai departe înțelegerea Aristotelica a sufletului și au dezvoltat propriile lor teorii asupra sufletului. Ambii au făcut o distincție între suflet și spirit, și în special, doctrina Avicenniană asupra naturii sufletului a fost influentă printre scolastici. Unele din perspectivele lui Avicenna asupra sufletului includ
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
sprijinea ideea lui Aristotel că sufletul originează din inimă, în timp ce Ibn al-Nafis pe cealaltă parte respingea această idee, și argumenta în schimb că sufletul "este relaționat la întreg și nu la unul sau mai multe organe". Critica mai departe ideea aristotelică că fiecare suflet unic are nevoie de existența unei surse unice, în acest caz inima. Ibn al-Nafis concluziona că "sufletul este relaționat primar nici la spirit și nici la vreun organ, ci mai degrabă la întreaga materie al cărui temperament
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
fără corp. Mai mult decât atât, din moment ce sufletul rațional al ființelor umane era real și nefiind alcătuit din materie sau formă, nu putea fi distrus în nici un proces natural. Întregul argument despre nemurirea sufletului și elaborarea lui Aquino asupra teoriei aristotelice este găsit la Întrebarea 75 din Summa Theologiae. În discuția sa despre psihologie rațională, Immanuel Kant (1724-1804) identifica sufletul cu "Eu" în sensul strict și că existența experienței interioare nu poate fi validată dar nici invalidată. Nu putem demonstra unei
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]