1,021 matches
-
natură deschise în orizontul dictaturii judicativului. Pentru a parcurge și această ultimă parte a primului moment al reducției, trebuie să pornim tot de la Aristotel. Acesta socotește că există două situații extreme privind identitatea subiectului și a predicatului. De fapt, contextele aristotelice referitoare la această chestiune sunt mai degrabă ontologice; dar acest fapt nu are, deocamdată, importanță prea mare. În ultimă instanță, subiectul este un individual (tode ti), iar acesta nu poate avea și funcția de predicat într-o judecată. De asemenea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
desigur, în primul rând, în disciplinele instituționale ale dictaturii judicativului, analitica și dialectica. Înainte de a opera reducția în sensul "lucrării" timpului pentru recondiționarea (reconstituirea) elementelor aspectului formal al judecății (și al judicativului), se cuvine a face o trimitere către contexte aristotelice referitoare la individual și universal, fără a privi această operație ca un scop în sine. Pentru cel dintâi, un context semnificativ îl aflăm în Categorii, 2, 1b; 5, 2a 4b, unde Aristotel exprimă clar ideea "poziției" de subiect pe care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în orizontul reducției judicative și condiție pentru tematizări și demersuri diverse în logică, filosofie, știință, ideologie etc. Dar aceasta înseamnă că trecerea nu are doar o natură logică; mai degrabă ea este de natură ontologică; și, de altfel, chiar contextele aristotelice în care se discută despre individual și universal, evocate mai devreme, conțin angajamente ontologice. Individualul ("individul") este, pentru Aristotel, substanța primă (prote ousia), singura ființare unitară și indivizibilă, ființarea-simplu-prezentă; am putea spune: faptul-de-a-fi-"acesta". Universalul nu este substanță nici măcar secundă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se ajunge la "ceva" propriu-zis, la "acesta", la faptul- de-a-fi-"acesta"; iar prototipul "acestuia" este subiectul, trecut de statutul de substrat (conceput ca un fel de "materie" încă "neformată", adică privată de formă, însă aflată în așteptarea acesteia, în termeni aristotelici, sau ca un fel de hyle neconstituit noetico-noematic, în sens fenomenologic). Sensul de substanță primă nu este posibil printr-un singur act de timporizare a subiectului judecății; printr-un asemenea act nu putem ajunge decât la sensul de substrat. Este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vol. I, Partea a 2-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979. (3) "Parmenides. Fragmente", în vol. Presocraticii. Fragmentele eleaților, Ed. bilingvă, trad. rom. D.M. Pippidi, Editura Teora, București, 1998. Pascal, Blaise, Pensées, Bookking International, Paris, 1995. Patzig, Günther, Silogistica aristotelică, trad. Dragan Stoianovici, Editura Științifică, București, 1970. Pârvu, Ilie, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a 'Criticii rațiunii pure', Editura Politeia-SNSPA, București, 2004. Peters, Francis E., Termenii filosofiei grecești, trad. D. Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1993. Platon, (1) The Republic of
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Mincu, Editura Pontica, Constanța, 1998. Vezeanu, Ion, "Dificultăți ale identității absolute: Leibniz și Frege", în Revista de filosofie analitică, Volumul IV, 2, Iulie-Decembrie 2010. Vieru, Sorin, " Note" la Gottlob Frege, Despre concept și obiect, ed. cit. Vlăduțescu, Gheorghe, Modernitatea ontologiei aristotelice: aristotelismul ca filosofie a individualului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983. Vlăduțescu, Gheorghe, Filosofia în Grecia veche, Albatros, București, 1984. Vlăduțescu, Gheorghe, Deschideri către o posibilă ontologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987. Vlăduțescu, Gheorghe, Bufnița Minervei, Editura Științifică, București, 2001. Vlăduțescu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Aristotle", § 9. 52 A se vedea și: Léon Robin, Le pensée grecque et les origines de l'esprit scientifique; Chapitre V, Première Partie: "Aristote", III., 1, 2. 53 Aristotel, Topica, 101 a; p. 8. 54 Günter Patzig susține că silogismul aristotelic, privit în el însuși, nu prin ceea ce a devenit el în "logica tradițională", de-a lungul timpului, nu este un raționament, ci o propoziție. Aristotel a cercetat, în urmare, deodată cu validitatea silogismului, adevărul propoziției pe care acesta o reprezintă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevărul), ceea ce ar însemna că cele două aspecte ale judecății (propoziției), cel formal și cel alethic, sunt atât de strâns legate, încât ar putea fi luate împreună și socotite, în mod necesar, doar în unitatea lor. Cf. Günter Patzig, Silogistica aristotelică; I, 2. 55 Cf. Topica, 100 a 100 b. 56 Cf. Ibidem, 101 b. 57 A se vedea, în acest sens, și Aristotel, De anima, Cartea a III-a. 58 Aristotel țintește către asemenea sensuri, de exemplu atunci când vorbește despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Vlăduțescu, O enciclopedie a filosofiei grecești, art. "ironie", pp. 326-327. 61 Cf. Despre interpretare, 4 6, 16 b 17 a. 62 Se cuvine a prezenta un punct de vedere care nu este în acord cu cel susținut aici, privind înțelesul aristotelic al adevărului. Trebuie totuși menționat că în contextul pe care îl voi reda, aparținând unei lucrări a lui Heidegger, adevărul este privit dintr-o perspectivă fundamental diferită față de cea construită aici și că, până la urmă, nu este afectat înțelesul său
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
186. 73 A se vedea: Analitica secundă, 100 a., și Nota 2, p. 190 (Mircea Florian). 74 "... știința constă în cunoașterea generalului ...". Aristotel, Metafizica, I (A), 1, 981 a; (1965) p. 51. 75 A se vedea Gh. Vlăduțescu, Modernitatea ontologiei aristotelice: aristotelismul ca filosofie a individualului. 76 Cf. Analitica secundă, II, 19, 100 a; p. 188. A se vedea și definiția inducției din Topica, I, 12, 105 a: "Inducția însă este ridicarea de la individual la general.", p. 25. 77 "Aristotel a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principii cu ajutorul inducției. Căci în acest chip senzația ne dezvăluie generalul."; (2) "Deoarece totuși numai intelectul intuitiv este mai adevărat decât știința, principiile sunt obiectul intelectului intuitiv." Analitica secundă, II, 19, 100 a; pp. 189-191. 83 Cf. G. Patzig, Silogistica aristotelică. Cercetări logico-filologice asupra cărții "A" a "Analiticelor prime". 84 Pentru stilul formal, Cf. Analitica primă, I, 28, 45 a. 85 Analitica primă, I, 27, 43 b; p. 104. 86 "Este deci clar că, în orice propoziție care are nevoie de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dat, pentru a explica principiile. Aceasta este sarcina specifică sau cea mai potrivită a dialecticii. Căci, fiind arta de a cerceta, ea ne îndrumează spre principiile tuturor științelor." Topica, I, 2, 101 a; p. 9. 98 Pentru relațiile dintre logica aristotelică și logica transcendentală, a se vedea și: Alexandru Surdu, "Studiu introductiv" la Imm. Kant, Logica generală. 99 Analitica transcendentală este o logică a adevărului; Dialectica transcendentală este "o critică a intelectului și rațiunii cu privire la folosirea ei hiperfizică, pentru a descoperi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar prețul pentru neparticipare este izolarea, care este expresia ultimă a nerecunoasterii. Lupta pentru recunoaștere Într-o lume globalizată va fi probabil la fel de aprinsă ca și lupta de clasă În secolul XX. Visul european este un act delicat de echilibru aristotelic Între nevoia unei diferențieri sporite și o integrare mai profundă, cei doi poli care au caracterizat dezvoltarea omului Încă de la Începutul aventurii umane. Discuția dialectică În desfășurare Între diferențiere și integrare a fost misiunea Centrală a fiecărui aranjament de guvernare
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
simțurilor și mijloc de pierzare. La rădăcina acestei dicotomii, stau două concepții estetice diferite: ideea muzicii ca asceză, care duce cu mintea la estetica pitagoreică a numerelor și muzica, sunet sensibil, obiect de plăcere, care trimite cu gândul la estetica aristotelică și la concepția muzicii înțeleasă ca o imitație a pasiunilor. Aceste două concepții caracteristice antichității grecești, opuse între ele, vor continua să coexiste de-a lungul întregului Ev Mediu creștin și chiar după. 2.5 Severino Boezio (476-525 d. Cr.
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
deci distinge științe structural atemporale de științe structural temporale? Există însă și o a doua dimensiune secundară, implicată mereu de dimensiunea temporalității, referitoare la obiectul propriu-zis al științei: general/individual. Modelul clasic de științificitate, așa cum era fixat în celebra formulare aristotelică, este legat de general: știința, considera Aristotel, nu poate fi decât o cunoaștere a generalului. Ea se ocupă doar cu ceea ce este comun unei clase de obiecte, și nu de ceea ce este specific fiecărui obiect în parte. Putem însă accepta
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
se grefează accidentele lor. Generalul inventariază tocmai acele determinații formale care definesc nivelul individual de ființă. Opus individualului, generalul stă totuși în același plan cu el, nu iese din domeniul multiplicității individuale, ci îl sistematizează doar, așa cum o fac genurile aristotelice 1, îl contabilizează. Generalul este ceea ce unește calitativ indivizii ca indivizi, dă schema pe care o umple profilul particular al fiecăruia. Faptul că omul e o ființă culturală ține, de pildă, de domeniul generalului: toți indivizii sînt construiți în cadrul unei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
incultură, vanitate, obtuzitate, etc. sunt ținte permanente ale râsului său câteodată caustic, cel mai adesea ironic. Se verifică astfel și viziunea lui Tudor Vianu, pentru care comicul este o impostură demascată și făcută, o dată cu aceasta neprimejdioasă 55. Chiar și formula aristotelică a ,,urâtului fără durere" poate evidenția un aspect asupra căruia critica a insistat îndelung: faptul că toate situațiile aberante, ridicole incriminate rămân totuși fără consecințe grave, aparțin unui univers fix, cu un coeficient de variabilitate nul, cu o mișcare de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a stabili raporturi firești între noțiuni. Pentru cel de-al doilea tip de "manual" bazat pe caragialisme, un inventar al sofismelor care ar putea exemplifica erorile logice, este deja întocmit de Marta Petreu în studiul Filosofia lui Caragiale. Instrumentarul logicii aristotelice este util autoarei pentru a dovedi că diferitele specii de paralogisme in dictione, de tipul celor amintite deja, săvârșite involuntar din cauza lipsei de instruire (de exemplu, de reclamanta Leanca din Justiție), din semidoctism (cum e cazul "pedagogului de școală nouă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
188, dovadă a virtuozității atât în materie de exegeză la comandă, cât și în privința unei veritabile critici a criticii pe care de acum înainte o va săvârși constant. Așa cum va proceda în dramaturgia de mai târziu când va asedia logica aristotelică prin ducerea la absurd a principiilor acesteia (Rinocerii, Cameleonul păstorului, etc.), subminarea edificiului criticii literare este realizată de tânărul Ionescu cu armele specifice acestei discipline: pledoaria impresionistă fie pentru, fie împotriva unei opere. Simultaneitatea tezelor pro și contra, propusă cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
demers fără precedent, autorii de "farse tragice" Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, Friedrich Dürrenmatt, Max Frisch, Eduard Albee, Fernando Arrabal, Jean Genet considerați deja "clasici" ai avangardei, au reușit să inoveze nu doar tematica dramaturgiei, ci și forma tradițională, aristotelică a acesteia. În mod paradoxal 8, acești promotori ai antiteatrului sfârșesc prin a regenera forma dramatică, deoarece constituienții de bază ai morfologiei sale tradiționale acțiune, personaj, dialog nu sunt aboliți, ci modificați esențial. Acțiunea neunitară, logic nemotivată sau statică este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
devine relevantă. Căci jocul are o esență proprie, independentă de conștiința celor ce joacă.” Aplicând ideea de joc literaturii, m-am oprit în primul rând asupra ideii de convenție pe care o presupune lectura oricărei opere literare. Cu toate regulile aristotelice ale necesarului și verosimilității (care încă din secolul XIX încep să fie abandonate), în cadrul lecturii cititorul trece conștient granița dintre realitate și ficțiune, intră în jocul-invitație al cărții. Și cum nu putem vorbi de joc fără reguli, regulile și ordinea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
fără să vadă de ce, fără să cunoască pentru cine. În realitate, el nu poate să trăiască fără să știe cine. Doar semnificația ultimă, care este răspunsul la de ce, decide valoarea esenței cu privire la cine este. S-ar putea spune în termeni aristotelici că, de fapt, cauza formală depinde de cauza finală”. Ne punem întrebarea: care este semnificația deplină al sensului vieții care oferă certitudinea de a trăi pentru o cauză superioară, transcendentă? Prin chestiunea sensului se înțelege, în mod esențial, semnificația ultimă
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Nestorius care atribuie, pe lângă cele două naturi, și două persoane: divină și umană. Împotriva acestora, Boethius afirmă o unire ipostatică într-o singură persoană a celor două naturi, divină și umană. De fapt Boethius folosește două concepte derivate din categoriile aristotelice, fiind primul traducător și comentator în limba latină al acestora. Astfel, conceptul de „substanță individuală” corespunde cu „substanță primară” (ousia prôtê). „Substratul” traduce cuvântul grec hypokeimenon, ceea ce literar înseamnă „ceea ce se află dedesubt”, dar poate fi tradus și ca subiect
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de Hales, care se referă la anumite definiții dualiste despre om, de origine augustiniană: înainte de toate, el afirmă că „există două substanțe în om, sufletul și trupul”: sufletul cu rațiunea sa și trupul cu puterile sale sensibile. Atunci când evocă noțiunea aristotelică de suflet ca formă sau perfecțiune a corpului, se observă și influența lui Bonaventura despre compatibilitatea cu doctrina unei dualități a substanțelor. O notă semnificativă se referă la caracterul natural al relației suflet - substanță cu corpul - substanță, pe urmele lui
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de interpretări care s-au făcut despre el. Aceasta o confirmă, înainte de toate, cultura mediteraneană antică, pe care o luăm în considerare în elementele sale esențiale. Filosofia antică greacă este marcată, în principal, de două linii de gândire, platonică și aristotelică, divergente între ele în multe privințe, și o a treia care își are rădăcinile în gândirea lui Pitagora. Filosofia platonică Concepția platonică a naturii constă în dualismul care își are originea în intuiția lumii ideilor, pe baza căreia lumea reală
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]