43 matches
-
să intre în detalii, dar crede că dacă în lumea de azi, așa cum o știm (baroni locali, manele, bani, nunți de fotbaliști), mai sunt oameni care nu dorm noaptea pentru un și ori un sau nelalocul lui într-un text aristotelician, poate că nu e totul pierdut pentru noi.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11511_a_12836]
-
că moralitatea ,,nu este un scop ideal transcendent", ci reglementarea și ordonarea virtuții accesibile omului. Nemaiexistând directive morale de aplicație generală, iezuiții descompun morala într-un număr cât mai mare de ,,cazuri de conștiință", izolate, nesistematizate, niște ,,aporii' în sensul aristotelician problematic, totul adaptat exigențelor vieții practice. Rigoarea imperativului ideal scăzând, se ajunge la o înțelegere largă a particularităților omului, totul măsurându-se ,,à l'échelle humaine". După filsosoful praxisului, moralitatea nu e decât calea de mijloc... Iată textul aristotelician pe
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
sensul aristotelician problematic, totul adaptat exigențelor vieții practice. Rigoarea imperativului ideal scăzând, se ajunge la o înțelegere largă a particularităților omului, totul măsurându-se ,,à l'échelle humaine". După filsosoful praxisului, moralitatea nu e decât calea de mijloc... Iată textul aristotelician pe care îl traduc din limba franceză: ,,Așadar, virtutea devine o dispoziție voit permanentă care păstrează mereu o cale de mijloc, calculată după cerințele legitime ale personalității fiecăruia, fiind determinată de către rațiune, cu alte cuvinte prin înțelegerea tuturor cazurilor izolate
La scara umană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15663_a_16988]
-
negative. Tot ce e valoare este progresist, de multe ori împotriva părerii celor ce o creează. În sensul acesta, mă întreb cum poate cineva, cunoscând bine marxismul, să-i fie realmente potrivnic? (...) Marxismul îmi per-mite să fiu și platonician, și aristotelician, și kantian..." (p. 227) Curat murdar, coane Alecule! Astăzi ironia zdrobitoare a acestor afirmații sare în ochi. Nu pot însă să nu mă întreb dacă la mijlocul anilor șaptezeci ele au putut trece drept un omagiu adus regimului (să nu uităm
Turnirurile inteligenței by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9102_a_10427]
-
monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus hedonist, însă redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? în ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un proiect filosofic mult mai larg, care cuprinde, alături de probleme diverse, și problema omului. Primul act al antropologiei filosofice, al cărei model va fi prezentat mai departe, constă în concentrarea ființării umane într-un atribut care-i aparține (îi aparține, aristotelician vorbind, fie ca diferență, fie ca propriu, adică fie ca însușirea esențială care îl deosebește de celelalte specii ale genului în care este inclus omul, de regulă genul animal, fie ca o însușire care, deși nu este esențială, aparține totuși
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
sufletească (1908), cultura este termenul central. Ea este concepută ca un rezultat al "reacțiunilor sufletești" ale omului angajat în adaptarea la mediul natural; numai în urmarea configurării mediului cultural și datorită influențelor lui se formează personalitatea individului. Acest raport accentuat "aristotelician" apare și în Personalismul energetic: "Poporul este nu numai înaintea individului, dar este și mai complet decât individul. Poporul cuprinde, în fondul său, toate aptitudinile membrilor săi, și de aceea personalitatea sa (cultura) apare ca o potențialitate armonică ideală; pe când
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Question of Being, the Nature of Life, and Heidegger's Mystical Theology, în "Idealistic Studies", 3/1998. 37 În legătură cu "antropologia tradițională", a se vedea Heidegger, Ființă și timp, București, Editura Humanitas, 2003, § 10. 38 "Esență" este luat aici în sens aristotelician; Esența (to ti estin), ca majoritatea termenilor aristotelici, are trei semnificații: in re, in mente și in voce. In re este vorba de totalitatea proprietăților pe care trebuie să le aibă individualul pentru a fi ceea ce este; in mente este
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
o trecere în revistă a tuturor studiilor pe această temă, că: 1. nu se poate vorbi despre efecte directe, 2. nu se poate vorbi despre efecte autonome, 3. efectul violenței televizuale asupra copiilor poate fi invers (în sensul catharsis-ului aristotelician) și 4. efectul acestei violențe poate însă să fie mimetic, în sensul inducerii aceluiași tip de comportament în viața reală (Glucksmann, 1966) În România, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA-ul) reprezintă această autoritate. Rezultatele tuturor acestor cercetări se găsesc la
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
într-una oligarhică și, în sfârșit, într-una tiranică. Dimpotrivă, declinul poate fi și un „salt” ori schimbarea poate să reprezinte, pur și simplu, o ameliorare. Imaginea cetății care decade continuu este doar o posibilitate logică pe care sistemul morfologic aristotelician o include alături de altele. În fond, nu există vreun scenariu de mișcare a unei cetăți printre formele politice care să fie propriu-zis imposibil, și, de aceea, nu există nici vreun parcurs necesar. Cu alte cuvinte, metamorfismul unei cetăți este identic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Eonul - niște Eoni... Invizibil, de neconceput, etern, scutit de generare și de alterare, nesupus niciodată evoluției, contemplându-și propria imagine în sine ca într-o oglindă el seamănă în mod straniu cu Dumnezeu, Dumnezeul filosofilor. Un piculeț platonician, un piculeț aristotelician, vag alexandrin - Unul, așa cum este definit de Plotin, de exemplu -, el ar putea fi numit, simplu, Dumnezeu, dar atunci noutatea n-ar mai apărea atât de evidentă... Cu atât mai mult cu cât gnosticii cred adesea în existența unui Dumnezeu
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus hedonist, însă redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? în ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dar și unii dintre cei care se reclamă de la el, nu cunosc decât o schemă, un catehism sumar și fixist, care nu e nici măcar o caricatură a marxismului, ci exact contrariul marxismului. Marxismul îmi permite să fiu și platonician și aristotelician și kantian: vezi G. Lukaks. Oricare altă opțiune dintre acestea însă ar fi una exclusivă. Dar, cum spunea Hegel, filozofia este însăși istoria ei. La stadiul marxist, integrarea este completă dacă suntem capabili să gândim în continuare în spirit marxist
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Lovinescu s-a văzut contestat nu atât în calitate de critic (profilul psihologic schițat poetului nostru național admite, desigur, unele nuanțări, dar e, în linii mari, plauzibil), cât mai ales ca romancier, pe motiv că "ficțiunea" sa nu e "verosimilă" (în sens aristotelician) și, în consecință, nu rezistă la un examen estetic cât de cât exigent. Oricum, e clar că procedeele tehnice specifice melodramei (narațiunea episodică, patosul, teatralitatea etc.) se regăsesc și în romanele din ciclul eminescian. Astfel, melodramaticelor proze lovinesciene li s-
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ceilalți. Aceste precauții normale fiind luate, să revenim la bucuria așa cum o concepe Leucip. Fragmentul în care găsim acest cuvânt - și această expresie: bucuria autentică - îi aparține lui Clement din Alexandria (cca 140-215 d.Hr.); el trimite la spusele unei aristotelician, Lykos, despre care aflăm că, asemenea lui Leucime (sic) - Jean-Paul Dumont susține că ar fi vorba de Leucip (clasarea fragmentului în doxografia leucipiană o certifică...) -, crede că bucuria autentică e scopul sufletului și că o obținem din relația cu lucrurile
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
monedă sau o statuie votivă, cititorul descoperă un corpus hedonist, însă redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? În ce limite? Nu vom putea ști... În labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit pe marginea argumentelor lui Speusip, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. În detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusip afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. În schimb, Aristotel
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
trupurilor fără a fi create individual, reprezintă convingerea multor populații nord-americane, care cred În existența unui rezervor permanent de materie sufletească, din care provin sufletele individuale și În care se Întorc, iar În secolul al XII-lea era și convingerea aristotelicianului musulman din Spania, Averroes, care credea și el că Intelectul Universal este unul, intelectele individuale fiind reabsorbite În el după moarte. Metensomatoza, creaționismul și traducianismul nu sînt numai cele trei doctrine principale pe care specialistul le Întîlnește la tot pasul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nedumeriri pînă ajungem să recunoaștem În el o versiune deformată a străvechii doctrine a spiritului contrafăcut (antimimon pneuma). Avem aici o versiune populară și negativă a acelui pur și intelectual vehicul neoplatonic al sufletului, ochema, și, În ultimă instanță, a aristotelicianului proton organon, trupul astral care Învăluie sufletul mai Înainte ca acesta să fie introdus În trup41. Versiunea lui Zigabenos este mai simplă 42: Samael-Satanael Încearcă să animeze trupul umed al lui Adam cu propriul său spirit (pneuma), Însă spiritul Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a disciplinei sale în pliurile istoriei. Lui îi place să dea de înțeles că, în economie "formarea spiritului științific" (Bachelard) a urmat același curs ca în științele naturii. Ca și în fizică, cu cîteva secole înainte, ruptura cu sistemul filosofic aristotelician, recuperat în mod oportun de teologia creștină, a fost operată în modul cel mai laborios. A fost necesară o lungă perioadă latentă pentru a extrage gîndirea economică din discursul confuzional în care se amestecau totalitatea aspectelor vieții terestre și cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Filosoful german lecturează în procedeul deconstrucției o anumită formă de "fanatism" ce impune o căutare a imitației și secundarității în toate produsele culturale. Interesul răsturnării opozițiilor clasice văzute drept relații conceptuale de dominare este și acela de a inversa primatul aristotelician al logicii în raport cu retorica. Chiar dacă inversarea acestei relații pare a fi doar o consecință printre altele a proiectului deconstructivist derridarian, Habermas nu o interpretează în acești termeni sau în cei ai suspiciunii postmoderne în fața ideii de sistem, ci ca pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nicomahică. Originalitatea acestei interpretări, ca și cercetarea intensă a raporturilor Aristotel Heidegger i-a determinat pe unii dintre interpreți să considere că atenția deosebită acordată lui Heidegger se explică prin faptul că, pentru Volpi, Heidegger a fost cel mai autentic aristotelician al timpului nostru. Pentru a întregi profilul intelectual al autorului, la cele spuse mai sus trebuie adăugate următoarele: Franco Volpi a fost profesor titular de filozofie la Universitatea din Padova, unde s-a format cu un cunoscut aristotelician italian, Enrico
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
mai autentic aristotelician al timpului nostru. Pentru a întregi profilul intelectual al autorului, la cele spuse mai sus trebuie adăugate următoarele: Franco Volpi a fost profesor titular de filozofie la Universitatea din Padova, unde s-a format cu un cunoscut aristotelician italian, Enrico Berti. Studiile consacrate de el raporturilor dintre Aristotel, Brentano și Heidegger sunt cu totul relevante din acest punct de vedere întrucât se înscriu în tradiția unei universități care s-a remarcat de-a lungul timpului ca fiind unul
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
reminiscențelor mitice inconștiente (după cum am văzut, criticul american apropie tipologic melodrama de expresionism). Astfel, dacă imaginația melodramatică are nevoie atât de document cât și de viziune ("needs both document and vision"), atunci în melodramă caracterul non-mimetic (dar "verosimil" în sens aristotelician) dat de "viziune" trebuie receptat drept ecou al conștiinței că această "realitate" ("documentul"), "notată cu acribie de grefier (s.n.), nu e decât o metaforă pentru semnificații morale (adică psihologice) latente"102. Și, cum în melodramă totul trebuie să fie sublim
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
și Andrei-Paul Corescu, Editura Echinox, Cluj- Napoca, 2007, capitolul "Mimesis-ul ca recunoaștere", pp. 148-163). Teoreticianul francez se raportează la Frye și Ricoeur ca la cele mai importante nume care au încercat să reabiliteze mimesis-ul din perspectivă cognitivă. Plecând de la postulatul aristotelician că anagnorisis (recunoașterea) este, în tragedie, "răsturnarea care face posibilă trecerea de la ignoranță la cunoaștere", Frye sublinia faptul că recunoașterea "este un dat fundamental al intrigii". Dar autorul Anatomiei criticii, observă Compagnon, "trecea pe nesimțite de la recunoașterea de către erou, în interiorul
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
se află la sfârșitul acestui proces, ca o formă mai elaborată a speciilor inteligibile, pare a fi plauzibilă. Există totuși un disconfort de factură teologica în ceea ce privește această interpretare, pe care Harm Goris îl exprimă astfel: (III.1.) [...] în acest cadru aristotelician [unde conceptul este identic cu specia inteligibila și cu actul înțelegerii] [Toma din Aquino] nu poate să dea seama de caracterul exclusiv relațional al cuvântului intern. De fapt, se pare că nu poate da seama deloc de posibilitatea unei interpretări
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]