103 matches
-
de excomunicări și dezbaterile fără sfîrșit pe tema imaginii din vremea lui Leon al III-lea Isaurul și a urmașilor sînt suficiente și convingătoare. Pe celălalt versant european, pe cel apusean, lucrurile stăteau puțin mai altfel. Moștenitor direct al unui aristotelism generic și al clasicismului greco-roman, al acelui clasicism care și-a diseminat transcendența pînă la plasarea ei directă în cotidian, modelat de cultul eroului și de frumusețea unică a corpului omenesc, atent la existența individuală și la expresia ei nemijlocită
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
vorba de Toma de Aquino și Plethon - n.n.] pe Aristotel și am zis entelehie, și mâine voi avea la îndemână pe Bergson și zic elan vital. Și Aristotel putea foarte bine să facă filozofie întrebuințând cuvântul elan vital, și totuși aristotelismul nu se schimba, și Aristotel nu devenea bergsonist.“ Aceasta pentru că „a spune ceva nu însemnează a mărturisi ceva și nu însemnează, mai cu seamă, a-l trăi.“ Prin urmare, formele de cultură nu derivă unele din altele, ci se înlocuiesc
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
colonii din Samos fiind izgoniți de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cel ce scrie cugetări este un donator de sânge la policlinica filosofiei. Cugetarea fiind o ancilla theologiae, până la un punct, devine tributară filosofiei fiindcă aceasta are nevoie de lumina aforismului. În aceste condiții când cugetarea este frisonată de dialectică și aristotelism a fost abordată din plin atât de scriitorii străini, dar și de cei din arealul carpato-danubiano-pontic. Literatura de gen din spațiul limbii române cunoaște mulți scriitori și filosofi care au abordat această formă de exprimare. Printre aceștia sunt Cioran, Blaga
CUGETAREA-ESENŢA FILOSOFICĂ A EXPRIMĂRII UNUI ADEVĂR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 381 din 16 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362063_a_363392]
-
f., în natură ei, este interogativa și polimorfa, ceea ce implică o eternă revenire asupra obiectului și condițiilor posibilității ei. Filozofie creștină = ansamblu de idei filozofice dezvoltate în Evul Mediu pe baza sintezei dintre f. veche (în special, platonismul și neoplatonismul, aristotelismul și stoicismul) și ideile creștine, considerând revelația că indispensabilă pentru rațiune, deși, formal, acestea apar că distincte; p. ext. orice f. pentru care revelația și adevărurile teologiei creștine sunt inatacabile (filozofia lui Kierkegaard, existențialismul creștin, filozofia lui Nae Ionescu etc.
DESPRE CEREMONIILE SI TENDINTELE UMANISTE ALE ASUR – INTRE REALITATE, CONTESTARE SI CONTRAFACERE ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1119 din 23 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361588_a_362917]
-
omului autonom îmbuibat de sine. Pentru omul autonom mirajul răului este din abundență ispititor și atrăgător primindu-l cu entuziasm ca pe o ardere de tot. În aluatul rațiunii autonome s-au plămădit toate silogismele logice ale cunoașterii umaniste: platonismul, aristotelismul, arianismul, scolastica, papismul, protestantismul, relativismul, sionismul, marxismul, iluminismul, anarhismul, nihilismul, comunismul, ecumenismul cu toate derivatele lor în multe sfere ale gândirii. Ajungând „măsură a tuturor”, omul s-a întrupat în sine, uzurpând viața și întronizând moartea. „Rodul întregii activități a
HRISTOS A ÎNVIAT ! de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358450_a_359779]
-
Iași) Dosare metafizice. Conținut I. METAFIZICA, MEREU PROBLEMATICĂ Precarități ale metafizicii tradiționale Despre unitatea metafizicii tradiționale Câteva cercetări actuale II. DESPRE CORPUS-ULUI METAFIZICII. SCHIȚĂ GENEALOGICĂ Aristotel: ontologie, filosofie primă, teologie Există o metafizică prearistotelică? Înțelesul platonizant al metafizicii Dificultățile aristotelismului Momentul Thoma d’Aquino: consolidarea ontoteologiei Suárez și sistemul metafizicii Schulmetaphysik în secolul al XVII-lea Descartes și proiectul modern al metafizicii Urmașii lui Descartes Schulmetaphysik în secolul al XVIII-lea III. ARGUMENTE PENTRU UNITATEA METAFIZICII Subjectum metaphysicae Constituția onto-teologică
LECTURĂ DE PAŞTI- AUTOR GEORGE BONDOR de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1559 din 08 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374864_a_376193]
-
istorie a unei mari înșelătorii umane. O Europa batarna din care s-au născut două fețe demente: Rusia și America.. Două doctrine care au aruncat omenirea în groapă mizeriei comune. O doctrină a lui Aristotel care, prin grațiosul edificiu al aristotelismului creștin construit de dominicanul Toma d'Aquino ( primul din Revoluția nominalista a anilor 1300-1450), a ajuns în America rousseau-istica prin Contractul Social al lui Jean-Jacques Rousseau ( din care s-a născut prima Constituție al SUA care a rezistat până azi
SCRISOARE DESCHISA ADRESATA ROMANILOR DE PRETUTINDENI de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 232 din 20 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371176_a_372505]
-
însemna întoarcere) își caută în continuare argumente. E desigur o întoarcere către „neundele” (cf. Henri Corbin) și nu atât către valorile Antichității. Schimbările sunt evidente. Postmodernitatea renunță treptat la „proastele obiceiuri” (cf. Gilbert Durand) moștenite de la gândirea occidentală marcată de aristotelism. A devenit destul de evident că, deși imago-mitul ne pare a-logic, el nu este obligatoriu din acest motiv și ilogic. „... Platon știe deja că numeroase adevăruri scapă filtrajului logic al metodei pentru că ele constrâng rațiunea la antinomie și revelează ca să
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
revenire la principiile ei etice genealogice. Hristos trece drept filosoful prin excelență, cel pe care-l poate regăsi sub mormanul doctrinar scolastic criticat cât de des posibil; așa se întâmplă în Dezbateri dialectice î1439), o veritabilă mașină de război contra aristotelismului. Filosofia înseamnă iubire de înțelepciune, desigur, dar înțelepciunea coincide cu mesajul evanghelic. Ea n-are nici o nevoie să se piardă într-o încâlceală de silogisme, într-o ornamentație excesivă de subtilități dialectice sau într-un labirint formal. Credința lui Lorenzo
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
colonii din Samos fiind izgoniți de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lumii elenice (1962), Mihai Nasta e prezent cu Tiparele percepției și problema expresiei în tradiția elenică (1979), Stella Petecel punctează câteva ecouri literare ale plasticii agonistice grecești (1979). Dintre filosofii antici, cel mai comentat este Aristotel. Constantin Noica semnează articolele Aristotelismul în Principatele Române în sec. XVII-XVIII (1967) și În marginea unei noi ediții a „Topicelor” lui Aristotel (1970). În studiul Aristotel și Aristofan (1959) D. M. Pippidi subliniază incompatibilitatea dintre teoria aristotelică a comediei și comedia atică, reprezentată în special
STUDII CLASICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289992_a_291321]
-
august 1964, i se oferă să aleagă între expatriere și rămânerea în țară. Alege să rămână în țară și peste un an este încadrat cercetător la Centrul de Logică al Academiei, unde se ocupă cu istoria logicii, exegeza greacă a aristotelismului și traduce scrieri ale lui Teofil Coridaleu în limba franceză. Se pensionează în 1975 și se stabilește la Păltiniș, de unde revine în București cu diverse prilejuri. Perioada 1964-1987 cuprinde anii când N. își dă măsura personalității creatoare. Își formulează un
NOICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
în slujba științei, fie exclusiv în slujba a idealurilor religioase. Albert cel Mare (1193-1280) și Toma d’Aquino (1225-1274) sunt intelectualii care vor încerca să realizeze o apropiere între aceste tendințe divergente izbucnite la Universitatea din Paris. Ca promotori ai aristotelismului, ei au înlesnit adoptarea peripatetismului de către teologi (cu dorința de a-l pune în serviciul credinței), provocând totodată o adevărată revoluție în istoria gândirii occidentale, revoluție care în Europa de Sud-Est avea să fie declanșată de nu mai puțin celebrul
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
importante ale Evului Mediu, „a urmărit cu precădere crearea unei morale creștine, reliefând nu numai acțiunile omului, cât mai ales rolul voinței și al libertății ca o condiție fundamentală a acțiunii morale”. Conservat în asemenea cugetări, promovat mai întâi prin aristotelism, mai târziu, în pragul Renașterii, prin platonicism, elenismul avea să fecundeze concepțiile despre om, natură, legi, religie, politică, ale sfârșitului de Ev Mediu și avea să devină coordonatorul marilor idei ale lumii noi; împreună cu reflecțiile de sorginte iudaică, avea să
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
doar și poate, un homo europaeus, valoarea discursurilor lui motivând situarea operei sale între cele mai semnificative ale timpului. Să ne apropiem de analizele și interpretările cuprinse în cărțile lui. Exegetul redescoperă sensul rațiunii filosofice și aprofundează caracterul științific al aristotelismului care, în accepțiunea sa, trebuie să satisfacă toate treburile culturii laice; nu dorește să întemeieze o universitate care să promoveze gândirea lui Platon sau a unui alt mare filosof. În concepția lui, singur Aristotel, prin filosofia sa, poate permite ramificarea
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
este o reacție în fața scolasticii medievale. Ideile filosofului, cunoscute și îmbrățișate de discipolii săi, fie în Universitatea ateniană (al cărei fondator era), fie în Academia constantinopolitană, fie în școlile grecești din Cephalonia și Zante, îmbogățesc cultura laică, o reformează, prezintă aristotelismul ca o filosofie care poate satisface trebuințele culturii moderne. Elevii săi - așa cum ne lasă să înțelegem biograful său cel mai de seamă, istoricul Cleobul Tsourkas - au format cadrele unei noi societăți; o regăsim pe un vast teritoriu, de la Constantinopol până la
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
și cele istorice. Combe are dreptate să afirme că „atâta timp cât definiția genurilor va fi raportată la situația de enunțare, înțeleasă ca modus ne va fi imposibil să depășim aporiile platonică, respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale realitatea extratextuală, contextul istoric se reîntorc în atenție, permițând revizuirea statutului modurilor
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
trădează caracterul tautologic, iar realul și poeticul - privite dintr-un unghi privilegiat de vedere - își revelează caracterul interșanjabil. Astfel, investigarea „arheologică” a conceptului de mimesis ne-a condus la concluzia că, încă din cultura Antichității grecești, crucială devine fuziunea (în aristotelism, de pildă) a două viziuni: cea socratică și cea rituală. Că realitatea era, și pentru autorul Poeticii, plurală, polimorfă și, în ultimă instanță, scindată, o demonstrează și faptul că el nu excludea miraculosul din câmpul tragediei și admitea ilogicul în
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
exegezele aristotelice, mai mult de un mileniu, gîndirea europeană despre limbă a rămas sub dominația platonismului. Abia în pragul secolului al XIX-lea și, mai ales, spre mijlocul acestui secol, cînd învinge spiritul științific prin neogramatici, se poate spune că aristotelismul devine precumpănitor în știința limbii. Pînă la apariția geografiei lingvistice însă, limba populară începe a fi privită ea însăși ca avînd o formă "ideală", unică și unitară, fără a se insista pe faptul că ea cunoaște însemnate varietăți locale, că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
colonii din Samos fiind izgoniți de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante (platonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Însăși. În cele ce urmează, vom urmări obiecțiile ce au fost aduse de către Johan Caterus. În principal, obiecțiile acestuia vizează natura cauzei care produce ideea despre Dumnezeu. În complicata structură a cauzelor, pe care filosofia scolastică a moștenit-o din aristotelism, cea căreia i se datorează cunoașterea de către noi a ideii despre Dumnezeu, nu Își găsea locul. Dacă această idee este una a subiectului, a imaginației sale, mai poate avea ea obiectivitate? Iar dacă ideea nu Își are cauza În subiect
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
comun". Aceasta nu înseamnă respingerea integrală a liberalismului, matca și matricea de va-lori pe care s-a clădit întreaga civilizație actuală, ci doar o încercare de depășire a limitelor sale. Este vorba despre ceea ce Kelvin Knight numea "un nou aristotelism sau neotomism revoluționar"42. Nu este vorba aici de a stigmatiza un clericalism politic în numele altuia, ci de depășirea gîndirii canonice în general. În același spirit, John Gray respinge "atavismele doctrinei liberale", considerînd-o "prost echipată în fața dilemelor perioadei postmoderne". Născută
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Press, 1984; Keynes J-N, The Scope and Method of Political Economy, Mc-Millan, London, 1897; Kirzner I. (ed), Method, Process and Austrian Economics, Lexington Books, Massachusetts, 1982; The Economic Point of View, Sheed and Ward, Kansas City, 1976; Knight K., Revolutinary Aristotelism, în Iain Hampsher Monk and J. Stanyer ed. Contemporary Political Studies. The Political Studies Association of the United Kingdom, 1996; Kolko J., Restructuring the Word Economy, New York, Pantheon Books, 1988; Kolm S. C., Philosophie de l'économie, Seuil, Paris, 1986; Kornai
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
1, Editura Armacord, Timișoara, 1997. p.7. 38 Louis Dumont, Eseu asupra individualismului. C.E.U. Press, București, 1998, p. 140. 39 Id., p. 143. 40 Alisdair Mac Intyre, op. cil., p. 15. 41 Id., p. 17 42 Kelvin Knight, Revolutinary Aristotelism, în Iain Hampsher Monk and J. Stanyer ed. Contemporary Political Studies. The Political Studies Association of the United Kingdom, 1996. p. 885. 43 John Gray, Dincolo de liberalism și conservatorism, Editura ALL, București. 1998, p. 141. 44 Pierre Manent, Cetatea Omului
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]