282 matches
-
s-a estompat de după un văl de apă - și, datorită mirosului aceluia, te puteai crede într-un oraș mare, seara, sub o ploaie de toamnă. Vocea Charlottei, care, la început, abia se auzea de zgomotul picăturilor, avea aerul unui ecou asurzit de valurile de ploaie. - Tot o ploaie m-a făcut să descopăr o inscripție gravată pe zidul umed al unei case, pe Aleea Arbaletierilor, la Paris. Mama și cu mine ne ascunseserăm sub o poartă și, așteptând să înceteze ploaia
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-o paranteză fulgurantă între război și pace. Era deja aproape imposibil să părăsești casa. Pământul se legăna, țiglele, șir după șir, alunecau de pe acoperiș și se sfărâmau cu un trosnet sec pe trepte. Zgomotul exploziilor învăluia gesturile și vorbele, asurzindu-le. Charlotte a reușit în cele din urmă să-i împingă pe copii afară, a ieșit și ea, ducând un cufăr mare, care îi atârna greu de braț. Clădirile din față nu mai aveau geamuri. O perdea unduia în vântul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
început brusc să recunoască toate constalațiile de ochi. Da, le văzuse deja, într-o zi, într-un alt oraș. Într-o altă viață. S-a trezit, surprinsă că nu mai aude nici cel mai mic zgomot. Tancurile părăsiseră strada. Liniștea asurzea. Și, în întunericul acela compact și mut, Charlotte revedea ochii răniților din primul război mondial. Perioada spitalului de la Neuilly s-a apropiat dintr-o dată. „Parcă era ieri”, s-a gândit Charlotte. S-a ridicat și s-a dus la fereastră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
placaj acoperindu-se cu găuri. Da, smuciturile lui insistente, forța lui masculină erau pentru mine de natură profund senzuală. De altfel, de la prima rafală, capul mi s-a umplut de o liniște zumzăitoare. Vecinul meu din stânga trăsese primul și mă asurzise. Țârâitul neîncetat din urechile mele, jerbele irizate ale soarelui din genele mele, mirosul sălbatic al pământului sub trupul meu - eram în culmea fericirii. Căci, în sfârșit, reveneam la viață. I-am găsit un sens. Să trăiesc în fericita simplitate a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
izbit violent de rădăcinile încâlcite de pe pământ. Am alergat ca să-mi ajung din urmă colegii, care se îndepărtau gesticulând. Doream să le vorbesc cât se poate de repede despre partenera mea cu piept frumos, să le aud comentariile, să mă asurzesc cu vorbe. Eram grăbit să revin la viață. Și, cu o bucurie răutăcioasă, am parodiat ciudata întrebare care se înfiripase în capul meu, cu o clipă mai înainte: „Unde sunt eu? Unde eram? Păi, pe o creangă, lângă prostul ăsta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foarte lung, cu multă apă tare, cu o incandescență în care să se topescă argumentele, căci ele nu au absolut nici o valoare în sine, ci în armura, în incandescența, în zgomotul bătăliei care trebuie să-l aiurească și să-l asurzească pe cititor [...] Am obrăzniciile mele, florile mele de stil, elanurile mele de elocvență, absolut goale în care mă încred perfect, fără nici o teamă"181. Astfel de extrase demonstrează că și această componentă a expresiei caragialiene falsul denunț autocritic este prezentă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comandă conductorului de tren, pornește spre Uniunea scriitorilor, este oprit de o patrulă de poliție și este eliberat după ce recită o poezie de Claude Aveline tradusă de Veronica Porumbacu. Ajuns în fața catafalcului, Murivale este profund marcat iar muzica sintetizatorului îl asurzește și îl transformă iremediabil într-o ființă lipsită de voință și de orizont. În cea de-a doua variantă, Murivale este într-o permisie, se împrumută de bani de la sergentul Rădoi, află tot în tren de moartea poetului național, abandonează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]