8,505 matches
-
filozofii" care căptușesc basmele citind, de curînd, o carte cu copertă verzuie (după obîrșia-i franțuzească, vert Nil, vernilul e-un verde de apă...): Oglinzile, de Petru Creția, în reeditarea recentă de la Humanitas. În cui, peste spinarea arcuită a vreunui scrin, atîrnă un zăgaz de vanitate și melancolie. Apa de sub luciu, care se face tot mai gris souris, cu anii, boicotează orice frumusețe, înmoaie, vicleană, părerile de rău, schimbă, la bunul ei plac, ce este cu ce pare. Și, din nou, nici
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
timpului, o urmă cît de ape albe în ape, cît de goale oglinzi în oglinzi." Adică nimic. Dar un nimic fistichiu, pe care să-l poți, oricînd, privi fără vane dezamăgiri. Nimicul aparenței, care nu se prescrie, și care nu atîrnă la destin, fiindcă ,în fiecare clipă este cuprins ceva care nu se face trecut și care-i prisosește soartei." Un simplu joc, un amuzament de vîrstă barocă, din care Petru Creția face un text încîntător și clasic. O șaradă cu
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
și să nu fi deranjat de nimeni. Chiar și de prietenul Haralampy care, astăzi, nu m-a vizitat deloc... Numai că realitatea este, adeseori, de-o brutalitate neiertabilă... Având printre strămoși niște răzeși viteji de-ai lui Ștefan cel Mare, atârnați de stufosul său arbore genealogic, paladina soacră a lui Haralampy dă buzna la mine în sufragerie lăsându-mi ușa din PFL într-o singură balama, și-mi strigă: -Haidi, brié, că moare! -Cine ? Ce s-a întâmplat ? -|la... Din motivu
Nepremiantul nostru președinte by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11311_a_12636]
-
apar în clip contrastează puternic cu cele pe care le-am identificat- sunt tot din natură, insă terra rossa(2:10) nu ai să găsești în RO, de exemplu. Ca să fiu totuși constructiv o să propun o altă poveste: gospodine care atârnă cearșafuri la uscat, bărbați care curăță grătare, mașini și văruiesc pereți, tineri care curăță de deșeuri râuri și păduri, lacuri și munți, totul pe un fragment din Rapsodia Română de George Enescu. Iar la sfârșit explicația: We are preparing for
The end of choice by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82744_a_84069]
-
Constantă prin halta București Triaj. Femeile de care nu ne îndrăgostim. Adevăratele femei. Femeile bune rău. Bunăciunile care nu sunt niciodată bune de iubit. Celor care ne-au explorat trupul în toate profunzimile sale, nu le îngăduim niciodată să-și atârne vreo amintire în cuierul inimii noastre. Poveștile noastre de dragoste nu sunt pentru ele. Slăbiciunile noastre nu le privesc. Sms-urile dulcege, trandafirașii comestibili și lacrimile discrete în colțul ochelarilor de soare - toate astea le păstrăm pentru altele. Lor le mai
Elogiu femeilor adevărate by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82849_a_84174]
-
un om și ce-i la el în suflet ar face mai bine să nu-și revizuiască nici părerile despre barza sau despre Moș Crăciun. Spune-i unui copil că nu haină îl face pe om și i-ai mai atârnat o piatră de moară de gât înainte să-l trimiți să se descurce singur în viață. Acum două mii de ani, grecii își învățau odraslele cum să devină mai frumoși și mai buni. Undeva, în istorie, filmul asta s-a rupt
Ai dreptul sa ramai dezbracat by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82989_a_84314]
-
vizibilă în Vama este cea a construcțiilor și a pădurilor de umbreluțe. Lyana’s Place s-a banalizat cu timpul și a fost depășită în dimensiune și rafinament al kitsch-ului de noile edificii. Proprietarii s-au văzut nevoiți să atârne o firmă cu textul “ni se mai spune și La Mitocanu”, ca să-și aducă lumea aminte de unde a pornit invazia prostului gust. Acum vreo șapte sau opt ani, când am stat prima dată în Vama, locul părea un teritoriu al
Lehamite litorala by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83079_a_84404]
-
televizor. Ecranul aparatului era mînjit cu sînge, iar el zăcea la picioarele măsuței, într-o baltă vîscoasă, mlaștina vieții lui pierdute. Hellen nu era în casă, dar Nissy a descoperit-o curînd, pentru că și caprele fuseseră cu toatele omorîte, iar Hellen atîrna spînzurată de una din grinzile șopronului construit de John Poe cu mîinile lui, pentru ca animalele să se poată adăposti la vreme rea. Jos, în mîzgă, sub picioarele ei care se bălăbăneau, zăcea un cuțit mare de bucătărie, năclăit în sînge
Salman Rushdie: Pămîntul de sub tălpile ei by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/14698_a_16023]
-
să se fi uscat complet. Astfel ferchezuită, banca a devenit, însă, obiectul unui neașteptat diferend: un invidios și-a adus aminte că, de fapt, ea se aflase inițial în dreptul scării vecine și că trebuie schimbată cu aceea - schelet pur - ce atârna semi-îngropată în pământ la vreo zece metri de a noastră. Cu multă diplomație, am ajuns la compromisul istoric: am încercat să le explic "revendicatorilor" că am cimentat picioarele băncii și că ea nu mai poate fi scoasă decât cu mare
Voltaire, administrator de bloc by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14740_a_16065]
-
a fost acuzat de șovinism - și se prefigurează chiar o nuntă între o pacientă, pînă atunci îndrăgostită de... Bryan Adams, care chiar își joacă în film propriul rol, si un cecen. Imaginați-vă un spital răvășit, portretul lui Boris Eltin atîrnînd strîmb pe un perete, pacienții realmente bolnavi și pe Bryan Adams cîntînd într-un tren superb luminat If You Ever Love a Woman și încercați să vă apropiați de această lume care a devenit Rusia după prăbușirea Uniunii Sovietice... Premiul
Venetia sub semnul Șarpelui by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/14779_a_16104]
-
se văd bine picioarele goale și înnegrite de soare, alții deasupra genunchiului, sau sub genunchi, sau la jumatatea gambei. Cei care au avut destul material ca să ajungă pînă la gleznă au pantalonii evazați, de parcă le-a greșit cineva cusătura. Totul atîrnă pe muritorii nespus de ciudați pe care ii contemplă uluit parizianul nostru sau, dimpotrivă, totul este peste măsură de strimt și de îngust, părînd lipit cu clei de piele, de căpătat ori făcut din sărăcie, lăsînd la vedere diferite părți
Priviri semnificative by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14775_a_16100]
-
Mergi departe, nepoate? - La Roman, tăicuță. - Apoi suie colea În spate, că n-or boșorogi boii dacă te-oi lua și pe dumneata. - Mulțumesc tăicuță, Îi zise tânărul cu glas obosit și se urcă pe loitre lăsându-și picioarele să atârne. Plăvanii porniră. Tânărul tăcea. Iar moșului nu prea-i venea la-ndemână să-i dea sămânță de vorbă. Parcă-i părea rău că-l luase. Și pentru ca să spargă odată tăcerea moșu-ntrebă: - Vii de departe? - Da, răspunse tânărul scurt, semn
Războiul muștelor. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_357]
-
trimite cu gîndul la expresioniști, cum se întîmplă în aceste versuri: "soarele se lasă cioplit în artere de electroencefalograma inerției/ ploi sînt ridicate pe scripeți în noaptea cu farurile stinse/ și trîmbiți înăbușite de cîlții umbrei/ văd pești despicați le atîrnă carnea transparentă pe frînghii/ cactușii cresc în riduri de mătase/ clovnii fac tumbe la paralele de fum." (p.49) De sorginte expresionistă este și viziunea din poemul intitulat apocalipsa de gheață : "mari roți de fum arteziene de hîrtie mîzgălită cu
Un poet neo-expresionist by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14867_a_16192]
-
ordine în vechiul-noul nostru apartament. Într-o scobitură a podelei am găsit o furculiță având gravată pe mâner o svastică. Dindărătul boazeriei ieșeau resturile unui ziar, de fapt putea fi deslușit un singur cuvânt: "proletari". R. deschidea larg ferestrele ca să atârne perdelele și atunci pătrundea în odaie zgomotul orchestrelor de mineri, care seara treceau prin oraș. În prima noapte când Dulapul a participat la visele noastre, n-am putut adormi multă vreme. Mâna lui R. tot rătăcea fără somn peste abdomenul
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
milioane de activități fără însemnătate, "noaptea" - trupul neputincios, însingurat în întuneric, "și mă-nvață ce e bine" - îngerul păzind copiii care merg pe marginea prăpastiei - pachete de carton cu inscripția ATENȚIE FRAGIL, "și mă-ndrumă spre viața veșnică, amin" - rochiile atârnate în semiîntunericul Dulapului. De atunci Dulapul mă atrăgea în el, era marea pâlnie în dormitorul nostru. La început ședeam în el după-amiezile târzii, când R. lipsea de acasă. Mai apoi făceam dimineața doar lucrurile cele mai trebuincioase, cumpărături, punerea în
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
case ursuze și afumate/ împodobite cu lujeri de viță uscată// un bețiv rămas într-o rînă/ murmură rugăciuni cere milă/ gunoiului adunat ambiguu// nici o floare nici un fir de iarbă/ menite să zîmbească femeilor extenuate/ care în balcoane sprijinite-n cîrje/ atîrnă rufe sărăcăcioase// aici eternitatea este vomă de cîine melancolic/ de sicriu rămas fără nume// viața e încă speranță meditează/ rinichiul definitiv bolnav viața/ e margină insuportabilă meditează/ rinichiul încă sănătos" (Pastel). Nicăieri mai mult decît în ultima-i culegere de
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
eterat, abstract și cu imagini deloc reprezentabilevizual, deși vocabularul și restul recuzitei poetice sugerează pe departe un Nichita Stănescu târziu, cu geometriile, elementele anatomice și asocierile bizare, suprarealiste din Roșu Vertical. Arbitraritatea și bizareriile unor versuri precum "dulceața de afine atârnă pe zid / prinsă în câteva cuie /... aproape dincolo de pereții arterelor /până la cea mai îndepărtată oglindă", maschează la un nivel mai profund simboluri destul de complexe, agregări de sens cântărit atent, cu balanța stărilor de suflet de infinitezimală, matematică nuanță: "și totuși
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
se profilează neliniștile morții, însă moartea este pentru Valeriu Mircea Popa un fapt traductibil în imaginile cele mai vechi: un suflet ieșind pe limbă, curat, mântuit doar pentru că mortului i s-au spălat dinții. Moartea e și "propria ușă", care " atârnă în balamalele unei locuințe din vecini/ prin deșertul cu mumii din Peru/ și fără umbră/ ca o sită ce adună totul/ risipindu-se." Sunt metafore și imagini aproape inanalizabile și nedecodabile, greu de adus aproape de un grad zero al comunicării
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
al ritmului, al atmosferei, al tonusului - prin întreruperi și comentarii eșuate în studioul protevist. Cei doi animatori locali - Andrei Gheorghe și Ioana Moldovan, altfel, probabil, cinefili plini de bune intenții - n-au realizat că joacă rolul de pietre de moară atîrnate de gîtul unei libelule! Ar fi ușor de scris un pamflet - dar nu o fac -, despre replicile lor "personalizate", de tipul "sînt leșinat după acest actor", sau "am o teribilă slăbiciune pentru ea", sau "filmul mi-a plăcut la nebunie
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
n-a avut dreptul la pensie; în 1965, a fost reabilitat. În realitate, se pare că Gerstein, poreclit, în mediul nazist, "geniul igienei", era tipul savantului distrat, cu un aer excentric, dezordonat, dehămat (umbla cu cascheta așezată invers, cu pistolul atîrnînd neglijent, avea o biografie destul de încîlcită și, de la un moment dat, i s-a interzis portul uniformei). În film, lucrurile sînt mult mai limpezi: Gerstein, jucat cu o teribilă putere de concentrare de Ulrich Tukur, e un om "normal", împovărat
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
apariția Islamului, ne-o dovedește poezia, celebrele quasâde (poezii cu formă fixă), o parte din ele adunate în Cele șapte mu'allaqute de rapsodul Hammad al-Rawya. "Poemele suspendate" (al-mu' allaqat) erau acelea care câștigau concursurile de poezie intertribale și se atârnau apoi pe zidurile Kaabei lui Ismael. Poezia a fost arta cea mai iubită și cultivată, a arabilor preislamici; ca să-ți dovedești "ascuțimea spiritului" nu era nevoie de nici un material, ci doar de talent și de memorie. Temele preferate erau iubirea
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
pe la opt și jumătate. Avusesem ore și unul, și altul. Ca deobicei, s-a dus acasă, la Blocul Casata, pe jos. A ajuns exact la timp la întîlnirea cu moartea. Oribil e și gîndul că viața și moartea lor au atîrnat de foarte puțin. Ca și viața și moartea noastră. Ivasiuc voise să ne vedem în seara aceea, dar l-am refuzat. Eram după șase ore de curs. Dacă ne-am fi întîlnit în oraș? I-aș fi salvat eu lui
25 de ani by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15465_a_16790]
-
și oamenii, pradă unor vampiri politici: Se frîngea secolul la jumătate. La marginea cîmpului vitele bufnind de spaimă lipite laolaltă, cum le mînau la abator. Dădea glas făptura împinsă la pieire - răcnet rostogolit peste cîmpuri, ghemuit în munți.// Jumătăți uriașe atîrnau de cîte un picior în cîrlige de nichel zidite printre faianțe:/ chipul simplificat acum din interior./ Sîngele și toată murdăria pe jgheaburi de ciment./ Oameni îmbrăcați în cauciuc erau aici stăpînii. Ei luau vita fără viață în spinare. Ei beau
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
se va epuiza tirajul. Cînd eram pe culmile elogiului și plescăiam pofticios, dar rafinat, opresc mașina la culoarea roșie a semaforului și îmi învîrt ochii după trecători. Din Maternitatea Polizu ieșeau precipitat doi bruneți ajunși: două haine de piele, negre, atîrnau pînă în pămînt. Deși puțin demodate. Mergeau ușor aplecați pe spate, gesticulînd cu ghiulurile prin aer și pășind nepăsători prin băltoace cu pantofii de lac și cu un aer de boieri. De antebrațul fiecăruia atîrna o pungă de plastic transparentă
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]
-
două haine de piele, negre, atîrnau pînă în pămînt. Deși puțin demodate. Mergeau ușor aplecați pe spate, gesticulînd cu ghiulurile prin aer și pășind nepăsători prin băltoace cu pantofii de lac și cu un aer de boieri. De antebrațul fiecăruia atîrna o pungă de plastic transparentă. Pe fundul fiecăreia se lățeau unsuroase niște brînzoaice. Degetele intrau lacome, cu tot cu mînecile negre, din piele, și se chinuiau să smulgă o bucată. Da' ce să vezi? Brînzoaica parcă-i vie! Sare în sus, în
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]