157 matches
-
într-un mod tolerant și cu umor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei: ""Est modus in rebus, sunt certi denique fines,Quos ultra citraque nequit consistere rectum"" "E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl țineși nu călca hotarul pus între rău și bine" Cartea Epodelor ("Epodon
Quintus Horatius Flaccus () [Corola-website/Science/299749_a_301078]
-
este de menționat: Epicureismul, școală filosofică numită astfel după numele filosofului Epicur ("Επικουρος", 341 - 270 î.Chr), fondată de acesta la Atena în jurul anului 306 î.Chr., este axat pe căutarea fericirii și a înțelepciunii, având ca ultim scop atingerea "ataraxiei", o stare de liniște absolută a spiritului. Pentru a evita suferința, trebuie evitate sursele acelor plăceri, care nu sunt nici naturale, nici necesare. Epicureii nu preconizează căutarea cu orice preț a plăcerii, cum este de multe ori înțeles în mod
Filosofia antică greco-romană () [Corola-website/Science/319400_a_320729]
-
îi dau omului numai ceea ce este bun, raul își are originea, după Democrit, în lipsă de înțelepciune a omului. Prim ceea ce este prea mult în pofte și în plăceri se strica echilibrul sufletesc și el nu-și mai poate păstra "ataraxia", care este o condiție a fericirii adevărate. Numai cunoașterea poate garanta cea mai înaltă mulțumire. Patria înțeleptului este universul. Totuși Democrit pune mare preț pe jertfirea pentru comunitate și pe o conducere de stat bună. Dar fără cumpătare și măsura
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
face referire la o căutare exclusivă și excesivă a plăcerii. În sens strict, se referă la o doctrină a lui Epicur și a discipolilor săi (spre exemplu, Lucrețiu), fondată pe baza idealului de înțelepciune potrivit căruia fericirea, adică liniștea sufletului (ataraxia) este scopul moralei; această doctrină ne învață să nu ne fie teamă nici de zei, nici de moarte (conform materialismului) și să căutăm plăcerile simple și naturale ale vieții (conform hedonismului). ul s-a dezvoltat în Antichitate, atât în Grecia
Epicureism () [Corola-website/Science/307728_a_309057]
-
iar cosmosul nu este veșnic. În ceea ce îi privește pe zei (și ei materiali), ei există, dar, fericiți și independenți, tot așa cum vor să ajungă și înțelepții, ei se dezinteresează de lume și de lucrurile omenești. Morala În epicurianism, numai ataraxia (în limba greacă «absența tulburării») ca și concepție despre natură poate fonda o morală autentică, eliberându-ne de mitologiile populare, de spaime sau de superstițiile care se alimentează în realitate din ignoranța noastră cu privire la natura lucrurilor. Astfel, dacă zeii sunt
Epicureism () [Corola-website/Science/307728_a_309057]
-
nu abandonează acest domeniu, configurându-se ca un apel ce merge dincolo de orizontul în care au loc incertitudinile alegerilor sau ale conflictelor. Figura sa are ceva din înțeleptul care se raportează cu detașare la realitate, dar nu o detașare asemănătoare ataraxiei antice, ci una dispusă mereu să-și aducă aportul. O pagină unică ce ilustrează raportul dintre filosofie și putere a fost scrisă de acea mișcare efervescentă de gândire și cultură care a apărut recent pe țărmul Senei și care este
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
care ți-o insuflă. Impecabil sub unghiul informației, autorul e o natură ironică, ultimul lucru pe care îl poți aștepta de la el fiind dramatizarea, patetismul, într-un cuvînt participarea. De aceea, în materie de afinități ancestrale, Lucian Boia ne învață ataraxia. O carte din care rămîi cu impresia că istoria e o scenă a deșertăciunilor pe care trebuie s-o contemplăm, dacă nu cu condescendență, atunci neapărat cu cinism.
Iubindu-i pe nemți by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6337_a_7662]
-
vedere sau de a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... -10- Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult înapoia ei caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze tot ce separă această definiție a plăcerii ca produs al ascezei de abandonul grosier în seama satisfacțiilor animalice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură conținutul gândirii epicuriene și ar face-o să exprime contrariul a ceea ce spune ea de fapt, dacă nu din cauza unei repulsii față de însuși principiul hedonismului? Desigur, ataraxia epicuriană seamănă foarte mult cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon, apoi cultul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o angajează pe calea satisfacerii dacă și numai dacă suma neplăcerilor nu o depășește pe cea a plăcerilor. Ceea ce bucură pe moment va fi recuzat dacă presupune un preț ce va trebui plătit ulterior. Orice plăcere care pune în pericol ataraxia este declarată indezirabilă și ca trebuind îndepărtată. Renunțarea, privarea se numără printre căile de acces la plăcere când aceste alegeri permit păstrarea păcii sufletului, a liniștii trupului, a armoniei și echilibrului obținute prin efortul îndreptat asupra propriei persoane. în aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
puțin sumar decât cred detractorii lui. -12- Cinetică, dinamică, catastematică? în mod obișnuit, istoria filosofiei reține faptul că Epicur opta pentru o plăcere imobilă, statică, în repaus, pe când Aristip din Cirene practica o plăcere dinamică. De o parte, Epicur și ataraxia sa: absența tulburărilor, lipsa suferinței, a durerii, negarea negației - în termeni tehnici: aponia; de cealaltă parte, Aristip și plăcerea permanentă stipulată de el, fără limite, activă, voluntară. O plăcere definită negativ în Grădină: să nu suferi, să nu te temi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
dinamice; la fel, filosoful risipei și al marii sănătății, în măsura în care propune o metodă filosofică pentru a ajunge la plăcere, nu trăiește asemeni animalelor, doar în dimensiunea imediată a timpului. Epicur cunoaște cinetica jubilării. Aristip nu ignoră plăcerile unui fel de ataraxie sau de aponie, prezentate îndeobște ca niște mărci de fabrică epicuriene. Se opun mai degrabă două temperamente decât două concepții radical antinomice: e suficient, pentru a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în cetate se află viața contemplativă a gânditorului preocupat să-și făurească existența ca pe o operă de artă echilibrată, armonioasă, autosuficientă. Alternativa Epicur/Zenon formulează, în spațiul filosofic chiar, alegerea între bucuria de a trăi epicuriană și austeritatea stoică, ataraxia individuală și sensul statului, gândirea greacă și rațiunea latină. Aceeași remarcă și în ceea ce privește cuplul Hermarh/Demostene, care permite punerea în scenă, față în față, a vieții private a înțeleptului și a vieții publice a oratorului implicat în viața cetății. Ansamblul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
el încearcă să devină ceea ce e! Dar gândirea lui nu comandă plăcerea în sine. Desigur, el nu poate suporta doze masive și va celebra așadar doza homeopatică, dar nu interzice alte formule: numai să nu fie știrbite libertatea, autonomia, independența, ataraxia. Plăcerile mesei sau ale patului, estetice sau altele, cu condiția să nu fie necesare, pot fi satisfăcute în voie dacă nu provoacă vrea alienare ori vreo bulversare a sufletului și a trupului. Epicurismul hedonist roman nu contrazice versiunea ascetică greacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
propune, pe de o parte, o teorie lărgită a artelor frumoase, iar pe de altă parte, un îndemn cetățenesc într-o opoziție mai puțin radicală cu cetatea. în chestiunea esteticii, Epicur îndepărtează artele frumoase ca fiind inutile pentru ajungerea la ataraxie. Dorințe naturale îmie îmi par a fi mai degrabă nenaturale...) și nenecesare, ele nu intră nicidecum în discuție cînd e vorba de conducerea individului spre seninătate. în plus, poezia redusă la cea a lui Homer e considerată detestabilă deoarece este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Sferelor sau Armonia platoniciană a Sufletului sunt categoric opuse teoriei jubilatorii asupra muzicii pe care o formulează Philodemos. Bineînțeles, Epicur păstrează tăcerea asupra acestui punct. înțelegem însă ușor de ce condamnă muzica, de vreme ce aceasta nu prezintă niciun interes direct în realizarea ataraxiei. Scopul muzicii nu este acela de a elimina temerile, de a reduce tulburările, așa că ea nu prezintă niciun interes în economia epicuriană de început. în Grădină nu vom avea muzicieni... în mod straniu, Epicur li se alătură lui Pitagora și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
muzica, dar și poezia și retorica îi permit lui Philodemos să se emancipeze față de critica epicuriană originară vizând artele, cultura, cunoașterea marginală sau exterioară în raport cu efortul de asceză filosofică. Nici poezia nu prezintă un interes esențial pentru a ajunge la ataraxie. în schimb, ea oferă ocazia unor forme frumoase pentru idei frumoase: elegiacii romani își vor aminti de acest lucru - Horațiu, Catul, Tibul, Properțiu -, dar și Philodemos, care scrie pentru protectorul său Piso un text politic în versuri, Despre foloasele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de la o lume la cealaltă, efectuând așadar traseul de la est la vest, epicurismul părăsește meleagurile aspre ale filosofiei care disprețuiește chestiunea cetății, pentru a ajunge în niște ținuturi unde pasiunea politică este trăită la modul incandescent și fundamental. -11- O ataraxie politică. înainte de a interveni pe terenul politic prescriptiv, Philodemos efectuează o critică în toată regula a politicii. Schimbarea de orientare are loc întotdeauna în spiritul unei depășiri a învățăturii lui Epicur, dar și al păstrării ei. Ne situăm dincolo de circumspecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de toate zilele, trebuie să imaginezi o terță opțiune și să crezi în posibilitatea de a infuza filosofie în politică. Pentru că cea mai bună politică se definește ca fiind cea care înlesnește cel mai mult practicarea activității înțeleptului și realizarea ataraxiei. Să lăsăm așadar politica politicienilor, dar să încercăm să-i instruim, să-i facem mai buni dându-le măcar o spoială de filosofie. Busturile oamenilor politici care ornează Vila Papirusurilor nu sunt alese la întâmplare. Este vorba de monarhi elenistici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o listă de calități ale Regelui ideal -, dar și ale sfetnicului său, sub ale cărui trăsături îl recunoaștem... pe Cicero! Cea mai bună politică trebuie să permite practicarea unei etici epicuriene: Regele va încerca așadar să realizeze un fel de ataraxie statală. Nici tulburări sau războaie, nici nedreptăți, despotism, tiranie și arbitrar, nici foamete sau mizerie, nici violențe, ci o atmosferă senină în cetate, care să facă posibilă o existență personală și individuală desfășurată în tihnă. Favorizând pacea socială, el va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
său pesimism, asupra zugrăvirii în culori întunecate a realității, asupra disperării sale, asupra temperamentului său de sinucigaș î!), în timp ce poemul celebrează unele logici ale fericirii cum ar fi dreptul, muzica, tehnica, libertinajul - asupra cărora voi reveni. -12- Avantaje ale naufragiilor. Ataraxia greacă trece greu în latină - dolor absit, zice textul îII, 18), dar ideea rămâne: e vorba de a realiza absența tulburărilor, de a elimina durerea, de a termina odată cu spaimele, îndeosebi cu spaima de moarte, care împiedică dezvoltarea unui hedonism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu ceea ce afirmă critica, întotdeauna preocupată să asociezea plăcerea cu supunerea imediată față de pruriturile senzuale. Edificarea hedonismului implică această artă a suferinței. Pentru a evidenția avantajele ataraxiei, Lucrețiu scrie cîteva zeci de versuri - îII, 1-61) - intrate în antologia capodoperelor istoriei ideilor la rubrica Suavi mari magno. Textul, deoarece pune în scenă plăcerea de a asista de pe uscat la tribulațiile unui echipaj luptîndu-se cu o mare dezlănțuită, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
rigoarea și auteritatea Magistrului. Devenind roman, epicurismul nu trădează spiritul filosofiei, ceea ce este important. Ce putem spune despre acest spirit? O plăcere nu este nici bună, nici rea în sine, ci numai relativ la o finalitate: edificarea autonomiei individuale și producerea ataraxiei. Dacă satisfacerea unei dorințe, oricare ar fi ea - naturală sau nu, necesară sau nu -, nu duce la o alienare, atunci ea e legitimă. Este cazul sexualității, pe care Lucrețiu n-o condamnă în sine, ci numai dacă impietează asupra seninătății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei ce caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care lasă urme. Băiatul cu forme feminine delicate - Lucrețiu nu exclude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
său. Nu mai suferi că trăiești într-un trup părăsit de ceea ce-l tulbura. în mod evident, Diogene face din necesitate o virtute, dar stingerea puțin câte puțin a instinctului vieții seamănă până la confuzie cu realizarea definitivă și naturală a ataraxiei. Filosoful epicurian laudă meritele acestei existențe supuse de-acum înainte purei plăceri de a fi, fără niciun fel de parazitare... De unde o elogiere a ceea ce numesc latinii otium: utilizarea timpului liber de care dispunem pentru edificarea de sine ca singularitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]