157 matches
-
rigoarea și auteritatea Magistrului. Devenind roman, epicurismul nu trădează spiritul filosofiei, ceea ce este important. Ce putem spune despre acest spirit? O plăcere nu este nici bună, nici rea în sine, ci numai relativ la o finalitate: edificarea autonomiei individuale și producerea ataraxiei. Dacă satisfacerea unei dorințe, oricare ar fi ea - naturală sau nu, necesară sau nu -, nu duce la o alienare, atunci ea e legitimă. Este cazul sexualității, pe care Lucrețiu n-o condamnă în sine, ci numai dacă impietează asupra seninătății
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei ce caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care lasă urme. Băiatul cu forme feminine delicate - Lucrețiu nu exclude
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
său. Nu mai suferi că trăiești într-un trup părăsit de ceea ce-l tulbura. în mod evident, Diogene face din necesitate o virtute, dar stingerea puțin câte puțin a instinctului vieții seamănă până la confuzie cu realizarea definitivă și naturală a ataraxiei. Filosoful epicurian laudă meritele acestei existențe supuse de-acum înainte purei plăceri de a fi, fără niciun fel de parazitare... De unde o elogiere a ceea ce numesc latinii otium: utilizarea timpului liber de care dispunem pentru edificarea de sine ca singularitate
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o hermeneutică a subiectului pentru a numi efortul individului de a se modela pe sine prin intermediul filosofiei. Pentru Diogene, fericirea presupune câteva imperative categorice: să ai o activitate redusă, să eviți să te angajezi în probleme supărătoare și periculoase pentru ataraxie, să nu întrepinzi nimic care să fie peste puterile tale. Atunci vine înțelepciunea și, odată cu ea, liniștea, semnul ei. Această seninătate a trupului și a sufletului capătă formă, se incarnează, mai bine-zis, într-un fragment în care Diogene din Oenanda
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
broască, câine, cocoș, maimuță, măgar, muscă, pește masturbator, pisică, porc, purcel, rândunică, scrumbie, șarpe, șoarece, tăun, țap, Contraistorie Erori în privința lui Epicur, în privința termenului de epicurian, în privința gnosticilor, în cel privește pe Montaigne, în ce-l privește pe Valla Epicurism ataraxie, bucurie, creștin, goliarzi, Grădină și asceză, apă, Edenului, lui Epicur, și inițiere, paradisului, și picătură, personaj conceptual, transcedentală, opus creștinismului persistență, plăcere în acord cu natura călăuză a virtuților, ca bine suveran, Erezii. bibliografie, docetism, și credință, hedoniste, texte păstrate
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
morala, și Pavel, și Petru, și plăcerea, reputația sa, scrierile sale, teoria sa, și trupul, și Vasilide, VALENTIN și elecțiunea, și materia, și metafizica, și trupul, Secte gnostice barbeliți, barbelognostici, berboriți, coddieni, eușiți, fibioniți, levitici, nicolaiți, ofiți, stratiotici, zaheeni HEDONISM ataraxie binele suveran, creștină, epicuriană, plăcere adevărată, bucurie, - contract hedonist, creștin, dorințe consumate, detestate, naturale și necesare, fericire a apropierii de Dumnezeu, și asceză, și ataraxie, creștină, la Erasmus, și înțelepciunea, la Montaigne, și lumea din umbră, și sexualitate, și lumea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
trupul, Secte gnostice barbeliți, barbelognostici, berboriți, coddieni, eușiți, fibioniți, levitici, nicolaiți, ofiți, stratiotici, zaheeni HEDONISM ataraxie binele suveran, creștină, epicuriană, plăcere adevărată, bucurie, - contract hedonist, creștin, dorințe consumate, detestate, naturale și necesare, fericire a apropierii de Dumnezeu, și asceză, și ataraxie, creștină, la Erasmus, și înțelepciunea, la Montaigne, și lumea din umbră, și sexualitate, și lumea de apoi medieval, plăcere în acord cu natura, aritmetica plăcerilor, și asceză, binele suveran, carnală, călăuza virtuților, căutată, celestă, creștină, a lui Dumnezeu, și durere
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fără de care locuirea amenință să devina tocmai opusul ei, adică un frământ neliniștit perpetuat de ostilitatea mediului, o cantonare în neospitaliere suspiciuni devoratoare de tihnă. Numai că la neliniște cele două tabere rămâneau foarte inegal adaptate, ceea ce explică de ce ispitirile ataraxiei erau departe de a dobândi recunoașterea unanimă a puterii lor (dealtfel, poate, în genere supraestimate). Pentru cei mai mulți, abia când adversitatea înconjurătoare pare să somnoleze, sau măcar să se mențină în limite previzibile, voluptățile locuirii devin explorabile și luxul vulnerabilității poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
sistem" de viață bine articulate. Dacă ideologia este, am văzut, liberală, "sistemul de viață" se bazează pe principiul epicureic al evitării suferinței și excesului, în maniera unui horațianism mai auster, de nuanță stoică. Iar "filozofia" aceasta practică, având ca scop ataraxia ("liniștea definitivă și voluntară"), se rezumă la câteva norme simple de conduită: economia forțelor în vederea conservării energiei vitale, refuzul pasiunii și al "emoțiilor violente". Atât. Și, cum zbuciumul din amor s-a dovedit a fi o "durere sterilă", intelectualul convertit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
argint în verzii codri, norii straturi argintoase) pe lângă zăpada norilor și flori de neauă de asemeni raze vegetale, dominarea albului (luna e albă, pieptul ei e alb, asemeni cu virgina zapada, norii, razele albe învăluie formele terestre) se finalizează în ataraxia duioșiei pe pământ, a plutirii onirice. Sublimarea senzualității printr-un eros platonician apropiat viziunilor lui Novalis, deși marcat la Eminescu de persistența conturului carnal, apropie viziunea reginei lunare de imaginea fugară a iubitei terestre, care fulgera visul poetului prin angelica
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
și „agape”, iubirea față de Dumnezeu, întâlnit la Blaga sub masca Marelui Anonim. Experiența iubirii este cu atât mai interesantă cu cât s-a format într-un mediu socio-istoric tensionat, curmat de orice urmă de sentiment pașnic, de orice stare de ataraxie, un mediu dominat de contraste. Iubirea nu mai este cenzurată. Intră adeseori în conflict cu normele impuse de societate sau cu moralitate, cu valorile religioase interiorizate. O primă ipostază a iubirii este creionată de Bacovia în poezia Decembre. Dragostea este
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
exista. Blaga surpinde materialitatea lumii care este mistuită de accederea la Eros. Erosul este o altă ipostază a cunoașterii luciferice, căci presupune risc, zdruncinare, dizolvare a cuplului; provoacă o criză „de foc”, răpind echilibrul, susținând integrarea în mister. Agape păstrează ataraxia primordială, reprezentând aspectul relațional-valoric al cunoașterii paradisiace. Așadar, dragostea la Blaga este nedespărțită de cunoaștere, nucleul filosofiei sale. Misterul sentimentului este exaltat, potențat, descătușând sufletul din materia impusă la naștere. În artă, expresionismul se manifestă prin picturi abstracte sugerând tumultul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
vedere sau de a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... 10 Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult în urmă caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze tot ce separă această definiție a plăcerii ca produs al ascezei de abandonul grosier în lumea satisfacțiilor animalice și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în izolare, frugalitate și sobrietate, austeritate, sărăcie. De ce ar neglija cineva în așa măsură conținutul gândirii epicuriene și ar face-o să exprime contrarul a ceea ce spune ea de fapt, dacă nu din cauza unei repulsii față de însuși principiul hedonismului? Desigur, ataraxia epicuriană seamănă foarte mult cu fericirea asceților, cu binele suveran al celor care renunță, însă o trăsătură a doctrinei marchează diferența, și ea este una importantă: refuzarea durerii, lupta contra suferinței. Pentru că ura față de trup propovăduită de Platon, iar mai
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
o angajează pe calea satisfacerii dacă și numai dacă suma neplăcerilor nu o depășește pe cea a plăcerilor. Ceea ce bucură pe moment va fi recuzat dacă presupune un preț ce va trebui plătit ulterior. Orice plăcere care pune în pericol ataraxia este declarată indezirabilă și ca trebuind îndepărtată. Renunțarea, privarea se numără printre căile de acces la plăcere când aceste alegeri permit păstrarea păcii sufletului, a liniștii trupului, a armoniei și echilibrului obținute prin efortul îndreptat asupra propriei persoane. În aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
puțin sumar decât cred detractorii lui. 12 Cinetică, dinamică, catastematică? În mod obișnuit, istoria filosofiei reține faptul că Epicur opta pentru o plăcere imobilă, statică, în repaus, pe când Aristip din Cirene practica o plăcere dinamică. De o parte, Epicur și ataraxia sa: absența tulburărilor, lipsa suferinței, a durerii, negarea negației - în termeni tehnici: aponia; de cealaltă parte, Aristip și plăcerea permanentă stipulată de el, fără limite, activă, voluntară. O plăcere definită negativ în Grădină: să nu suferi, să nu te temi
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dinamice; la fel, filosoful risipei și al sănătății depline, în măsura în care propune o metodă filosofică pentru a ajunge la plăcere, nu trăiește asemenea animalelor, doar în dimensiunea imediată a timpului. Epicur cunoaște cinetica jubilării. Aristip nu ignoră plăcerile unui fel de ataraxie sau de aponie, prezentate îndeobște ca niște mărci epicuriene. Se opun mai degrabă două temperamente decât două concepții radical antinomice: e suficient, pentru a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în cetate se află viața contemplativă a gânditorului preocupat să-și făurească existența ca pe o operă de artă echilibrată, armonioasă, autosuficientă. Alternativa Epicur/Zenon formulează, în spațiul filosofic chiar, alegerea între bucuria de a trăi epicuriană și austeritatea stoică, ataraxia individuală și sensul statului, gândirea greacă și rațiunea latină. Aceeași remarcă și în ceea ce privește cuplul Hermarh/Demostene, care permite punerea în scenă, față în față, a vieții private a înțeleptului și a vieții publice a oratorului implicat în viața cetății. Ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
el încearcă să devină ceea ce este! Dar gândirea lui nu condamnă plăcerea în sine. Desigur, el nu poate suporta doze masive și va celebra așadar doza homeopatică, dar nu interzice alte formule: numai să nu fie știrbite libertatea, autonomia, independența, ataraxia. Plăcerile mesei sau ale patului, estetice sau altele, cu condiția să nu fie necesare, pot fi satisfăcute în voie dacă nu provoacă vreo alienare ori vreo bulversare a sufletului și a trupului. Epicurismul hedonist roman nu contrazice versiunea ascetică greacă
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
propune, pe de o parte, o teorie lărgită a artelor frumoase, iar pe de altă parte, un îndemn cetățenesc într-o opoziție mai puțin radicală cu cetatea. În chestiunea esteticii, Epicur îndepărtează artele frumoase ca fiind inutile pentru ajungerea la ataraxie. Dorințe naturale (mie îmi par a fi mai degrabă nenaturale...) și nenecesare, ele nu intră nicidecum în discuție când e vorba de conducerea individului spre seninătate. În plus, poezia redusă la cea a lui Homer e considerată detestabilă deoarece este
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Sferelor sau Armonia platoniciană a Sufletului sunt categoric opuse teoriei jubilatorii asupra muzicii pe care o formulează Philodem. Bineînțeles, Epicur păstrează tăcerea asupra acestui aspect. Înțelegem însă lesne de ce condamnă muzica, de vreme ce aceasta nu prezintă niciun interes direct în realizarea ataraxiei. Scopul muzicii nu este acela de a elimina temerile, de a reduce tulburările, așa că ea nu prezintă niciun interes în economia epicuriană de început. În Grădină nu vom avea muzicieni... În mod straniu, Epicur se alătură lui Pitagora și lui
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
muzica, dar și poezia și retorica îi permit lui Philodem să se emancipeze față de critica epicuriană originară vizând artele, cultura, cunoașterea marginală sau exterioară în raport cu efortul de asceză filosofică. Nici poezia nu prezintă un interes esențial pentru a ajunge la ataraxie. În schimb, ea oferă ocazia unor forme frumoase pentru idei frumoase: elegiacii romani își vor aminti de acest lucru - Horațiu, Catul, Tibul, Properțiu -, dar și Philodem, care scrie pentru protectorul său Piso un text politic în versuri, Despre foloasele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de la o lume la cealaltă, efectuând așadar traseul de la est la vest, epicurismul părăsește meleagurile aspre ale filosofiei care disprețuiește chestiunea cetății, pentru a ajunge în niște ținuturi unde pasiunea politică este trăită la modul incandescent și fundamental. 11 O ataraxie politică. Înainte de a interveni pe terenul politic prescriptiv, Philodem efectuează o critică în toată regula a politicii. Schimbarea de orientare are loc întotdeauna în spiritul unei depășiri a învățăturii lui Epicur, dar și al păstrării ei. Ne situăm dincolo de circumspecția
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de toate zilele, trebuie să imaginezi o terță opțiune și să crezi în posibilitatea de a infuza filosofie în politică. Pentru că cea mai bună politică se definește ca fiind cea care înlesnește cel mai mult practicarea activității înțeleptului și realizarea ataraxiei. Să lăsăm așadar politica în seama politicienilor, dar să încercăm să-i instruim, să-i facem mai buni dându-le măcar o spoială de filosofie. Busturile oamenilor politici care împodobesc Vila Papirusurilor nu sunt alese la întâmplare. Este vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
o listă de calități ale Regelui ideal - dar și ale sfetnicului său, sub ale cărui trăsături îl recunoaștem pe... Cicero! Cea mai bună politică trebuie să permită practicarea unei etici epicuriene: Regele va încerca așadar să realizeze un fel de ataraxie statală. Nici tulburări sau războaie, nici nedreptăți, despotism, tiranie și arbitrar, nici foamete sau mizerie, nici violențe, ci o atmosferă senină în cetate, care să facă posibilă o existență personală și individuală desfășurată în tihnă. Favorizând pacea socială, el va
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]