157 matches
-
Eminescu a vrut să cuprindă întinderea cunoașterii omenești. Cu geniul și cu inimaginabila sa putere de muncă el nu s-a mulțumit să fie poet, prozator, dramaturg, a pătruns în gândirea filozofică, a cercetat istoria, a dezlegat sanscrita, egiptologia și ataraxia greacă dar și economia românească, elementele sociale, exprimate cu atâta dezinvoltură în imensa serie de articole gazetărești. Până a ajunge la cultura universală el s-a hrănit din cultura străbunilor săi. De acest lucru a profitat cu orice prilej, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Între el și Nichita exista un conflict surd pe care nu am putut să-l aplanez! -, În calmul său aparent și oarecum dezabuzat, mi-a indicat mi-a transmis, aproape!, acea stare umană care trece dincolo de frică și groază: apatia, ataraxia corpului social care, mi-am dat atunci seama, era scopul ultim; „triumful!”, de fapt, al oricărui regim totalitar. O renunțare totală la orice formă a luptei sau a Împotrivirii, În indiferent ce formă, și o supunere - o supunere nu față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
esențial și permanent al educației morale a omului (Seneca, Epictet, Marc Aureliu, Malebranche, L. Ollé-Laprune, N. Berdeaev, G. Bastide, M. Boigey, R. Déscartes). Morala vechilor greci punea în valoare trei principii care priveau direct starea sufletească: autarkeia sau principiul independenței, ataraxia sau liniștea sufletească și aponia sau absența suferinței. Morala stoicilor, îndeosebi prin L.A. Seneca, scotea în evidență importanța liniștii sufletești (tranquilitate animi) și a echilibrului sufletesc, specific înțeleptului (constantia sapientiorum), pentru sănătatea mintală. Creștinismul a adus cu sine o adevărată
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
pe dinamismul afectiv. Ipohondria e o feudă de iraționalitate, Închistată Într-o personalitate normală. Un atac nervos e ca un scurtcircuit. Dată fiind puterea acaparatoare și perturbatoare a pasiunii, o condiție obligatorie pentru uzul rațional al inteligenței pare a fi ataraxia sau apatheia, suprimarea dorinței. Am văzut deja că acest lucru nu e adevărat. Până și cel mai strict budist care se străduiește să elimine dorința jinduiește, de fapt, să Îndepărteze durerea. Emoțiile influențează cunoașterea, dar și invers. Activitatea noastră conștientă
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
deconspirarea finală: Se insinuează cu finețe sugestia naturii schizoide a personalității scriitorului de factură romantică, însă identificarea geniului cu nebunia aparține tot fondului de Ťidei curenteť care domină mentalul colectiv, gândirea de serviciu a epocii. E mult Schopenhauer prin preajmă, ataraxia și Nirvana parvin direct din textele sale, dar asta nu presupune obligatoriu frecventarea lor de către Caragiale: multe din ideile asociate condiției geniului (solitudinea, nefericirea, superioritatea, neînțelegerea de către contemporani, inadaptabilitatea la regulile lumii meschine și prozaice) sunt anterioare scrierilor autorului Lumii
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
sunt bun de ceva mai presus decât neîmpăcată viață a mea. poezia scrijelată cu briceagul sacade amare (latinitate amară) degetele de plumb - otravă picurată - nu impregnare! atavice ritmuri percep - sfâșiere zangăt sacade amare - tu plecat chiar pentru o clipă în ataraxie le silabisești în preajmă ziggurate de mucava lepra zidurilor din nou - București Percep. da. pasul tău vagabond mituit de iluzie - iată - rolele au zăngănit în creierul meu au imprimat traiectoria lor ciudată situație aproape cinică dacă nu ar fi tandră
Tatiana Rădulescu by Tatiana Radulescu () [Corola-journal/Imaginative/10343_a_11668]
-
admirator al Scrisorilor. Ele curg în "ritmuri grele și largi, cum se cuvine pentru niște vedenii cosmice sau pentru întîmplări de veacuri ale istoriei" și, mai departe: "unicele lucruri ce se desprind frumoase din imensa deșertăciune rămîn luna și liniștea". Ataraxia ca năzuință și "efectul de lună" eminescian se regăsesc și în această memorabilă definiție a metaforei la Blaga: "eu, cu lumina mea, sporesc a lumii taină - / și întocmai cum cu razele ei albe luna / nu micșorează, ci tremurătoare / mărește și
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
sau măcar prin vreun gest uman cunoscut, căci toate mesajele păreau a fi telepatic transmise sau, oricum, printr-un mod aflat dincolo de puterea mea de percepție). Totul părea ca un centru diriguitor, marcator de destine ■ acceptate însă cu seninătate și ataraxie, fără vreo urmă de protest sau de nemulțumire din partea siluetelor acelea eterice. Eu - scormonind acum prin această anamneză, (care mă obsedează tot mai mult de un timp) - îmi dau seama că n-am înțeles nimic, atunci, din jocul acela, totuși
Revelație nocturnă by Eugeniu Nistor () [Corola-journal/Imaginative/6014_a_7339]
-
ea însăși decît ca o ironie, adică un mod invers al afirmării personalității. Să vedem cum anume. întregul discurs în cauză e clădit pe nisipurile mișcătoare ale unui relativism generalizat, ale unei lunecoase incredulități care exprimă fața modernă a scepticismului. Ataraxia urmărită de scepticii antici, realizabilă în concepția lor prin ,dedogmatizarea" vieții, a trecut în epoca noastră într-o anxietate generată tocmai de suspectarea certitudinilor, de treptata lor abolire. Răspunsul la acest vid al încredințărilor ferme este nu doar intensificarea pînă
Între slăbiciune și forță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11003_a_12328]
-
Universității București), își începe pledoaria prin a face elogiul unicității, al propriei subiectivități; așa se și explică înfumurarea, paradoxul și poliloghia ca blazon, desfătare și dicțiune. Deocamdată. în postura de student la Matematică prin 1996, somnolează în "cea mai deșănțată ataraxie", cultivându-și când e treaz vocația de saltimbanc grațios și sentimental (,intens viu"). Cititorul trebuie să fie precaut în privința calificativelor cu care se împroașcă naratorul, de la maniac, nevropat până la amoral, teribilist-psihedelic. Important este că nu se ia în serios și
Măști și farse by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/10354_a_11679]
-
lua caracter revoluționar și ră-mînînd la compromis." Călinescu oscila între evitarea realității prin diferite strategii comportamentale și scriitoricești și implicarea în viața cetății, crezînd printre altele că "orice rău este înlesnit de abstinența intelectualului Ťde la răspunderea vieții publice, de ataraxia voluntarănť." În orice caz, nu de apărare are nevoie Călinescu, ci de studii atente, fără supralicitări, fără exagerări și patetisme. Călinescu nu e un critic obscur, aflat în pericolul de a fi uitat și nici greșit evaluat. Construcția sa fundamentală
În apărarea lui Călinescu? by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/8122_a_9447]
-
să sărute icoanele, cît despre bătut metanii nu încape vorbă), pentru ca apoi să acuze resemnarea omului care simte că împrejurările sînt mai puternice decît el. Etapele prin care trece sunt tipice pentru sindromul intelectualului atins de acedie: furia frustratului, apoi ataraxia învinsului și apoi senzația caracteristică de înstrăinare lucie, dată de neputința de a-și găsi locul și de a pricepe ce Dumnezeu caută acolo. Perplexitatea aceasta îi provoacă reacții de copil răsfățat: zdruncinăturile camionului îl irită, lipsa cafelei matinale îl debusolează
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
apărut, de această dată, ca o coborâre în infernul conștiinței individuale, distorsionată de viață într-un regim opresiv. Metode diferite, care merg de la tortură psihică (teroare, suspiciune, îndoctrinare) la cea fizică (frigul, subalimentația) au ca efect uniformizarea, îndobitocirea, instalarea unei ataraxii în deplină opoziție cu lozincile mobilizatoare. Exteriorul generează modificări ale interiorului, contribuind la alienarea individului. Un decor ostil, orwellian, de era atomică - asa arata capitala României în plină iarnă: vântul care șuiera prin scheletele "ctitoriilor" de tot felul, maidanele acoperite
Orasul fără puncte cardinale by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17534_a_18859]
-
Ceea ce trebuie ei să recupereze sunt glasurile firești, care au evadat din subterană și au depășit urletul. Trecerea de la urlet - via tăcere - la glasul regăsit este mai dificilă decât trecerea de la glas normal la urlet. În acest sens, apatia și ataraxia fostelor victime trebuie înțeleasă în consonanță cu glasul lor pierdut. Uneori, victima știe că trebuie să tacă, deși îi vine să urle de durere: sonoritatea sa îndurerată ar stimula cruzimea supliciatorului, de aceea își mușcă buzele și limba, dar nu
LIMBAJELE DURERII by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16576_a_17901]
-
el privește lumea înconjurătoare cu o atenție concentrată, încercând să-i descopere semnificațiile ascunse, structurile inaparente. Operație deloc simplă, executată în cercuri concentrice ale comprehensiunii. Apare o disparitate între eul melancolic al omului (dispozițiile lui tulburi, alternanțele de curiozitate și ataraxie, avânt și recul interior) și modul său atât de meticulos, elaborat, articulat de a pune și a urmări probleme de ordin cultural. Impresionează, literalmente, efortul cerebral prin care nonsensurile, aleatoriul existențial și capriciile divine sunt integrate într-un model moral-intelectual
Viață rescrisă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10738_a_12063]
-
este ființa când n-o vede nimeni. Erau, mai mult, agenții ei, spionii ei, avanposturile ei în lumea cea albă. Prin ochii lor adesea întredeschiși, prin care zăreai o cornee supurîhdă, erai pândit de moarte și agonie, sau doar de ataraxia măreață-a nimicului. Nu știam atunci că orbii, aparent frați de-o mamă și-un tată, sânt de fapt de multe feluri, și că orbirea este obiectul unei taxinomii dezvoltate. Am văzut mai târziu, închiși în mari cilindri cu spirt
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ținea în transă minute-n șir, până când un nor o dizolva și suprafața lentilei devenea iar pânza strălucitoare a unui miniaturist, cuprinzând Bucureștiul în ochiul de pește al sticlei reci. De fapt, așteptam norn, oncît de adâncă ar fi fost ataraxia punctului de lumină. Acolo, între lada de la studio și caloriferul de sub fereastră, vedeam atunci cum orașul se adună-n len-tua, desenat cu un vârf de peniță infinit de subțire și colorat delicat, dar scânteietor, cu creioane Hardmuth, cu propriile mele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
a fost pe rând (sau aproape) metresa unui duce, a unui conte, a unui tenor și apoi nevasta unui bancher. Nu mai e dicționar. E un roman în notații sugestive. Dar azi am recitit paginile lui Diogen Laerțiul despre Epicur. Ataraxie. "Apatie"... Frica de acțiune a omului lipsit de energie impulsivă... Teroarea de răspundere a intelectualului prea lucid și prea mult preocupat de urmările faptelor lui. Decadența Greciei. Antipodul "bestiei blonde". "L'homme, ivre d'une ombre qui passe, porte toujours
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
într-o tabără, unde am fost în vacanța dintre clasa a treia și a patra. Eram cazați în niște pavilioane lungi cu dormitoare de treizeci de copii, tot complexul fiind așezat în mijlocul unei păduri. Acea pădure, cu magia ei, cu ataraxia vegetației nesfârșite, cu miile de forme ale trunchiurilor, rădăcinilor, putregaiului, cu bolțile rarefiate, cu dârele de lumină căzând printre frunzele transparente, este unul dintre locurile cele mai fermecătoare în care am fost vreodată. Umblam toată ziua prin pădure, ciopleam corăbioare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dureroase decât cele comise de incendiatorii și torționarii de odinioară. Întrucât nimic nu este mai repugnant decât indiferența față de cărți. Cei care ard, împușcă ori fecalizează cărți sunt niște oameni bolnavi. Dar cei care le distrug încetul cu încetul, din ataraxie și indiferență, sunt cât se poate de normali. Din păcate. BUCUREȘTI FAR WEST Marea armonie Daniel CRISTEA-ENACHE Cu ceva vreme în urmă, mă arătam sceptic la una dintre edițiile Târgului „Gaudeamus“. Văzând atâtea cărți la un loc, și toate decretate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
la cele petrecute peste zi. Într-o seară s-a încăpățânat să rămână la mașina de scris, să-și aștearnă măcar gândurile. Nimic premeditat, dar era convins că poate fi o soluție pentru neliniștile lui de peste zi, un fel de ataraxie stoică. N-ar fi de mirare, chiar dacă nu și-a spus-o niciodată, să-l fi îndemnat și lecturile preferate, Seneca, Marc Aureliu, Montherlant și alții de felul lor, pentru care înjosirea Îistorică în cazul lor) poate fi înfrântă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
perioadă foarte fericit cu hașiș, pe care orientalii îl numesc kief. Nu îmi mai simțeam corpul ; legăturile materiei și ale spiritului erau desfăcute ; mă mișcam doar prin voința mea într-un mediu care nu opunea rezistență”. Este o stare de ataraxie (gr. a-tarhe = „fără tulburare”) pe care și Gautier o asociază cu Paradisul : „îmi imaginez că astfel trebuie să acționeze sufletele în lumea înmi- resmată unde vom merge după moarte” (Théophile Gautier, Le Club des Hachichins, 1846). Thomas De Quincey vorbea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
se satură să spere în eliberarea de suferințe, devenind optimist. Devorează-te pe tine însuți, și cum plăcerea de a te devora va fi înecată și neutralizată de durerea de a fi devorat, vei ajunge la echilibrul sufletesc desăvârșit, la ataraxie; nu-ți vei fi decât un simplu spectacol pentru tine însuți. — Și tocmai tu, Víctore, tocmai tu îmi vii cu toate astea? — Da, Augusto, tocmai eu, eu, eu! — A fost o vreme când nu gândeai într-o manieră atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
între decadentism și simbolism, contactul cu colecțiile revistelor franceze postsimboliste Akademos și La Plume, cu literatura unor autori „revoluționari” precum Whitman și Gorki (expresiv evocate în memoriile Claudiei Millian-Minulescu) mărturisesc despre un intens „spirit de frondă la adresa vechii literaturi”. Elogiul ataraxiei artistice din articolul „Dhvani” - publicat de O. Densusianu în numărul 3 al Revistei celor l’alți - face notă discordantă în raport cu entuziasmul rebel al manifestului din primul număr. Iar medalioanele însoțite de traduceri dedicate lui Albert Samain, Lautréamont, Rimbaud și Villiers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putem eluda, În exercițiile noastre intelectuale, propriile trăiri și sentimente, experiența de viață, perioadele traversate și Încercările prin care am trecut. Sau care au trecut prin noi. Eu, unul, sunt Înclinat să-i dau dreptate acelui polonez, să știți. Obiectivitate, ataraxie - frumos, foarte frumos, dar și posibil? Nu sunt convins. Dacă n-am fi făcuți din carne și sânge, poate, cine știe...? Omul nu este Însă Dumnezeu, să uite și să ierte totul; are niște limite dincolo de care nu poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]