64,210 matches
-
văzut tineri seduși. M-am simțit pe o insulă pe care vraja muzicii lui Beethoven, interpretată de Zacharias, mi-a dirijat un moment de viață. Magnetismul princiar a lui Zacharias - în dubla ipostază, de pianist și de dirijor - m-a atins. Nu sînt specialist. Interpretarea lui, în cele două roluri mai sus amintite, viziunea complexă asupra concertelor pentru pian ale lui Beethoven, dimensiunea acestei integrale, structurată pe două nopți cred că se definește aparte. Într-un moment spiritual, cumva intim, într-
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
pe două nopți cred că se definește aparte. Într-un moment spiritual, cumva intim, într-un sentiment de solidaritate și de apartenență la o comunitate. Chiar minoritară. Dar pe care o ai reprezentată concret, în proximitate, pe care o poți atinge, ca să poți urla apoi "este!". Pentru două nopți, nu m-am mai simțit rătăcită. Nici singură, cum mă simt de atîtea ori, de atîtea ori. Am venit pregătiți pentru această întîlnire. Și ea, chiar s-a produs. Într-o atmosferă
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
viselor). Lui A.K. îi va fi ciudă că, inhibat de sfială, va rata comunicarea ce va aluneca în banal și derizoriu. Ce ghinion! Pe T.M. îl venera, citise pe nerăsuflate Casa Buddenbrook și Muntele vrăjit, fusese uluit de culmile atinse în înțelegerea tipologiilor, în inventivitatea fabulației, în miza discursului narativ. Față în față cu marele om, tatonând sfera de sus a creației, s-a simțit invadat de același simțământ de crispare, nu putea decât să se bâlbâie, să mormăie ceva
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
asupra autoreclamei, au tânjit după succesul literar. Stăruința depusă fără jenă, până la ridicol, contravine însă delicateții și enormei sensibilități. Cine și-ar fi putut închipui că Proust sau Céline, temperamente atât de diferite, situate la poli opuși, calculau roadele reclamei? Ating astfel un punct vulnerabil în conduita lui T.M. Plec de la ce e normal și perfect îndreptățit. Impresionat de propria performanță prin pătrunderea psihologiilor, prin străbaterea coridoarelor lăuntrice, presupun că naratorul a constatat că posedă un ascendent. El e un aristocrat
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
perspective de emancipare a subiectului ales. E o manifestare cumva departe de interesul public, despre care se scrie ,la gazetă" scurt și cuprinzător; mai mult informație decât cuprindere semnificativă. Simpozioanele pe teme de artă au mai multe șanse de a atinge o oarecare popularitate. Mai ales când ele sunt parte dintr-o exprimare complexă dedicată unui nume simbol: Enescu pentru noi. Mă urmărește de multă vreme un gând absurd, o întrebare fără răspuns: cum ar fi înțeles Enescu acele multe, foarte
Permanențe by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/11260_a_12585]
-
anume peisagistica. Ea este cadrul cel mai larg, orizontul primordial în care viața proiectată simbolic se naște, se consolidează și apoi se diversifică, întocmai ca în scenariul după care viața însăși apare, se dezvoltă și își canalizează energiile pentru a atinge forme optime de manifestare. In acest prim plan al existenței, în peisagistica naturală, deși apar semnele unei umanități vagi și ale unui anumit tip de civilizație, omul explicit, fie într-o formulă generică, sub forma colectivității sau a grupului, fie
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
de altă parte, Flora se apropie oarecum - faptul a mai fost remarcat - de prozatorii sud-americani, de discursul lor violent imaginativ, care poate fi înțeles, de asemenea, ca o provocare la adresa literaturii instituționalizate, cantonate în rețete mai mult ori mai puțin atinse de uzură, ca un pandant, prin urmare, al poeticii ,omului concret". înrudit și cu ,suciții" prozei românești din anii '60, își compune un personaj inconformist, cu o expresie extravagant-bonomă, ca și cum ar conta mai presus de toate efervescența emancipativă, sfidarea bunelor
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
autorului unei asemenea cărți de a cădea în ridicol devine imens. Cu cel de-al șaselea volum din această saga a umanității (precedentele romane ale seriei au fost Anabis, Ecce Homo, Oul de aur, Mîna albă, Vara rece), Axa lumii, atinge perioada din jurul anului 1000. Ne aflăm în zorii Evului Mediu, cînd civilizația europeană este divizată între Roma și Constantinopol, iar actualul teritoriu al României este o imensă gaură neagră. Nimeni nu știe ce se petrece pe aceste locuri. După retragrea
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
romanul M-am hotărât să devin prost. LVR: Cum a fost primită cartea în Franța? MP: Mai degrabă bine, cred c-am avut mare noroc. Mă sperie gândul că romanul îi poate influența cumva pe tineri, sper doar să-i atingă, să-i emoționeze. Pentru mine, scriitorul e aidoma cofetarului; dacă am făcut o prăjitură și oamenilor le place, sunt mulțumit. LVR: Îmi puteți cita câțiva scriitori preferați? MP: Da, îmi plac Julio Cortázar, Graham Greene, Oscar Wilde, Haruki Murakami, Dostoievsky
Cu Martin Page by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/11263_a_12588]
-
și devorându-le cu o înfrigurată ferocitate: ,după ce ucid nu mănânc câteva zile sau mănânc/ cu ochii. o mare scârbă îmi încrețește pielea/ și atunci m-aș jupui de viu. caut un pumn de pământ/ mâinile merg în jos nu ating zgura sunt zile și nopți/ când mănânc lumea care este o plantă amară și atunci/ unde e carnea? unde este pielea cu care mă învelesc/ când soarele e bolnav?/ mi-e frig degetele s-au acoperit cu blăniță - în fața pragului
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
ezitări într-o tradiție, asumând-o și apărând-o în vremi de restriște poetică. Acum nu se mai vede/ ce se aude dar altădată se arăta instantaneu", notează cu o studiată obidă poetul, avertizându-ne totodată: ,noutatea nu mă poate atinge", ,mi-am propus anume să fiu vechi". Diferența față de volumele mai vechi vine din literaturizarea poemelor, cu atât mai vizibilă în vers cu cât autorul o respinge în principiu. Dacă în Fundătura Homer (cea mai bună carte a lui Nicolae
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
mai pot surâde puțin/ iar dacă aș izbucni în râs ar însemna să anulez atâția ani de rețineri/ un timp discret în care chiar inima își joacă plină de pudoare/ ingratul rol al părăsitei/(...) am renunțat/ de atâtea ori să ating capătul/ Să renunț e forța mea" (Prăpastia cu ochi albaștri). De observat cum renunțările în ordine lumească tind să se suprapună cu cele în ordine poetică. Marginalitatea despre care vorbeam nu e, în Folfa, exclusiv socială, cu toate că numeroase versuri configurează
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
wash and go pentru firile perplexe" ori ,Kursk în de sine avariat cântă în vis de atomi kalinka maia oci ciornîi/ judocanului Putin", complet nepotrivite în texte de o mare densitate simbolică. în întregul său, volumul e meritoriu, sub cota atinsă de Nicolae Coande în Fundătura Homer, dar peste nivelul multor autori din prezentul nostru literar.
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
scrisului prin tehnica lui și, astfel, îl omorîm cel mai adesea. Iar dacă mai facem și greșeala de a ridica ștacheta exigenței pînă acolo încît ne jurăm că nu vom publica nimic decît atunci cînd vom fi sigur că am atins perfecțiunea, vom ajunge să murim la propriu, fără să mai apucăm să publicăm ceva. În acest caz, cărțile pe care am fi putut să le scriem încetează de a mai fi un paravan mnezic, adică un filtru al amintirilor și
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
dar citind paginile lui Mircea Berindei, m-a apucat dorul după stațiunea interbelică a artiștilor români. Nu m-am așezat niciodată pe scaun avînd grijă ca șezutul să nu acopere decît jumătate din suprafața lui și spatele să nu-mi atingă deloc spătarul, dar, aflînd educația subînțeleasă de care aveai parte în perioada interbelică, m-a apucat regretul că nu am trăit-o. Nu am văzut niciodată o femeie prinsă într-un corset înalt și țeapăn, menit a-i da siluetei
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
prilejul lansării cărții la Londra. Ideal ar fi să avem mereu acest vis, să fim condamnați la a visa mereu să obținem ceea ce nu avem". Pentru Llosa, ideea de Paradis este strâns legată de încercarea continuă a omului de a atinge perfecțiunea, iar literatura este mijlocul ideal pentru a-i oferi cititorului lumile la care nu are acces. Morgana Vargas Llosa Pe urmele lui Paul Gauguin, în căutarea Paradisului, va pleca, de altfel, romancierul însuși, în anul 2002, însoțit de fiica
Cu Mario Vargas Llosa în paradis by Mariana Sipoș () [Corola-journal/Journalistic/11313_a_12638]
-
comic a eroicului, a caracterului parodic al ,poemaționului", fapt ce i se pare uimitor pentru literatura română începătoare, întrucât, remarcă el, pe bună dreptate, parodia ,este rodul unor epoci de maturitate și chiar de saturație, când temele și stilurile au atins punctul de la care începe decadența". Mai târziu, Grigore Alexandrescu, prin critica clișeelor poeziei arcadice, patriarhale din Epistole, ,anticipează parodiile pe aceeași temă ale lui Caragiale și ofensiva moderniștilor din secolul XX în contra sămănătoriștilor și neosămănătoriștilor", de asemeni, pe G. Topârceanu
Creație și anticipare by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/11304_a_12629]
-
nu se spune, nu se exprimă și nu se figurează mai nimic. Rostul poeziei este, pentru mine, acela de a explora lumea și eul cu o acuitate pe care nici un alt gen literar și nici o altă artă nu o pot atinge. Micile dexterități lexicale, combinarea inteligentă a sintagmelor din fondul cultural comun, biografemele fără miez și învârtirea în jurul unui inesențial rămas așa, netransfigurat: toate aceste ,abilități" de versificare postmodernistă nu pot fi echivalate cu marea poezie. Ea se aproximează și se
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
Micile dexterități lexicale, combinarea inteligentă a sintagmelor din fondul cultural comun, biografemele fără miez și învârtirea în jurul unui inesențial rămas așa, netransfigurat: toate aceste ,abilități" de versificare postmodernistă nu pot fi echivalate cu marea poezie. Ea se aproximează și se atinge prin depășirea acestui nivel agreabil, dar primar; abia vizionarismul unor Mircea Cărtărescu sau Mariana Marin constituie pragul de la care se face, în lirica generației '80, saltul către Altceva. Din această perspectivă privind lucrurile, volumul de debut al lui Dan Coman
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
cu vădite diferențe calitative. În sumarul volumului găsim numai câteva poezii integral reușite: Veștile din Gersa..., 4, Vizită: necunoscuta, În vremea nopții și, surpriză, benignul Trupul anului, 2, în care descoperim și imagini de fericire domestică (,în bucătărie teodora își atinge șușotind picioarele unul de altul/ și cu mici cerculețe se înalță la cer./ carnea de pui plesnește cu mărunte urale în cuptor"). Restul bucăților sunt inegale, cu șerpuiri norocoase, dar și mult moloz liric. Fiindcă tendința tânărului autor e de
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
un câine ,de lapte", mai multe pisici, un liliac, o pasăre de sticlă, o maimuță albastră, un iepure vietnamez: o întreagă menajerie), iar poetul se încurcă în atâtea fire, amestecându-le și mai rău. Limita de jos a volumului fiind atinsă printr-o uimitoare, aproape comică... ploaie de purceluși: ,îmi pândesc mișcările cu mișcări ademenitoare/ în vreme ce în mijlocul cerului/ necontenit/ puii de porc cad din mama tuturor porcilor/ până ce se înnegrește aerul" (Poemul de vară). Se pot furniza destule exemple negative. Cum
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
realizarea marelui Cvartet în do minor de Dmitri Șostakovici, o dramaturgie amplă, o spiritualitate de tip slav excelent portretizată de muzicienii formației pe direcția unui programatism psihologic abil tensionat expresiv. Cred însă că orientarea pe direcția unei expresivități suculente poate atinge limite mai puțin dorite, cele ale unei șarje ce dislocă, spre exemplu, frumusețea simplă a melodiei schubertiene. Muzicieni originari din România am întâlnit și în componența Cvartetului ,George Enescu", muzicieni stabiliți actualmente în Franța și în Olanda. Violoniștii Constantin Bogdănaș
Un florilegiu al evenimentelor muzicale by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/11308_a_12633]
-
pe departe atât de liniștită precum vara, cu festivalul ei de la Mamaia cu tot. E bine că guvernanții s-au bronzat, pentru că se vor distinge mai greu chipurile întunecare de îngrijorare: grevele au început să aibă ritm cotidian, nemulțumirea sindicaliștilor atinge cote alarmante, pe când guvernul își imaginează că impresionează pe cineva prin calmul discursurilor și prin limbajul sfătos al talk-show-urilor. Se lucrează la imaginea exterioară, dar nu se ia seama la presiunea sub care se trăiește în interior. În afara serviciilor secrete
Corupții fără corupție by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11314_a_12639]
-
de polemicile pe care cei doi (mai ales }epeneag) le poartă în viața literară românească. Timpul face ravagii asupra unor oameni care le-au marcat tinerețea și anii exilului. Christinel Eliade, Ion Ioanid, Adriana Georgescu, Theodor Cazaban, Simone Boué sînt atinși de boli care fac dificilă comunicarea. Uneori, Monica Lovinescu trăiește o dureroasă nostalgie. Cîte o stradă veche sau cîte o casă din București ori din Paris îi dă, pentru o secundă, senzația că întoarcerea în trecut este posibilă. Rațiunea îi
Vremea schimbării by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11315_a_12640]
-
acest sens gândea, cred, Leonardo da Vinci când vorbea în Tratatul său de pictură despre la deitŕ dell'arte, adică despre divinitatea picturii, a cărei împlinire, pe care o tenta, părea de la o zi la alta tot mai greu de atins. Subiectul cel mai la îndemână pentru orișice pictor atras de misterul existenței este propria lui figură, și asta în timp ce exercițiul cel mai dificil al vieții rămâne tocmai cunoașterea de sine, o quasi-imposibilitate, după cum ne asigură și Octavian Paler, care vede
O imensă tandrețe by Radu Varia () [Corola-journal/Journalistic/11319_a_12644]