151 matches
-
asociată cu cuvântul.” Obiectul teoriei sensului este „sinonimia formelor lingvistice și analiticitatea enunțurilor; sensurile însele, ca entități intermediare obscure, pot fi foarte bine abandonate.” Enunțurile analitice se împart în două clase: Carnap explică analiticitatea prin inducție completă pornind de la enunțuri atomare. Chiar acceptând această concepție, ea nu explică decât enununțurile primei clase. Enunțurile clasei a doua se reduc la enunțuri logice datorită definiției termenilor. Dar definiția este fie consemnată în dicționare, fie definiție explicativă, fie stipulată (introducerea convențională explicită a unei
Două dogme ale empirismului () [Corola-website/Science/304674_a_306003]
-
a concretizat într-o altă concepție despre cunoaștere anume în pozitivismul logic. Acest dogmatism se referea tot la criteriul adevărului dar nu privind axiome ci privind judecățile singulare. Cunoașterea nu este certă decât în măsura în care ea se concretizează în propoziții logice atomare și se referă fiecare din ele la câte un fapt nedecompozabil deci atomic. Mai mult decât această exigență se cere ca judecățile singulare să fundamenteze judecata în cauză prin inferență, iar în ultimă instanță la baza ei trebuie să stea
Gnoseologie () [Corola-website/Science/299396_a_300725]
-
cel puțin o trăire elementară ca să fie adevărată. Orice alt caz în afara propozițiilor singulare nu poate constitui o propoziție cu sens deci cu valoare de adevărată sau falsă. Deci se exclud și judecățile de cea mai mică generalitate. Nici propozițiile atomare nu sunt atacabile sub raportul valorii de adevăr.
Gnoseologie () [Corola-website/Science/299396_a_300725]
-
formei logice cu forma realității. Astfel, forma logică este comună limbajului și lumii. Tema centrală a cărții este relația limbaj-lume. Black o compară cu relația dintre inspirație și expirație. Sunt trei perechi principale: nume—obiecte, propoziții elementare—stări de lucruri atomare, propoziții compuse—stări de lucruri. Propozițiile elementare conțin nume, iar ele sunt conținute de propoziții compuse. La fel și stările de lucruri atomare care conțin obiecte sunt conținute de stări de lucruri. Obiectul este definit de Wittgenstein ca fiind simplu
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
cu relația dintre inspirație și expirație. Sunt trei perechi principale: nume—obiecte, propoziții elementare—stări de lucruri atomare, propoziții compuse—stări de lucruri. Propozițiile elementare conțin nume, iar ele sunt conținute de propoziții compuse. La fel și stările de lucruri atomare care conțin obiecte sunt conținute de stări de lucruri. Obiectul este definit de Wittgenstein ca fiind simplu (2.02), substanța lumii (2.021), incolor (2.032), stabil (2.027). Prin urmare, obiectele la care se referă filosoful nu sunt cele
Ludwig Wittgenstein () [Corola-website/Science/297773_a_299102]
-
de fapt "diferanța") și diseminarea sunt chiar modalitățile constituirii sensului. Sensul se dă numai prin această mișcare a diferenței. Diferența este originară și nu mai putem căuta nici o explicație în spatele ei. Ea nu are a face cu ideile de distribuire atomară sau de opoziție dialectică, ci este de căutat pe căile împrăștierii și încrucișării, în jocul urmelor, conotațiilor, ramificărilor și răsturnărilor. Această pluralitate nu este dezordine, sau pedeapsă a divinității (apropo de Turnul Babei, a cărui metaforă o utilizează pentru a
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
practică și instinctualitatea de supraviețuire trebuie să îți domine interioritatea. Abia după ce ai străbătut primejdioasele tărâmuri ale unui pericol meditezi asupra lui, însumând retrospectiv toate atributele sale, iar gândirea acțiunii imediate și reflexul lăuntric defensiv, de apărare a propriului ego atomar își pot permite o pauză sufletească, un relax al adăpostirii în sine odihnitoare după efortul unei osteniri radicale. Pasul prin labirint epuizează energia sinelui printr-o promisiune mereu amânată, printr-o făgăduință ce se arată îndepărtându-se totodată precum spectrul
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ca o conștiință ce, la rândul ei, îi simte mișcarea și repausul efemer, călătorul îl percepe pe tovarășul său întru străbaterea depărtărilor drept o oglindă în ceață care, deși nu îl redă fidel, detaliat, îi amintește totuși constant că există atomar, ca punct de viață ce nu a fost anihilat de aruncarea în deschideri vaste. Sentimentul singurătății este înlocuit aici cu cel al coapartenenței la o misiune, la un rost ce solicită efortul înfruntărilor, dar și promite răsplata posibilei atingeri a
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
întreagul peisaj ce îmi purta și învăluia existența înainte de întâlnirea cu prezența chipului iubit, devine acum galaxie amorfă ce gravitează în jurul spectrului de identitate al persoanei de care m-am îndrăgostit. Singurătatea cosmică ajunge să fie o singurătate spirituală, solitudinea atomară, la nivelul exclusiv al unei prezențe, se transformă într-o solitudine bipolară, o solitudine în doi. Înainte de resurecționara întâlnire cu prezența chipului iubit eram un pelerin fără cumulări, deci fără riscul de a pierde ceva semnificativ. Dimpotrivă, trăiam sub zodia
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
unui mecanism de generare. În cazul nostru, setul de reguli cuprinde aserțiuni de genul: "Revoluția Română din decembrie 1989, evenimentele din '89; teroriștii". Ele sînt afirmații categorice, sigure, indubitabile. În formularea lui H.R. Patapievici, regulile sînt "un șir de propoziții atomare de tip aserțiune ontologică" (vezi nota 10, p.199 din volumul nostru Mentalități..., ed. cit.). Între aceste trei reguli, în virtutea unui mecanism de generare, se pot stabili mai multe combinații logice, rezultînd diverse scenarii ale istoriei din decembrie 1989. Totodată
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
de suferințe se dovedește a fi unul dintre rarele mijloace prin care sufletul uman, într-un gest defensiv dramatic, se restrânge la sine, se adună din risipa în fluctuațiile superficialului mundan, își proiectează periferia în esență, se concentrează în nucleul atomar ca sumă a tensiunilor ce-l definesc. Numai dinspre nivelul înfășurării într-un astfel de ghem metafizic se poate determina saltul său în galaxia propriilor adâncuri. Aici, el renaște superior deschizându-se către întinderile lăuntrice nesfârșite și devenind pentru acestea
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
mod extrem de intens. În mijlocul unei dureri trupești acerbe sufletul conștientizează mai profund ca nicicând telurica sa împletire cu soliditatea corporală. Ghimpele care pătrunde și arde sfredelitor deschizând noi adâncimi de mistuire în pulsația caldă a țesuturilor care-și pierd celulele atomare sub impactul sfârtecării ce înaintează decisiv, ascuțișul ce mutilează perturbator liniștea vibrațiilor calme din mecanica bine centrată a trupului dinamic și integru își proiectează întreaga prezență și acțiune, forță negativă și efect în orizontul deschis, în câmpul nesfârșit al spiritului
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a sufletului celui care alege. Și cu cât alegerea sa răspunde mai autentic chemărilor interiorității fiind mai aproape de idealitatea așteptată îndelung,cu atât prietenia ce se între-zărește primește, alături de alte trăsături, și nuanțele unei fraternități și consubstanțialități existențiale. Dinspre unitatea atomară a unei asemenea prietenii neajunsurile și episoadele nefaste ale vieții se relevă a fi ușor de înfruntat și străpuns. Or, din această perspectivă, ruperea unei astfel de unități, determină una dintre formele cele mai dramatice ale suferinței sufletești. Cel drag
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ca nicicând, o surprinde ca disolubilă, fragilă și efemeră. Aici sufletul suferă alterarea corporalității în care este închis conștientizând relativitatea trupului ca fascicol de imanență activă. Prin această conștientizare adusă de restrângerea la sine din răsfirarea în mundan, de reconcentrarea atomară a spiritului în propria individualitate, suferindul își asumă transcendența ca unică zonă primordială spre care se poate elibera de imanentul ce-l apasă întru durerea corporală. Desigur, el nu își poate dovedi sieși existența sau non-existența transcendenței într-un mod
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
lipsită de temeiuri stabile a minciunii ornamentale care irumpe în cotidian și calitatea condensată metafizic a oazelor de claritate sinceră întru primirea deschisă și fraternă a tragediei celuilalt. Dialectica dintre răsfirarea răului amăgitor în cotidian și punctarea mundaneității de către prezențe atomare ale binelui se relevă aici drept axiomă fundamentală a existenței generale. Ciocnirea crepusculară dintre bine și rău își dezvoltă energiile întemeietoare în parcursul cotidianului efemer și nu numai paralel sau dincolo de el. Dar în planul mundaneității de zi cu zi
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
al dualismului bine-rău drept constantă pentru realitatea umană implică, așadar, nu numai dobândirea unei profunzimi contemplative dar și demersul aderării la ceea ce această profunzime doar sesizează, descoperă fără a determina și defini propriu-zis. O astfel de aderare presupune reancorarea centrului atomar al ființei umane către solul spiritual nou relevat, preluarea tactului demiurgic al acestuia adică asumarea prezenței și acțiunii transcendente drept unicul spectru la care se raportează individualitatea umană. Întorcându-ne la inversarea, răsturnarea interogării inițiale cum percepe suferindul lumea învăluitoare
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
o cometă de agonie incendiară, bezna efemerităților mundane, negura decăderii sufletului în grosier și dialecticile disoluției. Puținii astrologi dăruiți absolutului citesc în delirul combustiilor ei metafizice ecourile din catedrala înaltă a transcendenței. Restrângerea din răsfirarea în dinamica agitației mundane, concentrarea atomară a sinelui reproiectat spre interioritate constituie o stare ontică primordială pe care, adesea, și-o asumă ființa umană surprinsă în ipostazele unor trăiri ce deschid, prin intensitatea tensiunii lor, spre ierarhii și paliere ontice superioare. Această absorbție metafizică a lăuntricului
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în raport cu acest călător privit sub semnul anathemei? Ipostaza ontică a reculegerii în templu Templul ca deschidere insulară sacră întămpină credinciosul în reculegerea mistică a sosiriI sale. Actul reculegerii indică o retragere din rasfirarea sinelui, un reflex al interiorității spre concentrarea atomară în propria tensiune. Astfel, gândurile și trăirile, fie ele intensive sau diminuate, sunt reașezate în pulsiunea unei singure împletiri ce le purifică de stigmatul depărtărilor unde au fost ancorate secvențial și efemer. Multiple experiențe și conexiuni existențiale sunt, în contextul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de însumare armonică a contribuțiilor individuale, tentând o definiție esențializată a unui moment colectiv sau a unui stadiu de evoluție comunitară. Această definiție face posibilă comprehensiunea acolo unde destinul comun trebuie inspirat guvernat. De aceea viața socială pornește de la consubstanțialitatea atomară a două condiții esențial similare și se desăvârșește în unitatea structurală globală pe care o reprezintă corpusul social. William James considera că "corect vorbind, un om are tot atâtea eu-ri sociale câți indivizi care îl recunosc și care poartă o
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
aspecte importante ale modelului kantian în același timp. Ea coboară și mai mult descoperirea lui Kant din atmosfera universal și pur epistemologică ce definește originalitatea reconsiderării sale, conferind conceptului-prototip puterea realității vii, marca funcțională inconfundabilă care face ca unificarea componentelor atomare ale unui fenomen să nu fie exclusiv o treaptă către o unică tabelă categorială, ci o provocare permanentă adresată incomprehensibilului. Diversitatea chipurilor individuale face sinteza reflexivă liberă, iar amplitudinea câmpului destinal o face neconvergentă. Restituită interiorității, sinteza scapă de imperativul
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
mult, apoi, implicarea concretă în elementul sufletesc va desăvârși opera abia începută de către demersul pur cognitiv. La nivelul fiecărei schematizări supraordonatoare care tinde către stabilitatea personalistă, polul elementar particular vizează întregul, iar întregul patronează dependențele reciproce de la nivelul fiecărui sector atomar. Altfel spus, există o dublă determinare reciprocă, cea între elemente și cea între elment și ansamblu, ceea ce sporește sarcina lecturii interpretatoare și impune adesea atitudini teoretice inovatoare. Noțiunea psihologică de Gestalt o subliniază ("nu mai este vorba de înrudire cu
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
de viață natural. Școala face parte dintr-un ecosistem. Din păcate, acest ecosistem a fost „poluat prin linii de comunicare suprapuse, duplicitare, zgomotoase” și prin „disfuncționalitatea generală a instituțiilor supraaglomerate și supraîncărcate cu sarcini inutile”37. Sunt rezultatele unei gândiri atomare, neecologice. Gândirea ecologică: ...îmbrățișează întregul, abordează ansamblul relațiilor și interacțiunilor educaționale: impactul educator-educat, dinspre elevi spre profesori și invers; impactul profesori-profesori; modul de utilizare a resurselor etc. Toate aceste componente alcătuiesc nu un organism izolat, ci un ansamblu, ecosistemul pedagogic
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
poate fi spus. O încercare ce a fost întreprinsă cu noi mijloace, și anume cu instrumentele analizei logice a limbajului. Folosind aceste instrumente, autorul ar fi introdus concepte cu roluri și capacități de clarificare, concepte ca obiecte, stări de lucruri atomare, nume, propoziții elementare, spațiu logic, logică a limbajului și logică a lumii. Axa lucrării o constituie distincția dintre posibil și real, dintre ceea ce este etern, invariabil și necesar și ceea ce este schimbător și contingent. Pentru a desemna termenii acestei distincții
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
principal, la versiuni ale acestei interpretări elaborate de Norman Malcolm și de David Pears. „Ontologia Tractatus-ului“ este conținută îndeosebi în primele pagini ale lucrării, în propozițiile numerotate de la 1 la 2.063. Aici se vorbește despre obiecte, stări de lucruri atomare, fapte, lume și spațiu logic. Despre obiecte se spune că sunt simple și că ele constituie substanța lumii. Substanța aceasta există independent de ceea ce se întâmplă, adică de faptele care constituie lumea. Starea de lucruri atomară este o înlănțuire de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
obiecte, stări de lucruri atomare, fapte, lume și spațiu logic. Despre obiecte se spune că sunt simple și că ele constituie substanța lumii. Substanța aceasta există independent de ceea ce se întâmplă, adică de faptele care constituie lumea. Starea de lucruri atomară este o înlănțuire de obiecte, în care ele se raportează unele la altele într-un mod determinat. Obiectele sunt stabilul, neschimbătorul; înlănțuirea lor în stările de lucruri atomare reprezintă ceea ce este schimbător, variabil. Ceea ce autorul numește „forma obiectelor“ sau „însușirile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]