76 matches
-
nu-i muzică! Dirijorul explică: E una din fețele geniului. Pământul țării-i filosofic, te poate-ndruma spre șoc și revelație, săgeta, scrumi sau fulgera, da, se întâmplă asta, pe patul morții, sub pânza incoloră, desăvârșești muțenia-nflăcărată a bulgărilor atonali, iar pentru noi, atenți spre tine din eternitate, dezvelești osul incandescent al nimicului, sub lințoliu buzele-ți vorbesc singure, asonore, ochii-s închiși: speranță, teroare, desprindere. Inaintan În jur, mi s-a spus, sunt inimi. Eu însă trec prin șuvoaie
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/6754_a_8079]
-
indicațiilor. Dar acestea sunt adesea justificate. De exemplu la George Enescu, permanentele fluctuații de dinamică și tempo, rubato-ul specific muzicii sale, nu se pot dispensa de notații detaliate care, puse în context, devin intens sugestive. Iar mai târziu, compozitorii atonali au fost obligați să definească dinamic sunete care nu se mai legau după tipare cunoscute, existând riscul unor asocieri nedorite, ceea ce a dus la notarea quasi-pointillistă a dinamicii și agogicii. Diferențierea notației a produs însă, alături de această rafinare, și un
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
dreptul Chiajnei (mă fascinau aici ruinele unei biserici vechi și părăsite) începeau să adoarmă una câte una lovite parcă de o boală contagioasă, încremenite în atitudini inconfortabile, lascive, ca într-o pânză de Pallady, dormeau cu gura întredeschisă torcând stridențe atonale, și rămâneam într-o singurătate dezolantă, frustrantă într-un fel, cu cartea în mână, privind pe geam desfășurarea unui peisaj ce-mi devenise cu timpul total indiferent, ba chiar ostil - citeam până la Titu când vremelnicele mele companioane se trezeau deodată
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
XIX-lea inclusiv, se raportează între ele ca tipologii distincte, separate prin însăși evidența apartenenței lor la o definiție estetică și compozițională integră și constantă pe întreaga durată a vieții unui compozitor dat. Tipologiile tehnico-estetice - monodic, polifon, omofon, modal, tonal, atonal, cu corelativele („etichetele”) implicite de Ev Mediu, Renaștere, Baroc, Clasicism și Romantism - „ambalează” sau, altfel spus, fixează și, în același timp, marchează limitele de semnificare ale unui „bloc” temporal, în calitatea lor de indicii cronologice, neputând fi amestecate între ele
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
ideea de catenă tipologic-temporală. În cazul lui Arnold Schönberg este vorba despre succesiunea a cinci perioade stilistice (similar etapelor / „vârstelor” beethoveniene), fiecare intitulată în conformitate cu tipologia tehnicii de organizare sonoră sau a tehnicii de scriitură: (a) perioada incipientă (postromantică), (b) perioada atonală, (c) perioada dodecafonică, (d) perioada serială și (e) ultima perioadă, de revenire la principiul organizării tonale. Reprezentative sunt, în esență, cele trei perioade mediene, în care compozitorul își formulează și își implementează principiile „revoluției atonale”. Activitatea componistică a lui Igor
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
perioada incipientă (postromantică), (b) perioada atonală, (c) perioada dodecafonică, (d) perioada serială și (e) ultima perioadă, de revenire la principiul organizării tonale. Reprezentative sunt, în esență, cele trei perioade mediene, în care compozitorul își formulează și își implementează principiile „revoluției atonale”. Activitatea componistică a lui Igor Stravinski este subdivizibilă în trei perioade, fiecare purtând ca titulatură (a) fie referirea la apartenența etnică a imagisticii și expresiei (cele trei balete ale perioadei ruse), fie, precum în cazul lui Schönberg, denumirile legate de
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
legate de (b) aspectul estetic asumat - neoclasicismul perioadei a doua -, sau (c) aspectul tehnicii adoptate - atonalismul ultimei perioade de creatie. O primă evaluare îl înfățișează pe Schönberg în imaginea omogenității conceptuale și coerenței în fidelitatea lui față de principiile propiei revoluții - atonală, dodecafonică și serială -, iar pe Stravinski în imaginea eterogenității funciare sau, altfel spus, a eclectismului asumat ca indiciu al evoluției lui muzicale. Deja de la acest nivel devine vizibilă îngustarea treptată și orientarea înspre semnificații cu aplicabilitate directă și tot mai
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
2) în al doilea grup intră termeni periodizanți cu referire la conținutul stilistic al perioadelor istorice - Baroc, Preclasicism, Clasicism, Romantism, Postromantism, Impresionism și Expresionism; (3) al treilea grup conține termeni cu referire mai degrabă la aspectul componistic-tehnic, procedural intra-stilistic: atonal, dodecafonic, serial, neo-modal, neo-tonal, stocastic, minimalist, aleatoric etc. Astfel, dacă muzica lui Johann Sebastian Bach este definibilă univoc drept muzică barocă (a Barocului), muzica lui Ludwig van Beethoven se identifică drept muzică clasică (a Clasicismului vienez), muzica lui Richard Wagner
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
urmă termen, în curentul expresionist, întrucât e vizibilă orientarea termenului înspre semnificația estetică-stilistică, (c) iar în interiorul expresionismului creația lui se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de lucruri în Baroc, unde era vorba despre stil înalt, stil afectat, stil narativ sau expresiv etc. Mai puțin stratificat se prezintă cazul creației lui Igor Stravinski
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
termeni eterogeni (spre deosebire de contextul creației lui Schönberg, unde lucrurile se prezintă coerent): o primă perioadă definibilă printr-un corelativ geografic - perioada rusă, a doua, printr-un corelativ estetic-stilistic - perioada neoclasică, și o a treia, printr-un corelativ pur tehnic - perioada atonală. Este evidentă și aici o focalizare tot mai mare, în „trepte” succesive, pe termeni cu semnificație tot mai restrânsă și mai concretă. În situația ambilor compozitori, nu mai poate fi vorba de o singură tipologie stilistică, menținută cu fidelitate și
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
sau Béla Bartók. Beethoven realizează, însă, ambele funcții: (1) de încheiere-închidere a Clasicismului muzical, însă chiar această procedură semnifică, într-un mod simultan, (2) inițierea-deschiderea unui următor ciclu, Schönberg configurând un model asemănător prin reformularea potențialului postromantic în termenii procedurii atonale, cu un ecou tardiv la Iannis Xenakis, prin reformularea modelului pan-serial în termenii metodei stocastice. Dacă Bach „închide” sau finalizează într-un mod sintetic epoca Barocului muzical, iar Wagner sintetizează și el, împingând abuziv sistemul tonal spre limitele lui
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
și a sistemului de leitmotive implicit. „Răspunsul” lui Schönberg și Stravinski se rezumă la anularea caracterului sintetic, ceea ce duce la „fracturarea” interioară a stilului personal într-o succesiune de contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici de scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un context
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
contextualizări stilistice, acestea fiind văzute fie ca tipologii ale organizării tonale (atonal, dodecafonic, serial) și, implicit, ca tehnici de scriitură, fie ca un amestec „eclectic” între tipologii de atitudine avangardistă, estetică și organizare tonală (perioada baletelor rusești, stilul neoclasic și atonal). Același model de atitudine îl putem remarca - însă într-un context cronologic mult mai comprimat - prin „conversia” pan-serialismului în tehnica muzicii stocastice a lui Xenakis. Un ultim (al patrulea) model al concepției stilistice, încadrabil în „săgeata” evolutivă a procesului
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
unui efect comic, ci cât se poate de serios, reprezentând realitatea muzicală multi-fațetată. Iată de ce am decis să pun împreună câteva fragmente din muzica mea din filmele de desene animate: un cor de copii plin de bucurie, o serenadă nostalgică atonală, o lucrare de Corelli garantat sută la sută (Made in USSR) și, în final, tangoul favorit al bunicii mele cântat de către străbunica mea la clavecin. Am siguranța că toate aceste teme funcționează foarte bine împreună, iar eu le folosesc într-
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
entertaining] and ‘E’ (Ernst) [serious] are not used for comic effect but seriously represent multi-faceted musical reality. That’s why I’ve decided to put together some fragments from my cartoon film music: a joyful children’s chorus, a nostalgic atonal serenade, a piece of hundred-percent-guaranteed Corelli (Made in the USSR), and finally, my grandmother’s favorite tango played by my great-grandmother on a harpsichord. I am sure all these themes go together very well, and I use them absolutely seriously
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stilului în contextul creației lui Arnold Schönberg. Diferențele față de modelul beethovenian se rezumă la „fracturarea” imaginii stilistice în mai multe „blocuri” succesive constitutive, fiecare adoptând ca denumire stilistică titulatura sistemului de organizare tonală sau a tehnicii de scriitură dominantă (postromantic, atonal, dodecafonic, serial). Evaluarea etapelor nu se rezumă la cuantificarea variațiilor de limbaj și a mutațiilor în plan estetic în limitele unui singur stil identificabil ca atare, ci devine o succesiune compartimentată a mai multor tehnici de scriitură diferite. Modelul stilistic
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane conceptuale-estetice ale gândirii și practicilor muzicale pe durata celor șase decenii ale ideologiei și esteticii avangardiste și nu doar. Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii Șostakovici, Paul Hindemith, Benjamin Britten) și neo-modal (Béla Bartók, Olivier Messiaen) și (2) tradiția atonala: filonul dodecafonic-serial (Arnold Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern - Pierre Boulez
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Ne referim aici la continuitatea celor două tradiții - tonala și atonala, amândouă fiind subdivizate în mai multe filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii Șostakovici, Paul Hindemith, Benjamin Britten) și neo-modal (Béla Bartók, Olivier Messiaen) și (2) tradiția atonala: filonul dodecafonic-serial (Arnold Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern - Pierre Boulez, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives, Eric Satie, Edgard Varèse, Henry Cowell, John Cage). Evident, este vorba și despre excepții de la aceasta "puritate" tipologica, cazul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
majoritatea tradițiilor istorice-stilistice ale muzicii occidentale în calitatea lor de tradiții practicabile, chiar dacă și intens mediate prin mutațiile pe care le-au suportat în mod logic pe parcursul traiectoriilor istorice mai mult sau mai putin extinse. În acest sens, chiar dacă revoluția atonala schoenbergiană s-a impus prin repudierea radicală a trecutului tonal, acest fapt nu a semnificat în nici un caz încetarea practicarii muzicii tonale. Tradiția tonala a persistat, chiar dacă nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
nu într-un prim-plan privilegiat, precum în secolele anterioare și continuă să persiste prin ofertanta și potențialul soluțiilor pe care le oferă în plan conceptual deja la nivelul istoric al postmodernității. Putem presupune că amândouă tradițiile (tonala, precum și cea atonala) depășesc limită anului '68 și își continuă existența prin reprezentanții săi marcanți, insă deja în contextul emergentei progresive a postmodernismului că ideologie, estetică și nouă concepție dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de “rebut”, de amatorism și șarlatanie. 6. Postmodernitatea epigonica: aceasta ar putea reprezenta o nouă fațetă a practicii musicale - care nu ar fi esențialmente polistilistică sau ironică, dar realizată pe materialul musical al unei generații anterioare, în special pe muzica atonala (în contrast cu preferință postmodernă pentru muzica tonala în anii ’70) <footnote 1. Poly-stylistic postmodernity: here the dominant aspect is pluralism, and thus the availability of different historical periods, 2. Ironic postmodernity: the main intention is that of travesty, parody, irony and
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
this would be an expression of formlessness, a proximity to trash, amateurism, and charlatanry, 6. Epigonal postmodernity: this would be a form of "New Music light" -- not primarily poly-stylistic or ironic, but drawing on material from an earlier generation, especially atonal music (în contrast to the postmodern preference for tonal music în the 1970s), în: Claus-Steffen Mahnkopf, Musical Modernity From Classical Modernity up to the Second Modernity —Provisional Considerations, pag. 6. În trimiterea la subsolul paginii, muzicologul ține să comenteze conținutul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
o a treia, a nostalgiei în muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms sau Reger
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano Berio, Luigi Nono, György Ligeti, Krzysztof Penderecki, Mauricio Kagel, Steve Reich, Terry Riley, Philip Glass și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]