1,498 matches
-
un scriitor oarecare... Din acest motiv, capitolul ultim merită, cred, mai multă atenție. După intermezzo-ul critic, în care literatura autohtonă e analizată din unghi sociologic, apare din nou în prim-plan Bizu, acum în ipostaza de purtător de cuvânt auctorial, și nu de "agronom". Eroul lovinescian se plimbă pe aceleași cărări, în peisajul binecunoscut, care (știm deja) adoarme conștiința și mângâie sufletul ca un narcotic plăcut. Atmosfera e însă dinamizată de apariția unui factor neprevăzut un grup de vilegiaturiști (oameni
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
semn al voinței de a crea, după dezideratul călinescian, durabil și monumental). Nu întâmplător, dacă în Bizu, pentru a putea vorbi mai adânc despre sine (adică la modul impersonal simbolic, fără ajutorul confesiunii), romancierul problematiza statutul personajului (deopotrivă alter ego auctorial și proiecție ficțională a inginerului Anton Klentze, modelul "real" al lui Bizu, preluat la rândul său din Memorii adică tot "din carte"), acum rolurile se inversează și personajul e cel ce-și pune întrebări cu privire la misiunea autorului și la "forma
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pe șotii, care găsește oriunde un prilej de a face haz. Același tip de personaje necomplicate sufletește apare și în romanul Să nu aștepți minuni de la luna septembrie (1991), dar aici este mai interesant modul în care evoluează acțiunea, planul auctorial intersectându-se adesea cu planul ficțiunii. Narațiunea debutează în stilul romanului sentimental al secolului al XIX-lea (plimbarea a doi tineri printr-o pădure într-o dimineață de toamnă), dar „vocea autorului” își face apariția cu scopul de a ironiza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287443_a_288772]
-
relația plină de sinuozități dintre doctorul Sabin Dorobanțu și Olga, iar autorul, căruia personajele par să-i dejoace planurile, se inserează în text, convocându-le pirandellian, în ultimul capitol. Acesta este un bun mijloc de autoironie și demitizare a vocii auctoriale, devenind un discurs focalizat pe ideea de a demonstra că și din ratarea unui subiect de roman poate ieși o carte. Romanul Revolta manechinelor (2001) nu se mai înscrie în linia umoristică a celorlalte, H. folosindu-se de un erotism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287443_a_288772]
-
de-a trage la țintă, folosește-o cu iscusință”), o literatură restrânsă tematic la actualitatea socialistă și la istoria „progresistă” (pre-comunism, ilegalitate). Direcțiile În sine puteau genera o literatură autentică dacă transfigurarea literară n-ar fi aplicat la nivelul viziunii auctoriale și al tipizării, schema apologie-denigrare; tezismul principial a falsificat realitatea, generând, inevitabil: manierism, formalism, schematism, literatură pedestră, facilă. Un rol important În impunerea și demonstrarea superiorității RS a revenit criticii literare marxiste. Critica r-s are la bază formula critică
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
parte, deținător al experienței frontului și având acces la informații puțin cunoscute, scriitorul deplasează permanent centrul de interes documentar al cărților consacrate acestei arii tematice, respectând, cu mare grijă, limitele impuse de istoria „oficială”. Surprinzător și destul de neobișnuit în practica auctorială, traiectul labirintic al operelor lui M. presupune, în majoritatea cazurilor, schimbări de perspectivă asupra evenimentelor consemnate, substituiri de personaje și de caractere, grupări și regrupări de volume, „revizuiri” și „adăugiri”. Trilogiile Cronică de război (I-III, 1966) și Focurile (I-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288134_a_289463]
-
Ce întremător e să faci kilometrii ăștia, pe jos, de la Santa Fosca, pînă aici, la colosala bazilică, doar pentru... o pictură! Da, dar pictura aceasta încorporează și autoportretul pictorului. În obișnuita stratagemă a genului. Ce tentație! Numai și datorită amănuntului... auctorial. Cînd pictează pînza, Tintoretto are patruzeci și trei de ani. Om relativ tînăr. Deși, chipul său, în partea de jos a imensei lucrări, în colțul apropiat al mesei, e deja al unui bătrîn: e paradigmaticul bătrîn al Renașterii, corcitură de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
apele, încît se pierd din vedere tocmai chestiunile esențiale ale afirmării. În primul rînd, talentul indubitabil. Soluțiile narative ale celor mai nou veniți de o expresivitate eclatantă adesea întîrzie în strategii narative bicisnice, contînd mai ales pe exacerbarea unui eu auctorial traumatizat de convulsiile vulgare ale zilei, neînstare, doar prin el însuși, să genereze operă de marcă. Nici întreținerea unei turbulențe critice în jurul debutanților, nici plasarea acestora în mediatizate serii editoriale n-au cum să amelioreze un proces din start anemic
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de ultimă oră, cu nimic însă mai prejos de valorile narative al predecesorilor notorii, deja clasicizați în dezbateri aride despre... impasuri. Toți aceștia și mulți alții, egali lor scriu pur și simplu admirabil și asta pentru că feriți de tentații exacerbat auctoriale la modă povestesc admirabil. Inventează trame dense și imprevizibile, inventează personaje substanțiale și memorabile. Regăsindu-se nu în obsesive și la urma urmei sterpe autoreferințe, ci în credibilitatea personajelor ce le animă romanele. Atît de căutate! Atît de vîndute! Atît
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a descoperit ca metodă profesorul Mazilu în ultimele sale cărți: istoricul literaturii, pedant, erudit și foarte decis în planurile sale, cel din primele lucrări despre renașterea românească sau barocul local de talie europeană, și-a (auto)dislocat statutul de "instanță auctorială omniscientă" (în limbajul "moderniștilor") și a instituit alte reguli ale jocului. De fapt, abia de aici, de la primele cărți de (falsă) imagologie, publicate la Polirom în jurul anului 2000, a început cu adevărat jocul. Istoria literaturii s-a dovedit a-și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
e, sub aparențe ludice, o vastă „panoramă” a lumii contemporane, plină de gravitate și conținând în subtext înfrigurate interogații asupra vicisitudinilor veacului. În schimb, Toxicologia... ar putea fi descrisă ca o autobiografie, în parte reală, în parte fictivă, unde discursul auctorial e relativizat prin interpretarea lui contrapunctică de personaje ale prozelor de ficțiune ale lui S. Sensul general întregește înțelesul celorlalte volume ale ciclului. Alte scrieri ale lui S. au, dincolo de diversitatea lor (este, uneori, afectată adoptarea formulei romanului de aventuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
în inima celui desenat.// Desenează altceva./ Desenează ceva ce n-are inimă./ Să zicem: o femeie scriind.// Căci spune chinezoaica: În meditație sunt ca o fiară».” Romanul Cubul de zahăr (1991) îmbină formula sadoveniană tradițională cu intertextualitatea postmodernă prin prezența auctorială a naratorului. Narațiunea este axată pe contrastul dintre proiecția utopică a visurilor și aspirațiilor adolescentine ale protagonistului, Sava (cubul de zahăr este simbolul armoniei, purității, „dulceții vieții” și perfecțiunii morale), și perspectiva antiutopică pe care o impune mediul alienant al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
trecutul reconstruit de arhive și de... alți autori. (Im)personalul unui trecut interacționează cu personalul din noi, cu subiectivitatea și afinitatea față de anumite idei/concepții. Această relație dintre impersonal și personal reprezintă punctul de emergență al scrisului istoric, al funcției auctoriale. Cartea al cărei autor sunt... este compusă dintr-un trecut al arhivei, din scrieri și relatări din trecut ale căror AUTOR nu sunt. Autorii sunt autori doar în măsura unor discursuri originale și neîntâlnite până în prezent... Cel puțin aceasta e
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de intriga modernă punctul de formare al istoricismelor și al conflictelor social-politice, al luptelor între oameni. Ceea ce contează nu este atât Cine vorbește?, ci Ce spune?/ Ceea ce se spune despre un anume subiect, autor, idee? O mutație epistemică de la polul auctorial la cel inter- și a-personal. Acest "spus" nu îl vom înțelege decât relaționat cu o evidență concretă și verificabilă și/sau în relație cu acele condiții de viață în care un om gândește și acționează. Acest "Cine?" este însăși
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
exterior, spre spațiu și spre posibilitate autentică a gândirii, spre un mai bine atât timp cât suntem preocupați de "Cine vorbește?". În ceea ce urmează am să încerc să prezint "metoda" lui Foucault în scrierea cărților sale, dar nu din perspectiva biografică și auctorială a lui "Cine vorbește?" o reminiscență psihanalitică în gândirea lui Foucault. Despre "metoda" lui Foucault în scrierea cărților sale Cărțile lui Foucault sunt asemenea pânzelor unui strălucit pictor baroc, adept al clar-obscurului. Sunt clare și imanente, atunci când au legături concrete
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
De altfel, nici societatea nu funcționează așa. Ar fi bine să înțelegem cunoașterea ca o armă sau o unealtă într-o societate a puterii-cunoaștere. Ea poate fi utilizată pozitiv sau negativ, în funcție de intențiile utilizatorilor. Intențiile nu sunt idei, iar ideile (auctoriale) nu provin toate doar din intenții, ci și din condiții generale de viață. Foucault trata cunoașterea ca pe un angrenaj practic, comparându-și cărțile cu niște "unelte". Cărțile și istoriile lui Foucault sunt unelte ce fac și desfac alte cărți
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
istoricilor sunt raportate la istoria generală, adică la serii imuabile de fapte și evenimente, de întâmplări și fenomene istorice prezente în memoria socială. Există o istorie sedimentată în memoria colectivă a generațiilor, iar această istorie vie interacționează cu scrisul istoric auctorial. În esență, teoria corespondenței enunț-fapt sau enunț-evidență le implică pe toate celelalte (teoria coerenței, teoria pragmatică, teoria performativă). Cum le implică? Acolo unde un enunț (istoric sau de altă natură) nu vizează o evidență, el nu poate fi nici coerent
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a ideilor după diverse tehnici arheologice și enunțiative); 2) adevărul-constatare (relația fapt-adevăr); 3) utilitatea (ceea ce este real este necesar); 4) legitimitatea (dialectica drept-nedrept); 5) egalitatea (în drepturi și libertăți, devenită doctrină politică). Faptul, evidențele despre acesta și ideile generale (sau auctoriale) au funcții diferite în discursul istoricilor. Dacă faptul este un dat, ideea este un dincolo de dat, pentru a se înfățișa la modul abstract al reprezentării. Ideea trăiește prin reprezentare, atât timp cât aceasta 1) convinge și 2) orientează oamenii spre anumite scopuri
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mare: cu aproximație, 1850-1989. Genul de proză practicat de V. este legat în mod evident de literatura feminină - romane în care se vorbește mult (chiar în gând), în care se fac analize psihologice, se relatează mereu despre alte personaje (glasul auctorial face portretul cvasicomplet al unui personaj înainte ca acesta să intre în scenă), în fine, romane în care e regăsită împlinirea vieții în treburile de zi cu zi. Rămas-bun are ca punct de pornire vânzarea casei părintești a doctorului Daniel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
medic și lucrează în cadrul unui institut de cercetări, majoritatea personajelor sunt scriitori, pictori, muzicieni, elita culturală dinainte de 1989. Pentru a-i caracteriza, autoarea „inventează” o cântăreață, Stela Dobrian, care îi invită pe toți la masă. Ținta disprețului și a ironiei auctoriale este pictorița de talent, „produsul de lux al comunismului”, Sabina Josan, care, după ce a beneficiat de burse, călătorii în străinătate, cărți publicate în timpul regimului comunist, acum joacă rolul victimei reprimate. O figură memorabilă e „protectorul” Petruț Grigorescu, „cu mutra lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face (și cum nu trebuie să se facă) literatura"79. Un exemplu elocvent îl constituie "onesta" mărturisire auctorială din finalul nuvelei Două loturi: "dacă aș fi unul dintre acei autori care se respectă și sunt foarte respectați, aș încheia povestirea mea astfel[...] dar [...] fiindcă nu sunt unul dintre acei autori prefer să vă spun drept: după scandalul de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de stilistică prin exemple și contraexemple din opera lui Caragiale. Mai concret, dacă toate cerințele privind corectitudinea, claritatea, proprietatea, precizia și puritatea stilului sunt îndeplinite atât în scrierile nuvelistice, polemice și jurnalistice caragialiene, cât în cele în care contribuția discursivă auctorială este mult redusă, în schimb vorbirea și scrierea personajelor se caracterizează prin obscuritate, non-sens, prolixitate, folosire improprie a termenilor, frecvența barbarismelor și multe alte derapaje de la respectivele norme stilistice. Un singur extras din celebrul Proces-verbal, întocmit de un anume "comisar
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-l vede p-ăsta că intră așa, ca nebunu... Ca un nebun a intrat Gelu, băiatu: D-asta ți-arde ție acu? A zbierat.160 În același sens poate fi menționat interesantul roman "postmodern" Femeia în roșu, semnat de tripticul auctorial Mircea Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, în care celor trei "corei"162 li se oferă de către inventatul "proiecționist" împătimit, scrisorile celebrului bandit din Chicago, Dillinger, "inamicul public numărul 1" al Americii din perioada prohibiției, care se exprimă în cel mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aia din colț zici că ai fost la Cluj și am simțit urcând scările că mi se taie ceva de la genunchi. Înregistrarea pare a avea o motivație de ordin filologic, o "lăsare a cuvintelor în libertate" în sensul totalei neimplicări auctoriale, un interes textualist precizat ca atare, printr-o inserție metatextuală: Ajuns acasă, chiar înainte să mănânc, am deschis un caiet și am notat repede, cu un scris urât pe o pagină și jumătate, exact textul de mai sus între ghilimele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pișcăturile albinelor și de corupția moravurilor noastre electorale"138. Deși nu este străin de procedeul dedublării instanțelor la polul emițătorului, stilul caragialian introduce, însă, întotdeauna, o supapă care dezamorsează raportul tensionat dintre poziția locutorului și a enunțiatorului și dezambiguizează perspectiva auctorială. Grăitoare, în acest sens, este explicitarea sintagmei "om cu noroc", desfășurată pe parcursul schiței cu acest titlu, prin istorisirea legată de proveniența averii d-lui Guvidi, transpusă în text cu aparentă imparțialitate: Fostul proprietar al Morii-de-piatră era mult-cunoscutul N... distinsul sportsman
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]