263 matches
-
sejurului. Locuințele individuale, mobilate minimalist sunt adaptate imperativelor creației. Dar există și spațiile colective ale comunicării: biblioteca, sala de concerte și spectacole, restaurantul - nu foarte străin de structura unui refectoriu... Academia Schloss Solitude este și un univers în sine, aproape autarhic mai ales pentru cei dornici să se rupă cu totul de lumea din jur. Semnalele înafară ale acestui topos al creației nu lipsesc: Academia dispune de o editură proprie, de un program editorial, de un program lunar de lecturi literare
Cu Nora Iuga la "Schloss Solitude" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14469_a_15794]
-
mai răspunde de nimic. Nu contează că au trecut 13 ani de la ieșirea lui Ceaușescu din scenă. El e de vină! Tot Ceaușescu e de vină pentru că nu se face privatizarea a diverși monștri industriali, fiindcă el i-a proiectat autarhic. Dar de 13 ani, tot Ceaușescu e de vină că la noi privatizarea e făcută imbeciloid? Iar dacă îl întrebi pe omul de rînd, acesta îți răspunde că sub Ceaușescu trăia mai bine ca azi. Pe el nu-l omoară
Obsesiile ceaușismului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13519_a_14844]
-
moaște la crucifixe și de la jertfă la feștilă, în timp ce în cealaltă au sedimentat concepte barbare, cum ar fi: instalație, performance, video art, land art, happening, body art și așa mai departe. Evident că de cele dintîi se leagă tendințele tradiționaliste, autarhice și animate de nostalgii spiritualiste, iar în jurul celor din urmă se construiesc ideile integratoare și se întrețin aspirațiile sincroniste. Dacă privirea rămîne ațintită doar în cîmpul pur al esteticului și nu cedează tentației de a coborî către ideologic și către
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
pe coordonatele lumii și ale textului, ale realului și artificiului. Dacă "noii poezii" îi este proprie o "întoarcere la real", ea ilustrează o la fel de caracteristică luciditate, o "conștiință textuală" ce pune în paranteză realul, din unghiul unei unice realități textuale, autarhice, devorante, componentă a textului total care este lumea: "Pe de o parte, așadar, o reificare carnavalescă sau alienantă; pe de altă parte, acuta conștiință a artificiului și tematizarea literaturii ca fapt istoric, dar și ca facere permanentă care-și găsește
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
vitale, de capricii ierarhice sau de cutume birocratice este o dovadă de superficialitate: nu în exterior, ci doar înlăuntrul său putem descoperi resorturile adevărate ale impulsului obscur care-i împinge inexorabil mâna către ștreangul fatal. Inspecțiune este o construcție sferică, autarhică, aglutinând toate datele necesare elucidării misterului acestei variante insolite de „crimă perfectă”. Să începem cu sfârșitul. La întrebarea „De ce?... de ce, nene Anghelache?”, după cum se știe, interogatul, „cumine, n-a vrut să răspunză”. Cuminte, cuminte, dar evident provocator și cu adresă
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
un artificiu rupt de transcendență al cărui singur sens pare a fi tocmai afirmarea acestei schisme (Jean Echenoz ar fi, așadar, un Raymond Roussel trecut prin cîteva recente prises de conscience). Literatura postmodernă vorbește despre o lume „scoasă din țîțîni”, autarhică (asta face literatura beckettiană, prin excelență), crede autorul în final, iar cititorul suferă. Nesațul de lume cu sens al lui Ioan Pânzaru se transpune într-o sistematică a culturii în care textul de față se înscrie ca o verigă. Concluzia
Știință voioasă pe o temă dată by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13312_a_14637]
-
intelectual român nu era, întotdeauna, la înălțimea entuziastelor sale așteptări. Printre notațiile de călător ale lui Adrian Marino, nu de puține ori întîlnim și semnale de pragmatică evaluare a "realităților europene". Mai întîi, cele privind "culturile mici" în raport cu "marile culturi autarhice": "doar culturile mici sînt cu adevărat universaliste, deschise întregii lumi"". Celelalte sînt "predispuse să transforme sistemul propriei culturi în normă universală, prin satelizare" (Prezențe europene..., p. 280). Avea perfectă dreptate! Iar vizată era, în primul rînd, Franța, unii intelectuali francezi
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
al "înstrăinării" de lume e încă o dovadă a prezenței lumii în conștiință, e drept că pe muchia pătrunderii în universul subiectiv, în "peștera" intimității depline. "Înstrăinarea" e încă o formă a obiectivității ce năzuiește a se preface în subiectivitate autarhică: "stelele-n larg cu numele lumină/ nu mai au har și muzica nu are/ nici luna destrămîndu-se pe mare/ străine-mi sînt și eu le sînt străină// valuri de nori nici zbor și nici plutire/ sperînd un pisc de care
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
intru în cafenelele searbăde/ trec pe străzi auzind lătratul mineral/ al pulberii/ și n-am scris nici azi versul acela tulburător/ cu care să sugrum lupoaica din ochii femeii/ ah, viață de fiară" (Generalul armatei moarte). "Scrisul agonic" se vrea autarhic ca orice demonie întrupată: "Scrisul agonic nu fotografiază,/ nu ia pe cîntar textele celorlalți/ poeți, nu primește cu chirie/ referințele critice.// Cel mai adesea/ apără înnoptarea de noapte" (Scrisul agonic). Această scriitură își cultivă imperfecțiunea (alt semn al sfidării), voindu
O energie neagră by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17329_a_18654]
-
pe atmosferă, pe cadrul idilic și feeric și pe un etnografism pe jumătate convențional, pe jumătate documentar. Există în aceste lucrări un rousseau-ism tardiv și provincial, un mod, cam naiv, de a afirma inocența originară a lumii rurale, bucuriile ei autarhice, nepervertite încă de impactul cu mecanismele
Camil Ressu, la o nouă lectură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17395_a_18720]
-
face în mod necesar compatibile, pentru a identifica filiații directe sau măcar premise comune, cea de-a doua ar fi la fel de falsă prin excesul de orgoliu, prin utopia unicității și, mai ales, prin ideea subînțeleasa a unui climat etnicist și autarhic. Așadar, singura atitudine cu șanse reale de a valorifica în esență caracteristicile celor două școli de pictură, fără excese și fără falsificări născute din lecturi voluntariste, rămîne cea de-a treia , pe care, de fapt, d-na Ruxandra Ionescu a
Confruntări româno-belgiene by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18073_a_19398]
-
celor puternici, celor buni/.../ Dimpotrivă, vanitatea e șireata, versatila, plîngăcioasa. Vanitosul - calculationist prin definitie - se ipostaziază mereu în poziții umile, pentru a clama nedreptatea imaginara a lipsei de recunoaștere. Extins la nivelul unui neam întreg, el poate provoca retorici retractile, autarhice sau resentimentare. Vanitosul e mereu singur, în lupta cu toți ceilalți; dimpotrivă, orgoliul e o formă superioară de comunicare." * Dintre cei doi termeni puși în raport pe coperta revistei, Marin Tarangul și-l alege pe al doilea că tema a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17457_a_18782]
-
ci, în cel mai bun caz, drept un mijloc oarecare de atingere a unui standard de viață și de securitate personală. Am spus un mijloc pentru că, teoretic, există și altele, care însă nu mai desemnează proiectul integrării românești, ci modelul autarhic sau rusofil - în esență același lucru. Spre exemplu, românii din Tighina - detaliu semnificativ în contextul celor discutate - doresc să revină sub jurisdicția Republicii Moldova nu pe temeiul comunității de limbă, ci, cum spun ei, pentru că dincoace viața e mai ușoară, prețurile
Revolta împotriva maselor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16749_a_18074]
-
impersonală, temperamentul liric și inovația, inefabilul, originalitatea, meditația lirică, toate, instrumente obligatorii ale criticii de aproape orice nivel, chiar și după invazia "spiritului științific" al structuralismului, pînă azi. A doua "parte" urmărește simptomele bolilor poetice ale "vîrstei" '60: "cuvîntul-capcană" (cuvinte "autarhice" care "încercînd să se constituie în simboluri-cheie[...] se golesc de orice conținut", p.153), delirul verbal, beția de imagini, disprețul pentru formă, falsa profunzime, teribilismul, maeștrii la modă, "moda la maeștri". După cum se vede și din simpla înșiruire, nu e
Vîrsta lirică by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16858_a_18183]
-
făceați afirmația că atunci cînd scrieți nu vă gîndiți la cititor. Vă gîndiți la ce scrieți? Deci acordați și prin aceasta o autonomie literaturii? M. M.: "L'art pour l'art"... Da, cred că zona artei este de fapt specific autarhică și nu coincide cu cea a vieții empirice, autentice. Nu avem voie să uităm că există felurite legături: avem deci autorul și cartea - o unitate binară - iar cînd cartea este terminată, ea îi aparține cititorului. Nu există o legătură directă
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
funcții variabile în realizarea unui film, cu atît mai relativizate în cinematografiile profesioniste, cu cît intervine frecvent jocul denumirilor preliminare, alternative sau compartimentele: story, screenplay, based on, adapted by, dialogues additional dialogues. Pretutindeni unde a fost depășită faza artizanală și autarhică, fiecare școală de film și-a creat sau a adaptat, pre limba ei, cuvintele și sintagmele știute de orice cinefil, care numesc diversitatea specifică a compartimentelor de lucru, aproape la fel cum nimeni nu se așteaptă la o unică titulatură
Confiscarea șanselor by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/17060_a_18385]
-
luăm un exemplu proxim și accesibil, de la ultima ediție a Festivalului "CineMAiubit" - au de regulă indicative distincte, cu semnături multiple, pentru namet, scenar, dramaturg. Numai limba română n-a fost încercată în acest sens, rămînîndu-se la comasatul "scenariu" cu autor autarhic. Inutil se semnalează local, de vreo 30-40 de ani, pe toate căile, scris și oral, în varii împrejurări și instanțe, acest prim stigmat - marginal și neînsemnat detaliu, nu-i așa? - păstrat intact din cea dintîi perioadă de glorie a cinematografiei
Confiscarea șanselor by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/17060_a_18385]
-
Pavel Șușară Există în aceste lucrări un rousseau-ism tardiv și provincial, un mod, cam naiv, de a afirma inocentă originară a lumii rurale, bucuriile ei autarhice, nepervertite încă de impactul cu mecanismele socialului și cu sistemul său discutabil de norme. Că tip de reprezentare, personajele feminine din aceste lucrări sînt mai degrabă butaforice și ornamentale decît fixate ferm, așa cum da de înțeles intenția subsidiara, în atitudini
Camil Ressu, la o nouă privire (IV) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16455_a_17780]
-
Dar cred că aici Suciu însuși pune accentul nu pe dramatismul extincției, ci pe tragedia (din punctul lui de vedere) stilistică. În viziunea lui, un vers neinspirat e la fel de periculos ca moartea însăși, de nu cumva și mai periculos. Estet autarhic, Eugen Suciu menține (măcar declarativ) literatura într-o zonă privilegiată, în raport cu care toate celelalte (chiar și viața) funcționează ancilar. Îl ajută, în cultivarea acestei posturi revolute, și tipul de poezie pe care îl practică: unul al efectelor pe spații mici
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
critic, de structura preponderent monografică a cercetării care decurge tocmai din ascendența ei în cronica literară și mai ales în „dogma autonomiei esteticului”, care anulează orice intenție de comparatism sau viziune structurantă (p.19), de „criteriile” impuse printr-o viziune autarhică, alimentând prea adesea ideea de unicitate a unei performanțe generate de tradiție și specificitate, imposibil de comparat sau cuantificat. Critica astfel examinată, plecând incidental și de la cariera de cronicar a unor mari autori în domeniu (de la precedentul Lovinescu la N.
Globalizarea criticii literare by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2672_a_3997]
-
verbal. În fond, întreținând rigorile acestui tip de lectură, poetul apăruse brusc dintr-o Românie absolut necunoscută în vestul Europei, trecuse fugitiv printr-o capitală austriacă încă nerefăcută după recentele infuzii fasciste și trăise, retras și anxios, într-un Paris autarhic căruia nu-i plătise minimul tribut al acomodării cu limba franceză. Școlile formale puteau găsi, deci, suficiente motive pentru a ignora figura autorului, laolaltă cu autorul însuși. Dar, precizează Petre Solomon, Celan avusese, cu puțin înainte de controversatul său debut vienez
Obsedanții ani by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8229_a_9554]
-
mai rețin atenția la lectură. În primul rând, autocitarea; uneori explicită, alteori nu, ea insinuează în pagini ale anului 1935 situații și exprimări din scrieri anterioare; gândul autorului se hrănește abuziv din memorie, prezentându-se drept un ins neverosimil de autarhic. În al doilea rând, sunt de urmărit citatele nesemnalate, expresiile preluate. Acestea par a reproduce crâmpeie din varii scrieri eseistice, passages non marqués, iar în cazul în care ele sunt tipărite după 1935, ne vedem obligați a vorbi de ciudata
Memoria lui Mateiu Caragiale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8327_a_9652]
-
propoziții deja existente pare a fi specialitatea lui Răzvan Petrescu. El aprobă pentru a avea răgaz să se îndoiască și se miră pentru a găsi prilejul de confirmare. Aici se întrevăd schemele tactice ale comentariului său, imun la plăcerile postulatului autarhic. Vocea implicată în analizele din Foxtrot XX nu-și uită niciodată ținta, chiar atunci când zăbovește nepermis de mult asupra câte unui detaliu. Mulțimea ricoșeurilor capătă - brusc - valențe de legi deductive. De aici se naște, mai ales pentru filologi, pregnanta senzație
Proza cea mai scurtă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8440_a_9765]
-
cuvintele lui Marion și lumea reală înseamnă să te străduiești în van. De fapt autorul nici nu-și propune asta, cum nici un preot, atunci cînd își ține slujba, nu pretinde că vorbește despre realitate. Lumea unei lucrări de filozofie este autarhică: nu are nevoie de realitate pentru a exista. În schimb are nevoie de cititori care, sub efectul unui ritual de degustare conceptuală, își scot din latență o sensibilitate religioasă.
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
mult ca maiorescieni decât ca lovinescieni. Ultima frază pune accentul pe necesara deschidere spre o europenizare de care va mai fi vorba și în afirmațiile programatice ulterioare: Pentru noi, literatura română nu înseamnă un fenomen închis, petrecut într-o țărmurire autarhică, nu o contribuție pitorească la etnografia europeană, ci o ramură tânără a spiritualității continentale, ramură străbătută de aceeași sevă și încărcată de aceleași roade, chiar dacă pământul în care s-au împlântat rădăcinile e altul" (op. cit., p. 374). Metafora critică din
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]