101 matches
-
structurală pe care am amintit-o doar în treacăt și care ar trebui analizată mai amănunțit. Mincinosul și păcălitul nu sînt neapărat două persoane diferite. Cînd aceste roluri sînt ocupate de unul și același individ, avem de-a face cu autoamăgirea. Acesta este subiectul principal în capitolul următor. 7 Auto-amăgirea și complicitatea la minciună AUTO-AMĂGIREA ȘI AUTO-ILUZIONAREA Adrienne Rich (1980:188) comentează că "atunci cînd îi mințim pe alții ajungem pînă la urmă să ne mințim pe noi înșine". Exemple de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ȘI AUTO-ILUZIONAREA Adrienne Rich (1980:188) comentează că "atunci cînd îi mințim pe alții ajungem pînă la urmă să ne mințim pe noi înșine". Exemple de situații în care se întîmplă acest lucru au fost prezentate în capitolul 2. Însă autoamăgirea nu este întotdeauna o consecință a inducerii în eroare a altor persoane. Lytton (1852: 204) susține că "cel mai ușor este să ne înșelăm pe noi înșine", iar Nietzsche (1911:212) spune aproape același lucru: "Minciuna cel mai des întîlnită
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
noi înșine", iar Nietzsche (1911:212) spune aproape același lucru: "Minciuna cel mai des întîlnită este cea spusă propriei persoane; a-i minți pe alții este un fapt relativ excepțional". Totuși, se ivesc probleme semantice grave atunci cînd vorbim de autoamăgire (cf. Trivers 1985:416). Grotius (1925:613) ia o poziție radicală și afirmă de-a dreptul că "este destul de clar că nimeni nu se minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
613) ia o poziție radicală și afirmă de-a dreptul că "este destul de clar că nimeni nu se minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat să înfrunte dificultățile ridicate de noțiunea autoamăgirii (Durandin 1972:405). Bok (1978:291) observă că "autoamăgirea prezintă probleme dificile de definiție" și că dacă autoamăgirea este corect numită în acest fel "este un subiect dezbătut încă din vremea lui Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dreptul că "este destul de clar că nimeni nu se minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat să înfrunte dificultățile ridicate de noțiunea autoamăgirii (Durandin 1972:405). Bok (1978:291) observă că "autoamăgirea prezintă probleme dificile de definiție" și că dacă autoamăgirea este corect numită în acest fel "este un subiect dezbătut încă din vremea lui Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus 1988a; Sackeim 1988). Demos (1960: 588-589), susține că "minciuna
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minte singur, oricît de false ar fi spusele sale". Din fericire, mulți alți cercetători au încercat să înfrunte dificultățile ridicate de noțiunea autoamăgirii (Durandin 1972:405). Bok (1978:291) observă că "autoamăgirea prezintă probleme dificile de definiție" și că dacă autoamăgirea este corect numită în acest fel "este un subiect dezbătut încă din vremea lui Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus 1988a; Sackeim 1988). Demos (1960: 588-589), susține că "minciuna adevărată" a lui Platon se referă la inducerea în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Platon" (cf. Chisholm și Feehan 1977:158-159; Paulhus 1988a; Sackeim 1988). Demos (1960: 588-589), susține că "minciuna adevărată" a lui Platon se referă la inducerea în eroare a propriei persoane. Unele dintre incidentele pe care în mod normal le numim autoamăgire sînt ușor de rezolvat. Cînd, de exemplu, eu descopăr că drumul care ar fi trebuit să mă ducă la A mă conduce de fapt spre B, pot spune "m-am mințit singur". Însă aceasta este cu siguranță o eroare, nu
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
poate spune că am încercat să mă păcălesc singur, numai în cazul în care știam "într-adevăr" că drumul ducea la B, însă dintr-un anume motiv am refuzat să accept realitatea (cf. Trivers 1988:viii). Într-adevăr, noțiunea de autoamăgire implică posibilitatea unui dialog interior sau a unei conversații complexe, în care rolul mincinosului și cel al păcălitului sînt jucate de una și aceeași persoană; și în care unele minciuni sînt gîndite în tăcere mai degrabă decît spuse cu voce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
gînduri a căror înțelegere deplină i-ar pune în pericol integritatea propriului eu, așa cum este conceput și construit în acel moment. Kovar scrie din punctul de vedere al psihanalistului, iar Becker (1973:51 ) consideră că psihanaliza se dedică ideii de autoamăgire. El spune: Ostilitatea față de psihanaliză în trecut, prezent și viitor va fi întotdeauna o ostilitate față de acceptarea faptului că omul trăiește prin minciunile pe care și le spune despre sine și despre lumea sa, precum și faptului că personalitatea lui... este
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Snyder (1989: 150-152) subliniază că "procesele de negociere cu realitatea" pot deveni neproductive, însă într-o lucrare prezentată la o conferință recentă el susține că în actualul context global, "s-ar putea să fie nevoie de un oarecare grad de autoamăgire pe plan mondial" (Snyder 1991:10). Totuși, deși Snyder consideră că aceste procese de negociere cu realitatea sînt înșelătoare, adjectivul pe care-l alege el nu mi se pare pe deplin potrivit, din moment ce individul, și chiar societatea, nu ignoră neapărat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cu realitatea sînt înșelătoare, adjectivul pe care-l alege el nu mi se pare pe deplin potrivit, din moment ce individul, și chiar societatea, nu ignoră neapărat diferența între percepție și realitate. Păcălitul devine colaborator sau chiar co-autor. Auto-iluzionarea, mai degrabă decît autoamăgirea, ar putea fi un termen mai potrivit pentru aceste "negocieri cu realitatea". Termenul intră în conflict cu părerile lui Taylor (1990:36), care face o distincție clară între iluzii, considerate "impresii false care persistă în ciuda faptelor reale" și amăgiri, sau
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
distincție clară între iluzii, considerate "impresii false care persistă în ciuda faptelor reale" și amăgiri, sau convingeri auto-înșelătoare, care modifică faptele, "deși poate cu o oarecare reținere". Diferența semnalată de Taylor trebuie luată în considerare, însă eu prefer conotația cunoscută a "autoamăgirii", care se referă la procesul prin care există un dialog interior, iar un segment al personalității induce în eroare un alt segment, partea care minte fiind conștientă de înșelătorie. Auto-iluzionarea pare un termen mai potrivit pentru situația în care un
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
născocind un adevăr, Și-a făcut mintea să păcătuiască Și să creadă propria minciună, Că ar fi fost el ducele... (cf. Ewbank 1983:164). Noțiunea de reținere menționată de Taylor implică existența unui conflict interior ce caracterizează multe cazuri de autoamăgire, în special cînd e vorba de adulți perfect sănătoși din punct de vedere mental (cf. Paulhus 1988b). Această tensiune este ilustrată perfect prin diferența pe care o facem în limbajul uzual între motive și scuze. Durandin (1972:298) comentează că
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
înșine, "ustificările devin motive în mintea noastră și e posibil să apară chiar cazul auto-amăgirii, în legătură cu întregul proces". Eu aș adăuga: de asemenea cazul autoiluzionării. Pe de altă parte, "cînd este implicat un public exterior, există mai puține posibilități de autoamăgire. Într-adevăr, protagonistul își face socoteala ce scuze ar avea succes... și astfel trebuie oarecum să țină cont, în permanență de aceste justificări, cît și de reacția celorlalți la scuzele sale". Pentru persoanele implicate în viața publică este de două
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ei care nu voia să accepte adevărul și care intenționa să-l inducă în eroare pe celălalt segment. Nu cred că această perspectivă aduce ceva în plus modului în care înțelegem ceea ce se întîmpla în mintea lui R2; intenționalitatea și autoamăgirea sînt concepte care pot fi valabile numai în prezența unei anumite doze de hazard. Pentru o mai mare precizie, însă cu riscul de a deveni pedanți, poate ar trebui să vorbim de "pseudo-minciuni" atunci cînd ne referim la prefăcătorii direcționate
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
definite de a înșela sau convingeri ferme că sînt înșelați. Poate că minciunile spuse publicului au de cele mai multe ori scopuri bine definite, fără a implica riscul remușcărilor sau al conflictelor interioare, însă cînd relațiile interumane apropiate sînt contaminate de minciună, autoamăgire, complicitate la minciună, aceste fenomene vor apărea cu siguranță. O trăsătură interesantă a cazului descris mai sus este faptul că R2 părea să nu pună prea mult preț pe relația dintre ea și soț, cu excepția contextului în care se afla
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
am atras atenția asupra modului în care păcăliții vizați de mincinoși sînt mai degrabă prieteni ai acestora decît inamici. Această direcționare a minciunii este dusă mai departe de minciunile discutate în capitolul 7, unde am încercat să fac diferența între autoamăgire și autoiluzionare. Procesul de transformare care intervine atunci cînd mincinoșii încep să creadă că ceea ce spun este adevărat a fost exemplificat nu numai de mărturia femeilor traumatizate cu privire la relațiile lor personale, ci și de afirmațiile făcute de politicienii americani și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Teoria sentimentelor morale (1759-1790), se bazează pe mecanismul simpatiei (capacitatea de a se regăsi în punctul de vedere al celuilalt) ca și criteriu pentru a defini acțiunea mai mult sau mai puțin adecvată a celuilalt. Corupția sentimentelor morale derivă din autoamăgirea omniprezentă care ne face să percepem că este mai de dorit ceea ce nu avem. Această corupție se manifestă fie în simpatizarea cu cel mai bogat și puternic, fie în „dorința de a îmbunătăți condiția noastră”: de fapt noi supraevaluăm plăcerile
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
plictiseala. "Un grand-guignol vesnic" populat de ființe obosite și ofilite, "plictisiți și plicticoși... care visează să fie". El notează în caietul-program al spectacolului: "In interiorul fiecăruia dintre personaje trăieste o livadă de vișini. Țârmul de adevâr al plesei este autoiluzionarea, autoamăgirea. Țărmul de realitate, de realism al piesei este magia". Exceptional plastic, decorul lui Viorel Penișoară-Stegaru exprimă metaforic viziunea regizorului. Un spațiu deschis și închis în același timp, o punte circulara ca o coloană vertebrală frântă, în spate o cicloramă cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
străină de canoanele comunismului, marelui segment de populație, mai ales cea de vîrsta a treia, marcat, se pare, pentru totdeauna, de... binefacerile colectivismului în care și-a consumat, în cea mai mare parte a existenței, energia. Ce dezamăgire! Cîtă vinovată autoamăgire în perceperea mentalității tinerilor care atît de antrenant ne înconjoară, ne depășesc în buestru pe trotuar, ne replică trufaș-biologic în foaiere, ne privesc nostim-persiflant printre tablouri. Nu am în vedere ușurătatea (de ce nu și motivată cu care, susținuți de părinți
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
timpul: el a cernut, a simplificat, a facilitat minima noastră schemă. Și ajungem, în sfîrșit după futilele divagații la concretețea realității prezente. Nu mai putem fără riscul autoiluzionării face abstracție de ce se întîmplă, palpabil, în acest moment (după unii roză autoamăgire terminologică! postmodern). Avem în vedere cum ne-am propus deja domeniul artelor vizuale. A putea constata, fără să ratăm schița generală, o invers proporțională relație între actul creației și mediatizarea lui. Cu cît mediatizarea tot mai inimaginabil diversificată cîștigă teren
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
indubitabilei vocații? Cedînd analistului prim-planul. E drept, unul de certă probitate etică și profesională, dar... Răspunsuri la enigmă pot fi aproximate în fel și chip, doar cele ale apostaților ar putea conta cu adevărat. Numai că: subiectivitatea diagnosticului, deci autoamăgirea în clarificare de ce nu refuzul de a recunoaște ratarea ar fi extrem de incomode. Cum multe altele nu doar din sfera creației recunoscute, ar primeni aerul public. Dacă ar fi asumate cu... profesională sinceritate. Dar România rămîne, din păcate, eminamente diletantă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dintre toate lecțiile spirituale - că slava lui Dumnezeu îi era suficientă, că puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în slăbiciunea umană (II Cor. 12, 7-10). Suferința este un instrument prin care Dumnezeu poate smulge poleiala noastră de satisfacție de sine Și autoamăgire Și ne poate ajuta să facem față slăbiciunii noastre prin puterea Lui. Douăsprezece avantaje ale suferinței fizice și ale încercărilor vieții Energia spirituală a suferinței se vădește atunci când ea defrișează pe tărâmul egoismului din noi. Suferința este un act pozitiv
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
lipsa de ridicol. Aceasta deoarece denumirile franțuzești pompoase nu provin din intenția de a eclata impusă de snobism, ci par reminiscențele melancolice ale unei veritabile moșteniri culturale uzate și denaturate într-un mediu meschin sau sunt pur și simplu asumate autoamăgiri, palide recompense la nivel lingvistic pentru un destin ratat. Umorul, așadar, și nu comicul ironic sau satiric reiese din contrastul amar dintre aparența de sofisticat lux gastronomic și umila și derizoria realitate culinară: Doamna Renaud, fără să se scoale de pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
poziții sociale, fie că preferăm să vedem în kitsch o plăcută evadare din monotonia vieții cotidiene moderne, întregul concept de kitsch se circumscrie în mod limpede unor noțiuni precum imitația, contrafacerea, falsitatea și ceea ce putem numi estetica amăgirii și a autoamăgirii.” ÎN LOC DE CONCLUZII SFÂRȘITUL JOCULUI? Percepția asupra prezentului, în orice perioadă, este una mai puțin bună, cu tendința de comparare și ierarhizare, dar e posibil ca viitorul să descopere o altă imagine: „Prezentul nu este pregătit să accepte nici chiar acele
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]