4 matches
-
cf. Stan, 2001a, p. 257), putem delimita evaluarea formativă (când sistemul de referință este extern, cerințele fiind explicitate în programe sau manuale școlare), evaluarea clasificatorie (când sistemul de referință îl constituie performanțele grupului de apartenență - clasa de elevi) și evaluarea autocentrică (când sistemul de raportare este constituit din nivelul propriilor performanțe anterioare ale elevului). Prin coroborarea celor trei criterii (la care se mai pot adăuga și altele), se ajunge la o altă clasificare, devenită clasică: evaluarea cumulativă (sau sumativă) și evaluarea
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
mai întâi, care s-a caracterizat prin schimburi comerciale între entități economice și politice particulare, iar apoi transnaționalizarea, o fază superioară în care apar investițiile străine, înseamnă practic abandonarea etapei istorice a eterogenității etatice. Negându-se pe sine ca element autocentric, prin aderare la comunitatea internațională, statul-națiune a dat naștere celui de-al doilea termen al acestei dezvoltări dialectice. Este vorba despre omogenitatea internațională, care există între națiuni ce împărtășesc aceeași tradiție sau pur și simplu aceleași valori. Desigur, acest proces
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
mediul înconjurător și mai capabil să realizeze „întâlnirea”. Creativitatea devine astfel, nu satisfacerea unor instincte refulate, ci împlinirea necesității de a comunica cu lumea înconjurătoare. Creativitatea este victoria percepției alocentrice, de păstrare a unei atitudini receptive față de mediu, asupra percepției autocentrice, închistată în rutină (siguranța pe care o oferă lumea închisă, familiară). Mulți autori integrează în cadrul modelelor creativității și modelul tridimensional al intelectului elaborat de către Guilford. Pe baza unor cercetări personale și a unor considerații teoretice, el a stabilit existența a
Creativitatea – fundamente ştiinţifice şi psihopedagogice by Lupaşcu Andreea Milena Neagu Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/717_a_1059]
-
din problemele controversate ale lingvisticii. Dacă Bühler (1934) identifica trei funcții, Friedrich Kainz (1941), luând în considerare și forma dialogată a limbii, distinge funcțiile ei de manifestare, de apel și de informare, cărora li se adaugă și altele, ca funcția autocentrică (pură expresie către sine, de încurajare etc). Renzo Titone (1971), pornind de la clasificările realizate de Bühler și Kainz, distinge trei funcții principale: - de comunicare (inclusiv persuasivă); - de expresie (pentru necesitatea socială, de a calma agresivitatea, disputa etc.); - reflexivă (monologul
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]