104 matches
-
Pavel Șușară Am fost învățați să ne privim pe noi înșine cu un amestec duios de narcisism și de autocompătimire. Delăsători și leneși pînă la transformarea acestui comportament în patern cultural, am refuzat întotdeuna riscul, efortul și aventura, iar ideea de competiție n-a intrat niciodată în vocabularul nostru activ și, cu atît mai puțin, în inventarul nostru moral. Trăind
Frica de a fi român by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11397_a_12722]
-
puțin lucru să știi cum să construiești un eveniment - tot așa cum în industria de divertisment e necesar să cunoști analitic și pragmatic resorturile unui spectacol. Protocolul românesc în această privință recomandă, de cele mai multe ori, o atitudine obosită, astenică și o autocompătimire neglijentă a organizatorilor, penibilă, la urma urmelor, care culminează lamentabil în cadrul solemnității finale până la totala substituire a acesteia. Am apreciat la Astra Film Fest tocmai vitalitatea fenomenului, injectată de acest public de excepție - generator de eveniment și de context cu
Orele astrale ale Sibiului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14554_a_15879]
-
se echilibraseră, iar instrumentele lor poetice ajunseseră acordate la unison. Chiar și în poezia pe teme paseiste ori rurale (din Patriarhale, 1901), melodia versului ștergea, la Iosif, semnificația temei. Există, fără îndoială, în liedurile lui zăcăminte de sentimentalism, dulcegării și autocompătimire, exprimate prin diminutive și termeni familiari; dar, în cele mai bune exemple, adierea simbolistă trece pe deasupra cuvintelor, transformînd lamentația semănătoristă în poezie autentică: „Torcea, torcea, fus după fus,/ Din zori și pînă-n seară;/ Cu furca-n brîu, cu gîndul dus
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
de pildă, și nu e vorba numai de conducători avizi de putere ca Miloșevici, ci și de o majoritate a intelectualilor și scriitorilor care prin producțiile lor n-au făcut decît să ațîțe și să adîncească sentimentul de victimizare și autocompătimire națională, identitatea sîrbească se confundă cu conștiința suferințelor de secole îndurate din partea altor națiuni și etnii. într-o asemenea perspectivă războiul din Bosnia nu ar fi constituit decît o ultimă etapă sîngeroasă dintr-un lung traseu: pentru că au suferit în
Universalitatea clișeelor by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11379_a_12704]
-
stranie detașare de sine, cu care își descrie copilăria, episodul accidentului de mașină, stupoarea la aflarea veștii canceroase și apoi cele cîteva întîmplări, cu adevărat bizare, pe care le trăiește pe culoarele Fundeniului. Autorul nu se complace în puseuri de autocompătimire, ferindu-se într-adins să-și plîngă de milă, de aceea frămîntările prin care trece le analizează cu ochi rece de observator impasibil. Dar ce surprinde e că, în loc să alunece în divagații sentimentale pe seama suferinței și a rostului ei, autorul
Mușcătura bursucului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6059_a_7384]
-
să ia în considerare orice idee sau îndoială, prietenos și grațios chiar și atunci când pierdea un turnir intelectual, modest, deschis către spiritul universal, dar și un om care, "în mod surprinzător a manifestat un narcisism, o meschinărie, o insensibilitate și autocompătimire surprinzătoare. De exemplu, când scria despre moartea dureroasă a primei sale soții, Nina, sau când scria și vorbea pe larg despre artrita sa chinuitoare, Eliade părea adesea încătușat în ego-ul său și incapabil să arate compasiune față de reala suferință a
Omul Eliade by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/9431_a_10756]
-
aproape doi metri și un gabarit asigurat de lăcomia sa, de asemenea intrată în folclor, la mâncare) le inducea groaza celor care aveau neșansa de a se afla prin preajmă. Viața sa, oscilândă între crize de mânie și secvențe de autocompătimire înduioșătoare, nu explică, însă, ca, de altfel, în nici un destin ieșit din comun, mișcările care transcend individuația și dau seama de statura politicianului. A fi maestru al „combinațiilor”, în sensul machiavellic sau al lui Richelieu, să spunem, nu epuizează conținutul
Oameni de fier by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4460_a_5785]
-
trist dar adevărat. Bărbații, cei mai buni nu-și arată rănile, trag consecințele. Nu urăsc femeia, ci pe celălalt bărbat. Rezolvă lucrurile între ei. Niciodată nu-și aruncă durerea lui unei femei în obraz. Sau plâng pentru iubire, nu din autocompătimire. Totul la ei e îmbibat de plâns, cămașa, tâmplele, ceafa. Ochii sunt goi și durerea s-a scurs din ei. Trebuie să-ți întorci privirile, să nu-i mai vezi. Unii bărbați sunt îngeri. Poartă cămăși albe și miros a
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
de păr, ridicolul situațiilor pe care nu le mai controlează alcătuiesc esența ambelor personaje. Obsedați de femei (în poemul lui Eliot, refrenul "In the room, the women come and go / Talking of Michelangelo" sfâșie ca un pumnal mătasea moale a autocompătimirii), ei simt presiunea vieții deja risipite, redusă la gestul ridicol, de a-și proteja oasele scurtate de trecerea vremii de efectele ploii ("I grow old... I grow old.../ I shall wear the bottoms of my trousers rolled"), pentru a se
Primul Faulkner (VII) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6730_a_8055]
-
a costat orașul nostru șapte sute de unități monetare pe care nu prea ne dădea mâna să le cheltuim. Fara nu era în stare să se miște ori să vorbească pentru a-și salva viața. Primarul continuă pe un ton de autocompătimire. - Cu toții știm de mult că n-a fost înțelept să ne amestecăm în treaba aceasta cu magazinele de arme. Atâta vreme cât guvernul imperial le lasă în pace, ce drept avem noi să înființăm gărzi ori să acționăm împotriva lor? Asta am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
trecuse de gang, cînd auzi pași repezi și ușori depășindu-l. Fu cuprins de o stare confuză de speranță și suferință și simți înțepături în pielea feței. înainte ca pașii să-l ajungă, traversă brusc strada, amestecul de sfidare și autocompătimire topindu-se într-un sentiment de izolare tragică. Atunci văzu că peste drum, înaintea lui, nu erau omoplații lui Kate Caldwell dansînd disprețuitor, ci o bătrînică energică ducîndu-și sacoșa. Ajunse la terenul de joacă rușinat și dezamăgit. Apoi se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bisericii. Imaginile se ridicau pe pereți asemenea unor copaci și-și amestecau culorile ca ramurile pe tavan. Deschise ochii și privi în zare spre cîmpii și păduri, la povîrnișul întunecat de căldură din Campsies. Pe obraji îi curgeau lacrimi de autocompătimire și murmură cerului albastru: „Nenorocitule, îmi dai idei fără a-mi da forța de a le folosi“. își trase un pumn în cap șoptind: „încaseaz-o, pentru că-ți vin idei. Și pe-asta“. începu să chicotească, se ridică în picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
doar cîțiva bătrîni și-o aminteau cum era în tinerețe și în curînd și tinerețea, și bătrînețea îi vor fi uitate. își spuse „Vai, nu! Nu!“ și simți pentru prima oară în viață spasmul unei suferințe pure, fără furie sau autocompătimire. Nu putu să plîngă, dar un aisberg de lacrimi înghețate pluti aproape de suprafață, și își dădu seama că acel aisberg plutea în oricine și se întrebă dacă și ceilalți îl simțeau la fel de rar ca el. Adormi cu capul pe teancul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mormanele de zgură, coamele dealurilor cu case, parcurile încărcate de copaci, toate urcau pînă cînd privi la un orizont ca marginea unui castron, pe fundul căruia se afla el. Pe margini se înghesuiau privitorii. Fu cuprins de o criză de autocompătimire pentru că atîția oameni se preocupau de singuraticul de el și îi salută cu două degete. O privitoare plecă de pe margine și dispăru în spatele acoperișurilor. Thaw închise ochii și și-o imagină coborînd pe străzi ca o picătură de apă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a fost acel „Ha!“ rămas neschimbat în scurgerea anilor, la care se adăuga un dat din cap și observația că azi nu mai e cazul să aștepți recunoștință de la nimeni. Iar tata se simți lăsat oarecum cu buza umflată în autocompătimirea sa. De aceea, simți impulsul să-i descrie prietenului starea în care se afla și mai disperată decât era de fapt ca să-i stoarcă o fărâmă de compasiune, fiind atât de preocupat de persoana lui, încât nici nu-i trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să-și fi pierdut deja, fără să aibă cea mai vagă idee, chiar și o jumătate de lume. Firește, nici un creier nu putea recunoaște așa ceva pe deplin. Weber îl simpatizase pe Neil. Omul acceptase o lovitură zdrobitoare fără amărăciune sau autocompătimire. Se adaptase și-și văzuse de drum - dacă nu înainte, atunci înspre nord-est. Dar după ultima serie de teste, Weber nu-l mai văzuse niciodată pe Neil. N-avea idee ce se mai întâmplase cu omul acela. O altă pierdere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
urcă spre înălțimile cerului lui Dumnezeu. Mihai Cantacuzino se simțea minunat; i se părea că toată lumea este a lui și neînchipuit de frumoasă. Sentimentul de vinovăție care-l stăpânise atâta vreme pierise ca un abur, lăsând locul unui fel de autocompătimire. Punea în cumpănă alternativ când virtuțile sale de ctitor, când smerenia care-i însoțise toate acțiunile. Da, bineînțeles, el spătarul Mihai Cantacuzino stătuse în umbră nu pentru că era unealta marelui stolnic, ci pentru că era un om smerit. Îi plăcu atât
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un șervețel cu care să șterg cafeaua de pe jos. Distanța nu e așa de lungă, dar înaintez încet, ca orice bătrân. Am deci timp să mă gândesc. Mă gândesc că sunt o victimă a nerecunoștinței propriului copil. Ideea îmi trezește autocompătimirea și nu încerc s-o alung, deși îmi dau seama că e un sentiment de mâna a doua. Carnea și sângele meu mă scuipă. Vlăstarul crescut din sămânța mea s-a poticnit din creștere și-o va lua pieziș pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și desfrâu mintal, la moarte lentă. Sau poate că nu? Ironia acidă lasă loc bănuielii că poetul nici nu-și propune să lupte împotriva acestei stări de spleen, ci dimpotrivă, o cultivă meticulos. Dedublarea are loc, uneori, în scopul unei autocompătimiri, pe cât de caustică, pe atât de nesinceră: Și la salcie cu fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie, nenorocitul. (...) și doarme, doarme nenorocitul..." (Salcie cu Pajura) Starea (postura) orizontală se traduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pare rău, Eva. Am uitat, se scuză Mavis, ajustând concomitent poziția florii de lupin, astfel încât să se asorteze mai semnificativ cu floarea de mușcată. — N-ai de ce să-ți pară rău, spuse Eva, printre defectele căreia nu se număra și autocompătimirea. Dacă mă gândesc bine, poate că ar trebui să fiu mulțumită. Păi închipuie-ți numai cum ar fi să ai niște copii ca Henry! El e atât de lipsit de creativitate! Și apoi copiii sunt extrem de obositori. îți consumă toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
uită din nou la bilet. „Plec ca să mă gândesc la cele petrecute.“ Se gândește un căcat! Vaca aia proastă nu e în stare să gândească! Joacă teatru, se miorlăie, se extaziază povestind despre lipsurile ei și-și provoacă extaze de autocompătimire. Wilt parcă o auzea și acum dondănind despre afurisitul ăla de manager de bancă și despre cum ar fi trebuit să se mărite ea cu el în loc să se lege la cap cu un bărbat care nu era în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
fi? — în primul rând, să dau de mâncare la câine. — N-ai decât să tragi o fugă cu mașina până acolo și-ai rezolvat-o imediat. Clem n-o să moară de foame peste noapte. Dar Wilt era prea cufundat în autocompătimire ca să mai poată fi convins și, în plus, își făcea griji în legătură cu păpușa. Ar putea să mai încerce o dată să scoată chestia aia din puț. Luă mașina, se duse acasă și se vârî în pat, într-o încâlceală de pături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
se Întîmplă la fel, spuse ea cu tristețe. Se termină urît, de fiecare dată. Chiar și acum. El era preocupat În continuare de buton. — Cum? Ce? — Ca acum. Vocea i se risipi. Amărăciunea pe care o afișa, valul acela de autocompătimire o obosiseră. Începu să plîngă din nou. El lăsă focul baltă, se ridică, veni și se așeză cu stîngăcie lîngă ea. Îi luă pălăria din cap și-i netezi părul și-o sărută. — Nu mai plînge, Viv. — Mă simt atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a cărții: o negresă superbă pe vremuri, încă frumoasă în ciuda quintalelor puse de-a lungul vremii, mândră de sânii și de fundul ei, știind să-și manevreze cu umor și abilitate cei trei plozi plus soțul măcinat de ură și autocompătimire. O vezi încercând și aproape reușind să treacă peste faptul că soțul o înșelase cu ocazia unei conferințe, apoi dărâmată să afle, accidental, că nu fusese vorba despre un one night stand, ci despre o legătură cu una dintre prietenele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
privirile ca să nu fie silită să se mai uite la maică-sa, mama căreia nu-i spusese niciodată „mami“ și pe care sperase probabil s-o țină la distanță adresându-i-se cu „mătușă“. A inundat-o un val de autocompătimire. Ce greșeală de neiertat din partea lui Allah să creeze o fiică cu mult mai puțin frumoasă decât propria ei mamă. — Nu Înțelegi de ce Asya nu vrea nici un fel de tort anul ăsta? a spus mătușa Zeliha după ce și-a terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]