201 matches
-
creștin umanitar, a cărui existență nu poate fi demonstrată în raport cu calitatea unei lumi cum este cea a 109 noastră, și invocîndu-I pe Dionysos, Nietzsche nu reinstaurează un zeu antic, ci impune o "lume dionysiacă", a cărei viață este voință de autoconservare și autoexaltare. Adică, în ordinea dialecticii sacrului și profanului, Nietzsche sacralizează pur și simplu viața. Viața este un fenomen complex, cu multiple fațete, marcat inevitabil de pluralitate. Sacralizarea ei implică inevitabil politeismul. Gândirea lui Nietzsche nu este atunci ateistă decât
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
este vorba despre disocierea personalității, indiferentism agresiv față de suferința celorlalți, plăcerea instinctuală de a produce suferință, agresivitate verbală, disperare, hipertrofiere a propriei persoane, impulsivitate, dezordine mentală progresivă, gândire delirantă. În cazul victimelor este vorba despre prăbușirea capacităților de apărare și autoconservare, blocaj mental și emoțional, reacții aproape catatanoide, moarte psihogenă. Scopul era, consideră Nicu Ioniță, obținerea unui anti-om, prin intermediul unui „spectacol faustic de inversiune psihologică”. Dilema indusă de fenomenul Pitești este aceea legată de condiția confuză de victimă-călău, de hibrid
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
dezvoltare a acestora; (7) ca putere de a compune și a descompune un Întreg; (8) ca ansamblu al creației și al verificării, al imaginației și al spiritului critic; (9) ca și consecință a conflictului afectivităților; (10) ca ultima perfecționare a autoconservării; (11) ca reacție derivată; (12) ca adaptabilitate a comportamentului În raport cu Împrejurările momentului ; (13) ca discernământ și ca adaptare; (14) ca formă particulară de adaptare a organismului la mediu; (15) ca abilitate și ca adaptabilitate; (16) ca răspuns improvizat, personal, plastic
Prelegeri academice by prof. univ. dr. PETRU IOAN () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92348]
-
de teama războiului nuclear care le-ar putea distruge pe amândouă. Ele caută să dobândească o capacitate a celei de-a doua lovituri atât de puternică, încât să se apropie de nivelul unei prime lovituri. Însă această năzuință elementară de autoconservare este limitată de efortul implicit de a obține un avantaj decisiv care să asigure supraviețuirea în detrimentul eliminării celeilalte. Concluzia inevitabilă este că, în Uniunea Sovietică și, într-o mai mică măsură, în Statele Unite, în locul unei moralități împărtășite care este indispensabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
prea puțină, și prea multă libertate a ariei de specialitate dăunează creativității. 4. Cât de instituționalizată este aria de specialitate? Pentru ca aria de specialitate să existe, este nevoie de un anumit grad de organizare internă. Excesul de energie investit în autoconservare are ca rezultat, de obicei, o arie de specialitate care devine extrem de birocratică și inaccesibilă schimbărilor. 5. Cât de mari sunt schimbările pe care le susține aria de specialitate? Criteriile prea liberale de acceptare a lucrurilor noi pot avea ca
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
din amor nu intră, în consecință, decât indivizii debili, deposedați de instinctul viril al creației. Pe de altă parte, se știe că bărbații îngroașă în cea mai mare măsură rândul sinucigașilor, femeile dovedind în schimb un mai pronunțat instinct de autoconservare (după cum observă Durkheim într-un studiu de referință 117). Prin urmare, inacceptabilă (și estetic, și psihologic) nu e doar moartea savantului înșelat de femeie (s-au văzut cazuri), ci mai ales sinuciderea precipitată a femeii înseși, care, strânsă cu ușa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
O., 177) Când se introduce prin această din urmă serie de conjuncții și locuțiuni conjuncționale, identitatea specifică a completivei opoziționale rămâne implicită în planul semantic al relației de dependență: „Preferi tăcerea, așa cum o preferă cei mai mulți, uitând că dacă duce la autoconservare, nici într-un caz ea nu înseamnă viață.” (P. Sălcudeanu, 310) Identitatea sintactică a completivei opoziționale poate fi asigurată atunci de existența unor opoziții semantic-lexicale între componente ale celor două propoziții (regenta și opoziționala): „Totdeauna am fost încredințat că furnica
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în numele unei idei-valoare ca aceea de justețe socială, de libertate sau patrie, mulți indivizi și-au anulat conștient biologicul, contribuind la progresul unui grup, al unei națiuni sau al omenirii în general. Valorile reprezintă în sistemele socioculturale operatori eficienți de autoconservare și/sau autodepășire, fiind lianți de coeziune și factori mobilizatori pentru actorii acțiunilor sociale. Într-adevăr, mult din ceea ce la o primă vedere pare „gratuit”, „dezinteresat”, „mișcare pură a spiritului uman” are acoperire în interese prozaice biosociale, doar că legăturile
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
legați de sânge și de rasă, erau de primă importanță"421. Kenneth Burke remarcă "pașii retorici extrem de interesanți"422 ai lui Hitler, care pune înfrângerea Germaniei în război, treptat, mai întâi pe seama "otrăvirii morale, vizibile tuturor, [...] a diminuării instinctului de autoconservare [...] care începuseră să submineze fundamentele Poporului și ale Reich-ului cu mulți ani înainte"423, apoi pe seama evreului, expresie exterioară a "păcatului împotriva sângelui și al degradării rasiale"424, cu alte cuvinte, al "decăderii morale"425 care, doar în aparență, reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
luptei în numele propriului triumf"443. Așadar, arianul "ascultă" legea naturală și se supune ei, în timp ce, firesc, evreul "arogant" își propune să ""cucerească" natura cu ajutorul idealului democrat al egalității"444. Iată cum, grație distorsiunii ad hoc a lui Hitler, instinctul de autoconservare al arianului devine "virtutea" sa, aflându-se în perfectă concordanță cu legea naturală, în timp ce același instinct constituie semnul major al depravării și "viciului" evreiesc, absolut necesar în logica lui Hitler, potrivit căruia evreul, numai pe temeiul "competitivității" sale, poate constitui
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
care vin din lagăr de minciună ori trucări ale realității, dimpotrivă, le acordă credit tocmai pentru că stofa sa bună îi dă discernământ în a alege tipul de oameni cu care să interacționeze. Respinge ca imposibile atrocitățile dintr-un instinct al autoconservării. El ține la ideea sa de revoluție, și dacă ar accepta grozăviile relatate, de la dispariții subite ale unor oameni de calitate până la descrieri detaliate ale unor torturi în numele producției, ori de la furturi la deposedări, ar trebui să se dezică de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
și În care doresc ca să reintru. Toate acestea reafirmă și Întăresc valoarea virtuților creștine fundamentale la care face referință Sf. Pavel. Dar mai există Încă un aspect esențial de care depinde existența și echilibrul ființei mele: egotismul - sentimentul fundamental al autoconservării și al autocunoașterii. El este cel care mă protejează permanent, punându-mă la adăpost de pericole. Din el derivă nevoia, aspirația persoanei către eternitate. Departe de a fi un viciu care Închide persoana, egotismul, ca instrument al conservării, are rolul
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a mă proiecta dincolo de lume și de limitele acesteia. Omul, ca ființă a naturii nu are aspirații transcendente. La el este dominant instinctul de conservare, cel de autoapărare, legat direct și imediat de ființarea mea ca individ. Dar, spre deosebire de transcendență, autoconservarea mă fixează aici. Ea nu este un act de aspirație proiectivă. Autoconservarea nu mă scoate din lume, ci mă ține În lume. Ca persoană, prin valorile moral-spirituale interiorizate, eu mă deschid. Îmi pot construi idealuri. Nutresc speranțe. Construiesc proiecte și
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a naturii nu are aspirații transcendente. La el este dominant instinctul de conservare, cel de autoapărare, legat direct și imediat de ființarea mea ca individ. Dar, spre deosebire de transcendență, autoconservarea mă fixează aici. Ea nu este un act de aspirație proiectivă. Autoconservarea nu mă scoate din lume, ci mă ține În lume. Ca persoană, prin valorile moral-spirituale interiorizate, eu mă deschid. Îmi pot construi idealuri. Nutresc speranțe. Construiesc proiecte și lupt ca să mi le realizez. Ca ființă umană, a naturii, totul se
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
persoană se completează cu alta, la fel două existențe individuale se Întâlnesc și, completându-se, formează o existență comună, unică. Completarea este condiția echilibrului, a siguranței, a progresului, care asigură stabilitatea și durata existenței. Dacă existența individuală este fundamentată pe autoconservare, existența comună este fundamentată pe atracția simpatetică și pe completarea reciprocă. Persoana nu poate fi singură. Orice existență singură sfârșește tragic. Persoanei, ca și existenței acesteia, le sunt permanent necesare condiții noi, care să le Întărească, să le Îmbogățească și
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
meu de educație, de instruire și cultură, care-mi conferă capacitatea de a evalua situațiile vieții, de a anticipa atitudinile celorlalte persoane față de mine, acțiunile lor posibile, imediate sau la distanță. Considerată din această perspectivă, evitarea nu este numai o autoconservare, ci și atitudinea morală de prudență, de rezervă, pe care trebuie s-o adopt În raport cu tipul de situații și persoane cu care sunt În contact sau În conflict. Orice evitare este o reacție interioară a mea, o atitudine care este
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sentimente negative, obligându-mă să mă retrag. Este oare, evitarea În acest caz, o atitudine defetistă, de lașitate, o ezitare care să mă pună Într-o situație de inferioritate? Nicidecum. Conduitele de evitare a conflictelor sunt atitudini morale atât de autoconservare, cât și de depășire a unor situații Închise ale vieții, de confruntare absurdă, inutilă, care devalorizează individul atunci când apelează la aceste soluții. Virgiliu spunea: Arma amens capio - recurg la armă când Îmi pierd mintea. Prin urmare, a evita conflictul este
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
în problemele de decizie, evită formele de control, subordonații sunt considerați un „rău necesar”; este orientat spre sine însuși, în grup participă rar la conversații, lasă personalul să se ocupe singur de moralul său, tinde să evite conflictele; orientat spre autoconservare, se preocupă mult de sine, de viitorul său, este pasiv, își exprimă rar opiniile, de regulă este neutru, se comportă ca o meduză plutitoare, se lasă purtat de valuri fără o direcție anume, în poziții de conducere este mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
acolo înaintea altui om. În asemenea situații avem însă de-a face cu „reușita în sens larg”, cu răspunsuri de satisfacere instinctivă a nevoii omului de a se întrece cu alt om - și ea fiind o prelungire a instinctului de autoconservare și de competiție intraspecifică. Dar este o conduită generală, existentă la toate speciile. Așadar, este naturală și obiectivă, ca și celelalte. Astfel încât operația reușită (successful operation) poate fi definită drept „ceea ce în mod fundamental satisface sau irită” (what will originaly
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Hobbes s-a dovedit decisivă din cauza primului argument, pentru că acesta a determinat nu numai atitudinea negativă a regaliștilor, dar și curiozitatea republicanilor. Ceea ce Filmer și regaliștii considerau subversiv la Hobbes era mai ales ideea că prima lege a naturii este autoconservarea, de unde rezultă că dreptul de rezistență în fața morții trebuie recunoscut chiar și criminalului pedepsit în mod just. Buni specialiști în retorică, regaliștii cunoșteau forța de convingere a exemplelor, și tocmai exemplele pe care le dădea Hobbes în Leviathan, în special
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
rea decât după o "viguroasă analiză logică". Cea mai bună cale de a stabili legea naturală este aceea de a observa cu atenție natura omului, condițiile sale de existență, înclinațiile și dorințele sale. Caracteristicile esențiale ale omului sunt instinctul de autoconservare, incapacitatea de realizare a scopurilor fără cooperare cu semenii, dar și aroganța, iritabilitatea sau tendința spre distrugere. După Pufendorf, principiul fundamental al legii naturale este următorul: tot ceea ce este necesar pentru scopurile societății trebuie considerat ca fiind cerut de lege
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
stare de perfectă egalitate și libertate. Locke îl citează pe Richard Hooker, teolog anglican moderat care deducea din această stare de egalitate obligația la dragostea reciprocă dintre oameni 53. Locke admite și el că oamenii egali între ei, supuși legii autoconservării și creați spre gloria lui Dumnezeu sunt obligați "să nu pricinuiască rău altuia, vieții, sănătății, libertății și posesiunilor sale"54. Aceasta este obligația enunțată de legea naturii. Din această lege se deduce obligația de a trăi într-o stare de
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Dar, spune Locke, să nu-l urmăm prea departe pe Filmer. Așa cum rezultă nu numai din Scriptură, dar și din observarea naturii, "Dumnezeu a făcut omul și a sădit în el, ca și în celelalte animale, o dorință puternică de autoconservare și a alcătuit lumea cu lucruri potrivite pentru hrană și veșminte, și alte lucruri necesare vieții, servind planului său, ca omul să poată trăi și dura o vreme pe fața pământului"86. Din această observație rezultă cu certitudine că proprietatea
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
de stare naturală individul natural ca atare este definit în mod satisfăcător. Răspunsul pe care Locke îl întrezărește în Leviathan este unul negativ, deoarece individul lui Hobbes nu se poate defini decât prin teama de moarte și obsedanta dorință de autoconservare. Dacă starea naturală este una de război a tuturor împotriva tuturor, atunci teama de moarte este unicul impuls care determină oamenii să părăsească această stare și să formeze comunități civile. În acest caz, omul se definește ca individ numai în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
nici stare de război, nici comunitate civilă, ci stare naturală în care "toată puterea și jurisdicția sunt reciproce" și "oricine deține puterea executivă a legii naturale"105. Așa cum a remarcat Pierre Manent, "Locke începe [totuși] ca Hobbes: prima necesitate este autoconservarea"106. Acest concept nu mai trimite la ostilitatea celorlalți, ci la nevoia de a asigura condițiile de subzistență. Ceea ce animă comportamentul omului natural este foamea și nevoia de a o satisface. În starea naturală, satisfacerea acestei nevoi se realizează printr-
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]