KorAP: Find »[drukola/base=autoconsistență & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 >

29 matches

Corola-publishinghouse/Science/1757_a_3172

dintr-o atitudine și invers” (Radu, 1994ă. Atitudinea, în calitatea ei de factor motivațional, cu rol de energizare și direcționare, determină comportamentul, este cauza acestuia. Totodată, comportamentul determină modificarea atitudinilor prin fenomenul de autojustificare postacțională, ca expresie a nevoii de autoconsistență a individului. De fapt, dacă avem în vedere o perioadă de timp mai îndelungată, între atitudine și comportament există o relație de cauzalitate circulară. II.4 Schimbarea atitudinilor Probabil nici un alt domeniu al psihologiei nu a generat atât de mult

MOTIVAŢIA ȘCOLARĂ ȘI ATITUDINEA ELEVULUI SUCCES SAU INSUCCES by ANDREEA MILENA LUPAŞCU (2009) [Corola-publishinghouse/Science/1757_a_3172]
Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759

nu este un simplu intermediar între noi și Natură, un instrument pentru a descrie Realitatea, ci una din părțile constitutive ale Naturii. În fizica cuantică, formalismul matematic este inseparabil de experiență. El rezistă în felul său, și prin grija de autoconsistență internă și prin nevoia sa de a integra datele experimentale fără a distruge această autoconsistență. Abstracția face parte integrantă din Realitate. Trebuie să conferim o dimensiune ontologică noțiunii de Realitate, în măsura în care Natura participă la ființa lumii. Natura este o imensă

[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
ci una din părțile constitutive ale Naturii. În fizica cuantică, formalismul matematic este inseparabil de experiență. El rezistă în felul său, și prin grija de autoconsistență internă și prin nevoia sa de a integra datele experimentale fără a distruge această autoconsistență. Abstracția face parte integrantă din Realitate. Trebuie să conferim o dimensiune ontologică noțiunii de Realitate, în măsura în care Natura participă la ființa lumii. Natura este o imensă și inepuizabilă sursă de necunoscut, care justifică existența însăși a științei. Realitatea nu este doar

[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
de la quark la elementele grele care condiționează apariția vieții în Univers. Unitatea care leagă toate nivelurile de realitate, dacă ea există, trebuie neapărat să fie o unitate deschisă. Așa înțelegem astăzi vechiul principiu al interdependenței universale. De fapt, o vastă autoconsistență pare să conducă evoluția universului, de la infinitul mic la infini-ul mare, de la infinitul scurt la infinitul lung. Iată un lucru fundamental în ideea reîn-cîntării lumii. Într-o lume condusă de autoconsistența universală, totul este semn. Regăsim aici legătura noastră matricială

[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
vechiul principiu al interdependenței universale. De fapt, o vastă autoconsistență pare să conducă evoluția universului, de la infinitul mic la infini-ul mare, de la infinitul scurt la infinitul lung. Iată un lucru fundamental în ideea reîn-cîntării lumii. Într-o lume condusă de autoconsistența universală, totul este semn. Regăsim aici legătura noastră matricială nu doar cu Pămîntul, ci și cu întreg cosmosul. NIVELURILE DE REALITATE SUNT COMPATIBILE CU TERȚUL INCLUS? Înțelegerea axiomei terțului inclus există un al treilea termen T care este totodată A

[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
sa "Gödel și sfîrșitul fizicii", prezentată cu ocazia centenarului nașterii lui Paul Dirac, a ajuns la aceeași concluzie 14. TERȚUL ASCUNS Există cu certitudine o coerență între diferitele niveluri de realitate, cel puțin în lumea naturală. De fapt, o vastă autoconsistență pare să guverneze evoluția universului, de la infinitul mic la infinitul mare, de la infinitul scurt la infinitul lung. Această coerență este orientată: o săgeată este asociată oricărei transmisii de informație de la un nivel la altul. În consecință, coerența, dacă este limitată

[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377

discursului refutabil. Se poate adăuga că, până la capăt, Djerzinski avea să se considere În primul rând un om de știință; contribuția sa la evoluția umană i se părea constituită În esență de articolele sale de biofizică - supuse obișnuitelor criterii de autoconsistență și refutabilitate. Elementele mai filozofice din ultimele sale scrieri i se păreau, lui Însuși, niște aserțiuni hazardate și chiar puțin extravagante, justificabile mai puțin de un demers logic cât de motivații pur personale. Îi era un pic somn; luna luneca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808

despre cunoaștere și viziunea despre om. 2.2. Caracteristici 2.2.1. Viziunea transdisciplinară despre lume Unul dintre conceptele-cheie ale viziunii transdisciplinare despre lume îl constituie postularea faptului că Realitatea este în același timp și unitate deschisă, și pluralitate complexă. Autoconsistența (principiul bootstrap al autoconsistenței) sugerează faptul că la nivelul realității există un principiu al organizării informaționale care e totodată un principiu structurant al nivelurilor de Realitate (B.N., 2002a, p. 40). a. Realitatea are o organizare multinivelară Viziunea despre lume a

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
despre om. 2.2. Caracteristici 2.2.1. Viziunea transdisciplinară despre lume Unul dintre conceptele-cheie ale viziunii transdisciplinare despre lume îl constituie postularea faptului că Realitatea este în același timp și unitate deschisă, și pluralitate complexă. Autoconsistența (principiul bootstrap al autoconsistenței) sugerează faptul că la nivelul realității există un principiu al organizării informaționale care e totodată un principiu structurant al nivelurilor de Realitate (B.N., 2002a, p. 40). a. Realitatea are o organizare multinivelară Viziunea despre lume a transdisciplinarității s-a născut

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
ansamblu de sisteme invariant la acțiunea unui număr de legi generale. Două niveluri de Realitate sunt diferite dacă, trecând de la unul la celălalt, există o opoziție a conceptelor (legilor) fundamentale. Între nivelurile de Realitate, deși discontinue, există o coerență, o autoconsistență, cu alte cuvinte, o unitate care le leagă. Însă e vorba de o unitate deschisă, care leagă nivelul cel mai "de sus" și nivelul cel mai "de jos": Există, desigur, o coerență între diferitele niveluri de Realitate, cel puțin în

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
unitate deschisă, care leagă nivelul cel mai "de sus" și nivelul cel mai "de jos": Există, desigur, o coerență între diferitele niveluri de Realitate, cel puțin în lumea naturală. De fapt, evoluția universului pare să fie guvernată de o vastă autoconsistență, de un bootstrap cosmic -, de la infinitul mic la infinitul mare. (...) Pentru ca o unitate deschisă să existe (...) trebuie să considerăm ansamblul nivelurilor de Realitate ca prelungindu-se printr-o zonă de non-rezistență la experiențele, reprezentările, descrierile ori formalizările noastre matematice. În

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
nivel de ființă sau altul în funcție de gradul în care realizează în sine unificarea (integrarea). Diferența dintre existență și ființă e dată de integrare (înțelegere). Între știință (cunoaștere) și înțelegere se află ființa (B.N., 2004, p. 35). d. Mișcarea (autogenerare și autoconsistență) ca sens Văzută din perspectiva organizării, mișcarea apare ca o autogenerare (ca actualizare progresivă a nivelurilor de Realitate). Astfel, sensul (direcția, dar și înțelesul) mișcării este eterna autogenerare (nașterea de sine a universului). Văzută din perspectiva structurii Nivelurile de Realitate

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
ea fiind asociată, în planul cunoașterii, cu descoperirea unor legi generale din ce în ce mai unificatoare. Direcția presupune o densificare a informației și a conștienței (B.N.,1999, p. 105). Astfel, din perspectiva structurii (adică a relației Subiect-Obiect-sacru), mișcarea apare ca realizare progresivă a autoconsistenței (apropiere progresivă a Subiectului de Obiect prin actualizarea progresivă a sacrului ca unitate a lor). Astfel, sensul (direcția, dar și înțelesul) mișcării e dat de actualizarea autoconsistenței ca actualizare progresivă a integrării Subiect-Obiect-sacru (deci a ființei). Autogenerarea și autoconsistența sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
din perspectiva structurii (adică a relației Subiect-Obiect-sacru), mișcarea apare ca realizare progresivă a autoconsistenței (apropiere progresivă a Subiectului de Obiect prin actualizarea progresivă a sacrului ca unitate a lor). Astfel, sensul (direcția, dar și înțelesul) mișcării e dat de actualizarea autoconsistenței ca actualizare progresivă a integrării Subiect-Obiect-sacru (deci a ființei). Autogenerarea și autoconsistența sunt simultane. Actualizarea unui nivel de Realitate înseamnă actualizarea unui anumit grad de relaționare (integrare) Subiect-Obiect-sacru (deci a ființei). Cu alte cuvinte, mișcarea înseamnă deopotrivă realizarea unității (a

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
a autoconsistenței (apropiere progresivă a Subiectului de Obiect prin actualizarea progresivă a sacrului ca unitate a lor). Astfel, sensul (direcția, dar și înțelesul) mișcării e dat de actualizarea autoconsistenței ca actualizare progresivă a integrării Subiect-Obiect-sacru (deci a ființei). Autogenerarea și autoconsistența sunt simultane. Actualizarea unui nivel de Realitate înseamnă actualizarea unui anumit grad de relaționare (integrare) Subiect-Obiect-sacru (deci a ființei). Cu alte cuvinte, mișcarea înseamnă deopotrivă realizarea unității (a "nunții" hierogamia) dintre Subiect și Obiect, respectiv, dintre femininul și masculinul lumii

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
mereu, sensul. e. Sens și valoare A da un sens înseamnă, în același timp, a conferi valoare. Pentru devenirea universului (omului), are sens, respectiv, valoare tot ceea ce se înscrie în direcția acestei deveniri (adică a autogenerării întru actualizarea progresivă a autoconsistenței). Sensul și valoarea sunt componente ale Realității. Ele au statut ontologic. Progresiva unificare (de la nivel ontologic) apare, așadar, ca o progresivă generare de sens, respectiv, de valoare, căci sacrul este "sursa ultimă a valorilor noastre". f. O nouă Filozofie a

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
ca o autogenerare (ca actualizare progresivă a nivelurilor de Realitate). Astfel, sensul (direcția, dar și înțelesul) mișcării este eterna autogenerare (nașterea de sine a universului). Din perspectiva structurii (adică a relației Subiect Obiect sacru), mișcarea apare ca realizare progresivă a autoconsistenței (apropiere progresivă a Subiectului de Obiect prin actualizarea progresivă a sacrului ca unitate a lor). Însă autogenerarea și autoconsistența sunt simultane. Astfel, actualizarea unui nivel de Realitate înseamnă, în același timp, actualizarea unui anumit grad de integrare (unificare) Subiect Obiect

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
autogenerare (nașterea de sine a universului). Din perspectiva structurii (adică a relației Subiect Obiect sacru), mișcarea apare ca realizare progresivă a autoconsistenței (apropiere progresivă a Subiectului de Obiect prin actualizarea progresivă a sacrului ca unitate a lor). Însă autogenerarea și autoconsistența sunt simultane. Astfel, actualizarea unui nivel de Realitate înseamnă, în același timp, actualizarea unui anumit grad de integrare (unificare) Subiect Obiect sacru (deci a ființei). Cunoașterea transdisciplinară este totodată cunoașterea sensului. Astfel, la nivel ontologic sensul (direcția, dar și înțelesul

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
nivel de Realitate înseamnă, în același timp, actualizarea unui anumit grad de integrare (unificare) Subiect Obiect sacru (deci a ființei). Cunoașterea transdisciplinară este totodată cunoașterea sensului. Astfel, la nivel ontologic sensul (direcția, dar și înțelesul) mișcării e dat de actualizarea autoconsistenței (actualizare progresivă a integrării Subiect Obiect sacru, a "nunții", deci a ființei); în plan gnoseologic, sensul înseamnă actualizarea (progresivă) a cunoașterii (înțelegerii). Unui anumit grad de integrare (unificare) îi corespunde un anumit grad al înțelegerii. Astfel, înțelegerea naște ființa și

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
cenușă." (Mircea Eliade) Cunoașterea sensului este, așadar, responsabilă de capacitatea de a acționa în direcția sensului. Dacă pentru devenirea universului (omului), are sens, respectiv, valoare, tot ceea ce se înscrie în direcția acestei deveniri (adică a autogenerării întru actualizarea progresivă a autoconsistenței), cunoașterea sensului e echivalentă cu aprecierea valorii. Entitatea care, ontologic, devine integrată cu (în) sine (situându-se, prin urmare, la un anumit nivel de ființă), la nivel gnoseologic dobândește o cunoaștere transdisciplinară și, prin urmare, acționează conform sensului (direcției și

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
apariția omului (a vieții inteligente în cosmos) și condițiile fizice care guvernează evoluția universului nostru. Totuși, e hazardat să concluzionăm că universul ar fi fost conceput special pentru a permite apariția oamenilor ca observatori inteligenți, după un proiect predeterminat. Principiul autoconsistenței, care pare să guverneze evoluția universului (și care sugerează că galaxiile, omul, dar și lumea cuantică par unite printr-o aceeași coerență), sugerează existența unei evoluții care trece prin om, dar nu se limitează la el. Sensul (finalitatea) nu preexistă

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
de universul însuși. Omul nu este centrul, ci "o verigă a unei Realități care îl înglobează, un participant la structura dinamică, evolutivă a universului" (B.N., 2002a, p. 90). Chiar dacă pare un fenomen "periferic", omul pare totuși să fie necesar pentru autoconsistența Totului. Căci dacă omul și cosmosul formează un întreg, atunci " Nașterea de sine a Universului (ca autogenerare) și nașterea de sine a omului sunt inseparabile" (B.N.,1999, p. 88). Și totuși, omul are o poziție specială: dacă infinitul mic și

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
a face este concilierea contradictoriilor, reunificarea masculinității și a feminității lumii (B.N., 1999, pp. 107108). Suprema responsabilitate a omului este așadar aceea de a alege să "colaboreze" la structura dinamică evolutivă a universului, să se integreze, altfel spus, legilor de autoconsistență ale Totului. Însă acest lucru trebuie realizat la nivel colectiv, al întregii societăți, o societate, spune Basarab Nicolescu, de tip nou, întemeiată pe actualizarea progresivă a stării T (a terțului inclus), singura capabilă să realizeze echilibrul între omogenizare și eterogenizare

[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157

necesar să acționăm pentru formarea unor atitudini pozitive care să determine comportamente corespunzătoare. Atitudinea, În calitatea ei de factor motivațional, este cauza acestuia. Totodată, comportamentul (efectuat) determină modificarea atitudinilor prin fenomenul de (auto)justificare postacțională ca expresie a nevoii de autoconsistență a individului. De fapt, Între atitudine și comportament există o relație de cauzalitate circulară, rolul esențial revenind relației de la atitudine (cauză) la comportament (efect). Atitudini și credințe. Din punct de vedere psihologic, credința poate fi asimilată unei forme de judecată

COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ (2007) [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436

factori situaționali. Uneori, omul este nevoit să adopte un comportament „deviant”, care nu este neapărat anormal. Atitudinea, ca și factor motivațional este cauza comportamentului, iar comportamentul poate modifica atitudinile prin fenomenul de (auto) justificare postacțională, ca expresie a nevoii de autoconsistență a individului. Relația dintre atitudini și comportament este una de cauzalitate circulară, de la atitudine (cauză), la comportament (efect). 1.2. ATITUDINILE CREATIVE ÎN MODELUL NEVEANU În psihologia românească s-a acceptat inițial ca model explicativ al creativității modelul Guilford. S-

COMPORTAMENTE CREATIVE ÎN ȘCOALĂ by Adriana Apostol, Iuliana Olaru (2011) [Corola-publishinghouse/Science/720_a_1436]