34 matches
-
tipar dinainte stabilit, Victorița Duțu realizează în „Spații” splendide meditații, în care incertitudinile se împletesc cu motivul întoarcerii la viață, al renașterii, al descoperirii lui Dumnezeu. Scris pe un ton de confesiune, „Spații” are ca imagine nucleu nostalgia cerului și autocontemplarea spiritului. Versurile emoționează prin nevoia de așezare sub semnul veșniciei, prin dorința de a depăși tot ce se stă sub semnul efemerității. În „Spații”, intrarea într-o zonă sacră înseamnă parcurgerea căii spre realitatea absolută, opusă profanului, ce aduce cu
ATUNCI CAND GANDUL PUR IA FORMA DE STIH de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 168 din 17 iunie 2011 by http://confluente.ro/_spatii_de_victorita_dutu_atunci_cand_gandul_pur_ia_forma_de_stih.html [Corola-blog/BlogPost/367236_a_368565]
-
născut cunoașterea, care luminează trecutul și explică prezentul”. Există credința în destin? Nu voi insista, dar în acest labirint se petrece totul: de la naștere până la moarte. Dincolo de aparențe, în întreaga scriere sunt și stări încifrate, personajele afișând o seninătate „construită”, autocontemplarea în apele limpezi ale sacrului căpătând, uneori, accente narcisiste...încercând, asemenea lui Narcis, „să-și atingă propria imagine” reflectată, să-și devoaleze propriul sine, în căutarea Paradisului pierdut, în definirea „ascunsului” din infinitele forme purtătoare de viață. Sentimentul dominant din
VALENTINA BECART, PESTE FIECARE PIATRĂ – TRUPUL MEU DE APĂ – MEREU ŞI MEREU... de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1868 din 11 februarie 2016 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1455223239.html [Corola-blog/BlogPost/342764_a_344093]
-
minții. Și el mi-a întruchipat altarul, Lăcaș de mîndră strălucire, Zidindu-și în catapeteasmă Întreagă setea de mărire.” (Învins). Nu are nici o importanță dacă mesajul ultim al acestor poezii, legate între ele, ar fi exaltarea unei iubiri nefericite ori autocontemplarea poetului sub chipul tribunului dezamăgit, predicator în pustiu. Metaforizarea excesivă caracterizează textul și îl face obscur; aluzia eminesciană surprinsă în rimele din Despărțire (Goga a nutrit o idolatrie continuă față de Eminescu) nu adaugă poeziei inteligibil. Limbajul poetic bazat pe metaforizare
Poetul și Ardealul by Mihai Zamfir [Corola-website/Journalistic/5650_a_6975]
-
reflexe afirmare individuală fără polemism eul juvenței alimentat de confesiune imagism metaforic subictiv iată un Drept la Timp Sunt bolnav nu de cântece ci de ferestre sparte unghi de crize subict cognitiv 11 Elegii Necuvinte un Eu extravertit în lumea autocontemplării în timp mutabil în sfera poeziei de cunoaștere și a paradigmei heraclitiene Eul Tu Ceilalți Individualul sunt iluminări reflexe ontolgice Epica Magna un Mare Ochi suspendat în Centrul Lumii plate semantice problemantizante antropologic de substanță profund lirică și atitudine otrăvit
NICHITA STÎĂNESCU SAU SENSUL IUBIRII! NOASTRE! de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 2282 din 31 martie 2017 by http://confluente.ro/florica_ranta_candea_1490932421.html [Corola-blog/BlogPost/362847_a_364176]
-
în singurătate ca și cititul în tihnă de mai târziu ce scriam sfârșea prin a fi citit și recitit și ce citeam intra în memorie ca într-o sărbătorească transcriere totul se făcea în folosul fără saț al unei secrete autocontemplări în oglindă eu în fotografii mama dar în ipostaze ce nu mai aveau echivalent în realitate identice fiind sorbindu-ne din imagine restul una din alta sufletul în jocul memoriei am crezut și cred cu și mai multă putere acum
Poezie by Constanța Buzea [Corola-website/Imaginative/15369_a_16694]
-
morții accident. În cîteva clipe, fata reușește să scape de ei, bărbatul ia motocicleta pentru a o urmări și este imediat lovit de un camion. Astfel, Light nu mai are nici o urmă de îndoială de viabilitatea carnetului, și printr-un autocontemplare dramatică, decide că este singurul care poate curăța lumea de oamenii răi, considerînd că aceste acțiuni realizate merită chiar și pierderea propriului suflet. Se dezvăluie ulterior în serie că în timp de 5 zile, a umplut suficiente pagini din carnet
Light Yagami () [Corola-website/Science/309871_a_311200]
-
și de logică etnică, dotat cu simțul eternității. Poligraf pătimaș și capricios, nu în puține rânduri agresiv, B. era tot mai interesat de aluzia culturală, devenită obsesie cărturărească, cultivând - dincolo de pitoresc - „cuvintele cântătoare”. Caietele Princepelui se înfățișează, astfel, ca o autocontemplare a Operei, în efortul unei documentări specioase, favorizând inventivitatea lexicală. Și Ianus (1993), o carte neîncheiată, dezarticulată (apărută postum), dovedește aceeași fascinație picturală față de lumile crepusculare, combinând alchimia cuvintelor cu exotismul facil, clișeistic, și registrul elegiac cu cel violent-sarcastic. Răzbat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
ori la sugestii din lirica populară, simțămintele dominante fiind însingurarea, tristețea trecerii timpului (un comentator vorbea de „obsesia târziului”), comunicate pe trama unor regrete, reverii și autoscrutări lucide. Înstrăinarea de sine, mirajul nostalgic al iubirii pierdute sunt contrabalansate de dârzenia autocontemplării pătrunzătoare și de adeziunea la imperativele etice. Atitudinea eului liric față cu vulnerările existențiale este una de „resemnare înseninată” (Liviu Grăsoiu): „Ce-ai făcut, suflete, cu-acest interval dintre mine și mine ? / E-o depărtare, o despărțire de sine ?/ Și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
aparențelor iluzorii din una în alta, una dintre ele fiind chiar făptura poetului; motivul proteismului universal, al măștilor unei esențe inaccesibile, ca și al schimbării măștilor; motivul oglindirii, al răsfrângerii Unului în forma materială a chipului contemplat; motivul narcisiac al autocontemplării, al descoperirii unității sinelui în identitatea iluziilor sinelui răsfrânt de sine. Platonismul funciar, barocul reprezentărilor, romantismul antinomiilor, nietzscheanismul sfidării limitelor se regăsesc în poeme tragice, înghețate sub răceala unei forme tehnic impecabile, raportabilă la forme textuale preexistente. Spirit profund mistic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
daimonismul creatorului, de imperativul vocii interioare, divizată în simplu demonism și în activitate înfăptuitoare superior daimonică. Acestea sunt și principalele direcții în care s-a orientat și foarte bogata eseistică a lui D.: raportul creatorului cu limbajul și cu poemul, autocontemplarea în poem, narcisismul theist / demonic al creatorului. Între o afirmație de început, dar emblematică: „Aceasta e aventura poeziei: o aventură a spiritului care luptă cu sine însuși, după cum spune Croce. O aventură a cărei șansă se consumă pe măsură ce se consumă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
pe care înțelege să o mărturisească, de unde și titlul cărții. Caracteristice îi sunt darul de a selecta ceea ce contează din sfera banalului și, pe de altă parte, percepția, viziunea morală (de regulă nu și fastidios moralizatoare), care predomină în raport cu hedonismul autocontemplării nostalgice. SCRIERI: Aventurile lui Mac, București, 1970; Zâmbiți, vă rog!, București, 1973; Bilete pe adresa prietenilor mei, București, 1974; Bună seara, Dorli, București, 1977; Hai în lună!, București, 1978; Arhitectul firelor de iarbă, București, 1980; Lumea într-un degetar, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288525_a_289854]
-
tradițional dezavantaj, sînt aproape întotdeauna o consecință a folosirii stîngace a situațiilor narative la persoana întîi sau a unei aderențe prea literale la punctul de vedere al naratorului la persoana întîi. Un număr de convenții, precum trasul cu urechea și autocontemplarea eului narator în oglindă 492, sînt folosite de obicei pentru a evita asemenea dificultăți. Dar ceea ce poate fi un mijloc artistic de perspectivizare și ironizare pe scenă, cum se întîmplă în Love's Labour's Lost, este aproape întotdeauna o
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
analiza trăsăturilor distinctive, 96-98 antipersonală (funcție), 119 aperspectivism-perspectivism, 38, 90, 93, 179, 194-197, 213, 255, 268 articol familiarizant, 244-245, 255, 299 aspect du récit, 65 atitudinea cititorului, 117, 130 auctorializare a naratorului, 62, 134 a naratorului la persoana întîi, 305-306 autocontemplare în oglindă, în situația narativă la persoana întîi, 314 în situația narativă personală, 314 autor implicat, 42 Bildungsroman, 133 centru al conștiinței, 68 centru de orientare, 60, 117, 150, 245, 255 centrul percepției, dislocare, 150 cerc tipologic, 23-24, 44, 95
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de eul care trăiește cu o tranziție de la referința la persoana întîi la cea la persoana a treia: "Există adesea o diferență atît de mare între cele două euri, încît cel de-al doilea, "eul-care-eram-eu", devine practic "el"" (124). 492 Autocontemplarea în oglindă se găsește de asemenea în mod ocazional în narațiunile în care apare o situație narativă personală din aceleași motive ca în situația narativă la persoana întîi. În situația narativă personală, funcția oglinzii poate fi de asemenea preluată de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care conduc la formarea unei astfel de atitudini: a) durere datorită păcatului comis; b) recunoașterea păcatului ca un act detestabil; c) propunerea de a nu mai înfăptui păcatul. Ceea ce îl ajută pe penitent în pregătirea pentru spovadă nu este nicidecum autocontemplarea, ci contemplarea lui Dumnezeu, a Paternității sale, a jertfei lui Cristos, a acțiunii Duhului Sfânt. Aceste lucruri îl fac să se simtă rușinat pentru păcatele comise și să caute posibilitatea împăcării. Căința este elementul declanșator. Ea este necesară ca o
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
pregătitor al integrării. Iar aceasta din urmă face parte din sarcina educațională și se regăsește printre normele de conduită vizate de orice sistem axiologic care își propune atingerea unui model umanist maximalist. După cum afirmă Georg Lukács, "educația este drumul de la autocontemplare până la activitatea socială"19, ceea ce este echivalent cu a susține că "ideea de educație este aceea care...formează puncte de trecere de la lumea personală a interiorității omenești la lumea socialului"20, definind implicarea în real după un criteriu finalist al
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
sau de departe, i-au semănat. Hybris-ul, cred eu, poate fi constatat și În alte zone decât cele social-politice, În creația artistică, de exemplu, poate și În știință. Oameni de excepție, care „Înnebunesc” de bucuria aceea specială a unei autocontemplări frenetice, pulsiune care, cred eu, poate fi diametral opusă unei depresii prelungite, care duce inevitabil la sinucidere. Două stări extreme ale psihicului uman; și dacă depresia este bine descrisă și tratată de vreun secol Încoace, hybris-ul, ca boală individuală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
observată, la vremea ei, de Eugen Simion, stare ce traduce mai puțin vidul interior și mai mult - paradoxal - un soi de narcisism invers: adorarea și asimilarea alterității de atitudine și expresivitate ca pe propriul chip (și fel) de a fi. Autocontemplare, receptivă nu prin reducție, ci prin seducție: „Cum vii, cum stai, ți-aș spune întruna/ Că sunt un mim fără lumină./ Și sunt cuvintele prea goale/ Pentru serbările din gând./ Mimul se zbate în oglindă/ Și-n sinea lui sedus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
unei „ramuri ereditare foarte puternice“ riscă să se transforme într-un complex de superioritate. De altfel, întreaga scrisoare a domnișoarei C. iradiază un sentiment al elecțiunii, al îndreptățirii proprii, al mulțumirii de sine. Or autenticitatea nu cade nici odată în autocontemplare și, cu atât mai puțin, în auto-admirație. Nu toți descendenții unui ins „autentic“ sunt, necesarmente, monumente de „autenticitate“. Iar a fi „mândru“ de autenticitatea ta e un simptom tipic de inautenticitate. Mai departe: autenticitatea nu e o „ocupație“. Nu înlocuiește
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
puterii sale creatoare, apoi se înscrie, vrând-nevrând , epuizată, într-o serie istorică. Poezia de acum e biografistă, personalistă, autenticista, minimalistă, etc. are nerv, îndrăzneala de a trece peste orice tabuuri, dar tot ea mai dă și rateuri, coboară la o autocontemplare narcisiacă, de jurnal intim, între nombrilism și banalitate. Valoarea noilor poeți este în afară oricăror îndoieli; din partea mea, aș paria oricând pe majoritatea numelor celor cei amintiți anterior, ca invitați la Botoșani, în acest iunie, 2014. Dar și pe Ioan
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
conferindu-le dimensiune spirituală, inteligență și esență. Dumnezeu este Spirit în mișcare. Noi suntem dumnezei care au uitat și care sunt meniți să aducă armonie între lumi. Vidul nu are început și nici sfîrșit, e absolut și infinit. Printr-o autocontemplare, el a a creat un punct, numit "Punctul Zero", un Fiu al Vidului, ce conținea totul ca potențial, mai bine zis conștiința și energia necesară manifestării. Punctul Zero este o esență indivizibilă, care conține infinită conștiință și energie, scînteia ce
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
acesta poate fi viciat de distanță. Contur neretușat, deocamdată Ce as reține dacă aș fi silit să reduc personalitatea poetei la una-două linii definitorii? E mai recomandabil să preiau în acest scop chiar caracterizări îndelung chibzuite, ca un rezultat al autocontemplării, al meditației asupra propriului destin, pe care Ana Blandiana le-a formulat într-o clipă de cumpănă, îndemnată de un elan al confesiunii. Purced de la o scrisoare-spovedanie către mine din aprilie 1989 și întrevăd în strădaniile ei, așa cum sînt expuse
Ana Blandiana - o schită de portret by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/18087_a_19412]
-
compozițională a haiku-ului, dar și poeme ample din care răzbate răsuflarea artistică a lui Fernando Pessoa (unul dintre autorii de căpătâi ai poetului român). Totul se constituie într-un autoportret liric alcătuit din gesturi cotidiene, gânduri, obsesii, vise, amintiri, autocontemplări. Acel cineva care nu mă cunoaște este chiar poetul. Fiecare vers e o modalitate surprinzătoare de autocunoaștere, aduce un element nou, deschide o poartă neștiută spre adâncimile sufletului. Perspectiva variază, uneori privirea este îndreptată spre un element din exterior, semnificativ
Vernisaj liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7269_a_8594]
-
Nu-și etalează niciodată meritele în planul moral, în cel intelectual cu atât mai puțin. Încarnează ceea ce alții au numit - referindu-se la el - "spiritul de rezistență". și la conformismele de toate felurile. Disprețuiește vanitatea, emfaza, complezența de sine, răsfățul autocontemplării, curente, aproape fără excepție, în astfel de "convorbiri", de "mărturisiri". Vorbește despre sine, mai ales despre copilăria și dificila sa adolescență, dar și despre prezentul energicei sale senectuți și despre proximitatea morții privite drept în față - cu o loialitate de
Rezistența la neadevăr by Lucian Raicu () [Corola-journal/Imaginative/8352_a_9677]
-
și de maîtres ŕ penser), e legitim să ne întrebăm cum privește restul societății spre acest ciudat grup minoritar. Or, dacă aplicăm principiul audietur et altera pars, observăm că perceperea castei scriitorilor de către populație se află la distanță astronomică de autocontemplarea specifică oamenilor de litere. Astăzi, cînd cea mai mare parte a cetățenilor din indiferent care țară nu citește nici măcar o singură carte pe an, lumea vede în scriitori doar un grup elitist, protejat inutil de întreaga societate și a cărui
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]