29 matches
-
cea mai mare minoritate etnică. Istoric vorbind, orice persoană cu orice origine din Africa sub-sahariană, chiar dacă acestea au fost în cea mai mare parte albă, au fost desemnate și clasificate ca "neagră", în conformitate cu "regula rasei". Astăzi, calificarea rasială depinde de autodescriere. Negrii americani au trei mari subgrupe. Afro-americani formează cel mai mare subgrup, și sunt în primul rând descendenți ai africanilor care au fost înrobiți în SUA între anii 1860 și 1619 și s-au emancipat în timpul Războiului Civil American în
Demografia Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/319619_a_320948]
-
în anul 772 comitate. "Wartberg"-ul, astăzi "Burgberg" , a devenit o dată cu scurgerea timpului reședința unui comite și a dat orașului numele actual. Prima atestare istorică într-un document a orașului "Wartburg" a fost făcută în jurul anului 1010. În Vita Meinwerci, autodescriere vieții episcopului Meinwerk din Paderborn, ne este relatat despre contele Dodiko din "Wartberg" care stăpânea o mare parte din regionile Hessengau, Ittergau și Nethegau. Lucrarea ne livrează și o prezentare a cetății acestuia. În veacul al XI-lea exista pe
Warburg () [Corola-website/Science/309524_a_310853]
-
nu era blocat în timp și înainte de sosirea în Dresda. "Abatorul cinci" este relatat prin propoziții scurte, declarative, care dau impresia citirii un raport de fapte. Naratorul începe romanul vorbind despre conexiunea sa cu bombardarea Dresdei, de ce îl înregistrează, o autodescriere (a sa și a cărții), și despre faptul că îl consideră o încercare disperată de a crea o lucrare științifică. Apoi face tranziția de la perspectiva scriitorului la cea a naratorului omniprezent, la persoana treia, deci la "povestea" lui Billy Pilgrim
Abatorul cinci () [Corola-website/Science/320829_a_322158]
-
sale gesticulație, retorism sau pur joc de mim, constituie, de fapt, latura „trăită” a unei estetici care nu va mai separa literatura de viață. În țesătura scrierilor începe să-și facă loc reflecția asupra literaturii; literatură și manifest, lirism și autodescriere sunt de aci înainte inseparabile. Cărțile scrise în anii războiului, după experiența pariziană, sunt asemenea texte în care literatura, metaliteratura și discursul programatic coexistă. Volumele Un lup văzut printr-o lupă și Inventatorul iubirii. Parcurg imposibilul. Moartea moartă, ambele tipărite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
detectiv asociat”, gata să-i furnizeze lui Marlowe piesele lipsă din jocul de puzzle la care se raportează cu un amestec atipic de fascinație și amuzament. Portretul bătrânului aristocrat-intelectual trebuie citit drept ceea ce este: o omenească, prea omenească încercare de autodescriere, pe care romancierul și-o permite într-un moment când e sigur că până la căderea finală a cortinei nu mai poate fi mult: Bătrânul din scaunul scund ridicase o mână înmănușată pe deasupra curburii bastonului, îndoindu-și un deget înspre mine
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
împrejurări, apropierea de intimitatea sa, mărturii ale diverselor cunoștințe, documente precum scrisori, note autobiografice, produse culturale create de subiect fără a se ignora stilul exprimării (de exemplu, grafologică, aspectul persoanei și al ambianței sale fizice imediate (îmbrăcăminte, locuințăă și, desigur, autodescrierea și autocalificarea persoanei. Toate datele se reunesc în perspectiva biografiei, a dezvoltării formative și a funcționării sale în roluri, dar și a structurii psihice a persoanei, a diapazonului său de trăire, a bogăției de manifestări și relaționării interpersonale, precum și a
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sinceri, sarcastici, puternici, influențabili” (p. 222). Cei care au avut rezultate bune la inteligență, dar slabe la originalitate s-au descris ca „blânzi, optimiști, plăcuți, liniștiți, lipsiți de egoism” (Barron, 1963, p. 222). Barron a remarcat: Atunci când se compară aceste autodescrieri cu felul în care personalul unității îi descrie pe subiecții și originali și inteligenți, se observă că inteligența reprezintă modul cum funcționează principiul realității în comportament și stă la baza caracteristicilor de tipul decalării adecvate a exprimării impulsului și organizării
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
mai pragmatică a sinelui, o înțelegere simetrică a raporturilor "bărbați/femei" și o depășire a frontierelor între aceste ansambluri. Definirea personalității androgine a fost, inițial, operată pe baza inventarului rolurilor sexuale (Bem, 1974 și 1979). Prin acest procedeu, se adună autodescrieri ale subiecților, fără referință comparativă explicită la un grup de apartenență masculină, feminină sau de alt tip. Acest test permite diferențierea indivizilor sexuați, a nediferențiaților (care resping atît calitățile masculine, cît și cele feminine) și a androginilor (care asumă și
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
care vom putea da din nou un nume întregului. Acesta este sensul cel mai profund al terminologiei negative "pierderea centrului", "dezagregarea valorilor", "criza sensului" pe care nihilismul l-a adus la plenitudine și care exprimă în chip evident criza de autodescriere a vremii noastre. Nihilismul ne-a dat conștiința că noi, modernii, suntem fără rădăcini, că navigăm fără echipament de bord în arhipelagurile vieții, ale lumii, ale istoriei: deoarece în deziluzie nu mai există busolă care să orienteze; nu mai există
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
p. 14). Este operantă distincția dintre valori autentic trăite și valori de fațadă, afișate deopotrivă în comportamentul verbal și în cel deschis, acțional. Pe de altă parte, multe dintre valorile individuale și de grup sunt rezultatul unor justificări, raționalizări și autodescrieri ale conduitelor care au avut sau au ca suport nevoi bazale. Indivizii și grupurile se particularizează și în raport cu preponderența funcțiilor date valorilor: de apărare a eului, de justificare și raționalizare, de adaptare (relația eu - lume), principii comportamentale autotelice. Încercând o
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
mare, modelul ideal pierde din credibilitate și eficiență acțională. Distincția dintre „cum ar trebui” sau „cum ar fi bine să fie” și „cum este cu adevărat în realitate” este crucială metodologic, fiindcă, prin instrumentele de cercetare ce se bazează pe autodescrieri, noi accedem, în fapt, la „ceea ce ar trebui”, la dezirabil. Acest lucru se întâmplă, în considerabilă măsură, când întrebăm oamenii nu doar „ce cred”, ci și „ce fac”, întrucât există tendința mai mult sau mai puțin conștientă de a se
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
schelălăie,/ se duce dracului.// pe masa de scris, roșu, alb, verde, măceșul./ Îl privesc cu poftă, îl mângâi nebun./ Mărețul descriptor reîncepe descrierea./ Scriu: Floarea de Măceș.../ Florile de Măceș - scrum!// Nici bucurie, nici spaimă, cu capul pe masă,/ hotărăsc autodescrierea” (Autodescrierea). Tăcerea care i-a urmat acestui „ultim” poem a părut să confirme decesul; dar realitatea „cadavrului” rămâne problematică. Antologiile îngrijite de R., Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române (2001) și 100 din cele mai frumoase poeme
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289365_a_290694]
-
se duce dracului.// pe masa de scris, roșu, alb, verde, măceșul./ Îl privesc cu poftă, îl mângâi nebun./ Mărețul descriptor reîncepe descrierea./ Scriu: Floarea de Măceș.../ Florile de Măceș - scrum!// Nici bucurie, nici spaimă, cu capul pe masă,/ hotărăsc autodescrierea” (Autodescrierea). Tăcerea care i-a urmat acestui „ultim” poem a părut să confirme decesul; dar realitatea „cadavrului” rămâne problematică. Antologiile îngrijite de R., Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române (2001) și 100 din cele mai frumoase poeme de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289365_a_290694]
-
zece din Teologie și teorie socială se ocupă de complexa ecuație culturală în care „genealogismul”, „violența” și „nihilismul” devin solidare. Aceasta n-ar fi posibil în absența unei mitologii maligne, a cărei singură calitate constă în faptul că oferă o autodescriere a esenței fenomenului secularizării 4. Cultura emancipării de tip iluminist a inițiat „vânătoarea de vrăjitoare”. Mulți gânditori sociali s-au hrănit cu iluzia comprehensiunii exhaustive. Pozitiviștii secolului al XIX-lea n-au ezitat să afirme că înțeleg comportamentul „omului primitiv
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acum tocmai ca generalizare a scriiturii jurnalistice în care autorul și cititorul își schimbă locurile. Ca metodă, fizionomia urbană înseamnă, astfel, a privi scena metropolei în text și decor și a-i descrie „caracterul“ is toric plecând de la propria sa autodescriere. Raportarea la lu mea urbană nu este una exterioară, abstractă, livrescă, ci se des fășoară ca autentică experiență, în care expresia, limbajul provin din negocierea continuă a reprezentărilor pe care orașul, pe de o parte, și fizionomistul, pe de alta
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
dintre „ideile fixe“ dostoievskiene, dacă meditația asupra ei are limitele temporale atît de largi (1847‑1860Ă. Problema care se pune este aceea a permeabilității genurilor. Din jurnalistică, Dostoievski face literatură, de vreme ce fragmente de foileton sînt transpuse cuvînt cu cuvînt în autodescrierea celui ce se declară el însuși „tip“. Cel puțin în teoria literară se insistă pe ideea că literatura este altceva, calitativ vorbind, decît jurnalistica. Aceasta din urmă poate fi definită drept una dintre formele de activitate practico‑intelectuală: activitatea de
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
celor care au consemnat cu talent și probitate experiențe de viață semnificative au construit, întreținut și întregit, de la Iulius Cezar încoace, cunoașterea de sine a omenirii. Atâția veleitari, atâția nechemați și atâția impostori kitch-izează însă genul, încât lista categoriilor de autodescrieri și mărturisiri întocmită de Ben Yagoda este și lungă și pitorească. Părinți abuzivi și copii abuzați, mame și tați dezamăgiți de progeniturile lor (și viceversa) sau mândri de succesul metodelor lor pedagogice, soți înșelați, soții răzbunătoare, persoane care suferă pentru că
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
finalități, inclusiv celei estetice. Iată ce spune în această privință C.G. Jung: "Visul, ca orice proces viu, nu este doar o înlănțuire cauzala, ci și un proces orientat spre o finalitate... Se pot cere, ca atare, visului care este o autodescriere a procesului vieții psihice - indicații asupra cauzelor obiective ale vietii psihice și asupra tendințelor obiective ale acesteia" (L^âme et la vie, Paris, 1963). Prin urmare tărîmul fantasmagoric al visului nu exclude o cauzalitate, o finalitate, o dinamică obiectivă a
Poezia ca vis, visul ca poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17914_a_19239]
-
în timpul preanchetei, că subiecții operează cu aceeași semnificație a termenilor sau - pentru un număr mai mic de subiecți - ținând seama de sensul acordat de fiecare individ. 2.2.3. Metode indirectetc "2.2.3. Metode indirecte" Având în vedere dezavantajele autodescrierii și autoaprecierii, se preconizează completarea sau înlocuirea metodelor directe cu un ansamblu de tehnici și procedee prin care valorile, atitudinile, trăsăturile de personalitate sunt deduse de către cercetători din manifestările verbale sau comportamentale propriu-zise, spontane sau provocate ale subiectului, fără ca acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
o mare parte dintre termenii cu ajutorul cărora subiectul face comparații sunt de natură evaluativă. Matricea valorico-atitudinală se proiectează în grila constructelor. Oamenii sunt înclinați îndeobște să-i caracterizeze pe alții prin prisma frământărilor, a aspirațiilor, valorilor, intereselor prioritare stringente. În autodescrierea, cât și în portretul făcut altor persoane subzistă astfel, ca un laitmotiv, expresii ca: „cinstit-necinstit”, „ambițios-delăsător”, „cult-incult”, „ascultător-neascultător”, „familist-nefamilist”. Rezerva pe care o avem față de metoda lui Kelly este că nu ține seama de ceea ce am numi „realismul perceptiv” al
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
2.5.2. Principiul complementarității și suprapunerii perspectivelor. Analiza multiperspectivalătc "2.5.2. Principiul complementaritĂȚii și suprapunerii perspectivelor. Analiza multiperspectivală" După cum am lăsat deja să se înțeleagă din paragrafele precedente, multe dintre imaginile despre familie obținute prin metode bazate pe autodescriere (chestionar, scări de atitudine etc.) și chiar prin unele tehnici indirecte nu constituie, în fond, imaginea „adevărată”, ci una oferită de către subiecți, înglobând clișee și stând sub semnul dezirabilității sociale. Pentru a spori coeficientul de obiectivitate a interpretării datelor, putem
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
construirii unei serioase self-esteem, care, la rândul ei, spune ceva despre autoportretul pe care scriitorul și-l construiește indirect. Hainele ne-au făcut oameni, susține Carlyle, iar șovăielile lui Petru Comarnescu se produc tocmai În numele imaginii umane, adică a posibilei autodescrieri, pe care pretextul alegerii hainei, a cămășii, a fularului le iscă. În fine, elementul cel mai complex al autoportretului redat de jurnalul intim este cel al Înfățișării fizice. Dacă primele două (cel moral și cel vestimentar) sunt ingrediente esențiale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
doilea. Un portret autoflatant, În care imperfecțiunile sunt discret trecute cu vederea, va contura, În replică, un autoportret din care găunoșenia nu mai poate fi eliminată. Asimetrii Trebuie Însă avut În vedere că autoportretul depășește (prin elementele psihanalitice Înglobate) stadiul autodescrierii mecanice și al ilustrativismului psihologizant. Conturarea autoportretului se produce prin dezvoltarea unei complicate strategii al cărei scop esențial este depășirea fazei de simplu portret. Într-un anumit sens, În jurnalul intim diferența dintre portret și autoportret e diferența care, Îndeobște
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
-se, În schimb, acesteia, drept nemiloasă oglindă. E greu de găsit vreun exemplu În care autoportretul din jurnalul intim să nu fie un eu prins În chingile alterității, pentru ca, În cele din urmă, să nu devină o forță autopropulsat orie. Autodescrierea nu e, În acest context, decât istoria ieșirii din obiectivitate și a coborârii În interstițiile subiectivității. Frapează În toate reconstituirile de autoportrete pretenția autorului de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o modalitate de a-și justifica identitatea națională care este, în primul rând, definită în termeni negativi ca irlandez, scoțian sau galez. În primul rând nu sunt englez; ca englez, nu sunt francez sau german; și așa mai departe. Aceste autodescrieri probabil că ascund mai mult decât relevă și, în multe cazuri, toți europenii au foarte multe în comun chiar dacă, totuși, există diferențe importante între noi.1 Dar una dintre zonele în care noțiunea de l'exception française se pare că
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]