510 matches
-
acest paravan al confruntării cu un terț ale cărui cârcoteli le respinge cu frenezie, Caragiale izbutește să-și dea în vileag adevăratele opinii, pe principiul simulării per contrarium. Utilizând, așadar, o gamă extrem de largă de nuanțe și procedee ironice, inclusiv autoironia amară și crudă (Economii, Grand Hôtel "Victoria Română", O răutate, O lămurire), sau o variantă situată la limita grotescului și a umorului negru (O făclie de Paști, Pastramă trufanda), Caragiale își conturează un univers inconfundabil, care stă mereu sub semnul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Paul Zarifopol pentru "umorul continuu, cu neistovită vervă"168. Totuși, surprinzătoarea notă comică în care este tratată tema războiului de întregire a neamului, este predominant cea a ironiei în măsură să avertizeze asupra sensului polemic din subtext. Sarcasmul, ironia și autoironia rezultă mai întâi din ambiguitatea confesiunii unui cinic, autodemascat prin analiza simptomelor de lașitate de care dă dovadă în raport cu atitudinea civică sau erotică: Trăiască lașitatea! Cedez, dar, eroilor aureola trecutului și întreaga împărăție a pioaselor aduceri aminte. Eu îmi rezerv
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
teoreticianului 220 la propriile creații, Mihail Sebastian se încadrează indubitabil în categoria umoriștilor, "fiindcă, așa cum concepe el umorul (ca "un mod liric", "o poezie ratată ", " tragedia unei sensibilități care nu se poate realiza, drama unui sentimentalism strâmbat din proprie voință, autoironia unui visător surprins ", așadar un " lirism care cedează exigențelor sociale ", exprimând "conflictul dureros dintre sensibilitatea insului și realitățile societății ", se pliază perfect pe specificul teatrului său"221. În ciuda impresiei de desprindere definitivă, prin accentul pe afectivitate, de direcția caragialiană, componente
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de humor, ci de o manifestare complet diferită o satiră (de calitate, firește, variabilă). Există însă și un mod superior în care se poate face haz, fără a inculpa, un haz de nacaz, cu ironii nemușcătoare și, mai ales, cu autoironii: cel al marelui humor. Distincția între micul și marele humor a fost pusă în circulație europeană abia în 1916, de către Harald Höffding tocmai prin cartea de față. Pentru el, marele humor era întruchipat doar de cîteva personaje, chemate la viață
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ciclului final, unde se întrezărea o viitoare schimbare de atitudine, primul său volum, Ceea ce fulgerul amână, tipărit în 1981, este expresia unui lirism singular în epocă. Spre deosebire de majoritatea tinerilor poeți care practicau stăruitor personalizarea discursului, implicarea în cotidian, ironia și autoironia ori jocurile textuale, autorul apare mai degrabă ca un ermetic care, respingând provocările realității, se dedă la o tainică ars combinatoria. Meticulos elaborate, mizând pe sugestie și pe forța de iradiere a unor simboluri care revin, caligrafiate cu rafinament, poemele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288882_a_290211]
-
ascunde în spatele pseudonimului. S-au creat nemulțumiri legate de numele vehiculate în text și unii cititori s-au scandalizat din cauza vulgarității faptelor relatate. Nu se știe precis ce este real și ce este fictiv în povestirile relatate cu luciditate, ironie, autoironie și umor. Parte a jurnalului include comentarii despre sex și despre sexualitate. Unele secvențe relatează experiențele ei de viață și ale clienților, altele oferă sfaturi de comportare pentru orice amatoare a practicării libere a sexului, altele îi radiografiază preocupările culturale
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de a oferi cititorului prilejul să învețe din experiențele ei și din ideile enunțate în lucrări erotice studiate ca și din parcurgerea site-urilor erotice de pe internet. Aceleași mijloace de exprimare literară folosește autoarea româncă, ca și autoarea engleză, ironia, autoironia, umorul. Desigur, diferă referirile la persoanele publice aflate pe scena politică, din media și din lumea mondenă (nu exemplificăm). Autoarea bucureșteană nu se victimizează cum că n-ar fi găsit locuri de muncă, amintește însă câteva dintre ocupațiile ei ca
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
emancipată, liberă și dezinhibată. Se declară, fără rezervă, dependentă de pasiunea sexului, comentează experiențele plăcute și neplăcute de care a avut parte. Cu oroare a reamintit aberațiile sado-masochiste la care a participat ori la care a asistat. Cu umor și autoironie spune la ce poate renunța pentru sex: la somn, Tv, muzică, cluburi, bârfe, ziare, ambiții literare, la propria lene. Nu poate renunța pentru sex la: mâncare, manichiură, cumpărături, mașină, farduri, duș, vacanțe. Dezinhibata autoare elaborează tot felul de topuri, cu
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
fragili, / alimentați de râuri, aer, soare, / noi nu respingem mila, dar umili / noi nu putem să fim, / n-avem chemare” (Poeții); „Poetul / simte mirosul / cernelii / și al abisului / la marginea scrisului” (Abis). Îmbinând buna dispoziție, manifestă îndeosebi sub forma ironiei, autoironiei sau a asociației de rime cantabile, cu notația rece, amară, poemele se nutresc dintr-o imaginație livrescă. SCRIERI: Numele profesorului, București, 1986; Profesorul de fericire, București, 1989; Vocea profesorului, București, 1993; Evreii. Istorie, valori, București, 2000; Viață de profesor, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
-un tablou celebru de Rembrandt...”. Poezia iubirii, predominantă, așază între prezent și trecut interstiții aburoase, încețoșând imaginile, ca într-o tehnică sfumato. De aici, și principalele trăsături ale discursului poetic: discreția confesiunii, calmul melancolic al amintirii, diafanul tablourilor stilizate. O autoironie discretă vertebrează contemplarea cu ochi abstras a lumii, văzută shakespearean ca o scenă de teatru. Expresia, urmărind esențializarea, impune prin concizie și acuratețe. Din detașarea „mișcată” de afect și din estomparea eului P. și-a făcut o atitudine lirică ușor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288955_a_290284]