25 matches
-
în formă cenzurată începând cu anul 1966. În jurnalele ei în versiune cenzurată Anaïs a folosit alte nume decât cele reale, pentru a nu îl răni emoțional pe soțul ei. În jurnalele ei Anaïs Nin glisează mereu între autodezvăluire și automistificare, adevăr șocant și minciună menită să inspire. „Henry și June” este primul volum din „Jurnalul Dragostei” publicat în epocă, surprinzând anii 1931-1932, în care Anaïs Nin îl întâlnește la Paris pe scriitorul Henry Miller și soția lui, June. Pentru autoarea
Henry și June: Din Jurnalul Dragostei (necenzurat) () [Corola-website/Science/320744_a_322073]
-
se aplică lumilor ficționale. Discutarea „ficțiunii teoretice” s-ar putea dovedi din multe puncte de vedere un exercițiu util și, trebuie precizat, nu implică neapărat o tentativă de a minimaliza demersul lor. E adevărat că aceste texte pot trece drept automistificări conștiente, întrucât au cel mai adesea un caracter proiectiv sau deziderativ; din nevoia de autolegitimare autorii lor recurg frecvent la strategii și subterfugii, nu de puține ori chestionabile, iar la o confruntare, fie și superficială, cu practica literară discrepanțele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o amplă nuvelă, a fost ignorată de comentatori. Romanul Înapoi la Savina (1975) continuă Minciuna, ambele fiind contopite și dezvoltate, cu o nouă distribuire a materiei narative, în Risipa (1979). Minciuna supune unor laborioase investigații - prin urmărirea unui caz - psihologia automistificării. Adolescent devorat de complexe dostoievskiene, Arhip e un suflet care nesuportând existența reală, simțindu-se neînstare a se integra social, adoptă „minciuna” ca mod al izolării de lume. Se instalează în ficțiune ca într-o altă realitate, asupra căreia exercită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
E: 471). Deriziunea și frustrarea lui Blake sunt devastatoare, iar întreaga mânie retorica este direcționată în contra unui zeu gelos, care, din cauza naturii sale sterile, nu-și poate găsi bucuria adevărată în nicio ființă sau activitate. Condamnat la solitudine și la automistificare, Urizen nu poate recurge la nimic altceva decât la aroganță pentru a-și găsi o justificare. Întreaga scenă a încoronării alegorice se găsește în The Book of Urizen, pe care O'Neill o considera "o psihodrama în care Blake opune
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în ultimă instanță, evadarea sufletului din "amforă" (prozatorul recurge frecvent la metafora "fumului"). Pentru a trăi cu adevărat, eroul lovinescian trebuie să moară puțin. Scurt spus, chiar dacă aduce, pe moment, mângâierea promisă, confesiunea se dovedește a fi o formă de automistificare, o minciună (e drept, vitală), trădând slăbiciunea omului în fața vulgarei ispite de a vorbi (și de a iubi, deopotrivă). De aici și sensibilitatea excesivă a personajelor de tipul lui Andrei Lerian față de cuvânt și de limbajul sentimentelor în genere (alcătuit
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
educat de a privi femeia ca simplu obiect al plăcerii, dincolo de orice iluzii și complicații sentimentale. Reproșul lui Colea fusese, deci, cum nu se poate mai îndreptățit, dacă nici măcar răpitoarea Lulù nu izbutește să-l vindece de năravul parșiv al automistificării: conștient de "impuritatea" femeii (experiența i-a dovedit-o de suficiente ori), el nu reușește să-și învingă dorința de a o crede cinstită iată mecanismul sufletesc care definește psihologia eroului lovinescian, plasându-l pe o poziție antagonică în raport cu obștea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
calități, vede în ea pe înalta doamnă a visurilor lui, deși în realitate e o femeie superficială, care îl tratează cu indiferență. G.D. Ladima trăiește o dramă a nerealizării sociale și una a nerealizării prin iubire; trăiește un proces de automistificare, idolatrizând o curtezană de ocazie. Acesta este personajul "absent" din roman și despre el avem informații din diferite surse: confesiunile din scrisorile adresate Emiliei; impresiile pe care le produc destăinuirile asupra lui Fred Vasilescu; comentariile complementare ale Emiliei Răchitaru; notele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Gaultier insista asupra faptului că bovarismul nu este doar o patologie, ci și o "tendință esențială" (tendance essentielle) a psihologiei umane. Acesta distingea între "bovarsimul empiric sau patologic" și un "bovarism esențial sau metafizic"10. În primul caz, avem o automistificare deplină, o suprapunere a afectelor, fără rest, între modelul livresc, cu conduitele și gesticulațiile sale și subiect; în cel de-al doilea, subiectul își alege o atitudine romanescă, o conduită livrescă, deplin conștient de alegere, fapt în măsură să-i
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
a celor mai valoroși, prin, mai ales, exploatarea veleității grafomane etern disponibile și nu în mai redusă măsură prin oferte fariseice, prin alarme false, prin deturnarea energiilor ce s-ar fi putut canaliza pe o direcție incomodă. Între mistificare și automistificare, variantele cedării au fost numeroase. Eugen Negrici punctează cîteva „momeli” de care a făcut uz regimul comunist: patriotismul, fortificat prin știri amenințătoare cu privire la chipurile iminenta „invazie străină”, gîlceava scriitorilor, alimentată copios de dispoziția suburbană a unora dintre ei, tinzînd a
Studiul unui proces deschis (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13593_a_14918]
-
redate exclusiv în raporturile cu povestitorul și prin cromatica lui. O mai mare greutate are însă faptul că, rememorîndu-și viața, protagonistul pune cu brutalitate față în față fapte trecute și propriile judecăți închegate într-un moment biografic crucial, care exclude automistificarea; recunoașterea adevărului frust contrapune în fața propriei conștiințe aparența și substratul. Deși rămîne pe tot parcursul un lung monolog, discursul este conceput ca un dialog cu fiica de cincisprezece ani, aflată pe masa de operație cu un traumatism cranian, urmare a
Marile Premii by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/14530_a_15855]
-
structurile mele de gândire actuale vor putea fi alterate vreodată, chiar dacă aș avea un accident vascular cerebral care să mă damblagească. La 25 de ani eram un individ detestabil pentru mine, cel de azi: pateticoid, teribilist, încăpățânat, deplasat, pus pe automistificare. Dar exista în acel tânăr o distanță, un ecart continuu față de mocirla sau penibilul în care se afunda - din distanța aceea, din detașarea aceea aproape subconștientă s-a născut actualul Popescu. Știi, Daniel, pe cine am chemat eu la ordine
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
de a se constitui ca expresie a unui fapt clinic, utilizând maladia ca pe un vehicul interpretativ, ca o portavoce. Tod Solondz ne introduce într-o familie de evrei unde un întreg complex isteroid se dezvoltă spectaculos, unde mistificările și automistificările împinse uneori până la halucinație se descarcă în episoade de teatru absurd, dar care radiografiază complexe cu cazuistica aferentă care aparțin societății americane. Există la Tod Solondz o atracție către dialogul absurd de reflex patologic cum rar am întâlnit-o, în
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
binelea astral: Germania (hitlerista) era la apogeu; iar poetul nostru, din păcate, apologetu-i necondiționat. Mai mult: al unui Deutschtum metafizic, idealist, romantic, pur, fie și dacă mordoré, adică blond pătat cu brun! Cât zel de-a dreptul pueril sau câtă automistificare, câtă heideggeriană "grosse Dummheit" (din partea unui emporté, a unui lesne inflamabil), se află în această oda (ce spre ironicul regret al criticului Perpessicius, nu-i e, încalte, închinata unui Ștefan cel Mare, bunăoară), nu este cazul să mai subliniez. Numai
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
tară națională o reprezintă amuzamentul gratuit, „trăncăneala” bine dispusă ce tinde a se substitui atitudinii „ferme, clare”: „despre ideea că umorul nu trebuie să ne părăsească în orice împrejurare a vieții - idee scumpă unor intelectuali români - o socotesc o pură automistificare sau cecitate. Cum să privesc ultimii 55 de ani ai istoriei României cu umor? Ar fi imoral pentru mine și fatal pentru viitorul țării. Cine rîde sau zîmbește tot timpul și la orice nu poate fi decît un imbecil, sau
Mai mult decît un exercițiu al memoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13301_a_14626]
-
se aplică lumilor ficționale. Discutarea Ťficțiunii teoreticeť s-ar putea dovedi din multe puncte de vedere un exercițiu util și, trebuie precizat, nu implică neapărat o tentativă de a minimaliza demersul lor. E adevărat că aceste texte pot trece drept automistificări conștiente, întrucât au cel mai adesea un caracter proiectiv sau deziderativ; din nevoia de autolegitimare, autorii lor recurg frecvent la strategii și subterfugii, nu de puține ori chestionabile, iar la o confruntare fie și superficială cu practica literară, discrepanțele sunt
Pornind de la prefață by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8722_a_10047]
-
Se vrea campion al sincerității, insă apare într-o lumină studiată, iar destule lucruri șunt trecute sub tăcere. Se proclama lucid, critic al tututor atitudinilor inautentice, dar se înșeală în nenumărate rânduri; adeziunea lui la comunism dovedește o voluptate a automistificării, născută probabil din conștiința vinovată a celui care se trăgea dintr-o familie avută. Implicarea în chestiunile sociale, denunțarea regimului colonial, credința în ameliorarea speciei umane șunt, desigur, lăudabile, dar e șocant să vezi cum estetul ajunge un scriitor angajat
Cui i-e frică de un autor datat? by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/7509_a_8834]
-
individual. "Autodidactul" lui Sartre este o figură omniprezentă în literatura noastră postbelică. Ce înseamnă cultură de autodidact? Înseamnă, în primul rînd, nume mari, foarte mari: Kant, Nietzche, Wilde, Pascal, nume care abundă la Octavian Paler. În al doilea rînd predomină automistificarea: personajul nu este un individ, ci un exponent. Deșertul pentru totdeauna este un exemplu de automistificare. Autorul își prezintă o groaznică experiență personală (un infarct) în termenii generali ai fricii omenești de moarte - găsim prea puțin experiență personală, deși aveam
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
autodidact? Înseamnă, în primul rînd, nume mari, foarte mari: Kant, Nietzche, Wilde, Pascal, nume care abundă la Octavian Paler. În al doilea rînd predomină automistificarea: personajul nu este un individ, ci un exponent. Deșertul pentru totdeauna este un exemplu de automistificare. Autorul își prezintă o groaznică experiență personală (un infarct) în termenii generali ai fricii omenești de moarte - găsim prea puțin experiență personală, deși aveam de-a face cu un jurnal. O situație limită prilejuiește considerații asupra destinului. Apare chiar o
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
serios documentat, nu înregistrează în nici un fel romanul Cocktail, probabil pentru că nu este de găsit în bibliotecile publice. Victor Valeriu Martinescu rămâne pentru posteritate ca un avangardist misterios, un stângist capabil de disidență reală, soldată cu ani grei de detenție. Automistificarea operei e o farsă nevinovată. Oricum, a disprețuit critica și istoria literară, ca toți avangardiștii. Încercarea de a-i reconstitui astăzi bibliografia presupune să ne asumăm riscul de a deveni victimele ironiei lui. Din această capcană întinsă posterității nu poți
Un avangardist misterios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10740_a_12065]
-
ultima clipă a vieții, să vadă adevărul și să se desprindă de iluzia în care trăise. Comparația e șubredă, dar simt că o anume asemănare există între aceste mecanisme, aceste procese atât de complicate, de profunde și de subtile ale automistificării. "înăuntru" Piață la Perpignan în cartierul vechi. Obor și talcioc la un loc. Un Mercedes negru, sport, ultimul tip, oprește pe pasajul zebrat. Coboară un brunet cu barbă stufoasă. Trei indivizi vin să-l salute. După câteva minute, în fața lui
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/9731_a_11056]
-
experiența tragicomediei românești despre care avea, probabil, cam aceeași opinie. Democrația occidentală Îi părea un joc infantil, găunos. Îi rezerva ironia, surâsul condescendent, critica scârbită. Nevoia de ardoare se poate converti nu doar În dialogul Între conu’ Leonida și consoartă; automistificarea nu scutește nici personaje de mare calibru intelectual, mai ales În gheara situațiilor extreme. Tensiunea socialistă Între idealul „conservat” și realitatea putridă Întreținea celor care nu renunțau nici la dispreț, nici la complicitate un soi de orbire narcisistă și megalomană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
prima clipă mi-am dat seama (...) că totul o să se termine.” Personajul suferă de o incapacitate de a înfrunta viața, e mai degrabă pesimist decât lucid și dovedește un fatalism acceptat. Pe lângă vocația nefericirii, eroul are și o dorință de automistificare pentru a poza într-o eternă victimă, găsind în orice întâmplare insignifiantă germenele unui dezastru. Alexandru Călinescu observă că lamentarea continuă nu înseamnă luciditate ci este „un viciu, o manie, un instinct bolnav”, după cum mărturisește peronajul. „Luciditatea - ea există totuși
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
hazardul nu mai știu cărui/ obscur idiom, voi fi autarhul/ Nimicului.// mai mult nu-ți mai spun. Confidența aceasta / în ciuda armoariei mele (Să nu te încrezi) / pentru simplul motiv că te detest". Și anume: histrionismul, apetența pentru disimulare, mistificare și automistificare (de unde obsesia măștilor și a altor forme de deghizare), evaziunea în forme circumscrise nelimitării spațio-temporale și, în sfârșit, nihilismul ironic. Retorica aceasta de camuflaj recunoscut ca atare, așadar ineficient funcționează totuși în marea majoritate a poemelor incluse în primele volume
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ninsori”, „sarcasmul ca un limb lunar”, curajul de a desfide pendularea între „tirade eroice și tumbe scabroase”, condiția de „luptător în genunchi” și „demnitatea de a-ți lăsa creierul sfărâmat bucată cu bucată de ferocii canini ai slăviților regi”. Consecința „automistificării după legile ieftine ale artei” e, în realitate, „hemoragia continuă a poetului captiv ca un bufon din secolul cincisprezece”. După Amintiri dintr-o popicărie, Ucide-mă, fericire și Haltă în paradis, toate demne de interes în ciuda inegalităților, nimic din viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
rezistențe culturale este însă de ordin moral. Dar, în același timp, și cel mai greu de analizat și dovedit prin texte categorice, irefutabile. Intrăm într-o zonă de confesiuni și procese de conștiință, complexe și obscure, în care sinceritatea și automistificarea inocentă coexistă, mai totdeauna, în mod inevitabil și nedisociabil, cu ambiguitățile cele mai evidente și deschis asumate. O notabilă definiție a intransigenței morale riguroase, formată și trăită în anii cei mai sumbri ai ceaușismului, întâlnim la Matei Călinescu, în recenta
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]