111 matches
-
sentimentelor "de bază", susținînd prin accesibilitatea lor eficiența muncii de propagandă. Realismul socialist ca metodă de creație legitimează o sensibilitate proletară, o reprezentare marxist-leninistă asupra societății și o viziune materialist-dialectică asupra lumii. El neagă achizițiile specifice cîmpului estetic care se autonomizase în timp prin supraordinarea condiționărilor extraestetice. El nu neagă propriu-zis funcția estetică, ci o reduce la starea de ancilaritate prin regresia în timp pe care o presupune construcția unei societăți simple ("fără clase"), cu puține cîmpuri autonome. Numai că ancilaritatea
Despre condiția literaturii în socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16533_a_17858]
-
pictorul trăiește prin cumul și nu prin secvențe. Doar puse cap la cap, în ordinea lor formală și nu neapărat cronologică, ele dau dimensiunile unui sistem de gîndire care nu este exclusiv plastică, dar care nici nu încearcă să se autonomizeze față de ceea ce se numește meditație artistică. Faptul că această gîndire specifică poate fi extrapolată, că ea reverberează într-o atitudine spirituală și, finalmente, existențială, ține exclusiv de performanța artistică, de strictețea unei viziuni aplicate, de profunda stăpînire a tehnicilor, și
Horia Bernea, un arhitect al contrariilor by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10281_a_11606]
-
factorii de lexic local sau e adoptat un ritm alert, poporan, ochiul citadinului speculează subtilitatea pe care o poate obține din materia ce i se prezintă, urmărește șansele unei caligrafii. Tot mai frecvent accentul cade pe jocul expresiei care se autonomizează (Localisme). Ori intervine o rostire conceptuală, ușor didactică în chip intenționat, ca spre a lămuri lucrurile mai complicate unei conștiințe fruste (În spre 50 de ani). Renunțînd la mărturisirile de primă instanță, Aurel Rău își trece experiențele interioare printr-o
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
scriitorul adoptă la un moment dat el însuși identiatea... englezească, precum o exasperare a ficțiunii. O ficțiune în ficțiune, de natură sado-masochistă: În fața operei sale, Ionesco însuși se comportă ca un «englez», un «interpret radical» al propriei creații care se autonomizează ca ființă. Postura lui poate fi descrisă metaforic prin formula simultană a descotorosirii, debarasării de sine ca de un «cadavru» și a îmbrățișării Celuilalt din sine, a unui eu ficțional, după modelul parabolei ciobanului care, în Improvizație la Alma sau
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
nu e, totuși, destructurat, ci își urmează o linie argumentativă subterană. E o argumentare convingătoare: bazată pe paradox, respingând cu îndârjire clișeul, sporind tensiunea între focalizarea pe cuvânt și desfășurarea frazei. Jocul de cuvinte multiplicat la nesfârșit pare să se autonomizeze, dar sensul dinamitat se reconstruiește, într-un text care respinge o lectură grăbită și acceptă doar relectura. Noul volum al autorului, de-abia apărut (Happy New Fear!, 2011), adună articole (publicate în presa culturală în ultimii ani) în care tema
„Tangajul langajului“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5468_a_6793]
-
în puzderia de cursuri și seminarii de literatură. În plus, este și un semn al faptului că spațiul academic românesc s-a fixat în stratificarea lui, resemnându-se într-o tipologie nu întotdeauna dătătoare de speranțe. Lumea universitară s-a autonomizat, iată, suficient, ea permițându-și luxul autoscrutării în căutarea unei identități de sine cu ambiții de reprezentativitate ceva mai largă. Este ceea ce face și prozatoarea ieșeană Gabriela Gavril, mai cunoscută deocamdată în calitate de critic literar, în romanul său recent apărut Fiecare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
acesta era inițial respins de către obște și în totală contradicție cu „obiceiul pământului”. Din moment ce nicio gospodărie nu era proprietara terenului pe care îl exploata, nu avea cum să îl vândă. Aceste vânzări sunt posibile pe măsură ce ocinile devin ereditare, gospodăria se autonomizează, iar drepturile obșteanului se individualizează (Stahl, 1998, vol. II, pp. 224-234). Procesul de împărțire a averii devălmașe a avut loc în mai multe etape. Într-o primă fază au fost împărțite terenurile destinate agriculturii, pentru ca în final să fie împărțite
Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
cosmicului își află sursa în elementele centrifugale ale spiritului. Interiorizarea lui este o fugă de viață. Faza naivă în evoluția istorică a unei națiuni îmbină într-o sursă comună statul, dreptul și societatea. Conștiința statală, juridică și socială nu se autonomizează. Naivitatea istorică are ca presupoziție comunitatea. Despre socialism nu se vorbește decât unde ea nu mai există. Dispariția statului în societate, care este o idee centrală a socialismului, n-a putut apărea decât în diferențierile rezultate dintr-o devenire complexă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
normativ se închide, cu toate valorile lui transvitale din care își extrage anemia, într-o regiune străină vieții și încearcă să-i impună forme, pe care ea le primește pentru a le abandona. Valorile, în tendința lor de a se autonomiza de viață, se constituie în zonă aparte, creîndu-și o bază rațională, pe cea vitală pierzînd-o. Astfel, nu există în fond decât o axiologie raționalistă. Și etica se simte bine numai pe fundamente raționaliste. Vitalismul, punând accentul pe imanență, a suprimat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la ele Paul Anghel sublinia: „Prin proza lui Voiculescu am mai anexat spiritualității noastre o lume, o țară stranie și nebănuită, țara de dedesubt. Ea se întinde - de unde geografic și în timp? ... Voiculescu se desprinde de poetul din el, se autonomizează în narațiune, - ridicând-o pe o treaptă în care verva îl apropie de Caragiale, iar vigoarea plastică îl pune cu greu alături de altcineva, la noi. De unde începe lumea lui Voiculescu ? Ea are, ca și luna, voaluri fantomatice de aburi, fruntariile
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
mutandis, prin alăturarea "punctelor" narative de bază, am intenționat transcenderea contextului imediat, fiecare fragment dobândind noi semnificații, proaspete valențe interpretative în integritatea ansamblului. Cu alte cuvinte, mesajul, dacă există unul în rândurile de față, sporește considerabil în coerență și se autonomizează dacă lectorul are bunătatea să se "distanțeze" simbolic de text, să-l contemple și evalueze de la o anumită depărtare semantică. Se vor distinge cu mai mare acuitate atunci liniile principale ale discursului, care, fără a avea orgoliul sau ambiția unei
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
lacrimile violenței la care a fost supusă cu toți ai ei. Cu cea mai bună înfățișare și cu o tipologie variat amicală, ingerința își instalează efectul oblic în respectiva casă, se simte chemată la o acțiune emolientă, dar curînd se autonomizează și începe să funcționeze în sine, introducîndu-și propria sa legitate, propria sa (bună)dispoziție, dilatîndu-se acaparator și conducînd încetul cu încetul protejații la pasivitate. Din împăciuitoare ea devine agresivă și cinică, făcîndu-și mendrele, și orice recurs la forurile superioare rămîne
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
literaturii. Apariția literaturii pure are consecințe asupra reprezentării realității În mediile intelectuale și artistice. Cea mai importantă se traduce prin dispariția ierarhiei platoniciene a realităților: simulacrul nu se mai opune realității (conceptului) În măsura În care textul, și mai apoi imaginea, s-au autonomizat și nu mai comunică subordonat. De-abia de acum Înainte se va putea vorbi despre o realitate a literaturii, literară - literală va spune Gleize - a fiecărui act literar, din momentul În care, pentru literatură, realitatea ultimă/concretă nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ceea ce le unește (Omul care stăpînește Natura) este ceea ce le separă (fundamentul subiectiv antropocentric al celui dintîi, fundamentul obiectiv fizic al celei de-a doua). Reconcilierile dintre Om și Natură reușesc pe jumătate, eșuează, reîncep. Tot ceea ce se separă se autonomizează, și odată pierdut Dumnezeu, Fundamentul fundamentelor, tot ceea ce se autonomizează își caută și își închipuie a-și afla fundamentul în el însuși. Astfel, Rațiunea își va găsi fundamentul în coerența sa logică, în pertinența sa critică, în aptitudinea sa de
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
separă (fundamentul subiectiv antropocentric al celui dintîi, fundamentul obiectiv fizic al celei de-a doua). Reconcilierile dintre Om și Natură reușesc pe jumătate, eșuează, reîncep. Tot ceea ce se separă se autonomizează, și odată pierdut Dumnezeu, Fundamentul fundamentelor, tot ceea ce se autonomizează își caută și își închipuie a-și afla fundamentul în el însuși. Astfel, Rațiunea își va găsi fundamentul în coerența sa logică, în pertinența sa critică, în aptitudinea sa de a explica lumea. Natura îl va afla în propriile-i
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
rațiune (Sapiens) și în iscusința sa tehnică (Faber), iar Umanismul îl va găsi în Omul subiect aflat în centrul unui lumi de obiecte. Credința se vede nevoită să se fondeze doar pe ea însăși. În cursul aceluiași proces, Politicul se autonomizează în întregul său: Statul se întemeiază pe propriul interes (Rațiunea de Stat), Societatea, pe ea însăși (Leviathanul lui Hobbes are puterea de a crea și de a sfărîma orice lege), iar Națiunea, în sfîrșit, pe propria-i Suveranitate. Odată pierdut
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
în vreme ce a făcut din rațiune unul dintre produsele / producătorii săi cei mai puternici, cultura europeană a menținut deschiderea asupra a ceea ce scapă rațiunii, o depășește, o neagă. Originalitatea sa profundă nu stă numai în faptul de a fi eliberat și autonomizat rațiunea, ci mai ales în faptul de a fi produs acea dialogică în care rațiunea reprezintă un actor permanent, evolutiv și complex aflat într-o relație de schimburi și conflicte cu experiența, existența, credința... Am ajuns astăzi la acel stadiu
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
și verificarea. La începutul secolului al XVII-lea se constituie cîmpul propriu-zis științific. Galilei definește rolul modelului teoretic, Bacon, rolul recurgerii la experiență, Descartes formulează separația dintre filozofie, consacrată reflecției asupra subiectului, și știință, consacrată studierii obiectelor. Astfel știința se autonomizează, însă coexistă și comunică cu filozofia în aceleași spirite (Galilei, Descartes, Pascal, Gassendi, Leibniz). În secolul al XVIII-lea, apar societățile științifice, iar oamenii de știință se diferențiază de filozofi. Însă aceștia vor continua să comunice intens unii cu alții
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
o mulțime de aplicații în implementarea proiectelor și programelor din economie, societate, învățământ, cultură, politică etc. Oriunde este nevoie de supravegherea atentă a îndeplinirii unor sarcini va apărea și un set de practici de supervizare ce au tendința să se autonomizeze și să dea naștere unor profesiuni și roluri sociale distincte. Urmărind practica supervizării în diverse domenii, vedem preocuparea cvasiunanimă pentru cunoașterea funcțiilor, a efectelor, a formelor de manifestare și clasificare, în paralel cu o tot mai mare accentuare a necesității
[Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
să întocmim aici o listă exhaustivă, însă putem să indicăm câteva referințe importante: • Georg Simmel (1858-1918), mare admirator al lui Marx, rămânând totodată critic față de acesta, dezvoltă în Tragedia culturii o idee destul de similară. Cultura se obiectivează în instituții care autonomizează și pe care individul nu și le mai poate însuși, pentru că le-a pierdut sensul; • Georg Lukacs (1885-1971), care i-a fost elev lui Simmel, a generalizat teoria marxistă a reificării și a făcut din aceasta o cheie de interpretare
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
controlul aserțiunilor de către mecanismul inflexibil al logicii aristotelice, unde gradele de adevăr nu erau considerate ca folositoare, ca și când devenirea (aproximarea întregului prin procesul de creștere) este interzisă. Or, ariile de semnificații indecise, de „și”-„și”, conferă baza reîntregirii părților separate, autonomizate prin studiu, în întregul lumilor, al sistemului care-l explică în și ca un tot (nu pentru a se diferenția de ceva, ci pentru că doar așa are sens existența și nici nu ar fi posibilă altcumva). Sistemul este conștiința întregului
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Perspectiva culturală accentuează rolul intelectualului în câmpul cultural, în ipostaza de producător de bunuri culturale. "Creatorii" intelectuali apar încă din Evul Mediu, odată cu eliberarea de sub tutela Bisericii și a aristocrației, moment în care producția intelectuală și artistică începe să se autonomizeze în paralel cu constituirea unui public consumator de bunuri simbolice 2. Dar nu numai câmpul cultural constituie terenul de afirmare al intelectualului. În plan politic, el apare ca individul angajat în lupta pentru apărarea principiilor democratice și a drepturilor omului
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
asumată de tânăra generație angrenată, într-o primă fază, în jurul grupării Criterion. Lideri ca Eliade, Cioran sau Mircea Vulcănescu forțau spargerea tiparelor clasice în literatură, prin limbaj, teme sau aspirații într-un cadru cultural ce tindea, după război, să se autonomizeze 64. Relația contradictorie centru-periferie transpusă în raportul dintre cultura românească și cea din afară alimenta, la rândul său, tinerele energii intelectuale ale unei capitale ce apărea, dintr-un alt unghi, o capitală a periferiei în căutarea unui echilibru între național
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
modelului este un lider carismatic, legat îndeaproape de un partid cu tendințe totalitare, articulat, structural diferit de cel preexistent instaurării regimului, devenit protagonistul principal al procesului instaurativ. În fazele succesive de consolidare, structurile regimului și partidul totalitar tind să se "autonomizeze" față de alte grupuri socio-economice care le sprijină și care, în bună măsură, le-au asigurat succesul în timpul instaurării. Aceste grupuri sunt reprezentate de instituții tradiționale, ca, de exemplu: monarhia, armata, biserica (în poziție ambiguă, de cooperare-conflict), de grupuri sociale diverse
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
și pe acela al distanței, sau chiar al agresiunii. Astfel, simbolicul pare a se situa dincolo de semne, excluzând diferențierea și o serie de distincții comune până atunci: "simbolicul stabilește o relație de schimb în care următoarele poziții nu pot fi autonomizate: nici producătorul și produsul său; nici produsul și utilizatorul său; nici producătorul și esența sa "concretă", puterea de muncă; nici utilizatorul și esența sa "concretă", trebuințele sale; nici produsul și finalitatea lui "concretă", utilitatea. Toate aceste distincții, ce sunt evidente
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]