24 matches
-
1914), Iubire pentru iubire (1920), Pe alături de viață (1925), Ochii boschetelor (1930). Târziu, în 1973, revine cu o nouă carte de poezie, Suprema undă, dar nimic din ceea ce conferea o notă personală liricii sale nu se mai păstrează în aceste autopastișe sufocate de circumstanțial. Utilizând ediția engleză din 1859 alcătuită de Edward Fitzgerald, a transpus în limba română Rubaiyatele lui Omar Khayyam. A folosit pseudonimele Alex. Valin și Sandu Val. V. compune la început (în Bacante) o poezie de factură minoră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290589_a_291918]
-
tipografică a versului clasic, ca vers liber), este un tip de exercițiu care a deschis calea celui veritabil în poezia română. Versurile din Spovedanii (1927), Strofe pentru toată lumea (1930) și Nu sunt ce par a fi... (1936) confirmă tenta de autopastișă și îngroașă nota de deriziune și umor spre grotesc și caricatură, tinzând spre un expresionism sui-generis, tot minulescian, adică încărcat de blândă autoironie și sentimentalism disimulat. Proza lui M. cuprinde romane, nuvele și povestiri. Deși critica vremii nu a receptat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
se include erotismul exacerbat, morbid și frivol, atribuit mai ales personajelor feminine. O încercare de tehnică romanescă pe mai multe planuri narative, cu un joc de duble și triple reflecții ale personajului, anunță proza modernă. Umorul și ironia, ca și autopastișa confirmă că scriitorul le-a conceput ca pe un exercițiu literar, ca pe o improvizație de poet (cum singur mărturisește în Autobiografie), în maniera prozopoematică a prozei simboliste. Teatrul lui M. continuă acest tip de improvizație stilistică și împinge, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
sunt transpuse în maniera, acum neadecvată, din Apus de soare. Sentimente nobile în expuneri declarative, într-un șir de tirade lirice trenante ori în obositoare pasaje narative, secvențe dezlânate, tablouri cu contururi șterse, totul duce spre impresia de imitație, de autopastișă. Câteva chipuri de oameni simpli, creionați în linia realismului simbolic, propriu scriitorului, atrag atenția. Cu toate imperfecțiunile ei, Luceafărul nu poate fi desprinsă din tripticul dramatic al lui D., virtuală meditație asupra istoriei românești. De altfel, se pare că dramaturgul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
senectute, păcatele tinereților. Redempțiunea se consumă prin identificarea sa cu pretorul roman Philippus Barbarius, ca și prin sancțiunile eternului „însoțitor” Rânzei, care cenzurează orice încercare de autoiluzionare a personajului. Spre deosebire de Căderea în lume, asemenea trucuri lasă însă acum impresia de autopastișă. De aceea, mai importantă este dimensiunea erotică: deși marcată adesea de artificiozitate și trivialitate, aceasta se desăvârșește în scena dezvirginării tânărului Cezar, considerată, datorită amestecului rar de sexualitate, tandrețe și umor, „o capodoperă a genului” (Alex. Ștefănescu). Privite în ansamblu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290210_a_291539]
-
sistem de vase comunicante, în care "genurile" sînt relativizate cu bună știință. Tocmai fiindcă observă "regula", scriitorul nu i se poate supune. A ținut Caragiale la un "repertoriu" personal, care-l face azi recognoscibil, sau (cînd nu e vorba de autopastișă) geniul său comic se servește doar de acest repertoriu, autocitîndu-se, și duce astfel deriziunea spre alte, subtile, configurații? Atît de ale lui, dar apărînd în textele "poveștilor", temele comice ale lui Cargiale sînt "lipite", cusute cu ața albă a ironiei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Caragiale a fost de-a dreptul prizonierul artei lui. Jocul său literar, deschis, a mers dincolo de numărul de aur, sau proporția de aur, pe care le-a aflat negreșit. S-a repetat cu bună știință, s-a rescris pînă la autopastișă, a exersat o intertextualitate abisală, proiectîndu-i pe Mitică, pe Lache, pe Mache în variațiuni care par nesfîrșite. Cine i-a citit discursurile turneului electoral alături de Take Ionescu i-a regăsit, tresărind, și acolo. Autorul a fost cîștigat de hazul esențial
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cu accente sociale - Țara fericirii (1945), satira socială - Al optulea păcat (1946) și farsa violent satirică - A murit Bubi (1948). Comedia de moravuri Burtă verde (1952) batjocorește carierismul politic, dar, lipsită de consistența tipologică din ...Escu, pare mai curând o autopastișă sub semnul schematismului tendențios al epocii în care este scrisă. De altfel, după 1944 are loc o anume reorientare a autorului spre probleme social-morale, însă cu o inspirație secătuită. Nici comedia lirică Madona (1947) nu mai atinge fiorul poetic din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288326_a_289655]
-
subsol. Din punctul de vedere al lui Dan Sociu, aceasta e facultativă. De obicei, se leapădă de ea fără remușcări. Probabil pentru că simte în aer pericolul clișeului. (De ținut minte: niciodată scăderile lui Sociu nu se datorează vreunei tendințe de autopastișă. Au alte surse, mai originale.) Expresionismul, aflat într-o vogă morbidă în anii din urmă, îi e încă și mai străin. Cum se justifică reticența aceasta? Sunt mai multe răspunsuri posibile. Unul singur, esențial. Anume acela că pentru Dan Sociu
Ultima oră by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5695_a_7020]
-
din urmă i se cere, cu fiecare carte, tot mai mult, tot mai bine, mereu altceva. După o carte mare trebuie să urmeze o carte și mai mare. După o carte care a consacrat, una în aceeași gamă se cheamă autopastișă, iar încă una se taxează drept rescriere la infinit. Când schimbă genul, nu se rezolvă nimic: blestemul așteptărilor insațiabile o ia de la capăt. Tăcerea nici ea nu e bună - filonul a fost subțire. Cărțile-platou, pe care talentul se odihnește și
O istorie cu creșteri și descreșteri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2386_a_3711]
-
și ilustrat în mai multe registre lirice. Dacă termenul n-ar fi căpătat prin uzaj o semnificație care nu mai semnifică aproape nimic, aș spune că tânărul autor își deconstruiește lumea, sistemul de semne abia constituite, evitând astfel alunecarea în autopastișă și experimentând în câteva direcții. Cele cinci secțiuni din Cartea micilor invazii au, așadar, o sporită autonomie în raport cu întregul. Expresionismul rămâne paradigma dominantă, dar, în interiorul său, Ștefan Manasia distribuie și redistribuie accentele, căutând varietatea acolo unde altădată urmărea unitatea. Etica
Dinspre margine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8552_a_9877]
-
generozitate al textului pentru un alt text), căci centrul său de greutate era poetul însuși. Suciu nu cita din alții, cita din sine. Fără a se dovedi, astfel, steril și fără a se cădea în boala, frecventă printre poeți, a autopastișei. Artificiul mi-a plăcut, mai ales că el răspundea implicit unei întrebări complicate, de care criticii s-au ciocnit, dar pe care, din orgoliu, probabil, au trecut-o sub tăcere: în ce fel aparține Eugen Suciu generației optzeci ? Structural, par
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
prin prisma a ceea, în deceniile următoare, fostul tînăr a devenit. Lectura aceasta nu e nici ea ferită de riscuri întrucît, în multe cazuri, valoarea de expresie poetică e declinantă, de la tinerețe la maturitatea tîrzie. Obiecțiile și reproșurile de inerție, autopastișă, confort al unei formule deja brevetate sînt curente. A citi, deci, originalul artistic din unghiul unei palide copii ulterioare și a constata (eventual, cu satisfacție) decăderea ori degradarea scriitorului este ceva destul de banal; și la-ndemînă. Merită prin urmare să căutăm
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
să confere forță filmului, ci sugerează o stilistică și ea dizolvată în banal. Asistăm cu acest ultim film al lui De Palma la o reciclare nu doar a modelelor prestigioase ale filmului noir, ci și a propriei cinematografii, caracterul de autopastișă fiind destul de apăsat, împingând totul spre un manierism cu un gust destul de îndoielnic.
Domnișoara Christina și domnișoara Isabelle by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3328_a_4653]
-
o termin de scris, a fost depășit termenul de predare și am rămas pe dinafară. Adevărul e că, în aceste proze, am încercat să aduc un omagiu "optzeciștilor" utilizând, cât și cum m-am priceput, metodele preferate de ei - citatul, autopastișa, intertextualitatea. Deși eu nu mă consider propriu-zis "optzecist", cred că drumul deschis de "optzeciști" în proză, deși deocamdată abandonat, încă nu și-a epuizat resursele și, cine știe, poate că vreuna din generațiile literare viitoare va încerca să recupereze lucrurile
De ce, Petru Cimpoeșu? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8509_a_9834]
-
au trăit gloria efemeră. Cei doi polițiști care investighează cazul, vin dintr-un alt film în două părți al lui Tarantino, Kill Bill (volumul 1) (2003) și Kill Bill (volumul 2) (2004). Tarantino uzează de orice colaj sau chiar de autopastișă pentru a-și întinde plasa de aluzii și referințe cît mai mult. Chiar dacă simpaticul exercițiu psihanalitic al polițistului referitor la Stuntman Mike nu are greutatea unui verdict clinic, - Freud nu apucă să-și desfășoare subtilitatea aici -, el rimează cu sfîrșitul
On the Road cu Tarantino by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9551_a_10876]
-
blagieni, arghezieni sau barbieni, redescoperind totodată filonul gîndirist, suprarealismul și nu în ultimul rînd expresionismul, spre a regăsi "normalitatea rostirii lirice". Simțămîntul este cel al "repunerii în funcțiune a unor retorici de-a gata", agravat de involuția spre manieră și autopastișă a unora din poeții generației în chestiune. Lucruri cît se poate de reale, pe care le-am susținut noi înșine cu decenii în urmă! Gheorghe Crăciun se mulțumește să adauge un alt adevăr pe care cenzura nu ni-l îngăduia
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
Nu le inventariez, pe toate, aici. De-ajuns să spun că, pentru a putea scrie poezia lui cel de-acum, Eugen Suciu traversează, asumându-și-o anevoios, poezia lui cel de-acum trei decenii. Remarcabilă, aceea, remarcabilă, aceasta. Nu e autopastișă. E doar distilare. P.S.: Promiteam un paragraf adiacent referitor la destinul editorial al acestei cărți. L-aș fi abandonat cu plăcere dacă nu ar fi venit, întâmplător, în sprijinul demonstrației mele. Am, în acest sens, două nedumeriri. Întâi. Colofonul indică
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
cărui umbră sunt eu./ Mă privește în ochi și-și clatină/ încetișor capul. Tot sângele i s-a scurs din față,/ e palid într-adevăr ca un mort/ și abia-și mai ține pleoapele întredeschise.” Sistem? Nu. Eu îi spun autopastișă. Ca să nu mai pomenesc zecile de situații în care criza de inspirație se rezolvă prin apelul la umbră. Se poate însă și mai rău. Ca în ultimele două poeme din carte, Camera de rubin și Cameră tapetată cu pași. Aici
Sistematica poeziei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5180_a_6505]
-
sală de la Hotelul "Jiul" din Craiova e botezată cu numele său, ghici de ce!) îl citeam în famata "Luceafărul" sub conducerea poetului Fruntelată, un oltean șef, da! și eram încântat pe atunci de volutele stilului său. Mai târziu a sombrat în autopastișă și în redundanță stilistică, plus că nu mai avea farmec, devenise veninos. Însă nu avea dreptate, chiar dacă opera cu aceeași prejudecată "poporană" reținută de tine. Nu avea cum să aibă pentru că, și aici voi face o parabolă care sper să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Papagalului, basme turcești, indiene, persane, caucaziene, arabe ș.a. Fără să fie neapărat un inovator, B. a creat o modalitate proprie de a scrie pentru copii și tineret. Producția bogată, cvasiindustrială, l-a împins însă spre soluții tot mai facile, spre autopastișă. Romanele lui, de fapt povestiri de dimensiuni ceva mai mari, schematice, reluând aceeași tramă până la uzură, revenind, în decoruri schimbate, la aceleași personaje, împărțind oamenii în buni și răi, moralizează câteodată plictisitor, deși la vremea apariției nu le-a lipsit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285673_a_287002]
-
scenariu de televiziune. În 2002, pe scena Teatrului Național din Iași, i se joacă prima piesă, Circul Matteo. L. a reținut atenția criticii cu două romane, mai târziu intrând într-un con de umbră explicabil prin diluarea manierei și prin autopastișă. Romanță cu stagiari dezvoltă în registru comic, într-un „stil bazat pe limba comună și pe jargon” (Marian Popa), tribulațiile tipice pentru anii ’80 ale unui grup de patru absolvenți de facultate tehnică, repartizați în provincie. Talentul autorului pentru narațiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287937_a_289266]
-
Restrângând iarăși cazuistica, „Niciodată toamna...” (1977), roman al unei bătrâne, Betina, dă seama de riscurile tehnicii narative a autoarei. Cu o mare doză de artificial, romanul e realizat mai mult la nivelul liric al motivului (solitudinea bătrâneții). Simțind parcă pericolul autopastișei, A. inaugurează prin Sertarul cu medalii (1980) un roman de familie (cu note autobiografice), unde accentului psihologizant i se adaugă respirația epică a dimensiunii istorice. Este vorba de familia bucovineană de la finele veacului XIX și începutul de secol XX. La
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
persiflarea unei retorici și consolidarea ei e, de altfel, unul din trucurile și farmecele constante ale autorului. Egale între ele atât ca mecanism poetic, cât și ca valoare, versurile din volumele lui U. păstrează maniera fără a o sărăci prin autopastișă sau epuizare: manierism, atemporalitate, repertoriu retro, neoexpresionism relativizat prin punerea în perspectivă, bonomie, ironism, predispoziție către retorizare, obscuritate semantică. Unul din punctele de vârf, Poemul de purpură, ilustrare în zece pași neconsecutivi narativ, decupați după o indeterminare variabilă, a temei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]