95 matches
-
și de preluarea dezinvoltă a funcțiilor criticii. Sau nu le reamintesc decât în măsura în care ele, alături de alte elemente, atrag atenția asupra eroului, asupra unui personaj neostenit inteligent, neostenit ironic, neostenit zglobiu, care își arată, cu asupra de măsură, virtuțile asociative, persiflatoare, autoscopice, ca și neîntrecuta abilitate în deplasarea cinematografică a camerei spre obiectele revelatoare ale realului, ale unui real ignorat. În această poezie de serie mare se conturează clar și din nou eroul, eroul pe care îl crezusem pierdut, efasat, uitat sau
Pagini și pagini by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4998_a_6323]
-
aparent nonfigurativ, insinuează o metaforă implicită: Tasmania, insula de la extremitatea emisferei australe, materializează izolarea absolută la marginea lumii; „ultimul tasmanian“ devine cel din urmă om, postură în care Philippide s-a văzut pe el însuși în cele mai impresionante poezii autoscopice, adresîndu-se neantului în postură de ultim reprezentant lucid al umanității. Nici în Promontoriu, poezie închinată definirii poeziei, autorul nu se poate detașa de obsesia sa majoră, dispariția. Ea există încă din primele piese sumbre cuprinse în Aur sterp, continuă cu
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
de altfel, numele eufemistic dat unei istorii frămîntate, pentru că este istoria creșterii și a intrării în viață a unei fete, spusă de ea însăși, cu un deficit inevitabil (și tocmai de aceea credibil) de înțelegere și cu o penetrantă forță autoscopică. Cine este Letiția Branea?" e întrebarea care se repetă de trei ori de-a lungul romanului, rostită de personaje episodice în circumstanțe hotărîtoare. La această interogație majoră încearcă să dea un răspuns eroina însăși într-un roman care, în sensul
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
consemnărilor. Interesante pentru evoluția unei conștiințe supuse avatarurilor și restricțiilor din vremea comunismului, notațiile jurnaliere ale lui Simuț înregistrează ipostaze revelatoare ale eului, în notații succinte, marcate uneori de frenezia asocierilor, notații în care reflexul mimetic se conjugă cu desenul autoscopic. În aceste pagini, melancolia este privită ca o stare privilegiată de trăire și simțire, ca o modalitate de acces spre adevăratele dimensiuni ale ființei. Melancolia nu e, însă, în jurnalul lui Ion Simuț reflectată în mod empatic, cu turnuri afective
Paradoxurile revizuirii critice by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15353_a_16678]
-
trei ani: în 1980, este încercat de o grea suferință cardiacă, tratându-se, după propria mărturisire, doar grație propriului har de șaman. Cu alte cuvinte, Galsan mai trăia, discret, în taina visului său de copil care, iată, într-un mod autoscopic, avu șansa de a curma o neșansă, - ajungând faptă cu urmări miraculoase, s-ar putea spune: în acel tărâm de pângărire ateistă, scriitorul crede în harul ființei sale întru autopropulsare, vindecându-se pe sine, pentru a ajunge unul din preoții
Un important scriitor mongol: Galsan Tschinag by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7350_a_8675]
-
s-a îndreptat, avid, spre poezia altora, citită mereu cu simpatie și înțelegere; așa se explică antologia întocmită împreună cu Perpessicius în 1928, Poeții români de azi, 2 volume, una dintre cele mai bune alcătuite vreodată la noi. Din același impuls autoscopic și autocritic au izvorît și alte gesturi neobișnuite. Astfel, Pillat a redactat o listă de 99 de poezii alese din propria sa operă și care ar fi trebuit să constituie o antologie de autor. Scrisă în decembrie 1940, lista compusă
Stilul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2692_a_4017]
-
în vederea obiectivității. Cu cât o operă cere mai multă sforțare materială, cu atât scade și egolatria. (...) Scriitorul însă te înșală, fiindcă scrisul e la îndemâna fiecărui om. El poate să nu fie deloc artist și să te mistifice prin această proză autoscopică. Nimic nu mi s-a părut mai sec decât un jurnal, iar când el este interesant, atunci te atrag indiscrețiile din el sau părțile cu caracter obiectiv" (p. 104-105). Autentice nu sunt subiectivitatea și vanitatea, ci numai obiectivitatea și universalitatea
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
că mă dedau unor experiențe inedite. Oriunde mă simțeam un intrus, jenat de propria-mi existență și prezență. Era un sentiment pe care nimeni din jurul meu nu-l realiza, și eu totuși mă încăpățînam să-l cultiv". Un ascuțit simț autoscopic îl determină să se amendeze fără cruțare, bunăoară recunoscîndu-se cu lejeritate inferior lui Eugen Ionescu: "Am trăit puțin. Cvasi-inexistent. Am luat însă hotărîri care n-au rămas numai hotărîri. Nu sunt pentru asta mai puțin un leneș. N-am trăit
Un „trăirist” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7363_a_8688]
-
volume în același an trecut să nu fie, așadar, întâmplătoare. Retrospecția are două variante. Dacă antologia adună mecanic-recapitulativ cele mai bune poeme din cărțile trecute, noul volum (mai puțin realizat decât cele deja cunoscute) își întoarce creator privirea înapoi, țintind autoscopic semnificațiile întregului parcurs, într-o încercare de a surprinde dacă nu desenul din covor, măcar starea actuală a țesăturii. Dar, mai ales, a țesătorului.
Poeme retrospective în două variante by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12869_a_14194]
-
cel mai sugestiv, efigia autorului, aristocratică și ceremonioasă uneori, alteori ironică ori cu subînțelesuri polemice", prevăzută, "în palimpsestul textului, cu lecturile, cu obișnuințele cu aprehensiunile și preferințele sale". În pofida împrejurării că autorul Simțului practic repudia cu specifica-i cochetărie interesul autoscopic, "sinceritatea" ce nu s-ar cuveni a constitui "cîtuși de puțin ocupația unei conștiințe libere" deoarece, în lista păcatelor de care făceau uz confesorii iezuiți, se găsea și așa numitul "peche de scrupule"...La Nicolae Manolescu, analistul sesizează dincolo de aspectul
O voce imperturbabilă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6823_a_8148]
-
dinspre Sadoveanu, Voiculescu, Mateiu Caragiale). Tot aici, Mihai Zamfir cu Acasă. Susceptivii sunt reticenți, neîncrezători, proza lor e tatonantă. Iau răul lumii asupra lor, privirea le e adesea neagră, vag resentimentară și maniacală. Vezi proza lui Anton Holban, ca variantă autoscopică blocând propria existență sub lentila insistentă și sâcâitoare a analizei, dar și, parțial, Fetița lui Mihai Zamfir. Personajul unui Radu Petrescu se autodemolează susceptiv, dar cu o patimă mai domolită, abulică, plutitoare, ca la Ion Vinea sau Gib Mihăescu. O
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]
-
zorii” (Plata luntrașului). Dar situația nu e deloc simplă în cîmpul unei structuri duale, care se exprimă la modul unei dialectici cosmice, prin succesive înaintări și retrageri față de materia ce alcătuiește mediul proxim ca și setul curent de referințe (inclusiv autoscopice) ale ființei. După cum s-a spus, materia e un mit primordial. Apare explicabilă, prin urmare, obsesia ei, într-o perspectivă ce se vrea esențializată, ai cărei piloni sînt apa și țărmul, id est, conform lui Bachelard, elementul feminin și cel
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
care se face / cuadratura cercului" (Butelia lui Klein). Sau cu o alură de filozofie ultimă : "Abandonul neîmplinirea / sunt desăvîrșirea oricărui lucru" (Unde mi-e inima). Astfel efuziunile apar nu numai reconstituite sintetic, ci și potențate grație unei colaborări cu instanța autoscopică ce dispune de propriile-i latențe poetice, aidoma unei oglinzi ce se privește în altă oglindă: "A scris poemul / despre cum a scris / poemul" (Stihul). Dacă ne referim la traiectul biografic ce transpare în această producție, la rezervorul său de
Un romantism ermetizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7756_a_9081]
-
când Emma, fericită, plină de speranțe nedefinite, coboară scara către sala de bal, iar din depărtare se aude sunetul morții, sunetul de corn, aceasta este o conotație și vrea să sugereze unde o vor duce speranțele pe Emma și totodată, autoscopic, cum e în firea artei, să spună că avem de-a face cu un roman conotativ. Că, spre deosebire de ce se întâmplă la Balzac ori la Stendhal, acesta este principiul de construcție flaubertian. Așa, pentru că la toți scriitorii totul se află
Însemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3968_a_5293]
-
sensuri, semnificații, genuri literare sau tipuri de discurs. Autoreferențialitatea este o altă particularitate structurantă a Dicționarului onomastic, particularitate ce reiese din indicațiile și explicațiile autorului, din orientările de lectură pe care le sugerează, din puseurile intertextuale sau din valorificarea resurselor autoscopice ale tehnicii mise en abîme, pusă în scenă cu ingeniozitate epică. Numele și referentul pe care îl desemnează se află într-o relație de ambiguitate, prin desemantizare sau resemantizare realizându-se de fapt o refuncționalizare semantică a entității onomastice. Bibliografia
Mircea Horia Simionescu – Dimensiuni ale prozei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5400_a_6725]
-
diurne: colegele, călugărițele, plimbările în barcă, cei doi maeștri compozitori și profesori, don Giulio și don Antonio Vivaldi. Aducerea conținutului traumatic al celeilalte vieți, onirice, în orizontul conștiinței este chiar condiția vindecării eroinei. Romanul Ceciliei, o formă sistematizată de delir autoscopic, este de fapt viața propriei minți, acest sanctuar în care existența dobândește valoare, în care ies din ascundere dorințele și spaimele eroinei, în care dă expresie liberă anxietății, construiește himere simultan cu desfășurarea vieții obișnuite, cu automatismele și țelurile ei
Cecilia vs. Vivaldi by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/6314_a_7639]
-
jos și cu o compensatoare virulență de limbaj. Colecția revistei ,Săptămâna" o documentează abundent. Într-un astfel de cadru editorial și publicistic, studii precum cel semnat de Mircea Martin au funcția - dacă nu și efectul - unui duș rece al lucidității autoscopice. Complexele literaturii române sunt discutate cu cărțile pe masă și cu imaginea de ansamblu a culturii noastre, termenul ,compromițător" apare încă din titlu, iar analiza simptomelor respective are rigoarea și necruțarea unor proceduri clinice. Temeinic și meticulos, autorul ia probe
Ideea critică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11406_a_12731]
-
nu e totuși un șaizecist tipic. Înclină în bună măsură spre seria a doua a manifestării lirice în chestiune, prin concentrare, acuratețe scriptică, exigență față de sine, printr-o conștiință a dimensiunii externe și lăuntrice a expresiei, mereu bine strunite. Cu autoscopică justețe, poetul mărturisește: „Importantă mi se pare nuanța: nu luciditatea sau ambiția m-au îndemnat către concizia expresiei, ci un dat natural, un anume simț al echilibrului și al măsurii”. E o postură sensibil diferită de cea a congenerilor covîrșiți
O natură clasică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4753_a_6078]
-
a ieși epuizate la limanul eșecului și pentru a accede în zona tragicului modern. Ionicul basarabean are un foarte bun exemplu în Viața și moartea nefericitului Filimon. Romanul Zbor frânt al aceluiași prozator fusese primul în acest stil al psihologiei autoscopice. Vladimir Beșleagă (născut la 25 iulie 1931 în localitatea Mălăiești din Transnistria), unul dintre cei mai importanți scriitori ai Basarabiei și ai întregii literaturi române, împlinește în această vară 75 de ani. Opera sa epică merită să fie mai bine
Scriitura unei agonii by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10410_a_11735]
-
femeile locului” (Vinul de inimă). Autorul ne oferă un autoportret de-o modestie zgrunțuroasă, de exilat avizat asupra contrastului ce-l întruchipează în raport cu mizeria ambientului epocal, gata a-și detalia, a-și nuanța relativa dizgrație (În secolul ăstora). Dar persiflarea autoscopică e asociată cu una obiectiv-imaginară, spre a nu rămîne datoare lumii maștere. Avem a face cu un reportaj otrăvit, purtînd reziduuri kafkiene. Furoarea se exteriorizează luînd chipul unor ființe dislocate, mutilate ori pur și simplu reificate. După cum trupul modelat de la
Un absolut al ființei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4508_a_5833]
-
dorește a redeveni "modern", prin "nervul exploziv". Postmodernității sceptice, lipsite de vlagă, i se aplică astfel un corectiv în care e de văzut însă mai curînd o mască decît un chip real. E o înscenare. Căci abulicul, introspectivul, inofensivul cărturar autoscopic n-ar putea extrage din psihia personală liniile de fermitate cruntă pe care le afectează, din impulsul, desigur, al unei poze. Peste naturalețea d-sale șovăitoare, macerată de dubii, se suprapune din cînd în cînd masca "înspăimîntătoare" a unei primitivități
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
reunește proximitatea și distanța, legătura și ruptura, definitivul și provizoriul, echivocul și claritatea. Deschizînd ultima sa carte, intitulată Scena supravegheată - apărută, în această toamnă, aproape concomitent, în traducere română și maghiară - găsim aceeași formulă, chiar la început, într-un pasaj autoscopic. Aici, pentru prima oară, Banu pare să o investească cu o valoare emblematică pentru întregul său parcurs creator: "Oare ce sunt eu, dacă nu un scriitor neîmplinit și un teoretician incomplet? Mă aflu în indeterminabilul acestui interstițiu (dans le creux
Despre incandescența riguros temperată by Anca Măniuțiu () [Corola-journal/Journalistic/8896_a_10221]
-
avem tabloul lumii bune și debusolate din anii 20-30 ai secolului, proza lui Musset are caracterul unei confesiuni tulburi și patetice mai degrabă decât aceea "obiectivă", oricât de plină de fantezie, a lui Balzac. Povestea de dragoste e, în schimb, autoscopică și crudă. Ca și la Holban, analiza se face cu bisturiul, ceea ce e destul de neașteptat într-un roman în care sentimentele explodează de obicei ca niște petarde. A părut izbitoare sinceritatea, învățată de la același Rousseau, a aceluia pe care Taine
O referință ignorată by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6683_a_8008]
-
dur, admițând, în subsidiar, și valențe tipologice. M-aș mai opri asupra decriptării numelui lui mopete ca anagramă incompletă (sau, mai degrabă, anagramă cu pivot) a cuvintelor poem și poet. Curentă astăzi în mediul universitar, această interpretare, de două ori autoscopică, a ajuns să circule, cum s-ar zice, de capul ei. Fără paternitate. E momentul să spunem lucrurilor pe nume. Găselnița poartă, deci, marca Ion Bogdan Lefter. În aceste câteva puncte, Liiceanu și Lefter sunt ireconciliabili. Fățiș ireconciliabili. De aceea
Studii introductive (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4622_a_5947]
-
multe mustind de literatură, cele care au condus la însăși definiția criticului de la "Sburătorul"? Cum asemenea texte se confundă, spuneam, cu jurnalul, să zăbovim o clipă asupra celui maiorescian, intitulat Jurnal și Epistolar. El ni se relevă ca un roman autoscopic, punând în lumină, pentru început, psihologia eminentului elev de la "Theresianum", apoi a tânărului care se autosupraveghează și se pregătește sistematic pentru viitoarea lui strălucită carieră, trecând într-un timp record examene de licență și de doctorat în marile capitale europene
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]